Astăzi m-am trezit cu picioarele-n sus,
Cu unghiile încleştate de tavan.
Liliac speriat
În obscuritatea rece
A unei camere străine.
Peştera nimănui.
Toate mi se par răsturnate pe această lume;
Nedrepte.
Uite, azi mâine nu voi mai fi!
Nici măcar o amintire
Bună de pomenit la reuniunile de familie.
În timp ce pietrele acelea, molozul,
Picăturile reci din tavan
Căzând peste urechile mele ca pe o tobă spară,
Colbul fierbinte al drumului,
Călcat cu tălpile goale,
Îmi vor supravieţui.
Vor dăinui.
E o lume strâmbă!
O lume nemiloasă, nedreaptă.
Îmi vine să-mi dau drumul,
Să-mi descleştez unghiile şi să cad
În obscuritatea rece a camerei străine.
Peştera nimănui.
Dan David, Los Angeles, aprilie-04-2007.