caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Noua (dez)ordine şi (ne) siguranţă publică

de (21-9-2009)

O definiţie succintă a noţiunii de ordine publică arată că aceasta ar fi o condiţie a executării legii prin care se înţelege atât ansamblul de norme juridice prin care este protejată societatea, cât şi activitatea de aplicare în fapt a acestor norme, inclusiv prin intermediul forţei atunci când este necesar (Dicţionar de administraţie publică – Anton P. Parlagi, Editura Economică, 2000). Constatăm resemnaţi că în România mai mult sau mai puţin europeană şi această noţiune a fost pervertită căci folosirea forţei şi asigurarea liniştii şi ordinii publice au fost parţial privatizate la fel ca multe alte segmente ale societăţii.

Nu există bancă fără bodigardul său care, liniştit, este angajat să asigure chipurile ordinea şi buna desfăşurare a operaţiunilor financiar-bancare. De obicei intervine doar atunci când lumea se agită nervos la o coadă care aparent nu mişcă dar în realitate se mişcă cu viteza melcului. Deţine autoritatea, idealul suprem al românilor şi, ce face cu ea, se stropşeşte cu superioritate la pensionari, Vă rog, puţină linişte, nu vedeţi linia aia galbenă, nu tre s-o depăşiţi. Într-o altă bancă pe care o frecventăm, bodigardul, un domn trecut bine de 50 de ani are chiar şi un mic birou la intrarea în local unde întotdeauna este deschis larg un exemplar din Click sau Libertatea (propunem editarea unui supliment Libertatea pentru bodigarzi, ar avea un succes nebun). Epidemia de firme de paza si protecţie este atât de mare în România încât au fost angajaţi de-a valma gospodine durdulii, pensionari care gâfâie când se ridică de pe scaun sau inşi sfrijiţi asupra cărora bulanul din dotare, singura armă contondentă lăsând la o parte uneori spray-ul de ţânţari pe care unii dintre ei îl au într-un suport special în combinezonul lor negru cu două, trei numere mai mare, le provoacă răni prin efectul de bălăngăneală. Cu asemenea specimene nu ne-ar mira dacă furturile ar fi mult mai dese căci aceşti bodigarzi ar fi primii care ar lua-o la sănătoasa sau i-ar ajuta complice pe hoţi. Bodigardul roman este dotat însă cu maşini spectaculoase, de foarte multe ori jeepuri puternice, înfiorătoare. Nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva multe astfel de firme nu acoperă de fapt diverse activităţi suspecte, să le spunem cu blândeţe, cel puţin neortodoxe. Această epidemie de firme de pază şi protecţie ( ziarul Gândul oferea cifra de 122.000 de bodigarzi faţa de cei doar 66.000 de poliţişti) este în contrast totuşi cu fenomenul infracţional din România care, mai ales în urma migraţiei voluntare şi masive a celor mai competenţi şi periculoşi infractori români către orizonturi şi închisori mult mai bogate a avut nesimţirea să nu ţină pasul, în ciuda concentrării diverselor televiziuni către o relatare in extenso şi la ore de maximă audienţa a acestui fenomen. Denumirile pe care le au aceste firme de pază sunt rizibile şi ridicole în acelaşi timp: Nova Guardia, Securitas, Pro Guard şi, cea mai ilară, Cerber având o heraldică neo-masonică de Ferentari, romburi, cercuri, pătrate încrucişate, încălecate, amestecate haotic. Aflăm din Evenimentul Zilei ca unul dintre românii care au servit cu succes în cadrul Legiunii Străine franceze devenind după stagiul formator consultantul diverşilor dictatori sau rebeliuni din Africa şi-a deschis, în mod firesc, o firmă de pază şi protecţie în Turda natală.

Eficienţa acestor firme de pază şi protecţie, este nulă, mai are sens să o afirmăm ?! Către sfârşitul meciului de pomină dintre Dinamo Bucureşti şi echipa ceha Slovan Liberec câteva zeci de ultraşi furioşi au pus pe fugă câteva zeci de angajaţi ai unei anonime firme private de pază şi protecţie, întrerupând jocul, fugărind jucătorii. Evident, în dulcele stil valah aceeaşi fani şi-au aşteptat eroii la aeroport după glorioasa răsturnare de situaţie din Cehia şi calificarea idolilor. Recent (pe 15 septembrie) o maşină care transporta bani a fost jefuită în plină zi deturnată de pe o şosea naţională iar cei trei Rambo fioroşi care o protejau au fost deposedaţi de armele din dotare şi închişi în spaţiul unde înaintea jafului de aflau banii. E drept, a fost furat doar un milion de dolari ceea ce pare destul de puţin având în vedere sumele care au fost delapidate în România după 1989. Firmele de pseudo-pază şi protecţie sunt noi modalităţi, mai fine, cu ştaif de legalitate pentru a spăla bani şi escroca. Unele bănci nu acordă împrumuturi firmelor dacă ele nu sunt păzite. Şi de cine să fie păzite dacă nu de celebrele firme de bodigardit ? Diferenţele dintre bodyguard şi poliţist sunt minime, bodyguardul fiind cel care nu a reuşit să ajungă poliţist căci , se ştie, cea mai minunată slujbă în România este la Stat.

Însă şi autorităţile publice s-au molipsit de această adevărată viziune securitară a României: au angajat din ce în ce mai mulţi gardieni publici. Acei indivizi în tot felul de uniforme care au chipiu şi patrulează pe străzi cu o agendă albastră sau roşie în mână. Eventual şi o staţie. Pixul se iţeşte mândru din buzunarul pantalonului. Intelectualii pazei şi protecţiei din România. De obicei patrulează în pereche, un el şi o ea, motiv care am înţeles a dus la probleme conjugale serioase pentru unii. Mârşava egalitate de şanse se poate transforma într-o pacoste. În oraşele semirurale aceştia sunt cei care păzesc intrările aşezărilor şi fac tot posibilul pentru a opri accesul căruţelor iar când descoperă bidivii lăsaţi în libertate să pască prin spaţiile verzi au misiunea periculoasă de a-i aresta.

Orăşelul subcarpatic în care locuim are deosebita onoare de a găzdui o unitatea de învăţământ care şcolarizează viitori poliţişti ai patriei române. În fiecare toamnă micul oraş subcolinar este luat cu asalt de către câteva mii de doritori, cifra ducându-se către zece mii dacă-i luam în considerare şi pe însoţitori. Nu-i vorba, mica economie locală de mici, bere şi entertainment profită însă studiul concentrat al acestor postulanţi s-a dovedit a fi un exerciţiu simpatic. De obicei postulanţii (nu generalizăm) merg în haită, sunt întotdeauna îmbrăcaţi sportiv având în vedere că prima probă, cea eliminatorie, este cea fizică, un poliţist trebuind sa poată fugi acceptabil după infractorul prins în flagrant delict la furat de găini sau raţe. Haitele se coagulează în funcţie de provenienţa geografică pe care o recunoşti facil după accent, sunt haite cu accent oltenesc, ardelenesc sau moldovenesc. Nu poartă ochelari. Haitele au în priviri o foame animalică după sex, sorb din ochi pe oricine poartă forme feminine indiferent de vârstă, de la 10 la 60 de ani. Dintr-o anumită perspectivă îmi aduc aminte de hoardele sovietice cu singura diferenţă notabilă că haitele de postulanţi la poliţie nu se află într-un teritoriu ocupat chiar dacă uneori locuitorii paşnicului orăşel se simt astfel dar, mai ales, nu au arme la îndemână. Încă. Nu că ar ştii pe urmă ce să facă cu ele. De aceea pe de alta parte este inteligent a nu li se procura armament modern, cine ştie ce năzbâtii sângeroase ar face (vezi dramatica poveste a unui plutonier dintr-o comună gălăţeană care l-a împuşcat mortal pe un ascultător fanatic de Beethoven care-şi oprise maşina în faţa unei terase pentru a ademeni o chelneriţă, studentă la Conservator, care nu a fost suficient de prevăzător să dea casetofonul maşinii mai încet). Nu degeaba psihologii afirmă că dacă numărul deţinătorilor de arme ar creşte ar fi un adevărat măcel. Ultimul mare război civil românesc. Exagerând ne putem imagina cum Comisia Europeană ar face o excepţie cu România şi ar permite întocmirea unor proiecte pentru dotare armament ( grenade, pistoale-mitralieră, tunuri AA, tunuri anti-jeep, veste antiglonţ, noi nouţe căci se ştie, UE nu permite achiziţionarea de echipament second-hand etc).

În timp ce în România şi conceputul de siguranţă publică a fost privatizat cu mult succes într-o debandadă totală în Europa Occidentală membrii desemnaţi de societate pentru a menţine ordinea continuă să impună respect iar românii care călătoresc sau trăiesc în această Europă o ştiu foarte bine. Poliţiştii germani, francezi sau elveţieni pe care i-am văzut şi întâlnit nemijlocit provoacă românilor spaime voalate, frici incontrolabile căci, în mod cert, românii ştiu instinctual că aceştia nu sunt la fel de maleabili precum sumedenia de forţe de ordine din România (diverse poliţii rutiere, de frontiera, rurale, de proximitate etc.). Ceea ce frapează la aceste forţe de ordine este statura lor nu neapărat fizică pentru că nu toţi au 1.90, ci calmul şi siguranţa lor. Credem că ori au fost instruiţi în acest sens ori ei înşişi îşi dau seama de importanţa sociala a misiunii lor, misiune care s-ar rezuma simplist prin formula consacrată de a lupta împotriva răului pentru a face bine. Pentru aceşti oameni a intra în serviciul public al siguranţei publice chiar aceasta înseamnă şi nu o cale sigură către micul sau mai marele ciubuc ( se cunosc nenumăratele scandaluri în care au fost implicaţi angajaţii serviciilor de eliberare a permiselor auto). Diferenţa între Garcea, observaţi adoptarea lui de către sufletul poporului din care face parte, şi poliţistul occidental este în sine diferenţa uriaşă dintre România şi Europa care, prin intermediul externalizării ordinii publice în beneficiul unor pseudo-firme de pază şi protecţie nu face decât să crească

Codruţ Constantinescu.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.17.239