caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Momentul politic 1848: modernizare, natiune si inamicii natiunii

de (6-9-2009)

Traditia educationala si tendinta obiectiva spre simplificare au conferit evolutiei Romaniei spre modernitate imaginea unei succesiuni de revolutii, conspiratii si razboaie, cu ignorarea implicita a fenomenelor sociale si economice, cu impact pe termen lung. Din aceasta serie a datelor exponentiale, evenimentele revolutionare ale anilor 1848-1849 au beneficiat de o reflectare preponderent pozitiva din partea istoricilor si a scrisului romanesc in general. Chiar daca scepticismul abordarilor conservatoare le-au pus la indoiala fundamentele, iar samanatoristii au insistat asupra caracterului aculturant al tezelor pasoptiste, acestea si oamenii care le-au dat expresie au sfarsit prin a fi incadrati in mitologia nationala. Dimensiunea lor ca motive ale propagandei a fost amplificata in a doua jumatate a secolului trecut de incercarea regimului national-comunist de a-si asigura un plus de legitimitate prin conectarea cu antecedente revolutionare ale istoriei noastre. Asa a devenit democratul Nicolae Balcescu aproape un adept al lui Marx, iar avocatul Avram Iancu o prezenta obligatory in orice rechizitoriu antimaghiar. DesI proiectele politice si optiunile culturale ale pasoptismului au inspirat o publicistica vasta cantitativ si eclectica din punctual de vedere al calitatii si interpretarilor, o serie de aspecte ar justifica reevaluarea faptelor petrecute in urma cu mai mult un secol si jumatate si care au insemnat in ultima analiza o prima tentativa de a accelera ritmul de evolutie a institutiilor si societatii romanesti. Avem de-a face cu un prim moment de compatibilizare a spiritului public romanesc cu fluxul general de valor ieuropene, sub aspectul backgroundului cultural si al politicilor publice formulate pe parcursul dialogului sporadic cu puterea de stat sau promovate pe fondul controverselor care i-au opus pe exponentii diverselor curente de opinie. Similitudinea cu realitatile europene s-a manifestat si de aceasta data mai ales din perspectiva crizei structurale care afecta regimurile politice si sistemul international creat dupa infrangerea Frantei napoleoniene. Relatia dintre putere si societate era pusa in cauza de capacitatea insuficienta a celei dintaI de a gasi solutiii la provocarile impuse de ascendentul relatiilor capitaliste si de industrializare,, dar mai ales de contestarea fundamentelor legitimitatii guvernarii suveranilor restaurati dupa 1815. Nucleele conspirative reunite in societatI secrete sI loji masonice, mediile universitare si lumea literelor, propuneau drept solutii la problemele curente ale societatii, la Paris si Berlin, ca si la Dudapesta, Iasi si Bucuresti, reforme democratice, o guvernare reprezentativa, libertati economice sI civile. Caracterul ireconciliabil dintre reformisti si conservatori nu corespunde intrutotul realitatii, o dovada in acest sens fiind masurile reformiste luate de guverne considerate de istorici drept campioane ale Restauratiei. Substanta controverselor a constat in ritmul si profunzimea reformelor si in increderea in capacitatea diverselor categorii sociale de a-si asuma in mod constient responsabilitatI in procesul politic. Disponibilitatea spre dialog si identificarea unor compromisuri rezonabile s-a manifestat de ambele parti, factiunile moderate fiind obligate sa coopereze pentru inhibarea unor tendinte revolutionare radicale care amalgamau teorii sociale utopice si practici iacobine, punand in cauza caracterul functional al statului si ordinea sociala elementara.

Europa Centrala se confrunta la o alta scara cu acelasi spectru de probleme, cu gradul sporit de acuitate dat de caracterul incipient al dezvoltarii industriale si de vulnerabilitatile unei societati polarizate si patriarhale. Mai grave decat acestea sau decat clivajul dintre elita progresista si baza sociala preponderent rurala si de conditie materiala precara, erau rivalitatile de ordin national. Comunitatile etnice parcurg in deceniile premergatoare momentului 1848 un proces rapid de recuperare a propriei identitati, datorat sensibilitatilor romantice care modelau constiintele celor instruitI si incertitudinilor create de o lume in schimbare, care potentau solidaritatile comunitare. Aspiratiile spre progres si libertate nu au fost suficiente pentru a se putea identifica o baza de colaborare intre popoarele incorporate in state multinationale, iar revolutia a insemnat din acest punct de vedere o prima manifestare a confrontarilor care aveau sa serveasca drept catalizatori pentru doua razboaie mondiale. Regiunea in care conflictele nationale au evoluat spre adevarate razboaie civile a fost tocmai aceea in care politica integratoare si despotismul luminat al cosmopolitei Case de Austria parea sa edifice un model de succes al parteneriatului dintre autoritatea guvernamentala si elitele locale. Monarhia Habsburgica a putut fi salvata numai datorita interventiei militare a Rusiei si acceptului tacit al puterilor occidentale, constiente de importanta mentinerii unui pol de putere stabil intr-o zona sensibila pentru echilibrul European. Romanii s-au individualizat in acest creuzet de pasiuni si interese datorita situatiei lor politice de natiune divizata in doua state aflate intr-o zona de condominium ruso-otoman si in provincii incorporate de Austria. Chiar daca faptul poate parea un sacrilegiu, germenii dezvoltarii moderne au fost diseminati la nivelul societatii romanesti prin actiunea marilor puteri vecine. In Transilvania si Banat, aparitia bisericii romane unite si inovatiile sociale ale reformismului iosefin au stimulat formarea unei elite intelectuale romanesti, instruita la colegiile catolice si ulterior la universitatile germane si italiene, a carei expresie culturala este data de scrierile autorilor Scolii Ardelene. Acestora si generatiei care le-a continuat opera li se datoreaza recuperarea pentru spatiul spiritual romanesc a unor teme precum originea latina limbii romane, apartenenta lor la civilizatia occidentala si legitimitatea istorica a recunoasterii natiunii romane ca entitate cu drepturi depline a statului. Cele doua episcopii ale romanilor ardeleni au asigurat cadrul institutional indispensabil pentru articularea unui program national supus periodic atentiei autoritatilor imperiale, dar si pentru dezvoltarea unei retele scolare necesare ridicarii nivelului de viata al comunitatilor locale. Un aspect mai putin studiat este rolul unei categorii reduse numeric dar extrem de active in promovarea intereselor nationale ale romanilor de pretutindeni, comunitatea de comerciantI si bancheri macedo-romani din Ungaria. Avand o pozitie economica privilegiata datorita implicarii sale in comertul din sud-estul Europei, membrii acestei comunitati asigura sustinerea materiala a unor initiative politice de interes national si se remarka prin acte de mecenat. Moldova si Tara Romaneasca datoreaza deasemenea primele impulsuri spre innoire influentei ruse, mai ales ocupatiei militare din 1828-1834 si Regulamentului Organic, primul asezamant cu caracterconstitutional din istoria noastra. Inafara prevederilor sale politice si a inceputului separarii puterilor in stat pe care l-a incercat acesta, triumful Rusiei a insemnat si deschiderea Marii Negre si Dunarii de Jos pentru comertul international. De acum dateaza inceputul afirmarii Tarilor Romane ca placa turnanta a comertului cu cereale, cu implicatiile sale sociale atat de disputate in cultura noastra. Regimul politic regulamentar a avut o proprie agenda reformista, care s-a materializat in primul rand prin stimularea studiilor in strainatate. Cei pe care-I omagiem ca fondatori ai statului roman modern si-au inceput formarea intelectuala in aceasta atmosfera de deschidere spre influentele occidentale si entuziasm romantic pentru traditia si viitorul natiunii. Pentru acestia din urma, angajamentul revolutionar cu aspiratiile sale democratice si dezbaterea febrila a cailor de urmat pentru atingerea obiectivelor nationale a fost un experiment de tinerete, menit sa releve posibilitatile dar mai ales obstacolele care puneau in cauza progresul Principatelor. Chiar daca nationalismul romanesc incipient a incorporat idealuri liberale si democratice, implicarea maselor in tentativele insurgente din Moldova si Tara Romaneasca a fost una episodica, iar conducatorii revolutionari au preferat sa evite escaladarile violente, in conditiile interventiei armate otomane si rusesti. In ceea ce priveste Transilvania, asistam la o remarcabila osmoza intre programul national al elitelor si exigentele sociale ale categoriilor rurale, fapt ce a conferit organismelor care incercau o institutionalizare a revolutiei o pondere sporita in raport cu factorii de putere din Monarhie. Mobilizarea lumii rurale din Ardeal a insemnat un grad sporit de violenta, rezultate din activarea conflictului cu autoritatile revolutionare maghiare. Partidul revolutionary al lui Kossuth concepea infaptuirea revolutiei democratice si a reformelor sociale in frontierele istorice ale vechiului regat medieval. Intransigenta programului revolutionar maghiar venea in contradictie cu agenda minoritatilor etnice si a creat premisele razboiului civil, marcat de atrocitati comise de toate partile implicate, cu efecte recognoscibile in memoria colectiva. Totusi, unii leaderi romani din Banat si Crisana au luat parte la dezbaterile politice si parlamentare din Ungaria si au cautat sa medieze ralierea tuturor ardelenilor la cauza revolutionara.

Principalul inamic al revolutiei romane nu a fost insa nici Imperiul Otoman aflat in descompunere, nici Monarhia Danubiana. Chiar daca nu o marturisesc expresis verbis, majoritatea vedea principalul obstacol in afirmarea natiunii romane in politica expansionista a Rusiei, care tindea sa transforme pozitia de putere protectoare a confratilor ortodocsi de la Dunare in patronaj politic efectiv. Romanii nu sunt un caz singular din acest punct de vedere, tendinte similare se manifesta si in relatiile Rusiei cu grecii, sarbii si mai tarziu cu bulgarii, fenomen ce va determina substituirea vechii solidaritati de interese si de credinta printr-o atmosfera de mefienta si suspiciuni reciproce. Resorturile acestui antagonism au fost cautate in diferenta de statut politic intre actorii implicati, intre Imperiul tarilor aureolat de victoria impotriva Frantei si devenit o mare putere cu interese mondiale si micile etnii din sud-estul Europei, obiecte ale luptei pentru sfere de influenta. Motivele care au facut ca rivalitatea romano-rusa sa supravietuiasca revolutiilor si schimbarilor de putere din ambele tari sunt de cautat si in maniera diferita in care se structureaza discursul identitar al celor doua natiuni si in elementele care compun imaginea de sine a acestora. Daca in cazul romanilor marca identitatii este data de descendenta romana, legitimare printr-un faptele unui trecut glorios si pozitia de avampost al Occidentului,, iar viitorul este conceput in relatie cu asimilarea formelor de civilizatie apusene, nationalismul rus are fundamente profund conservatoare si antioccidentale. Primele decenii ale secolului al XIX-lea marcheaza momentul de definire a perspectivei identitare a rusilor in relatie cu Europa catolica si protestanta care inspirase reformele lui Petru I. Elita instruita in paradigmele germane si franceze se va ralia politicii intransigente a tarului Nikolai I de inhibare a influentelor straine si de promovare a unei culturi nationale ruse conceputa ca generatoare de resurse morale pentru o lume aflata in criza de repere.. Educatia publica inspirata de optica contelui Uvarov va avea la baza principiile patriotismului rus traditional: ortodoxie, autocratie si nationalitate. Forta de sugestie a discursului national etatic rus va genera o solidaritate activa intre suveranul pravoslavnic si poporul rus drept-credincios, a carei expresie livresca o cunoastem din scrierile lui Dostoievski,, fapt ce va priva minoritatile care pledau pentru occidentalizare de suportul social pe care l-au avut echivalentele lor in Europ de Est. Romanii ardeleni s-au raportat in maniera similara la forta perceputa ca un pericol pentru proiectele politice ale conationalilor de peste CarpatI, iar alianta lor conjuncturala cu Austria a generat proiectul constituirii unei structure politice care sa incorporeze si Principatele sub guvernarea Casei de Austria. Propunerea este evocata in corespondenta dintre Ion Maiorescu, prezent la lucrarile Parlamentului de la Frankfurt, si revolutionarii munteni aflatI in exil. Chiar daca initiativa nu s-a concretizat, ea ramane semnificativa pentru orientarea pe termen lung a unei partI a establishmentului politic romanesc, care va incerca sa conecteze interesele natiunii proprii cu cele germane. In plan concret, desi interventia militara rusa i-a vizat pe inamicii maghiari, fortele romanesti din Muntii Apuseni au ramas neutre pe durata ultimei faze a luptelor din Ungaria. Presa maghiara a insistat pe durata revolutiei asupra pozitiei romanilor transilvaneni de sustinatori ai panslavismului si ai reactiunii, iar tentativele de a gasi o cale de colaborare intre cele doua natiuni, cu mediere munteana, s-au soldat cu rezultate mediocre.

Revolutia din 1848-1849 a insemnat esecul pe termen scurt al proiectelor politice romanesti. Sub aspectul interesului national, momentul a impus formarea curentelor politice si de idei care vor da consistenta vietiii politice a statului roman modern si au pus pentru prima oara problema unor optiuni externe motivate de interesul national. In alta ordine de idei, desfasurarea evenimentelor releva o serie de vulnerabilitati care au pus in cauza succesul modernizarii societatii romanesti in durata lunga. Performantele politice ale fostilor revolutionari si dezvoltarea capitalista incipienta au produs schimbari minore si nu neaparat positive in viata Romaniei rurale,. Agenda revolutiei a relevat gradul de polarizare a societatii, diferentele intre suprastructura occidentalizata superficial dar perpetuand rudimente ale conduitei Levantine si majoritatea populatiei, paupera si ramasa inafara interesului puterii publice. Implicatiile fenomenului se regasesc in discrepanta dintre rezultatele concrete ale revolutiei si costurile materiale si umane, pe care ocupatia militara si razboiul civil din Transilvania le-au implicat. Dezinteresul pentru resursa umana, manifestat si cu ocazia altor episoade glorioase ale istoriei noastre moderne sau mai recente, este specific pentru societatile orientale, expuse tentatiilor totalitare.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Ungurii din România cer din nou autonomia Ținutului Secuiesc

Stema Tinutului SecuiescLa Miercurea Ciuc a avut loc prima Mare Adunare a reprezentanţilor administraţiilor locale din Ţinutul Secuiesc, organizată în...

Închide
3.231.3.140