caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Reconciliere istorică între Armenia și Turcia

de (13-10-2009)

Pe 10 octombrie s-a semnat în incinta Universităţii din Zurich, într-un cadru festiv şi festivist-protocolar, un protocol între Republica Armenia şi Republica Turcia.Un moment îndelung aşteptat, după 16 ani de negocieri diplomatice, mai mult sau mai puţin secrete, cu sprijinul diplomaţiei elveţiene care a făcut eforturi mari şi multe diligenţe pentru ca acest protocol să fie semnat. La evenimentul propriu zis, care a avut loc cu multe opinteli de ultimă oră, au participat pe lîngă miniştri de externe ai Armeniei şi Turciei, respectiv Eduard Nalbandian şi Ahmet Davutoglu şi cîteva figuri binecunoscute ale vieţii politico-diplomatice interbaţionale. Şefa Departamentului de Stat american, mereu bine dispusa Dna Hillary Rodham Clinton, Ministrul de Externe rus, veşnic posomorîtul Serghei Lavrov, Ministrul de Externe al Franţei, elegantul Bernard Kouchner, antipaticul Javier Solana ca reprezentant al politicii externe a Uniunii Europene şi generoasa gazdă, Dna Micheline Calmy-Remy, Ministreasa de Externe a ţării lui Wilhelm Tell. Semnarea acordului s-a făcut cu opinteli de ultimă oră, Hillary Cliton fiind obligată să se oprească din drumul ei spre Universitate şi să vorbească preţ de o oră la diverse telefoane mobile într-un BMW parcat discret de Serviciile de Securitate americane. După ce a tot dialogat cu şefii celor două delegaţii, iar secretarul de stat adjunct Phill Gordon a făcut naveta între cele două părţi, Hillary Clinton a fost obligată să se întoarcă la Dolderd Grand Hotel. Unde era cazată, şi să mai aştepte încă două ore pînă ce părţile armeană şi turcă să se pună de acord. Disputa de ultim moment a fost legată de comunicatul final, unde turcii ar fi vrut să amintească şi de chestiunea litigioasă dintre Armenia şi Azerbaidjan, iar partea armeană refuza cu obstinaţie. “Last Minute Diplomacy” şi convorbirile purtate cu preşedinţii de la Erevan şi Ankara au dezamorsat chestiunea. Astfel, cu o întîrziere de cîteva ore, după ce ministrul de externe armean a luat-o de la hotel pe Mme Clinton şi a condus-o la Universitate s-a semnat, cum necum, protocolul mult aşteptat. Care preconizează, în principal, reluarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări şi redeschiderea frontierelor după blocada instituită de Turcia, în semn de solidaritate cu Azerbaidjanul, după războiul armeano-azer şi preluarea controlului Nagorno-Karabagh de către forţele armene.

Şi, în rest ?

In rest, totul rămîne tulbure şi sub semnul incertitudinilor. Contrar optimismului afişat de reprezentanţii Rusiei, Statelor Unite şi ai Uniunii Europene care, într-un fel sau altul, au încurajat şi împins bine de la spate, aceste negocieri şi semnarea acestui protocol, situaţia din teren pe termen mediu şi lung nu este roză.Greu de estimat cum vor evolua lucrurile. Toată lumea este nemulţumită. Partidele de opoziţie din Turcia condamnă în termeni duri protocolul.Formulări ca “ziua neagră” sau “ greşală istorică” sunt avansate de lideri politici din opoziţia turcă.Ca şi partidele de opoziţie de Armenia, unde zeci de mii de maifestanţi au demonstrat deja la Erevan. În acelaşi timp, fapt nu lipsit de interes, şi Diaspora Armeană, extrem de puternică şi influentă din Statele Unite şi Franţa mai ales, a reacţionat energic. Faptul că în protocol se stipulează crearea unei comisii de istorici care să studieze, cităm, “impartial scientific examination” a ridicat vehemente proteste din partea Diasporei armene şi a sutelor de istorici, experţi şi cercetători care au studiat zeci de ani subiectul şi l-au întors pe toate feţele. Ne alăturăm şi noi acestor bombăneli avizate. Căci ştim bine ce înseamnă crearea unei comisii: amînarea pînă la calendele greceşti a chestiunii.

A fost sau nu genocid ?

Răspunsul este unul singur, faptele sunt grăitoare, nu mai e loc de şmecherii retorico-diplomatice. Chestiunea e ce se poate face cu Genocidul? Daca Turcia şi turcii nu sunt pregătiţi să şi-l asume în timp ce îşi doresc cu ardoare să fie admişi în Uniunea Europeană. Inclusiv UE a recunoscut Genocidul, ca şi alte state, precum Franţa, Italia, Rusia, Grecia, Argentina. Sunt cîteva zeci, mai puţin SUA, Anglia şi Israel. Şi lucrurile se încîlcesc rapid, interesele strategice americane în Orientul Mijlociu, între Mediterana, Marea Neagră şi Caspică au crescut simţitor în ultimii ani. Ca şi cele ale Rusiei, puternic implicată în tot ce se întîmplă în Caucaz, mai ales după războaiele din Cecenia şi Georgia.Petrolul caspic şi politica şantajista a Rusiei vizavi de fostele republici sovietice( ca şi faţă de Europa însăşi) dă şi o dimensiune economico-financiară conflictelor regionale. Disputa dintre azeri si armeni pentru Nagorno-Karabagh ar fi rămas minoră dacă traseele marilor conducte pentru transportul gazelor şi petrolului din marea Caspică şi Asia centrală nu ar determina poziţionări politice ferme.

De aici un anume sentiment că acest protocol a fost mai mult impus cu anasîna, decît să fie asumat natural şi firesc de către părţile direct implicate. Situaţia economică a Armeniei, după ani în şir de blocadă impusă de Turcia şi Azerbaidjan este extrem de gravă. O ţară în pragul colapsului, cu pierderea a 80 % din importuri şi exporturi, cu o populaţie sărăcită şi în curs de depopulare masivă este obligată să găsească soluţii. Aici putem găsi explicaţii şi putem avea înţelegere faţă de actualii lideri de la Erevan, mai dispuşi la concesii cu o populaţie pauperizată de a căror soartă trebuie să răspundă. In ce condiţii şi pînă la ce punct se poate merge cu asumarea trecutul şi intransigenţa etică şi pînă unde pot fi întinse concesiile şi cedările, compromisul, pentru a găsi soluţii? De moment sau de durată. Fără sprijinul internaţional economic-finacier internaţional şi cel militar al Rusiei ( care are nu doar o importantă bază militară pe teritoriul armean, la Gyumri,dar aprovizionează cu muniţie şi echipamente militare forţele armate armene) Armenia nu ar fi rezistat ca stat independent. Să nu uităm că Azerbaidjanul, care are peste 7 milioane de locuitori şi un buget militar triplu ca al Armeniei, ameninţă cu un nou război de cîţiva ani buni. După ce americanii au înzestrat forţele azere cu material militar de ultimă generaţie.Doar petrolul şi gazele implică din partea SUA şi UE o diplomaţie a păcii, astfel ca lucrurile să nu degenereze grav. Şi cu consecinţe greu de evaluat. Oricît de dureroase şi insolvabile paragrafe ar conţine protocolul semnat de ambele părţi, credem că abia după ce lucrurile sunt spuse pe nume pot începe adevăratele negocieri. Şi realizate reciproce concesii. Admiterea Turciei în UE, considerăm noi iar, credem că ar putea ajuta efectiv procesul de normalizare, lung, dureros şi cu sacrificii nu mici, dintre cele două naţiuni.

Europene, de ce nu, într-o bună zi.

PS. O glumă care circulă printre bloggerii americani:

“Oare de ce Obama nu a primit şi Premiul Nobel pentru literatură ? În fond lucrează deja la cîteva cărţi!”

No comment!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (13-10-2009 la 00:00)

    Acest prim genocid operat in secolul al XX-lea a redirectionat din pacate istoria secolului respectiv.

    Cometariul lui Hitler dspre acest genocid („cine mai vorbeste azi de armeni”) si cel referitor la diferenta dintre o crima si un genocid („daca ucizi un om, e vorba de o crima; daca ucizi un milion, este vorba de o statistica”) au pecetluit si soarta a sase milioane de evrei ucisi in al dola razboi mondial. Daca lumea fi fost receptiva la durerea unui milion si jumatate de armeni, macelariti cu cruzime la inceputul secolului al XX-lea, este aproape sigur ca holocaustul evreilor nu ar mai fi avut loc!

    Turcii de azi sunt foarte greu de convins ca parintii sau bunicii lor au ucis sute de mii de oameni din considerente nationaliste.
    Tocmai din acest motiv, ar trebui sa li se aminteasca faptul ca responsabilitatea nu se transmite dn generatie n generatie cum spun Biblia, Tanakhul si Qur’anul.

    Sa uitam pasiunile trecutului, dar sa nu uitam nicodata istoria devarata, deoarece istoria uitata are tendinta sa revina din nou la realitate!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.221.131.67