caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

ŞI TOTUŞI… PÂNA UNDE… IPOCRIZIA NOASTRĂ DE FIECARE ZI?!

de (8-11-2009)

Acum câteva zile, aflându-mă într-o vizită, deci nefiind în măsură să decid oprirea televizorului sau, măcar schimbarea canalului (ceea ce, oricum, n-ar fi rezolvat \”problema\”), am fost nevoită să ascult cam din zece în zece minute o \”ştire\” esenţială pentru întreaga naţiune: pe un culoar al Spitalului Bagdasar cineva surprinsese cu o cameră de filmat… o pisică. Şi asta încă n-ar fi nimic, dar o asistentă medicală a fost văzută nici mai mult nici mai puţin decât… hrănind bestia! Pasă-mi-te, un pacient \”indignat\” a imortalizat minunăţia şi cu ajutorul vajnicilor reporteri a adus-o la cunoştinţa poporului…Lăsând la o parte că, deşi spitalul cu pricina îmi este îndeajuns de familiar, nu puteam nicicum recunoaşte imaginile, care erau reluate mereu şi mereu, \”ofuscarea\” aşa zisului pacient, combinată cu aceea a \”ştiriştilor\” a început prin a mă amuza şi a sfârşit prin a mă urca \”pe culmile disperării\”! Circul a încetat abia la intervenţia unui medic care a dezminţit \”oroarea\”, nerecunoscând nici d-sa spitalul, dar nepunând nici o clipă la îndoială (cu un umor care mi-a plăcut), existenţa pisicii!

Presupunând, totuşi, că nu era nici o confuzie la mijloc şi excluzând orice rea voinţă (dar asta numai în cazul în care celor de la Bagdasar nu le-a mai plăcut culoarea gresiei şi-au decis s-o schimbe în ultimele câteva săptămâni!), aş putea fi de acord că pisicile nu prea au ce căuta într-un asemenea aşezământ, părerea mea putând fi însă lesne contrazisă de o mare majoritate a pacienţilor şi chiar de o serie de rezultate ale unor cercetări ştiinţifice (deloc de ultimă oră), care demonstrează exact contrariul.

Adevăratele probleme care ar trebui să ne preocupe sunt, însă, cu totul şi cu totul altele. Cunosc oare ziariştii şi pacienţii români adevăratele probleme ale sistemului nostru medical? Oare câte din fătucile care s-au distrat (pe banii şi pe nervii noştri!) arătându-ne la infinit o biată pisică au luat vreodată o cameră de filmat în spinare şi s-au deplasat pe la diverse \”bolniţe\” , întrebându-i pe cei internaţi acolo, uneori suferind de maladii extrem de grave, cum se simt, cum sunt trataţi, dacă au medicamente şi mâncare, dacă beneficiază de cea mai elementară igienă şi dacă le place, pe alocuri, să doarmă câte doi într-un pat?! De câte ori au văzut un om murind, şi asta nu din cauza vreunei mâţe ucigaşe, ci din pricina incompetenţei dublate de nesimţire a unor medici, şi/sau a restului personalului de prin spitale? Şi, nu în ultimul rând, ştiu oare câte vieţi au fost salvate de-a lungul timpului la Spitalul Bagdasar? Au auzit vreodată despre operaţiile pe creier (da, pe creier!) ale lui Leon Dănăilă şi ale echipei sale?! Au intrat în cabinetul acestui chirurg de excepţie, nu ca să-l filmeze (îi inţelegem doar cât de ocupaţi sunt cu politicienii şi cu pisicile!), ci pur şi simplu ca să ia act de existenţa domniei sale?! A, dânsul nu candidează!… Şi nici nu face politică, după modelul altor medici care sar ca puricii dintr-un partid într-altul, doar-doar o să-i facă, cineva, până la urmă, miniştri!…Pe urmă, de unde şi până unde s-ar putea constitui o viaţă salvată într-o ştire? (Mă refer, evident, doar la cazurile în care medicul nu e şi politician, în caz contrar \”se schimbă foaia\”!)

Dar, pe de altă parte, câte cazuri de mal-praxis (hai să nu mai vorbim acum de doctorul Ciomu), au ajuns la urechile noastre? Ei, da… aici stăm ceva mai bine… dar nu cine ştie ce… Vorbeşte cineva de unii domni ajunşi Dumnezeu ştie cum ditamai academicienii, aşadar cu pretenţii de oameni de ştiinţă pe deasupra, care se încuie în cabinetele lor şi-şi lasă pacienţii neinteresanţi în voia sorţii? Pe care dacă te duci să-i tragi de mânecă şi să-i scoţi din bârlog, în loc să-şi ceară scuze, te fac cu ou şi cu oţet ca la uşa cortului? Care pun diagnostice stupefiante, înainte să vadă măcar bolnavul, dar-mi-te să-i facă o elementară tomografie?

Odinioară, William Morris scria un poem intitulat Love is Enough (Iubirea e destul) şi a fost urgent recenzat, extrem de concis, în doar două cuvinte: \”Nu este.\” Pentru tânăra generaţie de gazetari, fie ei din televiziuni ori din presa scrisă, computerul e destul. Ei bine, nu este! Sau, dacă vreţi, este, în multe cazuri, o mărturisire a deplinei neputinţe.

Imediat după 1990, ziariştii au făcut un mare pas înainte, au dovedit deseori curaj şi atitudine civică. Astăzi, când vorbim despre dreptul la o bună informare, cu puţine dar notabile excepţii, ne batem gura degeaba. O tăcere apăsătoare s-a aşternut asupra profesiei noastre. In mod paradoxal, această tăcere este întreţinută (şi) de multul zgomot pentru nimic al televiziunilor şi al tabloidelor, din ce în ce mai penibile. Din momentul în care a început să fie plătită nu pentru a rosti vreun adevăr esenţial ci, dimpotrivă, pentru a crea \”perdele de fum\” menite să zăpăcească opinia publică, tagma gazetarilor a început să moară. Iar societatea civilă se simte tot mai puţin implicată în agonia unuia dintre pilonii săi. Ea nu pare să mai aibă un sentiment de solidaritate suficient, părând că a renunţat efectiv la responsabilitatea şi iniţiativa organizării vieţii colective; aproape că nu mai există, fiind înlocuită de o imensă aglomerare de indivizi atomizati.

Şi totuşi… până unde …ipocrizia noastră de fiecare zi?!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Dan Pohic: (8-11-2009 la 00:00)

    Cam un an de zile am pus talkback-uri la Cotidianul. Pina cind au facut acolo …o revolutie. 🙂 vai de mama ei de revolutie ca le-a scazut rating-ul la un sfert.

    Vreau sa va spun ca stirile aparute acolo in fiecare zi, cel putin cele internationale erau aceleasi cu cele vazute de mine in Israel. Adica foarte bine puse la punct. Nu ma pricep la ce se petrece in Romania asa ca nu stiu cit de valabile erau stirile interne.

    La fel cu stirile de la PROTV, la stiri internationale, excelent.

    As vrea sa va spun ca azi pina si eu as putea sa fac un blog de stiri internationale si sa fiu la nivelul PROTV-ului. La Twitter iti faci o lista cum trebuie si dupa aia doar…traduci in romaneste.

    Ce mi-am dat seama insa timp de un an e ca presa in Romania nu e numai politizata e …ceausizata !!!! Cum se poate asta domnule?

    N-aveti ce face, Libertatea are un milion jumate de accesari pe zi. De ce? E tabloidul ultimativ si pleabea e setoasa de materialele din el.

    Eu am numai atit de zis si e bine zis. Un ziarist intr-o tara democratica cu adevarat se lupta din rasputeri sa faca „auzite” si vocile care nu gindesc ca majoritatea. Se lupta din rasputeri sa nu distruga vieti cu articole mincinoase. Nu vineaza scoop-uri ca sa aduca rating si o viata lejera. Ziaristii sint adevaratii ciini de paza ai democratiei. Sint o mare putere daca vor si au demnitate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (8-11-2009 la 00:00)

    Exemplele pozitive si negative pe care autoarea le enumera pentru a demonstra ca presa nu se preocupa de subiecte relevante, le-am aflata, culmea, din presa autohtona. E drept ca nu eram in vizita si am butonat telecomanda. Sa fi avut noroc ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (8-11-2009 la 00:00)

    Nu inteleg la ce trauma va referiti, nu va cunosc decat semnatura si asta nu e traumatizanta, dar va pot spune ce a declansat reactia mea: faptul ca lucrez in televiziunea publica si stiu cum se trateaza subiectele, faptul cau eu insami am avut, timp de 5 ani o rubrica pe teme medicale si STIU CE E IN LUMEA MEDICALA, cel putin la Cluj, faptul ca ati zugravit imaginea televiziunilor superficial si partinitor. Poate ca aici la Cluj, lumea medicala e altfel… Cat despre ecouri, puteti proba ca scriu destul de multe ecouri, dar va promit ca n-am sa mai comit asa ceva la articolele Dvs.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Nedeea Burca: (8-11-2009 la 00:00)

    Eu cred, stimata d-na Andrea Ghita ca, de fapt, adevarul e undeva la mijloc: ati avut si, totdata, n-ati avut noroc! Ati avut noroc atunci cand n-ati avut nevoie decat de telecomanda pentru a „afla” ce se mai petrece prin sistemul medical. Ati avut noroc si fiindca n-a fost nevoie sa „experimentati” intalniri cu medicii romani despre care vorbeam: ex. pozitiv, Leon Danaila, exemplul negativ un „academician” caruia nu i-am dat numele…Despre ultimul pot spune doar ca fost, nu de mult, invitat(nu stiu daca nu si decorat) la Cotroceni… In conditiile in care acuzatia de mal-praxis ar fi prea blanda in ceea ce-l priveste! S-ar potrivi, mai curand, aceeea de „tentativa de crima cu premeditare”. Stiu despre ce vorbesc, mai stiu si altii!In ceea ce-l priveste pe profesorul Leon Danaila, v-as fi recunoscatoare sa-mi indicati ultimul articol de ziar in care se scrie despre d-sa, ori ultima emisiune televizata la care a participat!La Cotroceni stiu sigur ca n-a fost!!! Si o ultima intrebare: oare faptul ca am scris candva la aceeasi publicatie (fara sa ne fi vazut vreodata la fata!) a constituit pentru dvs.o „trauma” chiar atat de puternica incat n-ati reusit sa o depasiti nici pana in ziua de azi?! Daca-i asa, imi cer inca o data scuze ca mai exist si mai scriu… fara a va putea promite, totusi, ca voi renunta numai pentru ca dvs. si alte cateva persoane sa puteti avea un somn mai linistit…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Nedeea Burca: (8-11-2009 la 00:00)

    In acest caz va voi fi etern recunoscatoare!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gheran Nicolae Jr.: (8-11-2009 la 00:00)

    Desi doamna Nedeea are perfecta dreptate, ea, ca si Stendhal nu face decat sa plimbe oglinda de-a lungul drumului cu iluzia foarte probabila ca restul lumii nu poseda propria oglinda. Acest articol poarta subtitlul „pentru orbi”. O anunt pe autoare ca pentru a vedea realitatea, individul nu trebuie decat sa scoata capul pe geamul micutei cutii in care el traieste. Nu este o revelatie faptul ca lucrurile merg prost. Omul are nevoie de solutia problemei mai mult decat constiinta existentei sale. Asta e marea problema a romanului, el nu s-a nascut poet ci mai degraba comentator de sport, si ma includ si pe mine cateodata. E oarecum frustrant sa stai sa astepti a doua venire a lui Hristos care va rezolva toate problemele. Domnilor si doamnelor ACTIONATI, ca ochi si urechi avem toti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28