caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Agentul integrării europene este… poştaşul!

de (27-9-2009)

\”Eu sunt sigur că avem capacitatea de a asigura oamenii cu salarii, pensii şi, în general, cu asistenţa socială, pe care o vor avea în premieră\”.

(Vlad Filat, TIMPUL, 17.08.2009)

Dezbaterile din jurul viitorului Alianței pentru Integrare Europeană (AIE – noua coaliție de guvernare) păcătuiesc, deseori, prin lipsa perspectivei. Se va alege sau nu se va alege preşedintele? Vor fi sau nu vor fi anticipate? Se va reforma PCRM? Sunt mize false. În realitate, problema nu e aici, căci PCRM nu mai este acum duşmanul numărul unu al Alianţei – pentru că nu mai poate, nu pentru că nu mai vrea. Duşmanul numărul unu al actualei guvernări este imaginea Alianţei pentru Democraţie şi Reforme din perioada 1998-2001. Cu aceasta, înainte de toate, are de luptat acum AIE, după cucerirea puterii. Mai concret spus, cu ideea că în RM numai sovieticii şi legatarii lor, comuniştii lui Voronin, sunt capabili să dea pensiile şi salariile la timp.

\”Ziua Z\” a Alianţei: ziua pensiei

Pentru cei care au urmărit sondajele de opinie, dar mai ales pentru cei care s-au confruntat în campania electorală în mod nemijlocit cu oamenii şi percepţiile lor, a devenit clar că unul dintre inamicii principali ai actualei puteri a fost imaginea deloc favorabilă a primei alianţe necomuniste de guvernare. Conştiinţa publică rămâne încă puternic îmbibată cu dificultăţile de atunci pe care le trece, grăbit şi abuziv, strict în contul guvernării din perioada 1998-2001. Nu e cazul aici să facem un bilanţ. Dar este limpede că, indiferent ce proiecte de reformă a avut ADR, ce gânduri măreţe şi ce context economic regional devastator, mentalul colectiv din stânga Prutului a conservat o imagine sumbră şi tenace: democraţii sunt de nesusţinut, pentru că nu au fost capabili să plătească pensiile şi salariile la timp. Inutil să mai argumentăm aici că adeziunea la PCRM, în 2001, dar şi în 2009, s-a făcut masiv şi din aceste motive… Astfel, bătălia cu PCRM s-a încheiat cu succes pentru Alianţă, dar războiul cu ultimele rămăşiţe sovietice continuă. Nu va fi însă un război direct şi nici unul spectaculos. Confruntarea este indirectă şi se va desfăşura în fiecare lună. Adică, atunci când este ziua de plată a pensiilor şi a salariilor. Asta este „Ziua Z” a Alianţei în războiul cu trecutul sovietic din stânga Prutului şi tot ce mai înseamnă acesta.

Retorică europeană şi realpolitik

Trebuie conştientizate rapid şi corect ţintele şi etapele de parcurs. Dacă inamicul numărul unu al AIE în acest moment este imaginea ADR, aici trebuie concentrate resursele şi eforturile. Ideea că AIE trebuie să demareze reforme majore şi să restructureze spaţiul public, să liberalizeze media, să lupte cu corupţia şi să inducă pluralism este corectă şi constituie agenda principală. Dar nu de azi, ci de mâine. Prima etapă a guvernării nu poate fi una grandioasă, nu înseamnă demararea unor proiecte de reforme radicale, ci trebuie să ţintească un lucru pe care l-am sugerat deja: poştaşul să bată la uşă de fiecare dată cu tolba plină cu pensii şi salarii. Cine vrea să sprijine cu adevărat europenizarea RM – la Chişinău, la Bucureşti, la Bruxelles sau la Washington – trebuie să înţeleagă corect acest lucru. Bulversarea acestei Alianţe înseamnă ratarea proiectului european în stânga Prutului pe cel puţin două generaţii. Finanţările din partea FMI, a Comisiei Europene, a Băncii Mondiale, a proiectului Provocările Mileniului din partea Guvernului SUA trebuie orientate – cum spunea undeva noul premier – pentru „stabilirea unui fundament pentru o ulterioară creştere economică sănătoasă”. Corectă formulare! Dar, în traducere, asta înseamnă consolidare politică, pentru că acest „fundament” nu poate fi decât unul politic. Toţi cei care vor ajuta RM trebuie să înţeleagă că nu va exista nicio „creştere economică sănătoasă” fără o stabilizare politică sănătoasă a Alianţei, care se va produce după ce aceasta învinge şi în „războiul de iarnă”. Restul se adaugă, iar peisajul european se construieşte în jurul acestui reper.

Che Guevara nu poate fi reformat!

Chestiunea aceasta nu este niciun secret. În realitate, comuniştii ştiu asta foarte bine. De aici şi blocajele sau tragerile de timp repetate. Ceea ce urmăreau era tocmai asta: întârzierea constituirii instituţiilor interne care să poarte dialog cu instituţiile internaţionale care pot umple tolba poştaşului. Acum guvernarea s-a constituit. De aici şi reacţiile confuze ale comuniştilor, îngrijorate, dar turbulente. Transpare un lucru periculos în rândul foştilor guvernanţi, respectiv profilul purtătorilor de mesaj. Documentul cel mai relevant din acest punct de vedere, elaborat de către PCRM după intrarea în opoziţie, este chemarea la rezistenţă organizată împotriva „reacţiunii liberal-democrate”. Unde eşti tu, Caragiale!: „În situaţia creată, PCRM cheamă cetăţenii Moldovei – tineretul, studenţii, bugetarii, pensionarii – să dea dovadă de solidaritate reciprocă, să nu se lase intimidaţi de forţele de reacţiune, să nu permită înjosirea propriei demnităţi umane şi cetăţeneşti. PCRM vă cheamă la rezistenţă organizată şi democratică faţă de noul regim”.

Documentul trădează toată genealogia revoluţionarilor de profesie, de la Troţki la Che Guevara. Este tipul de gesticulaţie publică a celor pentru care „revoluţia” este scop în sine, a celor care nu se simt bine în normalitate, în societăţi stabile, aşezate. Ei vor confruntare, „revoluţie permanentă”, iar „stabilitatea” trebuie să fie strict apanajul guvernării lor. Care, în realitate, e tot revoluţionară şi confruntaţională. Ei iubesc puterea în sine, ca pe ceva metafizic. Sunt idealişti, nu îi interesează banii, doar postura de „ucenici vrăjitori”, cei care se joacă de-a Dumnezeu şi croiesc destinele oamenilor. Statul este o jucărie pentru ei – una pe care, dacă îţi este luată, preferi să o distrugi decât să o laşi altora. Ce plăcere mai are viaţa dacă nu poţi fi un pic (măcar) Lucifer? O asemenea mentalitate revoluţionară emană asemenea texte. Şi aceste puseuri metafizice şi existenţiale arată un singur lucru: imposibilitatea reformării Partidului Comuniştilor din RM şi a liderilor săi.

Cine (mai) are nevoie de PCRM?

Din această perspectivă, grija unora faţă de viitorul comuniştilor este excesivă şi greu de explicat. Iar apelul pentru cooptarea lui în sfera de putere ascunde cecitate sau alte interese. Ideea că PCRM este vital pentru democraţie sau europenizare în RM este iarăşi exagerată. În realitate, este strict în interesul democraţiei din RM ca PCRM să fie scos din scenă sau redus la dimensiuni suportabile (adică să devină partid!). Obiectivul acesta se poate realiza tot indirect. AIE trebuie să demonstreze cetăţenilor RM că, pur şi simplu, nu mai au nevoie de PCRM. Dacă Alianţa înfrânge „generalul iarnă” şi ajunge în 2010 cu pensiile şi salariile plătite la timp, atunci PCRM pierde, urgent, cel puţin 20 de procente. Iar la primăvara ei vor fi cei mai mari opozanţi ai alegerilor anticipate. Pentru că acestea vor deveni o armă redutabilă în mâna AIE, care va pune la respect turbulenţii de acum. Şi, de ce nu, care ar putea să fie şi folosită. Un PCRM de circa 15% în parlament la anul pe vremea aceasta ar fi un semn de normalitate în Republica Moldova.

Articolul a apărut inițial în Timpul www.timpul.md

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.197.24