caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Reforma, Contrareforma, antireforma

de (13-9-2009)

Un prim contact cu aceste notiuni l-am avut in perioada studiilor gimnaziale, cand nimeni nu putea anticipa cariera spectaculara pe care aveau s-o cunoasca in cadrul semanticii discursului public. Sensul sub care le-am asimilat atunci era unul nepolitic, tinand de transformarile spirituale pe care le-a cunoscut Europa Occidentala incepand cu prima jumatate a secolului al XVI-lea. Ocazia era oferita de lectura manualului de istorie medie universala, ceva mai ignorata de rigorile ideologice. Interesul istoriografiei noastre pentru subiecte intens frecventate de cercetarea de profil din Occident ofera azi posibilitatea aprofundarii problematicii marilor valuri religioase, care au marcat decisiv evolutia omenirii spre modernitate. Efectele crestinarii profunde a Europei, cum au fost considerate Reforma protestanta si Contrareforma sau, intr-o acceptiune mai recenta, Reforma catolica, au depasit limitele cadrului confesional. O astfel de amplitudine era absolut fireasca la nivelul Occidentului medieval, cata vreme biserica genera normele morale publice si paradigmele socio-culturale. Originata in criza structurala de la sfarsitul Evului Mediu, contestatia unor teorii si practici ecleziastice, formulate la Wittenberg si ulterior la Geneva, a evoluat spre alternative teologice distincte. Adeziunea unor largi categorii sociale si a puterii seculare, ca si reactia catolica ce a urmat odata cu Conciliul de la Trento, au dat nastere unei noi linii de demarcatie in lumea guvernata spiritual de suveranul pontif. Reforma religioasa a insemnat mult mai mult decat atat, statul, biserica si elitele economice si intelectuale au conlucrat pentru transformarea societatii in acord cu morala crestina profesata si cu exigentele interesului public. Amploarea acestor mutatii este ilustrata si de o terminologie specifica, in mediul german si anglo-saxon se vorbeste azi mai putin de Reforma, fiind preferate concepte precum confesionalizare, formare confesionala, disciplina sociala. Lumea moderna datoreaza acestei etape istorice o serie de caracteristici definitorii pentru tipul societal spre care tindem. Dezvoltarea capitalista a Europei de nord-vest si-a avut fundamentele in etica postulata de Jean Calvin. Chiar si dimensiunea conflictuala a Reformei a avut efecte positive, in sensul ca pluralismul obiectiv favorizand pe termen lung evaluarile introspective, competitia economica si culturala. Controversele religioase au creat cadrul pentru aparitia primelor reflectii privitoare la toleranta, libertate si drepturi individuale si colective.

Interesul pentru aceasta problematica pare sa se fi estompat in spatiul romanesc, cu exceptia unor tentative eseistice pe tema esecului protestantismului in spatiul romanesc. In anul jubiliar al nasterii lui Calvin, ne-am putea intreba care ar fi fost evolutia noastra ca natiune daca tentative precum episcopatul romano-calvin din Transilvania sau scurtul experiment protestant din Moldova lui Iacob Heraclides ar fi avut succes. Inca mai provocatoare ar fi insa intrebarea daca nu cumva si actuala reforma, mai putin confesionala dar cu implicatii la fel de profunde, se va finaliza cu aceleasi rezultate ca si tentativele misionare de acum patru secole. Fara a interverti faptele trecutului si fragmente de actualitate, putem identifica manifestarile de criza de amploarea celei pe care au traversat-o reformatorii epocii premoderne. Ne lipseste insa pasiunea de a gasi solutii viabile si capacitatea de a mobiliza majoritatea comunitatii in serviciul unor obiective definite. Fie ca ne place, fie ca nu, prabusirea regimului comunist din Romania a fost o consecinta a evolutiilor externe, a imploziei sistemului socialist si mai putin un act de vointa asumat constient de majoritate. Deriva morala si disponibilitatile conservatoare ale unei mari parti a populatiei a impietat asupra ritmului si coerentei transformarilor politice si economice, fapt relevat si de dificultatea cu care s-a finalizat aderarea tarii la Uniunea Europeana. Nici acest din urma impuls nu a conferit reformei statului si economiei caracterul sistematic indispensabil oricarui proiect managerial de succes. Mentalul colectiv nu pare sa fi acceptat pe deplin normele morale si criteriile de performanta ale capitalismului, nici valori sociale precum egalitatea de sanse sau respectul pentru alteritate. In privinta afacerilor publice, incoerenta se manifesta printr-o articularea unei serii de reforme paralele, asemenea antifonurilor muzicale medievale. Mediul politic, in teorie forta motrice si incubatorul reformelor s-a limitat la calchierea unui discurs despre reforma. Demonstrand o nefasta consecventa neafectata de ideologii, practica guvernamentala s-a limitat la prezervarea propriei puteri, prin mentinerea unui aparat birocratic central numeros si functionand inafara criteriilor de eficienta si de cost. Descentralizarea, politicile regionale si principiul subsidiaritatii raman teme dezbatute la seminarii sau obiective asumate la periferia programelor electorale. Am izbutit astfel o insolita preluare a lui spoil system, nu in practica electorala, ci in relatia centrului cu restul tarii, in sensul ca detinatorul puterii executive are asupra forurilor locale ascendentul conferit de controlul discretionar al resurselor. Reforma clasei politice pe care am crezut ca am initiat-o prin introducerea votului uninominal, original si acesta, a amplificat si mai mult confuzia in ceea ce priveste detinerea si responsabilitatea puterii. Membrii corpurilor legislative au preluat agenda consiliilor orasenesti,, iar o serie de alesi locali exercita controlul aproape feudal asupra colegiilor si chiar a ierarhiei de partid. Riscul major pe termen mediu este insa deficitul de competenta la nivel administrativ si legislativ, ilustrat de proiectele de legi votate in ultima sesiune parlamentara sau de actele guvernamentale declarate neconstitutionale. Ar fi nedrept sa plasam intreaga responsabilitate pe seama celor pe care-I alegem, cu o consecventa demna de o cauza mai buna. Elitele intelectuale cu ambitii si responsabilitati macar in planul reformei morale a societatii, n-a excelat niciodata prin apetit combative, iar tentatia compromisului i-a plasat pe multi in relatii echivoce cu detinatorii puterii politice sau ai resurselor.Mediul de afaceri, categoria cea mai interesata in principiu de promovarea unor politici de dezvoltare, continua sa fie tributar propriului background economic si educational. Promotorii virtuali ai liberei initiative au preferat un stat minimal, cu capacitate redusa de interventie in economie, dispus in schimb sa ofere oportunitati de tranzactii favorabile partenerului privat. Organizatiile patronale reclama mentinerea unui system complicat si susceptibil de abuzuri de deductibilitati, iar exponentii capitalismului romanesc si-au inceput ascensiunea cu preluarea unor active publice si continua sa intretina cu oamenii politici relatii echivoce. Activitatea de lobby nu este inca reglementata legal, iar chestiunea nu pare sa fie o prioritate. Competenta si competitivitatea nu si-a castigat dreptul de cetate nici in economia reala, unde sunt ignorate practici precum acoperirea riscului valuta sau rentabilizarea capitalurilor proprii. Majoritatea firmelor romanesti evita finantarea prin Bursa de Valori sau implementarea normelor de corporate governance. Viziunea reformista a categoriilor aflate la baza piramidei sociale care a substituit iluzoriul egalitarism din Romania comunista ridica probleme inca si mai complicate. Din punct de vedere organizational, cele patru mari confederatii sindicale au facut totul pentru perpetuarea vechii dependente de statul-providenta, pus in cauza si in Uniunea Europeana. Mai mult de 50% din populatia tarii beneficiaza sub o forma sau alta de asistenta sociala, o premisa certa a falimentului.. Retorica sindicala este suprasaturata de revendicari salariale, dar spune prea putin despre protectia la locul de munca sau despre formarea profesionala continua. Pe santiere, in mine si in combinatele noastre siderurgice, rata accidentelor de munca nu starneste interesul bravilor aparatori ai pozitiilor dintr-o grila sau alta, iar protestele sindicale au mai curand aspectul unor coregrafii de stadion. In contextul cautarii de solutii pentru eficientizarea economiei, specialisti ramasi loiali competentei si comunitatii pun in discutie caracterul parazitar al tichetelor de masa, fenomen care a creat cativa milionari dar prea putina bunastare pentru beneficiarii lor prezumati. O eventuala tentativa de limitare a abuzurilor din acest domeniu, devenit o practica si la nivel local, nici macar nu va intampina in mod necesar opozitia firmelor implicate in tiparirea lor, ci a masei de salariati hotarati sa-si ignore interesele de perspectiva.

In fata acestui tablou in culori sumbre, avem prea putine motive de optimism, dar insusi faptul ca putem pune in discutie aceste realitati este un drept pe care numai cei care nu l-au avut il pot aprecia cu adevarat. Pentru cei care cred in valoarea formativa a experientelor trecutului, poate cel mai important din invatamintele Reformei este credinta adeptilor ei, suverani si bancheri, tarani si universitari, artizani si oameni de arme, in propriile forte, in justetea cauzei lor si in temeinicia moralei asumate. Si in ton cu imagine ape care o avem despre acele vremuri, am putea translate in constiinta publica un imens autodafe si sa ardem compromisurile, temerile si frustrarile pe care le-am acumulat in prea multele decenii pierdute.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.86.28