Nu, deceniul pierdut nu sunt anii ’90 sau decada de după, ci intervalul 2010- 2020, care va fi şi mai bogat în cicluri electorale, spre disperarea celor care se mai gândesc din când în când şi la economia României.
Am auzit des de la o vreme oftaturi de exasperare ale unor prieteni, care abia aşteaptă să se termine şi cu alegerile prezidenţiale din noiembrie, ca să scăpăm odată de campania electorală continuă, începută odată cu intrarea ţării în UE. Atunci, partidele româneşti s-au convins – la început mai temător, apoi cu tot mai mult aplomb – că n-are coana Europa ce mare lucru să ne mai facă din moment ce am devenit membri. Aşa că orice preocupare pentru actul guvernării a fost lăsată deoparte şi s-a intrat în derapaj vesel pe gheaţă.
Deficitul bugetar de 1% lăsat moştenire de Năstase (fiindcă el nu ştia că o să-l lase moştenire, ci se aştepta să guverneze în continuare) a ieşit de sub control, în aşa fel încât, atunci când a lovit criza
, a trebuit să-l căutăm vreo două luni prin subsolul -3 ca să-l găsim. Numărul bugetarilor a sărit de la 1 milion
în 2004 la 1,4 milioane astăzi. Iar în 2008 s-a consfinţit falimentul practic al fondului de pensii: pentru prima oară de la înfiinţarea sa, s-a acceptat ca el să plătească în mod structural şi masiv mai mult decât va putea vreodată încasa, fiind alimentat prin subvenţii de la bugetul de stat (deci, menţinut în viaţă artificial).
Există o legătură clară între ciclul electoral care se încheie în 2009 şi aceste derapaje: spre deosebire de SUA sau alte ţări cu democraţie solidă, sistemul politic românesc a arătat că este incapabil să se adapteze unui calendar cu alegeri frecvente şi continue. Cu genul de resursă umană de care dispun în momentul de faţă, partidele noastre nu pot face simultan şi luptă electorală şi guvernare rezonabilă, optând doar pentru una din sarcini – de regulă, prima.
De asemenea, mass-media au fost supuse la presiuni imense şi au înregistrat de asemenea un regres calitativ pe parcursul acestui ciclu (din motive discutate adesea şi la care nu are rost să revenim acum). După doi-trei ani de selecţie instituţională şi individuală în care a contat mai mult expertiza în a comenta conspiraţii, încrengături de partid, non-subiecte şi a promova activ o anume agendă, revenirea la normalul anilor ne-electorali este dificilă, chiar cu cele mai bune intenţii.
Or, aici vine vestea proastă pe care vreau să v-o dau: lucrurile nu se vor îmbunătăţi, ci se vor înrăutăţi în deceniul viitor. Dacă în decada ’90 am avut trei ani ocupaţi cu alegeri, iar în decada de după aceea, patru, în intervalul 2011-2020 vom avea cinci ani electorali din cei zece, oficial. Asta pentru că nu ştiu ce deştept a venit cu ideea decalării prezidenţialelor de parlamentare, iar apoi au mai apărut şi alegerile europene, cu ciclul lor fix de cinci ani. Consecinţa este că începând din 2011 vom trăi aproximativ în ritmul: un an cu alegeri, un an fără: locale şi parlamentare în 2012, prezidenţiale şi europene în 2014 ş.a.m.d.
V-aţi prins unde e pericolul, cred: anii intermediari vor fi sacrificaţi în mod natural pe altarul populismului, contaminându-se de campaniile care îi preced şi îi succed. Pe scurt, până în 2020 nici un cabinet nu va lucra cu un orizont de timp mai lung de unu-doi ani, iar asta se va reflecta în agenda de guvernare. Principala victimă a acestei situaţii (creată inutil de reformatori nechibzuiţi ai sistemului politic în anii precedenţi) vor fi probabil programul de convergenţă şi calendarul de adoptare a Euro, măsură prevăzută iniţial pentru 2014. Guvernele ori vor avea un scrutin parlamentar în faţă, ori vor avea deasupra capului nişte alegeri prezidenţiale în urma cărora, prin diverse manevre indirecte, se poate ajunge la remanieri sau chiar schimbarea întregului cabinet.
De asemenea, nu e clar cine şi când va lua deciziile dureroase privind reforma sistemului de pensii, pentru că trendul demografic în toată regiunea noastră este neiertător. Prostiile făcute în perioade electorale au nevoie de trei-patru ani de măsuri curajoase, ulterior, pentru a fi remediate – dacă se găseşte cineva să le ia. Privind calendarul politic românesc din perioada 2010-2020, nu poţi să nu te întrebi cine ar fi acela.
Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei