Zilele acestea Guvernul Republicii Moldova a fost pichetat de un grup de tineri, care cereau ca limbii ruse să-i fie conferit statutul de limbă de stat. Bătrânelele care-l susţineau vorbeau despre un bilingvism „armonios” care, chipurile, s-ar instaura în cazul acceptării acestei remanieri în cadrul politicilor lingvistice. Valeriu Klimenco, Preşedinte al Congresului comunităţilor ruse şi unul dintre organizatorii acestei manifestaţii, argumenta chiar că astfel s-ar rezolva şi problema cu Transnistria. Toată lumea ar fi fericită să poată comunica nestingherit în limba maternă şi pacea interetnică ar fi un beneficiu naţional, consolidând societatea. Oare chiar aşa să fie?
Realitatea în ceea ce priveşte rolul politic şi social al limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova este de natură să ne facă sceptici. Din simplul motiv că deşi doar 6% din populaţia ţării se declară etnici ruşi, limba rusă continuă să domine mediul public de comunicare. Vânzătoarele, domnişoarele de la dispeceratele taxi, agenţii de publicitate etc. continuă să răspundă clienţilor ruseşte, chiar dacă monopolul acestei limbi a fost diminuat substanţial în comparaţie cu situaţia de până la declararea oficială a independenţei Republicii Moldova.
De fapt insinuările asupra aşa zisei marginalizări a alolingvilor nu au nici un suport real. Dorinţa de a cocoţa limba rusă în top-ul constituţional decurge din lenea de a depune un efort pentru a învăţa limba română, lipsa circumstanşelor ce impun necesitatea studierii limbii de stat şi, mai presus de toate, din veleităţile (orgoliu şovin cultivat insistent de fostele autorităţi sovietice) de frate mai mare. Sindromul imperiului pierdut este accesat în subconştientul conaţionalilor noştri ruşi (ca un cip invizibil) de câte ori este nevoie de a destabiliza societatea şi a menţine un capital politic în derivă.
Pretenţia că ar exista încălcări ale drepturilor minorităţilor naţionale în Republica Moldova este doar un pretext pentru a perpetua o situaţie inacceptabilă când majoritatea etnică este manipulată de o minoritate. De ce un alolingv ar mai studia limba de stat când mai toţi moldovenii (mulţi dintre ei identificându-se drept români) comunică pertinent în ambele limbi şi trec cu uşurinţă la limba rusă atunci când interlocutorul, cetăţean get beget al Republicii Moldova, nu vorbeşte româneşte? Chiar şi în situaţia când, să zicem, se fac calcurile pentru o eventuală investiţie în promovarea unui serviciu sau produs, logica este aceeaşi. Realizăm un spot televizat sau radiofonic în limba rusă pentru a „împuşca doi iepuri odată” (limba rusă o înţeleg şi moldovenii şi ruşii, deci e de preferat). Să nu uităm că ruşii sunt preponderent orăşeni (inclusiv cei care deţin partea leului în mediul de afaceri moldovean) şi capacitatea lor de cumpărare este în general mai mare decât a populaţiei rurale. Mai ales că legile care reglementează politica lingvistică sunt extrem de tolerante în acest sens tocmai pentru a nu supăra electoratul vorbitor de limbă rusă şi, în special pentru ca patronii să-şi poată extinde nestingherit afacerile bănoase fără a investi suplimentar ţinând cont de interesul naţional.
La 28 iunie (sic!) 2001, Legea cu privire la publicitate a fost redactată (art.8, alin.3) astfel încât publicitatea să fie difuzată “în limba de stat sau, la dorinta furnizorului de publicitate, în alte limbi, în conformitate cu Constitutia Republicii Moldova, cu Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, cu alte acte în acest domeniu, precum şi în conformitate cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte”. Acest amendament scandalos a subminat efortul de a echilibra politica lingvistică în stat, a favorizat businessul rusesc şi a impus practic promotorii care nu-şi doreau neapărat acest lucru, să “fabrice” publicitate în limba rusă pentru a fi competitivi. “Conformitatea” prevederii respective cu alte legi este pur şi simplu rificolă şi ipocrită din moment ce Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (nr.3465-XI din 01.09.89) stipuleaza că “limba de stat […] se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale şi îndeplineşte în legatură cu aceasta funcţiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii” (art.1). Convenţiile internaţionanele, sub paravanul cărora s-au ascuns iniţiatorii acestei expuneri, nu prevăd decât apărarea drepturilor minorităţilor naţionale. Situaţii specifice de genul celei create în Republica Moldova, când o majoritate naţională este pe cale de a-şi pierde identitatea lingvistică, nu încap în logica firească a lucrurilor şi respectiv în mintea multor demnitari europeni.
Despre audiovizualul contaminat de producţia rusească (retransmisă şi proprie) am mai vorbit (vezi Supliment de weekend, subrubrica Limba soacrei, din nr. precedent). Limba rusă e la ea acasă la majoritatea posturilor de televiziune şi radio din Republica Moldova. Iar orice tentativă de a redresa situaţia de către instituţiile de reglementare în domeniu este luată în furci de mijloacele de informare ruseşti şi actuala opoziţie comunistă. Recent conducerea “Antenei C” (post de radio care a obţinut licenţă pentru a emite 100% producţie proprie şi autohtonă) s-a dat în spectacol pe motiv că CCA (Consiliul Coordonator al Audiovizualului) i-a declinat solicitarea de a retransmite emisiunile staţiei “Golos Rossii” (“Vocea Rusiei). Chiar şi ambasadorul Rusiei la Chişinău a făcut aluzie la inoportunitatea deciziei CCA în situaţia când noua guvernare din Republica Moldova încă nu are poziţiile consolidate definitiv şi ar trebui să fie mai atentă (adică să nu supere partenerii strategici).
Prevederile legale sunt trecute cu vederea de “comentatorii” ruşi şi în cazul altor decizii CCA. Ameninţările cu plângeri la Consiliul Europei în vederea “încălcării dreptului la libera exprimare” a mass media de limbă rusă se fac auzite şi pe motiv că a fost sistat buletinul de ştiri de limbă rusă “Top News” realizat de agenţia OMEGA. De fapt acest buletin de ştiri era difuzat ilegal de un distribuitor de servicii (încorporat în grila de emisie a postului rusesc REN tv retransmis prin cablu) . Conform legii distribuitorii de servicii nu sunt în drept să intervină în serviciile de programe retransmise şi nu produc emisiuni pentru că nu au licenţă în acest domeniu. Sistearea activităţii postului municipal de televiziune “Teleradio Bălţi” care, întâmplător emitea în exclusivitate ruseşte, de asemenea a stârnit un val de indignare în presa de limbă rusă. De fapt, conform prevederilor legale consiliul municipal Bălţi demult trebuia să înstrăineze patrimonial respectiv. Codul Audiovizualului interzice administraţiei publice locale şi centrale fondarea radiodifuzorilor, în vederea deetatizării presei.
Deci, trebuie să fim conştienţi de faptul că orice încercare de a intra în normele legale (dacă aceasta „tulbură” cumva liniştea vorbitorilor de limbă rusă) va fi exploatată aproape isteric de o categorie specifică a etnicilor ruşi din Republica Moldova şi de cercurile politice din Rusia pentru a-şi menţine influenţa în spaţiul din dreapta Prutului. Transnistria, prin mijloacele de informare de acolo (de facto, o enclavă mediatică rusească) va şantaja în continuare autorităţile moldovene în acelaşi scop.
Unul dintre cele mai şovine ziare de limbă rusă din Republica Moldova “Komerssant plus” striga ca din gură de şarpe zilele acestea că în octombrie 2009 la Bruxelles premierul Vlad Filat a vorbit despre “influenţa exagerată a mass media ruseşti în Republica Moldova, care au creat deliberat o imagine negativă blocului NATO”. În continuare autorul articolului avertizează cititorul asupra faptului că “din discursul domnului Filat reese că pentru a redresa, a schimba imaginea NATO în opinia publică naţională şi a convinge cetăţenii că Republica Moldova trebuie să fie membră a acestei Alianţe politico-militare este nevoie de o perioadă de tranziţie în cadrul căreia influenţa anti-NATO a mass media ruseşti va fi anihilată”. Urmează, evident o pledoarie pentru libertatea de expresie care, iată, este în pericol! Şi, ceea ce e mai grav, un apel la “solidarizare” adresat tuturor media de limbă rusă care are o tentă de nesupunere civică. Dar în ce ţară, domnilor, mai există un asemenea monopol asupra mijloacelor de informare în masă instaurat de un stat străin?!
Cunoaşterea limbii ruse este privită de majoritatea moldovenilor (românilor) din dreapta Prutului ca un beneficiu. Limba rusă este incontestabil una dintre limbile care au dat lumii opere geniale, este limba în care şi-a găsit expresia una dintre cele mai mari contribuţii la patrimonial cultural mondial. Să comunici prin intermediul acestei limbi cu cetăţenii ţărilor ex-sovietice, să citeşti în original capodoperele lui Dostoievski, Lermontov, Esenin, Ahmatova, să poţi savura “pe viu” arta dramatică a coloşilor Abdulov, Iancovski, Tabacov, Leonov, să urmăreşti originalul filmelor lui Mihalcov, Concealovscki, Gaidai este o binecuvântare. Tocmai de aceea ea nu poate fi tolerată concomitent ca un instrument de manipulare ideologică, de oprimare a spiritului naţional într-in stat care de ani buni şi-a proclamat libertatea. Conferirea limbii ruse a statutului de limbă oficială în Republica Moldova ar însemna nu doar marginalizarea şi dispariţia treptată a mediului de comunicare în limba română. Ar însemna asumarea necondiţionată şi ireconciliabilă a “căstrării” identitare a populaţiei majoritare din dreapta Prutului şi distorsionarea gravă a conceptului de convieţuire civilizată a etniilor autohtone. Ar însemna dispariţia Republicii Moldova ca stat independent.
Atata vreme cat sintagma „limba de stat” este inca folosita, nu exista nici o speranta pentru moldovenii din RM sa iasa din cercul vicios al autodegradarii si autodeprecierii.
„Nevoia de identitate” este considerata in psihologie ca fiind una dintre cele cinci conditii ale sanatatii mintale.
Mersi. Bine. Foarte bine. Dar mult(ne)stimata dna ce si cum ati lucrat, cot la cot (fiind membru şi deputat PPCD -st) cu PCRM timp de 4 ani in Parlamentul Republicii Moldova. Cum ati luptat, sau ati conlucrat… Sau…
Scris impecabil, nu este clar unde a fost dna Arama timp de acesti 4 ani? Sau disciplina de partid va impus tacerea. Sau incorect ati ales partidul?!
Dlui Constantinescu.
Constituţia Republicii Moldova atestă sintagma „limba de stat” în sensul de limbă oficială. Nu sintagma în sine este o problemă, ci ceea ce legiferează aceasta – limba mildovenească. Lucrurile nu sunt deloc simple şi chiar o eventuală substituire prin „limba română” a sintagmei „limba moldovenească” nu ar schimba peste noapte lucrurile. Îmi pare rău, dar nu pot să accept idea că cei din Republica Moldova degradează, chiar dacă ne referim strict la corectitudinea exprimării în limba română.
Dimpotrivă, tot ce s-a întâmplat (bun şi rău) în Republica Moldova după 1989 este o continuă luptă şi căutare în sensul revenirii la identitata firească. Aşa că din punct de vedere al sănătăţii mentale suntem bine, dar mai avem o cale lungă până a ne debarasa de „povara istoriei”.
Lui Vlad
Probabil aţi cam avut probleme cu urechile, dacă nu m-aţi auzit deloc în cei patru ani cât am fost în Parlament. Dar nu mă supăr. Important este că acceptaţi ceea ce spun şi vă asigur că acelaşi lucru l-am spus tuturor acelor persoane care…aş fi vrut să spun „au participat la elaborarea Codului Audiovizualului”, dar mai exact ar fi să zic „au încercat să mă împiedice să-l scriu aşa cum am socotit de cuviinţă”. În orice Parlament există posibilităţi de comunicare şi în orice partid poţi să ai părerea proprie, care uneori (dacă nu este la un moment dat compatibilă cu disciplina de partid) te face să-l părăseşti.
Cu aproximativ 15 ani in urma, un cercetator american a organizat (in cadrul unui studiu finantat de o universitate americana) in R.M. un grup avand o compozitie foarte similara cu compozitia nationala de acolo. El a avut mai multe intalniri cu grupul, fara sa spuna exact care esra obiectul cercetarii. Din cand in cand el plasa diferite sugestii si urmarea raspunzurile individuale si colective.
Acesta a identificat formarea a trei grupari de opinie: pro-ruseasca, pro-romaneasca si „statala moldoveneasca”.
Rezultatele lui au parut surprinzatoare atunci:
1. Rusii se comportau ca fiind o putere imperiala, coloniala.(pana aici nimic surprinzator). Cand el a sugerat in mod intentionat provocator ca si limba rusa sa fie oficiala, grupul pro-rusesc a fost total de acord,(cu entuziasm) grupul pro-romanesc a fost de acord, cu oarecare intarziere, iar grupul statal moldovenesc a spus categoric nu.
Credeti ca lucrurile sunt diferite azi? care este azi raportul de opinie intre moldovenisti si pro-romani?
Rezultatul studiului desre care vorbiţi mi se pare absolut irelevant. Cel puţin nici unul dintre pro-românii pe care îi cunosc (şi trebuie să vă spun că în urma activităţii mele de jurnalist am cunoscut foarte mulţi) nu acceptă conferirea limbii ruse a statutului de limbă oficială în Republica Moldova. Dar ceea ce mi se pare incorect din punct de vedere politic şi strategic este contrapunerea cetăţenilor care se identifică drept moldoveni cu cei care se identifică drept români. Este o chestiune delicată exploatată la greu de politilogii ruşi (la origini – sovietici) şi de susţinătorii acestora. Statistic vorbind, această contrapunere le-a uşurat mult munca celor care racolează voturi pentru partidele de stânga.
Ideea statalismului moldovenesc a fost indusă metodic, prin tehnici manipulatoare, „de sus” şi tot de acolo trebuie să vină strategiile de revenire la normalitate. Nu putem cere maselor, care sunt preocupate de lucruri mai puţin „înălţătoare” cum ar fi asigurarea cu un minim necesar de supravieţuire, să conştientizeze ceea ce li se pare firesc celor care fac parte din elita intelectuală. Nici nu e nevoie. Tineretul, noua generaţie nu mai este contaminată de morbul sovietic. Generaţiile se schimbă firesc. Eu. domnule Constantinescu, nu încerc să-i disculp sau, şi mai rău, să-i detest pe basarabeni pentru sincopele lor de atitudine. Spre deosebire de Dvs eu chiar sunt basarabeancă şi trec împreună cu ei prin calvarul redefinirii. Ştiţi cum e să-ţi cauţi feciorul o zi şi o noapte şi să nu ştii dacă mai e în viaţă? Mi s-a întâmplat şi mie atunci când mergea să stea de veghe în Orăşelul Libertăţii în 2002. Asta nu înseamnă că-i voi urî pe acei care nici până azi nu au înţeles sensul acelor manifestaţii.Şi nici pe acei care au executat nişte ordine. Mentalitatea populară se schimbă greu, este nevoie de paşi consecvenţi, chiar dacă rezultatul se măsoară în fisuri mici. La un moment dat fisurile deternină prăbuşirea, oricât de megalitic ar părea colosul. Aceste fisuri sunt determinate de educaţie, programe şcolare, eliberarea spaţiului informaţional de monopolul rusesc, relaţii eficiente cu România, creştere economică etc. etc.
Sper din toata inima sa aveti dreptate!
Unul din lucrurile evidente este faptul ca generatiile se schimba relativ repede iar noua generatie nu mai accepta ideile vechilor generatii.
Chiar sunt impresionat de rapiditate cu care noua gneratie s-a schimbat!