caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Auschwitz: o vizită care m-a zguduit

de (6-9-2009)
Cea mai celebră mostră de cinism german din istorieCea mai celebră mostră de cinism german din istorie

Mirosul. Asta lipseste, asta era in memoria mea virtuala, asta ma asteptasem, ilogic, sa simt. In mintea mea Auschwitz se asocia cu el, cu MIROSUL.

Prima impresie – o baza militara. Curat. Cladiri lungi, din caramida rosie, aliniate simetric (se putea altfel?), pomi, alei pietruite intre ele. Doar dublele garduri de sarma ghimpata dezvaluie ca nu e o tabara militara. Si, desigur, poarta. Arbeit macht frei, profilata pe cerul senin, imagine vazuta si razvazuta in toate mediile posibile, fara a reda, macar infinitezimal, senzatia simtita cand o vezi in realitate. REALITATE.
Senzatii.

Asa s-ar putea concluziona vizita mea la Auschwitz-Birkenau. Senzatii, caci amanunte, date istorice, statistici, poze, documente, de la lagarul-muzeu bine comercializat si cu ghizi competenti, nu am memorat acum. Chiar pantofi, haine, valize, ochelari, am mai vazut si la alte muzee.

Nu insa si kilogramele de par omenesc. Kilograme de par. Si obiectele confectionate din el. Daca exprimarea ‘ingrozitor’ ar putea reda o mica parte din ce-am simtit… ! Ingrozitor de real. Nu numai ce-ai citit, vazut, auzit, aflat – altfel, teoretic. Auschwitz I, aici a ramas singurul crematoriu intreg care se poate vizita. Epuizata emotional, n-am mai avut socul simtit la Maidanek. Doar lacrimile sunt aceleasi.

Auschwitz II (Birkenau), la 3 km de primul lagar. Parca de 100 de ori mai mare decat Maidanek, kilometri si kilometri de baraci de lemn. Si miros de iarba proaspat cosita. Si ruinele camerelor de gazare si ale crematoriilor. Si liniile de cale ferata, cladirea de la intrare, platformele de ‘selectie’…

Oare ma aflu, deodata, in Lista lui Schindler? Am mers, am plans, am aprins lumanari, am si fotografiat, ca o obsesie. Sa pastrez ce vad. Ce sper sa nu mai vad in viata mea, sa nu vedem, nu noi, nu copiii nostri, nu copiii copiilor nostri, in vecii vecilor. Amen!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • radu-ilarion munteanu: (6-9-2009 la 00:00)

    deloc neinteresant de pus in raport (evit cuvantul „comparat” impresionantele impresii de mai sus cu articolul: http://destinatii.liternet.ro/articol/144/Eliane-Roussel/Memorialul-Sighet-tur-personal-traducere-de-Radu-Ilarion-Munteanu.html

    al scriitoarei franceze eliane roussel, dupa vizita la muzeul victimelor comunismului si al rezistentei, care este si una din paginile secttiunii „destinatii culturale” a portalului cultural liternet.ro. vizita facuta dupa ce trecuse pe la auschwitz.

    iar cum titlul doamnei gott – schmilovich este foarte bine gasit, reflexul matematic al claselor primare ne determina sa cautam „al patrulea proportional”: oare ce lipseste la muzeul fostei inchisori din sighet? personal nu stiu. eu acolo am stat de vorba cu umbra lui iuliu maniu, pe patul acestuia din celula sa. am gasit chiar lucruri in plus: sentimentul nevoii de istorie la tanara alma ulici, muzeografa care m-0a insoti o vreme ijn pelerinajul documentar. dar,poate, totusi, ceva lipseste si acolo. ii sunt recunoscator doamnei gott-schmilovitcg pentru a ma fi determinat sa ma intreb.

    caci nu putem privi in urma cu manie, ci cu empatie si anume numaidecat impreuna.

    va invit, asadar, sa rasfioti pagina rezervata muzeului victimelor comunismului si al rezistentei, la liternet.ro. e simplu de cautat, dupa titlu de pilda.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (6-9-2009 la 00:00)

    M-au impresionat randurile tale, Mariana. Un reportaj care, poate nu respecta canoanele clasice, dar transmite emotia. In legatura cu asta am sa relatez despre o alta vizita. In 1969 tata (z.l.) (profesor universitar si seful catedrei de Mecanisme din Politehnica clujeana) a fost invitat la un congres in Polonia si mama l-a insotit. Mama, care a supravietuit la varsta de 13 ani intr*un orfelinat din Budapesta, isi pierduse mama, bunica, matusile si unchii la Auschwitz si voia sa viziteze lagarul. Tata, care fusese detinut la Auschwitz, s-a lasat convins foarte greu, dar pana la urma au decis ca in drum spre casa sa faca o escala la Cracovia si sa mearga pana la Auschwitz.. S-au dus cu trenul si au coborat in gara Oswiecim. Pe peron, tata care avea valize in mana, a exclamat : „Am innebunit sa vin din nou la Auschwitz, cu bagaje in mana!” si s-au intors la Cracovia, si-au lasat bagajele la mesagerie si au revenit in lagar. Acolo tata i-a aratat mamei baraca in care locuise si spanzuratoarea unde erau executati, aproape zilnic, detinutii polonezi care strigau inainte de a muri „Traiasca Polonia libera !” Mama a fost foarte imresionata, plangea mereu si revedea in minte chipul mamei si bunicii ei…Tata nu plangea, parea calm insa, involuntar, isi tinea mana in regiunea inimii…
    Sincer, nu stiu daca voi avea vreodata puterea sa ma duc si sa vad lagarul de la Auschwitz. Acum patru ani, in ianuarie 2005, la cea de a 60-a aniversare a eliberarii lagarului, am vazut supravietuitorii batrani stand pe Appelplatz pe un ger cumplit. E drept ca erau omagiati de politicieni si li s-a impartit ceai fierbinte. Pentru o clipa mi-a trecut prin cap de ce i-au adunat acolo sa sufere de frig in miezul iernii si nu i-au dus undeva, intr-un loc senin si insorit ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (6-9-2009 la 00:00)

    Domnule Munteanu, vă invit să postați acest articol menționat la rubrica Mărturii, pentru că articolul Marianei se referă la cel mai groaznic lagăr de exterminare din istoria omenirii. Chiar că nu merită să facem un amalgam.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (6-9-2009 la 00:00)

    Domnule Munteanu, oricât ați folosi limbajul acetsa pedant, nu puteți să vă ascundeți o anume iritare, apărută când se vorbește de Holocaust sau de victime evreiesc, Vă amintesc doar de ce ați scris cu privire la profanarea cimitirului evreiesc în toamna trecută>

    „pentru ion adrian: comentariile dv imi suna judicios. nu am argumente rationale pentru a socoti improbabila barbaria ca facuta de satanisti. doar simpla impresie ca ei, desi ar putea, in teorie, sa largeasca obiectivul lor dintructiv la intregul arbore monoteist abrahamic, se restrang la un cult invers, anticrestin. copii, cum spune ancheta organelor abilitate, sau ce-or fi fost, e evident ca n-au atacat un cimitir la intamplare, ci unul evreiesc. dar nu pot urma nici curentul care face romanilor si romaniei o recvlama de antisemitism exacerbat.

    pentru levana: esti de inteles ca nu poti ierta. numai ca aici e un clenci. una dinm deosebirile intre iudaism si crestinism e ca ultimul cultiva, cel putin in teorie, iertarea. acuma, ca un procent imens dintre crestinii nominali neglijeaza acest aspect esential, e alta mancare de gefilte fisch. asa ca de ce n-am cadea la pace: tu sa nu-i ierti pe criminalii care au devastat cimitirul evreiesc, eu sa-i condamn cu aceeasi tarie atat pe astia cat si pe cei care au profanat morminte de scriitori la bellu, si bandele ukrainene care distrug cimitire romanesti in bucovina ocupata si chiar actul de la hebron.”

    Domnule Munteanu, Mariana a scris despre Auschwitz, dacă dumneavoastră vă simțiți obligat de fiecare dată să aduceți în discuție și victimele Gulagului începeți să semănați cu Ion Adrian căruia îi dădeați dreptate în ecoul citat. Numai că, domnule Munteanu, contextul e următorul, nu victimele comunismului sunt contestate în România, ci cele ale fascismului, ba chiar un individ de asemenea speță vrea să candideze la președinția României, cel care tot timpul vorbește de „Holocaustul roșu”, neuitând însă să-l elogieze pe Ceaușescu. Așa încât comparația, pe care dumneavoastră ați adus-o în discuție (ba ați mai menționat și genocidul cambodgian) nu își avea locul la articolul Marianei. V-am invitat să postați articolul dumneavoastră, așa cum v-am invitat și în trecut, deși opiniile noastre sunt adeseori diametral opuse și, așa cum am mai spus, uneori mă țin de nas că se le public (mai nou ateii care au sufletul uscat).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • radu-ilarion munteanu: (6-9-2009 la 00:00)

    stimate d-le petru clej, respect prea mult profesionalismul dv pentru a evita sa va atrag atentia exlicit asupra termenilor. un comentariu la un articol, numit tehnic „ecou” nu e un articol in sine.

    iar esenta ecoului meu, care da dovada de respect si de apreciere pe care articolul d-nei gott-schmilovitch le merita din plin era tocmai lipsa de sens a clasificarilor. comparatiile gen „cel mai”, „a mai mult ca be” nu duc niciunde. decat la separare de opinii. ori esenta articolului d-nei gott-schmilovitch imi pare mie, poate gresit dar eu asa il citesc, ca o invitatie la solidaritate si la empatie. urmasii milionuluiu de victime ale guil;agului romanesc ar putea sa nu fie de parerea dv si memoria elitei romanesti mertia respectul dreptului lor la opinie. iar daca trebuie ausgerechnet sa stabilim ierarhii, atunci uciderea a 2 milioane de khmeri din total de 5 milioane dupa instalarea regimului pol pot bate orice record. dv aveti posibilitatea sa-mi respingeti comentariile, e publicatia dv, eu am dreptul la coerenta unei perspective. dar nu era oare preferabil sa cititi impresia unei scriitoare franceze care a vizitat ambele institutii ale crimei? cu respsct. tag concluzia ca perspectiva mea e indezirabila si renunt, pentru o vreme, sa va contrariez. a propos, nu am aflat propria opinie a distinsei autoare, cu care am resoirat virtual acelasi aer forumistic. fie si indirect.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (6-9-2009 la 00:00)

    Multumesc celor ce au acordat atentie celor catorva randuri ale mele.

    Trebuie sa specific insa, fara falsa modestie, ca ele nu s-au vrut a fi nici reportaj (caci sigur „nu respecta canoanele clasice”) si nici articol a carui esenta sa fie „invitatie la solidaritate si la empatie” fata de oricare genocid. Au fost doar niste note, scrise pe genunchi, in masina, pe cand lasam in urma cutremuratorul loc unde au fost exterminati 1.1 milioane de oameni, peste 90% dintre ei evrei. Note care redau – alaturi de altele – senzatiile mele pe parcursul acestui „Jewish Heritage Tour”, facut in Polonia, ca un pelerinaj cu ocazia comemorarii a 70 de ani de la acel episod negru din istoria Europei, cum am mai spus.

    Holocaustul e unic. O alta hotarare – intentionata si declarata sus si tare – a distrugerii unor etnii intregi nu cunosc. Catastrofele nu se pot compara, iata opinia mea. Fiecare este ingrozitoare, fiecare isi are locul sau in memoria colectiva si personala si intr-adevar, clasificarile nu au sens.

    Dar nu cred ca locul unei discutii despre milionul de victime ale gulagului romanesc este pe marginea acestor note de la Auschwitz, iata opinia mea.
    Catastrofele nu se pot compara, si aducerea in discutie, iar si iar, de cate ori de vorbeste despre Holocaust, a altor catastrofe, nu face decat sa micsoreze imensa monstruozitate a fiecareia in parte. Sa acordam respectul cuvenit, va rog.

    Si da, am citit articolul scriitoarei franceze care a vizitat „ambele institutii ale crimei”. Si promit ca nu ‘fug’ de o discutie la obiect (si pe subiect) daca dl Munteanu sau altcineva ar posta un articol care sa se refere in general la crime in masa, impotriva unei comunitati, un grup uman, din motive nationale, rasiale sau religioase. Caci, din pacate, nu lipsesc omenirii. Cine spunea ca nu invatam nimic din istorie?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lucian-Zeev Herscovici: (6-9-2009 la 00:00)

    Draga Mariana,
    Felicitari pentru articol. M-am gandit sa scriu un ecou, dar am simtit ca nu pot, din punct de vedere sufletesc. S-a scris mult pe aceasta tema tragica, tu ai scris cu un talent literar special, cu imagini proprii tie. In rest, principalul este a povesti, a spune totul, adevarul, numai adevarul si tot adevarul, pentru ca o asemenea monstruozitate sa nu se mai repete. Monstruozitate, nu crima, pentru ca o monstruozitate este cu mult mai mult decat o crima…Mult succes in viitor, cu speranta unor noi articole ale tale, scrise tot asa, din suflet. Cu prietenie,
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155