caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Partidul Magistraţilor (PM) intră la guvernare

de (20-9-2009)

Odată cu arta pe nedrept ignorată a rujului goth, dna Mona Pivniceru a dat la desprăfuit şi gustul pentru exprimare publică în rândul magistraţilor.

S-a născut o nouă stea politică în România. Odată cu arta pe nedrept ignorată a rujului goth, dna Mona Pivniceru, şefa de sindicat a judecătorilor, a dat la desprăfuit şi gustul pentru exprimare publică în rândul unei profesii care până acum se distingea mai curând prin anticharismă şi prunele din gură.

La dânsa, aplombul, energia şi forţa polemică sunt mult superioare faţă de cele ale precedenţilor purtători de stindard (Costiniu, Bărbulescu, Lupaşcu), ale diverselor Anete Spornic aciuate la Înalta Curte sau ale generaţiei tinere, ce pare să se tragă, vorba lui Gârleanu, din lumea celor care nu cuvântă.

Or fi în justiţia română (sperăm) oameni cu echilibru, inteligenţă, cuplaţi la circuitul profesional occidental şi poate chiar cu o doză din acel umor blând şi elitist pe care ţi-l dă înţelegerea profundă a vieţii, la care se presupune că accede un judecător.

Dar a cui e vina dacă reprezentarea instituţională este veşnic asigurată de oratori de Hyde Park, gata să bată cu tigaia în târgul de precupeţe care este politica românească? Pentru că lipiciul la ecran, demagogia fluentă şi abilitatea de a îngropa orice subiect în văicăreală sunt, dacă nu v-aţi prins încă, stofă politică de cea mai înaltă calitate.

N-ar fi surprinzător ca dna Pivniceru, ca mulţi alţi lideri sindicali, să facă în viitor o frumoasă carieră publică. Capacitatea de a organiza o grevă naţională pentru salarii atestă calităţi reale de lider. Iar utilizarea de elemente geniale de personal branding pentru notorietate şi recunoaştere instantanee (precum intonaţia urcătoare, interogativă, în fraze afirmative, clişeu verbal recent şi cool din limbajul de stradă al adolescenţilor), pe o piaţă alt fel aglomerată cu figuri excentrice, a produs una din cele mai spectaculoase ascensiuni în spaţiul public din ultimii ani.

Drept e că şi situaţia din justiţie se preta la a fi exploatată mediatic, fiind o încurcă tură de toată frumuseţea creată de o succesiune de guvernări incoerente. Adică exact mediul în care un jurist clonţos se simte ca peştele în apă. Pe fond, lucrurile sunt simple: discuţia de zilele astea n-are nicio legătură cu noile grile de salarizare. E vorba de istoria antică a sporurilor de 65% din salariu (stres şi confidenţialitate, dar le puteţi zice oricum, sporuri să fie) pe care magistraţii le obţinuseră în anii ’90, în contrapartidă pentru salariile lor mici de atunci.

Măsura a fost una stângace şi cu consecinţe juridice pe care nimeni nu le anticipa, dar uşor de aplicat. În 2000, guvernul, în calitatea lui firească de unic angajator în sectorul bugetar, a decis să nu se mai scarpine cu mâna stângă la urechea dreaptă şi să procedeze logic, eliminând nominal aceste sporuri prin includerea lor în salariul de bază, pentru că oricum le lua toată lumea.

Pe timpul guvernării Năstase n-a mârâit nimeni, că era riscant, dar odată cu lărgirea atribuţiilor CSM în 2004 s-a pornit avalanşa proceselor de revendicare retroactivă a sporurilor care, nu-i aşa, fuseseră abuziv suprimate prin ordonanţă cu patru ani în urmă. (De fapt, incluse în leafă, dar, ca în cazul marilor dosare, cui mama naibii îi pasă de fondul problemei în România, când procedura e totul?) Aşa că, în frunte cu CSM, ajuns rapid un fel de confederaţie sindicală, magistraţii au iniţiat procese în care unii şi-au obţinut sporurile a doua oară, iar alţii nu.

A apărut ciudata situaţie ca în aceeaşi instituţie plăţile să varieze de la simplu la dublu, în funcţie de cât de abil şi-a susţinut fiecare cauza. Ca totul să capete un aer decadent şi baroc, s-au introdus apoi (şi s-au câştigat) acţiuni pentru decontarea asigurărilor CASCO (?!), pentru a obţine bonuri de creşă sau celebrul litru de lapte gratuit
pe zi, forme tipice de asistenţă pentru săraci în statele occidentale.

Că un judecător, chiar caz izolat, revendică în gura mare un litru de lapte pe zi (echivalent a 25-30 de euro pe lună), aşezându-se la coadă cu văduvele şi orfanii, spune mai mult despre demnitatea magistraturii “în republică” (cu un alt clişeu verbal memorabil) decât orice raport
european sau calomnie răuvoitoare. Dar aici, asociaţiile şi CSM au tăcut mâlc.

Bulibăşeala creată cu salariile a determinat procurorul general să ceară Înaltei Curţi o decizie clară aplicabilă: trebuie sau nu să fie acordate (din nou) sporurile suprimate (prin includere în leafă) în 2000? Nu vă ţin în suspans cu finalul previzibil: ÎCCJ a zis că da, trebuie plătite, fiindcă şi alţi bugetari le au, existând astfel pericol de discriminare (?!).

Aşa că magistraţii le-au cerut şi obţinut în justiţie. Dar ce să vezi: sesizată de preşedintele ţării, Curtea Constituţională trădează brusc cauza şi decide în 2009 că ÎCCJ şi tribunalele nu aveau voie să se pronunţe pe propriile salarii, acţiunile fiind pe alăturea cu legea.

Prea târziu însă: într-o nouă dovadă de triumf al formei asupra conţinutului, se interpretează că ce spune CC se aplică doar pe viitor, tot ce s-a decis până acum fiind bun decis. Cu alte cuvinte, am făcut-o haiduceşte cu salariile, dar rămâne cum am stabilit – iar contribuabilul cu banii luaţi şi cu decizia CC în braţe să se bucure de ea pe viitor, platonic.

Inabilitatea guvernelor, prin contrast cu cea a magistraţilor, care au găsit calea legală să-şi acorde de două ori acelaşi spor, inclusiv retroactiv, costă azi cam jumătate de miliard de euro. Diverşi comentatori justiţiabili – ei sau partenerii lor de afaceri
– sau neinformaţi întreţin acum confuzia, amestecând această dilemă care vine din trecut cu dezbaterea pe noua grilă de salarizare, ca să se pună bine cu cine trebuie.

Iar guvernul dă semne că e dispus să cedeze şi să facă blat pe sporuri cu justiţia (dar nu şi cu alte sectoare), consfinţind astfel cooptarea la guvernare a puternicului Partid al Magistraţilor.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.38.2