caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

Clujul, în preajma Luminaţiei

de (25-10-2009)
2 ecouri
Cimitirul Central din Cluj, de LuminatieCimitirul Central din Cluj, de Luminatie

Se apropie sfârşitul lunii octombrie şi în oraşul poleit cu arama frunzelor de castan, s-a insinuat parfumul crizantemelor. Cu câteva zile în urmă au apărut pe tarabele florăreselor buchete răzleţe de tufănele galbene şi mov, cărora li s-au alăturat ghivece cu ochiul boului şi steliţe liliachii, vişinii şi aurii şi, mai apoi, crizantemele cu corole nobile de culoare albă, pătrunse parcă de menirea lor. Tot mai mulţi clujeni cu braţele încărcate de flori se îndreaptă spre porţile cimitirelor, pentru a curăţa şi a amenaja mormintele în vederea sărbătorii de Luminaţie.

La Cluj toată lumea, indiferent de confesiune, sărbătoreşte Ziua Morţilor pe 1 noiembrie, după tradiţia catolică.

Sărbătoarea îşi are sorgintea la cumpăna dintre primul şi al doilea mileniu, când oamenii aşteptau cu groază anul 1000, data la care se proorocise sfârşitul lumii. În acel răstimp de aşteptare înfrigurată au crezut de cuviinţă să se împace cu sufletele celor răposaţi, aprinzând lumânări pe morminte „pentru ca bietele spirite îngheţate ale morţilor să se încălzească la flacăra lor”. Cu timpul s-a statornicit obiceiul de a împodobi mormintele cu flori şi coroniţe.

De mic copil aşteptam cu nerăbdare să vină 1 noiembrie şi să mă ducă bunica la Cimitirul Central. Noi nu aveam pe nimeni îngropat la Cluj, dar ne duceam să vizităm mormintele cunoştinţelor şi prietenilor, să ne întâlnim cu cunoştinţele şi prietenii care-şi vizitau mormintele. Pe strada cimitirului era forfotă mare, iar vânzătorii ambulanţi profitau din plin de acest dever. În gheretele lor se găseau tot felul de bunătăţi. Mie îmi plăcea cel mai mult turta dulce sub formă de inimioară împodobită cu oglinjoară, dar se mai vindeau şiraguri de turtă dulce colorată, acadele şi alviţă.

Ziua Morţilor nu este tristă, ci un prilej de a întâlni cunoştinţe şi prieteni pe care nu i-ai văzut de multă vreme, pentru că de Ziua Morţilor fiecare se străduieşte să ajungă acasă, la mormintele celor dragi. E ca şi cum, pentru o zi, morţii şi-ar împodobi căminul de veci pentru a-i primi în vizită pe cei vii. Lumea se adună, schimbă impresii, află veşti despre prieteni şi cunoştinţe vechi, risipite cine ştie pe unde.

Cimitirul Central sau Házsongard (cum îi spune în limba maghiară) a fost înfiinţat în 1585, ca cimitir public, deschis pentru toate confesiunile şi, în ciuda faptului că deja în 1892 se constatase că era supraaglomerat şi se decisese închiderea lui, se mai utilizează şi astăzi. Este un adevărat muzeu în care sunt înmormântate personalităţi de seamă ale culturii maghiare şi româneşti, un loc de pelerinaj pentru iubitorii istoriei şi culturii transilvane. În cavouri vechi, împodobite cu însemne nobiliare, odihnesc familii celebre. Sub obeliscuri de marmură sunt îngropaţi savanţi, actori, poeţi şi exploratori faimoşi. Pietrele tombale, însemnate cu crucea catolică sau ortodoxă, se învecinează cu stelele funerare protestante, dar găseşti şi morminte pe care au fost încrustate secera şi ciocanul. Pietre de mormânt vechi de secole, pe care abia se desluşeşte numele celui îngropat, stau stinghere în umbra cavourilor noi, opulente. Unele cavouri vechi au fost devastate, altele profanate, însă în ultima vreme, graţie diligenţelor Asociaţiei Házsongard, multe dintre mormintele-monument au fost recondiţionate şi municipalitatea a întărit paza.

De Ziua Morţilor Cimitirul Central se umple de studenţi şi elevi care aşează flori şi aprind lumânări la mormintele personalităţilor istorice şi culturale.

Aşa s-a întâmplat şi la 1 noiembrie 1956, când studenţii s-au dus în Cimitirul Central pentru a aprinde lumânări la mormintele personalităţilor maghiare. Au recitat poezii de Petöfi Sándor şi au purtat cocarde negre pentru morţii Revoluţiei Ungare. Peste câteva zile aveau să fie arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare, sub acuzaţia de tentativă de răsturnare a puterii democrat-populare.

Eroii clujeni ai Revoluţiei din 1989, împuşcaţi în seara de 21 decembrie, sunt îngropaţi în Parcela Eroilor. De 19 ani rudele şi prietenii, dar şi necunoscuţii, pun flori şi aprind lumânări la căpătâiul lor. Şi tot de 19 ani se luptă pentru pedepsirea celor care au tras în ei.

Doar câteva zile ne despart de 1 noiembrie. Parfumul crizantemelor e tot mai persistent şi forfota se înteţeşte. De Ziua Morţilor străzile care duc spre cimitirele oraşului vor deveni neîncăpătoare pentru şuvoaiele de oameni, cu braţele încărcate de flori, porniţi să-şi sărbătorească morţii. Cimitirul Central va fi acoperit de troiene de crizanteme, iar miile de lumânări, aprinse după căderea serii, vor alcătui o constelaţie efemeră pe coasta dealului ce străjuieşte Clujul.

Ecouri

  • Anonim: (25-10-2009 la 00:00)

    Trebuie sa recunosc ca evenimentul acesta, numit „Luminatia”, a fost (si cred ca mai este) una din cele mai impresionante sarbatori mixte romano-ungare in Cluj.

    Cu acest prilej, romani si unguri merg alaturi cu lumanari aprinse si flori pe care le depun pe mormintele rudelor lor decedate, iar daca nu au rude decedate sau morminte in grija lor, depun flori si lumanari pe morminte necunoscute.

    Amintirea faptului ca toti murim (acest „memento mori”) este un factor unificator pentru toti vizitatorii cimitirului. Fiind situat pe un deal spectaculos, se pot vedea lumanarile arzand la distante foarte mari. Pare ca tot cimitirul este in flacari.

    Cum sarbatorirea are loc pana foarte tarziu, avand punctul culminant la ora 12 noaptea, acest eveniment lasa o impresie foarte puternica….mai ales asupra copiilor care participa. Da, la ora 12 noaptea cimitirul din Cluj este plin atat de adulti cat si de copii. Care invata cu aceasta ocazie ca viata noastra e limitata in timp.

    Mormintele simple stau alaturi de morminte pompoase, cu statui uluitoare ale fostilor grofi, proprietari mari ai Transilvaniei. Intotdeauna am ras de burtile lor enorme, sculptate „la kilogram” in bronz. Nici un pic de spiritualitate pe fatza lor satisfacuta de marimea averilor si de „grasime” de bronz.

    Trebuie sa recunosc ca acest cimitir a avut si un rol social. Dupa moartea bunicului meu, bunica mea ne aducea mereu la cimitir sa aducem flori si luminari. Acolo ne intalneam cu un batran ungur, al carui sotie era ingropata in mormantul vecin. De la el am aflat cum au fost grevele de la Lupeni, despre care invatam la scoala prostii. „Aveam mmancare depozitata pentru doi ani!” mi-a spus batranelul. „Era mult mai bine ca acum” m-a lamurit el. Iar bunica mea discuta cu orele cu el…in ungureste, desi era romanca.

    Nu era loc acolo pentru sovinism.

    Anton Constantinescu

  • Mira F: (25-10-2009 la 00:00)

    Cald si cu tot sufletul. Multumesc pentru parfumul crizantemelor si pentru ca te simt intotdeauna aproape.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Băsescu în frunte, Antonescu și Geoană se luptă pentru locul doi

Biroul de Cercetari Sociale a finalizat un sondaj national de opinie publica. Prima parte a lui cuprinde aspecte interesante despre...

Închide
44.223.39.199