caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Isteria pro și anti-Băsescu atinge cote alarmante

de (1-11-2009)

Îmi bat gura de pomană de vreun an de zile publicând în paginile acestei reviste articole în care atrag atenția că disputa între susținătorii și adversarii președintelui Traian Băsescu este complet sterilă.

Argumentul meu este că, nefiind o dispută ideologică, ea nu reprezintă decât o gâlceavă între microbiști politici, așa cum sunt mulți români cu mentalitatea de chibiț (inclusiv „distinși intelectuali”).

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 22 noiembrie a exacerbat această dispută între chibiții politici. Faptul este cu atât mai trist cu cât anul acesta miza alegerilor prezidențiale se reduce la realegerea sau nu a lui Traian Băsescu, punctul de reper al întregului discurs politic din România.

Nu mai e vorba ca în toate celelalte alegeri de două alternative, chiar vag conturate, în „dreapta” sau „stânga” (în fapt niște ficțiuni la nivelul scenei politice românești) – poate cu excepția înfruntării Iliescu – Vadim Tudor din 2000. De data această se înfruntă trei candidați principali – președintele Băsescu, liderul PSD Mircea Geoană și liderul PNL Crin Antonescu.

Partidele celor trei (la PD-L Traian Băsescu este lider de facto, chiar mai necontestat decât era Ion Iliescu la PSD când era șef al statului) au guvernat țara după 2004 în combinări de trei luate câte două și alcătuiesc ceea ce am numit „triunghiul toxic” al politicii românești.

Deci, nici urmă de diferențiere ideologică, nu, e o luptă surdă pentru putere în care invectiva și amenințarea au devenit argument suprem. Primeam zilele trecute un email circulat de un român din Diasporă care îl lăuda efuziv pe Traian Băsescu și referendumul său pentru un parlament unicameral.

Mai mult, o colaboratoare a revistei ACUM, sprijinitoare uneori critică a ideilor actualului șef al statului, mi-a trimis o pledoarie în favoarea unui parlament unicameral (temă de referendum folosită demagogic de Traian Băsescu, așa cum a folosit în mod demagogic tema scrutinului majoritar uninominal într-un referendum organizat simultan cu scrutin europarlamentar din noiembrie 2007) în care invoca numărul de state din UE cu sistem unicameral – 12 – față de 15 care au sistem bicameral.

I-am atras atenția că printre cele 12 se numără Malta, Cipru, Estonia, Letonia, Slovenia și Lituania, iar printre cele 15 Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia și România și că cel mai populat stat cu sistenm unicameral din UE este Portugalia, cu 10 milioane de locuitori.

Mai era adăugată și o hartă a lumii cu cele două sisteme, dar și așa rezultă că cele mai mari democrații pe lângă cele europene – Statele Unite, Japonia, Canada, Brazilia, India, Africa de Sud, Australia – au sisteme bicamerale.

Nu se poate înțelege că în România nu sistemul bicameral în sine este de vină pentru neajunsurile parlamentului, ci în primul rând modul în care acest sistem a fost proiectat de felcerii care au elaborat cele două constituții din 1991 și 2003.

Iată până unde ajunge microbismul politic!!!

De cealaltă parte, o persoană care a postat un ecou cvasi-isteric la articolul în care salutat eșecul extremistului Ion Coja de a strânge cele 200000 de semnături necesare intrării în cursa prezidențială, mi-a reproșat că nu scriu un articol despre “pericolul” pe care l-ar reprezenta Traian Băsescu pentru democrația din România.

Și nici n-am să scriu o asemenea gogomănie. Este la fel de absurdă compararea lui Băsescu cu Ceaușescu, ca și pretenția sicofanților lui Băsescu că el este salvatorul națiunii.

Nu va face nicio mare diferență dacă Băsescu va fi reales sau dacă președinte vor deveni Geoană sau Antonescu, pentru că tarele sistemului politic românesc rămân aceleași.

Băsescu este o mare dezamăgire, un președinte care în pofida intențiilor bune s-a împotmolit într-un comportament haotic și o lipsă de tact cu care a antagonizat aproape toată clasa politică, fără de care, așa mediocră cum ea, nu-și poate aplica în practică progranul.

Geoană este un campion al oportunismului, care după ce a inițiat suspendarea din funcție a actualului președinte în 2007, a acceptat să intre la guvernare în 2008 cu partidul lui Băsescu, pentru ca în 2009 să dărâme guvernul din care a făcut parte PSD cu mai puțin de două luni înainte de alegeri. Mai e nevoie de vreun comentariu?

În ceea ce-l privește pe insipidul, incolorul și inodorul Crin Antonescu, e suficient să-mi aduc aminte de comparația cu Ion Iliescu din 1990, menită să-l pună într-o lumină proastă pe Traian Băsescu, ca să-mi dau seama că singurul lucru care-l motivează pe liderul PNL este ura sa profundă față de actualul șef al statului.

Triunghiul “toxic” PD-L – PSD – PNL rămâne pe fondul unei mediocrități generale a clasei politice românești care provine dintr-un electorat cu un slab grad de alfabetizare politică. Da, Brucan a fost optimist în opinia mea: în 20 de ani românii nu au învățat democrația într-un grad satisfăcător.

Bine, bine, îmi veți spune, dar ce propui, că la demolat știm că te pricepi.

Nimic nu propun, pentru că nu există o soluție viabilă de moment. Am propus acum 18 ani, când se elabora viitoarea Constituție, alegerea președintelui prin vot indirect. Nu era o soluție ideală, putându-se ajunge la situații ca cea de acum din Republica Moldova, dar era, în opinia mea preferabil.

Dar cum dumneavoastră, electoratul, doriți în proporție de 92% (după cum spun sondajele) să vă alegeți tătucul, nu-i așa, căruia să-i cereți după aceea socoteală pentru că pensia nu vă e suficient de mare, de corupția funcționarului de la poștă și de gropile de pe strada dumneavoastră, printre multe altele.

Ion Iliescu zicea că ăsta e „complexul lui Vodă” și știa ce zice pentru că el însuși era Vodă și tare-i mai plăcea ipostaza.

Ei bine, acum descurcați-vă singuri, dar nu vă mai plângeți, pentru că vă meritați soarta, mai ales pentru că v-ați angrenat în acest joc pro și anti-Băsescu la care sunt numai perdanți.

În plus, așa cum mai scris de atâtea ori, am promis în 1991 că nu voi vota niciodată altfel decât nul în alegerile prezidențiale, iar din 1996 n-am mai votat deloc în alegerile din România. Este o decizie de principiu, legată de opțiunea mea împotriva alegerii directe a președintelui și de faptul că îmi petrec prea puțin timp în România că să am dreptul moral să influențez cu votul meu rezultatul alegerilor din România. Este o opțiune strict personală, pe care nu o recomand nimănui altcuiva.

Ceea ce nu-mi ia însă dreptul să observ și să critic, aspru dacă e nevoie, această polarizare inutilă în jurul actualului președinte al României, polarizare care denotă, așa cum spuneam, nu doar nivelul politic mediocru al clasei politice, dar și al electoratului din care provin.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Catalin: (1-11-2009 la 00:00)

    Nimic de spus, o soluţie ar fi poate cea de a ne descurca pe cont propriu, nu cred ca e imposibil daca ar fi puţină bunăvoinţă, avem nevoie de o relaxare, nu de o strângere de curea, ne lipsesc protecţiile legislative la preturi iar taxările (raportate la venit) sunt ieşite din comun, de asta cred ca am şi ajuns, unde am ajuns, ce să menţii mai departe ? un sistem bolnav ce tinde sa se îmbolnăvească si mai rău ? poate asta ar fi o ieşire, din păcate chiar sa vrei, nu cred ca se va permite, se va aplica regula daca voi nu ma vreţi eu va vreau. Vom juca exact aşa cum canta cine va mai fi. Si va canta cu siguranţă numai a pagubă pentru ca tot sistemul e o paguba crescândă, an de an mai mare, era de aşteptat odată si odată sa cada, sa nu mai poată fi susţinut, nu cred sa-l mai repare cineva, in stilul care mergem, chiar sa se termine criza noi tot in criza vom fi pentru ca s-a mers teribil de prost, avem gauri ce se perpetuează crescând nu scăzând.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • radu: (1-11-2009 la 00:00)

    Din pacate suntem inca tributari sistemului ierarhic piramidal , cu seful in varf in toate domeniile vietii sociale, politice…Saltul de la poporul Roman la natiunea Romana inca nu s-a facut pe deplin si suntem inca mult prea dezbinati ca un popor format din mai multe triburi. Daca am accede la statutul de natiune si am avea un pact national pe domeniile de interes major national – vezi pactul de la Moncloa (Spania post Franco) poate ca am trece de la sistemele de tip piramidal la cele de tip falange macedonene inaintand umar la umar , uniti si nu desbinati si cu mult mai multe sanse de succes. Putin probabil pe parcursul vietii generatiei actuale. Oricum succes ACUM.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155