caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Lubianka vesela, pe toți câți i-a sorcovit, gura flori le-a mirosit

de (20-9-2009)

„Borgia vesela, pe toți câți a sorcovit, gura flori le-a mirosit”

Cu mulțumiri marelui Toma Caragiu al cărui sketch “Șopârla” mi-a inspirat acest titlu.

“Duplicitatea, ipocrizia și demagogia, acestea au fost trăsăturile distinctive ale regimului comunist instaurat în 1917 pe teritoriul Imperiul Rus,” așa își începe Arkadii Vaksberg cartea “Laboratorul otrăvurilor de la Lenin la Putin”, apărută în 2007 în traducere în limba franceză la editura Gallimard.

Și unde poate fi mai valabilă această aserțiune decât în politica dusă de stăpânii bolșevici de la Kremlin și instrumentul lor fidel – poliția politică cu sediul la Lubianka din Moscova – împotriva celor calificați drept “dușmani ai poporului”.

Sunt cunoscute persecuțiile care au mers până la genocid inițiate de Lenin și apoi continuate și amplificate de Stalin și preluate apoi de epigonii de la Kremlin și într-o anumită măsură și de liderii de azi ai Federației Ruse.

Arkadii Vakseberg, care este unul dintre cei mai prolifici istorici ai crimelor comuniste (vă reamintesc cartea sa “Stalin și evreii” http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=10356) tratează în această carte episoade mai puțin cunoscute din istoria acestui regim criminal – terorismul ascuns – lichidarea unor adversari, reali sau imaginari, prin asasinat de tip mafiot.

Titlul cărții se referă la un laborator creeat chiar după preluarea de către Lenin și Partidul Bolșevic a puterii în urma puciului din noiembrie 1917 pe lângă conducerea de vârf a partidului și a statului și controlat de serviciile secrete, indiferent de denumire – CK, GPU, OGPU, NKVD, MVD, MKGB, KGB sau azi FSB.

Acest laborator a avut ca sarcină și preocupare permanentă perfecționarea de tehnici bazate pe cele mai avansate tehnologii de eliminare, pe cât posibil fără urme, a celor percepuți de Kremlin drept “inamici politici”.

Nu toate eliminările sau tentativele de asasinat au avut la baze substanțe chimice, unii au fost pur și simplu împușcați cu un glonte în cap sau aruncați de la balcon.

Vaksberg nu amintește decât în treacăt de asasinatele foarte cunoscute, cum ar fi cel al lui Leon Troțki, în Mexic în 1940, dar vorbește în schimb despre asasinarea fiului acestuia, Lev Sedov la Paris în 1938, în urma unei banale operații de apendicită într-o clinică pariziană. Mâna lungă a ucigașilor Luiankăi ajungea foarte departe.

Tipul acesta de asasinat fusese utilizat cu succes chiar din 1925, când Mihail Frunze (pe numele său moldovenesc Frunză), pe atunci ministru al apărării al noului stat sovietic și care se bucura de un prestigiu enorm, a murit pe masa de operații otrăvit cu cloroform.

Deși nu există dovezi certe, Vaksberg scrie că indiciile arată că Stalin a fost acela care a insistat ca Frunze – care era sănătos tun – să se opereze. A fost practic primul asasinat major de acest gen, primul pas pe care Stalin l-a făcut pe calea eliminării rivalilor săi.

De altfel, sinistrul procuror Andrei Vîșinski a făcut referire în rechizitoriile sale de la procesele publice din 1937 – 1938 intentate presupușilor “dușmani ai poporului” la aceste metode de eliminare folosite de cei aflați în boxă. Referirea era corectă, numai că Vîșinski, care juca rolul de câine de atac al lui Stalin, nu spunea că de fapt aceste asasinate erau comandate, de cele mai multe ori fără urme scrise, de stăpânul de la Kremlin.

Asasinatele au continuat pe întreaga perioadă comunistă, printre victime numărându-se și lideri străini cum ar fi fruntașul comuniștilor bulgari, Ghiorghi Dimitrov, precum și alți doi bulgari, Liudmila Jivkova, fiica dictatorului Todor Jivkov, decedată în sicrumstanțe suspecte la vârsta de doar 40 de ani și jurnalistul disident Ghiorghi Markov, asasinat cu o umbrelă otrăvită la Londra în 1978.

După 1991 și destrămarea URSS, asasinatele politice sau cvasi-politice în Rusia lui Elțin și mai ales a lui Putin au loc la lumina zilei și sunt relatate pe larg de presă. Numai că asasinii nu sunt niciodată găsiți. Ținta lor sunt cu precădere politicieni și jurnaliști care încearcă să semnaleze afacerile murdare care își au originea, unde altundeva, decât la Kremlin și Lubianka.

Unii sfârșesc precum deputata reformistă Galina Starovoitova cu un glonte în cap, alții precum fostul primar al Sankt Petersburgului, Anatolii Sobceak (cel care a avut un rol hotărâtor în lansarea lui Vladimir Putin în politica de vârf) sfârșesc în mod suspect, din cauza unor maladii acute, niciodată elucidate.

La momentul ieșirii sub tipar s-au produs două asasinate, pe care Vaksberg la tratează sumar: cel al ziaristei Anna Politkovskaia, împușcată în cap în scara blocului său, și Alexandr Litvinenko, fost agent FSB refugiat la Londra, otrăvit cu metale radioactive. Aceasta face ca excelenta carte a publicistului rus să se termine pe o notă pesimistă, dând impresia cititorului că în Rusia nu s-au schimbat prea multe în ultimii 90 de ani.

Sursele lui Vaksberg sunt arhiva sa personală adunată în peste 50 de ani de activitate, precum și arhivele Partidului Comunist și ale KGB, întredeschise temporar la începutul anilor ’90. Acum, acele arhive s-au închis din nou și nu sunt speranțe ca ele să mai fie accesibile prea curând.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Petru Clej: (20-9-2009 la 00:00)

    Anton, dă-mi voie să-ți spn că o astfel de comparație este complet deplasată și-mi aduce aminte de atitudinea „Idioților utili” din vremea comunismului. Dacă e așa, oameni ca Oppenheimer sau Teller ar trebui și ei băgați în aceeași oală. Mă miră că un om care a trăit sub regimul comunist poate face o asemenea eroare de apreciere.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (20-9-2009 la 00:00)

    In continuare, as putea spune ca exista totusi un fel de justitie poetica. O echipa americana a filmat si laboratoarele industriale (de fapt instalatii industriale mari!) candva ultrasecrete unde se creiau asemenea otravuri si virusi de toate felurile (de la ANTRAX la variola si multe altele rezultate inclusiv prin inginerie genetica!).

    Acum acele facilitati sunt dezafectate, iar fostii lucratori „stintifici” vand in strada papuci de casa din China si clopotei, si se plang de mama focului de prabusirea sistemului comunist!

    Nu pot decat sa aplaud suferinta lor de azi!
    In afara de interese materiale, oamenii (unii) mai au si simtz moral, care lipsea total la acele hahalere, doctori in stiinte!

    Guvernul american a alocat o suma (infima dupa parerea mea) pentru a se asigura ca otravurile care mai exista si virusii respectivi sunt tinuti sub control.
    Din fericire(??!!) banii respectivi (cateva milioane e dolari pe an) nu ajung si pentru a asigura subzistenta fostilor lucratori in domeniul mortii!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (20-9-2009 la 00:00)

    In mesajul meu nepublicat am discutat cazul „laboratorului” din centrul Moscovei in care „lucra” un „medic” care pretindea ca face vaccinuri, dar ucidea oamenii luati la intamplare de pe strada.

    Un film documntar privind acest „medic” a fost publicat de „History channel” in SUA.

    Legat de observatia mea ulterioara (din interventia mea publicata), raman la parerea ca dupa ce URSS a semnat acordul international privind eliminarea armelor biologice cu SUA, biologii si chimistii care au acceptat totusi sa lucreze in Centrul prezentat de televiziunea americana erau totusi criminali si ei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146