caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Mă enervează Madonna, urşii şi becurile fluorescente

de (6-9-2009)

In abstracto, m-aş considera un ecologist raţional, iubitor de natură şi care susţine integrarea socială ale grupurilor marginalizate.

Dar e suficient să înceapă cineva să-mi bage aberaţii pe gât – în special persoane cu doi neuroni activi, care se trezesc la un moment dat activişti pentru o cauză pe care o înţeleg doar pe sfert – ca să se nască în mine o aversiune bruscă faţă de asemenea gen de acţiuni.

Ca atunci când eram mic şi mama mă bătea la cap să mânânc spanacul din farfurie, cu argumentul că sunt pe lume copii care suferă de foame: bun, şi ce legătură are asta cu mine? Să-l mănânce ei, atunci, nu?

Aşa sunt tentat să gândesc de câte ori văd la televizor că ursul a mai atacat un om, dar opinia corectă este că totul e OK, iar actuala suprapopulaţie de urşi din România creează beneficii societăţii şi mediului. Mai că aş crede, dacă n-aş şti că România deţine jumătate din populaţia de urşi a Europei – jumătate! O fi vreun motiv pentru care Franţa, Germania, Italia sau Elveţia nu acceptă repopularea munţilor cu mari prădători: de fiecare dată când se încearcă aducerea a două-trei exemplare, comunităţile se opun violent. Or, aceste state nu pot fi acuzate de antiecologism, nu? Ce-ar fi ca aceia care vor biodiversitate s-o mai ia şi în farfuria lor, să mă pot plimba şi eu pe cărare, ca în Elveţia?

Mă irită şi situaţiile când pornostaruri manquée ca Madonna, cu sex-appeal uzat în decenii de soft-kitsch răsplătit cu Zmeuri de Aur, se diversifică implauzibil la vârsta a doua (spre a treia) agăţându-se de problemele globale ale omenirii. La fel ca alţii din showbiz: pe măsură ce steaua le apune, vin cu soluţii la încălzirea globală sau dilemele subdezvoltării, pe care ferească Dumnezeu să le ia cineva în serios.

Nu că ce a zis ea – romii sunt discriminaţi în Estul Europei – n-ar fi real, dar modul stângaci, nuca-în-perete în care a făcut-o, doar ca să mai bifeze o căsuţă în agenda trendy şi să rămână în atenţia media, conştiinţa socială fiind ultima găselniţă de marketing pentru prelungirea carierei, generează reacţii adverse.

Că veni vorba de utopii, care mai mult produc confort ideologic naivilor decât rezolvă ceva, poate aţi aflat că azi ne luam rămas bun de la becurile clasice de 100 W, ce vor fi retrase din comerţ pe tot cuprinsul UE. Vor urma treptat cele de puteri mai mici, becurile cu incandescenţă urmând să fie înlocuite până în 2012 cu oribilele becuri fluorescent-compacte (CFL), de cinci ori mai economice.

Deşi mult mai scumpe, noile becuri se zice că ar fi şi mai durabile, deci nu doar că emisiile de carbon ar scădea datorită reducerii consumului, dar o gospodărie europeană ar economisi în medie cam 50 de euro pe an, după calculele Comisiei UE. Yupi! Aşa o fi?

În primul rând, becurile fluorescente au minusuri evidente, dincolo de preţ: nu se aprind imediat, ci le trebuie un timp să ajungă la intensitatea de lucru; iar lumina lor e dură şi neplăcută ochiului, spre deosebire de cea caldă, naturală, a filamentului clasic. Mi-am pus unul la veioză, de încercare, şi evident e mai slab decât vechiul bec de 60 W, deşi pe cutie scria că sunt echivalente. Deci vor trebui mai multe în casele noastre pentru a putea citi, a ne spăla pe dinţi sau bărbieri, presupunând că lectura de seară şi igiena personală nu vor fi şi ele interzise în curând, ca agresiuni ale civilizaţiei moderne împotriva Mamei-Pământ.

În general, nu văd cum simpla înlocuire a becurilor ar putea să-mi reducă factura la electricitate cu un sfert (după calculele UE, de la vreo 200 euro cât am plătit anul trecut). Într-o locuinţă sau birou modern, marii consumatori nu mai sunt becurile, ca în anii ’60, ci puzderia de electrocasnice, TV, calculatoare şi aerul condiţionat.

Sub comunism, reţelele noastre electrice se proiectau la 500-600 kW pe apartament; cele noi se proiectează la 3.000-4.000 kW; socotiţi dv. cam ce economie netă aduce înlocuirea unui bec de 100 W cu unul de 20 W (pentru cântăreţi şi alţi activişti, 1 kW + 1.000 W). În ultimă instanţă, dacă noua tehnologie e mai bună şi aduce economii, nu e clar de ce trebuie să fiu forţat prin ucaz să o adopt: dacă vreau, stau cu aia veche şi plătesc mai mult.

Cum kilowatul nu e subvenţionat, costurile de mediu sunt acoperite. Mai mult: consumul casnic e doar o mică fracţiune din cel general; energia
degajată prin căldură de filamentul clasic nu este de fapt pierdută, din octombrie până în martie, în climatul temperat european, ci e utilă (deşi insignifiantă); iar becurile se aprind de regulă seara, adică în afara vârfului de consum, deci minuscula reducere prin introducerea CFL va mări, de fapt, ecartul zi-noapte, fără a permite reducerea capacităţii instalate în centrale (care trebuie să asigure vârful de zi, principala problema a sistemului).

Marile reduceri de emisii de carbon sunt o iluzie. Poate chiar dimpotrivă: cum majoritatea CFL-urilor se fabrică în Asia (citeşte, China), banii în plus plătiţi pe noile becuri se vor duce acolo: nu în proiecte eco, ci în construirea de noi centrale necesare creşterii producţiei. Nu-i întrebaţi pe ecologişti cum arată standardele de mediu chinezeşti, într-o ţară pasionată de centralele pe cărbune: n-o să vă spună, că nici ei, nici starurile pop n-au voie să critice guverne din lumea a 3-a.

Aaa, să vă mai zic doar că CFL-ul meu din veioză s-a ars deja; n-a ţinut sensibil mai mult decât becul vechi. În schimb, aflu că în Marea Britanie, în satul Cowes, un bec cu incandescenţă cumpărat şi înşurubat de socrul lui Mo Richardson în 1938 arde încă foarte bine, după şapte decenii în care se estimează că a funcţionat cam 600.000 ore (nu 1.000 sau 10.000 ca acelea cu durata prelungită).

Becul e făcut din sticlă suflată manual, cu filament original Swan Edison. Iată o idee nouă pentru activiştii de conştiinţă: o industrie europeană artizanală care să fabrice, total ne-economic, becuri foarte scumpe (să zicem, 100 de euro bucata) aici, la noi acasă, în mici ateliere subvenţionate şi angajând grupuri marginalizate. Iar UE să ne oblige să le cumpărăm, pentru a reduce amprenta de carbon creată de transportul CFL-urilor din China.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • iosif andras: (6-9-2009 la 00:00)

    …”reţelele noastre electrice se proiectau la 500-600 kW pe apartament; cele noi se proiectează la 3.000-4.000 kW; …(pentru cântăreţi şi alţi activişti, 1 kW + 1.000 W)…”
    Cu tot respectul, greseala facuta va indreptateste sa figurati alaturi de cei pe care ii invocati .
    Cifrele neaberante sunt 500-600 Wati respectiv 3-4 kW (sau 3000-4000 Wati).
    Pentru ca va simpatizez, pun gresala pe seama folosirii punctului in locul virgulei ca separator zecimal, dar si atunci primul grup de cifre ar fi trebuit sa fie 0.500-0.600 kW.
    Cu stima, un profesor inginer.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.208.105