caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marja de eroare



 

Deocamdată băgăm limba…în gură. Nu în Constituţie.

de (18-10-2009)

Motto: În ce limbă comunică cetăţenii din Republica Moldova? O, moldovenii din stânga Prutului sunt poligloţi! Ei vorbesc mai multe limbi odată: limba de stat, limba maternă, limba română şi limba moldovenească.
Controversele vis-a-vis de denumirea limbii vorbite de majoritatea populaţiei autohtone au constituit mereu de la 89 încoace motive de ceartă între vecinii care votează constant comuniştii şi, respectiv, democraţii. Când e vorba de denumirea limbii, brusc, toată lumea se umflă în pene academice şi pretrinde monopolul asupra „adevărului istoric”.

Republica Moldova este unicul stat din lume care atestă la nivelul comunicării cel puţin patru denumiri ale limbii oficiale. Şi este unica ţară care îşi sărăbătoreşte o dată pe an limba. Limba la care se ataşează un insipid „noastră” (şi punct) pentru a nu destabiliza situaţia politică din ţară.

Articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova revine în discuţiile publice (ca o cârpă roşie de matador în arena populată de tauri) întotdeauna tocmai când se schimbă puterea. De ce? Pentru a număra mai lesne votanţii. Cine se agită pentru a apăra limba moldovenească sunt cu comuniştii, cei care insistă că vorbesc româna sunt cu democraţii.Şi unii şi ceilalţi cu furcile în mână… Am glumit. De fapt, problema este reiterată periodic de entităţi binecunoscute.

Primo: de către eminenţele cenuşii care doresc incitarea spiritelor pentru a sustrage atenţia populaţiei de la probleme mult mai grave de ordin general (economic în special) şi pentru a câştiga timp în care să facă toate aranjamentele în vederea preluării unor pârghii reale în exerciţiul guvernării Republicii Moldova.

Duo: de către emisarii serviciilor ruse pentru a gestiona mai sigur situaţia în caz că cei de la guvernare vor îndrăzni să se uite peste gardul din vest: Transnstria întroduce în pomelnicul susţinerii separatismului orice tentativă de verticalitate românească, ameninţând că-şi ia păpuşile şi pleacă la Rodina-mati (rus.: Patria-mamă). Terţio: de intelectualitatea care încearcă marea cu degetul – în naivitatea ei balcanică (şi firescul speranţei) crezând că în sfârşit democraţii pentru care au bătut drumurile (impracticabile, de altfel) în campania electorală vor readuce „adevărul istoric” în circulaţie la toate nivelurile administrative şi sociale.

Conform scorului electoral raportat la oferta politică a partidelor, cetăţenii cu drept de vot care consideră că „limba noastră” este limba română (şi acest lucru trebuie reflectat în Constituţie) sunt în minoritate. Majoritatea îşi ajustează cerinţele lingvistice şi genealigice la priorităţile materiale. Dacă cei de la guvernare dau pensii la timp şi le mai măresc cu 20 de lei, beneficiarii vorbesc şi turceasca dacă li se cere. Şi acest lucru nu trebuie să fie dramatizat pentru că nu e o exepţie, ci o regulă în orice societate unde nu se confundă masele cu elita. Vom putea reveni la discuţia despre denumirea oficială a limbii şi articolul 13 din Constiruţie (dacă nu suntem interesaţi să dezlănţuim un război civil) abia după ce guvernarea va asigura o creştere economică stabilă şi un nivel de trai decent. Voi reveni asupra subiectului.

Acum să vedem ce-i cu elita la nivel de personaje politice. Daravela revenirii la „moldovenismul” de tip sovietic după 1989 a început-o Mircea Snegur, primul Preşedinte al Republicii Moldova. În 1994 el s-a supărat pe premierul de atunci, Mircea Druc, care „o făcea pe deşteptul” şi după ce a mâncat pe săturate o fripturică cu mămăliguţă preparată curtenitor de Partidul Agrarian în frunte cu Sangheli, a hotărât că acest meniu va fi prerogativa politică a statului pe care îl conduce. Aşa că le-a poruncit supuşilor săi să facă roată în jurul mămăligii (care instantaneu a strălucit victorioasă pe frontispiciul naţiunii), să vorbească din nou „moldoveneşte” şi aşa i-a tras ţeapa românului Druc: Yes!

De Petru Lucinschi, următorul preşedinte al Republicii Moldova, ce să spunem…Cu Dumitru Braghiş, un comsomolist grizonat în fruntea Guvernului şi cu Dumitru Diacov , fost corespondent TASS (Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice care deţinea exclusivitatea în ce priveşte orice gen de informaţii de circulaţie externă!) la Bucureşti, în calitate de Preşedinte al Parlamentului, acest şef de stat a reuşit să timoreze extrem de delicat manifestarea românismului în Republica Moldova. Deşi era susţinută retorica renaşterii naţionale, de facto a fost favorizat un soi de dualitate conceptuală şi modul de exprimare „evaziv” în ceea ce priveşte apartenenţa naţională şi limba oficială. Spre deosebire de Mircea Snegur, Lucinschi, înzestrat cu o inteligenţă speculativă remarcabilă (în popor i se spunea „vulpea”), a ştiut să măgulească intelectualii (participa şi la instaurarea busturilor scriitorilor români pe Aleea Clasicilor din Chişinău ), dar curând adoptă tehnica ocolişurilor în exprimarea de principiu. Limba noastră a devenit /(nici moldovenească, nici română) maternă, de stat etc. începând cu 1996, când a fost instituit moratoriul asupra problemelor ce ţin de identitatea naţională a cetăţenilor din Republica Moldova (citeşte: a cetăţenilor care se identifică drept români). Îmi amintesc, că prezentam un maraton televizat la 31 august pe timpurile acelea şi urmăream în direct ceremonia de depunere a florilor la monumentul lui Ştefan cel Mare în cadrul sărbătorii „Limba noastră”. În discursurile lor oficialii porecleau limba cât mai evaziv cu putinţă şi doar un scriitor sau un diplomat român, nu-mi amintesc bine, a zis – română. Am specificat acest lucru în comentariul meu şi…în câteva minute în studio a dat buzna directorul Departamentului programe, întrebându-mă speriat:”Ce faci?! Vrei să avem probleme?!”

Moldovenismul agresiv

Cu venirea lui Vladimir Voronin la putere (2001) epopeea aceasta la nivel naţional avea cât pe ce să readucă lucrurile la situaţia de până la 1989. Totuşi, în 12 ani o generaţie tânără a reuşit să absoarbă spiritul „renascentist” şi „poporul” nu mai era omogen şi docil ca pe timpurile sovietice. Aşa că deşi sărăcia provocată de guvernarea lucinschistă a readus nostalgia sovietică la putere, aceasta din urmă nu a reuşit să-şi impună exhaustiv dogma ideologică. Dar a perpetuat-o cu perseverenţă, polarizând societatea.

Ideologia „statalistă” a lui Victor Stepaniuc şi Dicţionarul moldo-român al lui Stati au pus capac la ipocrizia „lingvistică”din 2001 încoace. Apropo, am făcut o glumă pe seama lui Stati pe când acesta a acceptat să vină la una din emisiunile „Bună seara!” realizate de colegul meu Mircea Surdu. Înainte de emisie am compus un text simplu din cuvinte pretinse a fi preluate din lexicul „moldovenesc” şi Mircea i l-a citit în direct, rugându-l să-i explice sensul, dacă tot pretinde că vorbim „moldoveneşte”. N-a ştiut să explice nimic, fosăind nervos. Când Mircea i l-a citit în „traducere” românească a înţeles perfect fiecare cuvinţel!

Bine, revin la prezentul simplu. Acum, când forţele de titulatură democrată sunt pe cale de a prelua puterea în Republica Moldova, lucrurile nu se vor schimba la nivel constituţional. PLDM şi PL, partide care (cel puţin, conform retoricii electorale) ar fi dorit să opereze schimbarea în articolul 13 al Constituţiei (adică să confere limbii române statutul de limbă de stat), nu deţin majoritatea mandatelor în Legislativ şi sunt obligate să se conformeze dorinţelor exprimate de partenerii din coaliţie. Iar pertenerii sunt cum sunt. Serafim Urechean s-a erijat drept promotor al românismului, a tolerat intelectualii care au făcut-o din inimă şi a criticat vehement comuniştii, declarându-l pe Voronin duşmanul său personal numărul unu. Dar dincolo de asta lucrurile nu se vor mişca pentru că atâta e lungimea cordonului ombilical ce-l leagă de Moscova. Să nu uităm că Mircea Snegur l-a numit în funcţia de primar de Chişinău tocmai în anul 1994, când s-a „mutat” în tabăra agrarienilor – un partid retrograd de tip neo-sovietic. Marian Lupu şi-a exprimat poziţia foarte clar: denumirea limbii de stat stipulată în Constituţie (limba moldovenească) e corectă , chiar dacă fiecare are dreptul să numească limba în care vorbeşte cum îl duce capul. Să nu uităm şi în acest caz de unde vine Marian Lupu (PCRM) şi unde nu doreşte să ne ducem (NATO). Aceleaşi cordoane, doar că mai sofisticate (probabil, tehnologii moderne cu elastină) îi dirijează retorica şi prestaţia diplomatică. Cel puţin, e bine că dorinţa alolingvilor de a-i conferi şi limbii ruse statutul de limbă oficială nu este percepută de Marian Lupu ca o perspectivă pozitivă.

Din păcate, tehnologiile de manipulare pro-imperiale de sorginte sovietică au reuşit să creeze o interdependenţă directă între denumirea limbii de stat şi situaţia materială a populaţiei din Republica Moldova. Expresia „plină” de ironie a lui Vasile Tarlev, ex-premier docil lui Voronin, subliniază clar contrapunerea artificială a termenilor: „noi nu luptăm pentru limbă, dar pentru ceea ce punem pe limbă”. Stereotipul care creează reflexul „limba română egal sărăcie” a jucat şi mai continuă să joace un rol important în determinarea unei părţi a electoratului simplu de a respinge ideea că ar vorbi limba română.

În concluzie putem spune că cel puţin încă patru ani articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova va rămâne intact. Din mai multe motive. Primul şi cel mai elocvent este că Alianţa pentru Integrare Europeană nu manifestă consens de principiu în problema dată. Şi al doilea este că în eventualitatea perpetuării AIE la guvernare şi după 23 octombrie, când se va face prima tentativă de a alege şeful statului, e greu de presupus o creştere economică palpabilă într-un termen atât de scurt. Dar asta nu înseamnă că nu vor naşte „la Moldova oameni”(vorba cronicarului Miron Costin), copii care vor completa generaţiile noi. Contează câtă demnitate vom pune în ei zi de zi. Şi cât de demni vom fi noi înşine atunci când e vorba de corectitudinea exprimării în limba română.

P.S. Curioasă este preocuparea recentă a lui Dumitru Braghiş, liderul PSD, partid extra-parlamentar de orientare centru-stânga, fosr premier pe timpul lui Petru Lucinschi, pentru denumirea limbii oficiale. A făcut o conferinţă de presă în care a afirmat că articolul 13 din Constituţie trebuie să conţină formularea:”Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească (română)”. Una din două: ori „patronii” PSD-ului doresc să destabilizeze situaţia politică oarecum precară, aducând în discuţie un subiect bulversant şi deocamdată liprsit de suport politic, ori astfel Braghiş înţelege să rămână în atenţia opiniei publice până la un nou scrutin parlamentar. Sau, cine ştie, poate îl stâmjeneşte cu adevărat şi pe el formularea „limba moldovenească”existentă în Legea Supremă, care de altfel conţine şi alte contradicţii asupra cărora ar trebui să medităm?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (18-10-2009 la 00:00)

    Incidentul in care Stati a fost supus unor intrebari in limba inventata de el in dictionarul moldovenesc-roman a starnit zambete si in SUA. V-as ruga sa imi spuneti in ce an si la ce data a avut incidentul!

    In alta ordine de idei, cu vreo 15 ani in urma am citit poate cel ma corect studiu scris de un etnolog (ungur), privind „limba moldoveneasca”, studiu foarte valabil si azi. Am fost impresionat si de caracterul vizionar al acestui articol, dar si de absoluta corectitudine a autorului. Sper sa il regasesc cumva!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Angela Aramă: (18-10-2009 la 00:00)

    Emisiunea a fost difuzată în vara anului 2003, dacă nu greşesc. Pe atunci eram cu toţii bulversaţi de agresivitatea „moldovenismului” promovat de comuniştii aflaţi la putere. Dacă nu s-a putut înainta cu includerea „istoriei integrate” (de fapt, a unui curs de reîndoctrinare sovietică) în programele şcolare, ideologii „statalişti” au recurs la alte tertipuri. Oricum acest dicţionar a ajuns să fie procurat doar din curiozitate şi nu a avut vreun impact determinant asupra celor care utilizează în general acest gen de publicaţii.

    Dacă găsiţi articolul, studiul de care vorbiţi, aş fi interesată să-l citesc. Dar ceea ce e important este să fie găsită modalitatea de a amenda art.13 din Constituţie. Din păcate, după cum am spus, nu cred că ne vom putea bucura de asta prea curând.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (18-10-2009 la 00:00)

    Vasile Stati nu este inventatorul „limbii moldovenești”, el este doar un epigon al lui Artiom Markovici Lazarev, părintele ideologiei moldovenismului.

    Aș spune că Vasile Stati nu trebuie luat foarte în serios, el nju face altceva decât să provoace, pentru a fi băgat în seamă.

    Vă recomand discuția pe care am realizat-o cu el și cu istoricul Ion Negrei, actualemnte vicepremier, despre semnificația zilei de 28 iunie 1940.

    http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/06/070628_moldova_28iunie_demo.shtml

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Angela Aramă: (18-10-2009 la 00:00)

    Evident, Stati este un mic copil pe lângă cei care încă de prin anii 40 au început să ne inculce sistematic ideea că sovieticii „ne-au coborât de prin copaci” şi că basarabenii provin din „încrucişarea volohilor românizaţi cu slavii de est”.
    Exemplul dicţionarului lui Stati va rămâne un incident hilar în efortul „stataliştilor” actuali de a ne impune să recunoaştem o limbă bastardă.

    În articol am încercat să fac o succintă radiografie a atitudinii unor politicieni actuali faţă de schimbarea art.13 din Constituţie şi a circumstanţelor în care acest lucru se va putea realiza.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (18-10-2009 la 00:00)

    Legat de „limba moldoveneasca”, evident ca primele incercari de a inventa o asemenea limba in fostul „URSS” dateaza de foarte multa vreme, chiar din anii ’20 ai secolului trecut.

    Stalin a fost prins intre doua tendinte contrare: prima, de a inventa o noua limba pentru romanii din Ucraina, iar a doua, de a reveni la limba romana, in scopul justificarii incorporarii Basarabiei si chiar a mai multor regiuni ale Romaniei in imperiul lui.

    Astfel se explica faptul ca in 1935, la Concursul Tinerimea Romana din Bucuresti, au participat si elevi de la liceul romanesc din…Tiraspol! (stiu asta din jurnalul mamei mele, bine pastrat).

    In varianta initiala a asa-zisei limbi moldovenesti, s-au introdus (culmea!) cuvinte inventate de Scoala Ardeleana (cum ar fi gat-legau pentru cravata) si altele.

    Totusi noua creatie a devenit neinteligibila pentru populatie si treptat s-a renuntat (din timp in timp) la ea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Angela Aramă: (18-10-2009 la 00:00)

    Din păcate, însă, îndemnul lui I.Ceban (unul dintre cei mai „harnici” promotori ai moldovenismului ca ideologie de stat) de a „folosi cât mai multe cuvinte ruseşti” pe motiv că marxiştii adevăraţi vorbesc în limba rusă, a prins în timp. Nici acum nu putem spune că ne-am debarasat de calchierile din limba rusă, de obişnuinţa de a recurge la termeni tehnici preluaţi din rusă. De exemplu, abia după 1989 multă lume a aflat că sticla din faţă a automobilului e „parbriz” şi nu „lobovoie steclo”, iar recipientul de sticlă numit „bancă” (din l.rusă – banca), e de fapt „borcan”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.141.12