caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Călin Sămărghiţan – «Fardad»

de (30-8-2009)

Călin Sămărghiţan – «Fardad»
Editura PRINT ATU Sibiu
ISBN 978-973-8827-3-7

În 2009, Editura PRINT ATU din Sibiu a editat o carte intitulată «Fardad» sub semnătura lui Călin Sămărghiţan, cunoscut organizator al «Serilor artgotice» literare unde sunt invitaţi scriitori din toată lumea.
Călin Sămărghiţan a debutat anterior în 2002 publicând volumul de versuri «Aşa cum este, nu este».

«Fardad» este structurat în două tablouri: «Fata din livadă» (unde sunt selectate scrieri din perioada 2008-2009) şi «Turnul de fluturi» (în care sunt prezentate creaţiile sale din perioada 2005-2009).

Deşi autorul doreşte să propună cititorilor o ordine a lecturii, trebuie să luăm în considerare şi posibilitatea de a evada dintr-un peisaj-simbol pentru a păşi dincolo, spre celălalt cadru liric, într-o comunicare biunivocă a sensului poetic acordat într-o singură şi generoasă partitură. Structural, volumul este atipic, poemele în proză alternând cu versuri albe, concentrate la maximum stilistic.

Liniştea însăşi se materializează dintr-o altă dimensiune spirituală şi peste ea se imprimă sonor marginea unei lumi interioare numite exotic ca rezonanţă, Fardad, cu tot arsenalul mistic în favoarea unei intrepretări voit literale. «Voi aştepta în prag/ziua când deşertul va inventa pentru mine/fântâni./Mări cu delfini» (Voi înota cu delfini. Fardad).

Dar ce lume nouă se ridică, experimentând trecutul aici, acum, unde «în ochii mei/ marea nu s-a odihnit» (Scrisoare către un prieten)?

«Fata din livadă» alunecă dintre lumini dincolo pe celălalt tărâm atât cât să se ştie «incredibil de frumoasă. Dar nu avea chip» (Fata din livadă IV) pentru a deschide spaţiul cronofag acolo unde «Dimineţile sunt mai reci şi nici soarele nu-ţi mai ajunge la tâmplă»(Fata din livadă –veriga lipsă).

Poemele primului tablou se decupează eludând geometria raţiunii, devin proiecţia intrinsecă dintre cosmic şi imaginariumul său populat de o singură făptură, ce pare să se multiplice în cele mai mici detalii, compoziţia lui amintind de «Sărutul» lui Gustav Klimt de la începutul secolului trecut. Fata din livadă niciodată cunoscută celorlalţi, tinde să se devoaleze din acest puzzle strălucitor, purtând o notă discretă de lirism şi profunzime.

Într-un alt registru filosofic, «Turnul de fluturi» poartă enigma propriului său Babel imanent din care se aud reverberaţiile trecutului «când amintiri trec în departe/ridici pe ţărmul uitării/un turn de fluturi./Zideşti în el/un ochi întors spre înapoi» (Când nimic nu rămâne). Este o lume ezoterică prin care profanul nu găseşte decât corabia deşertăciunilor, acolo unde îşi «trăieşte o clipă de lut/agăţată de oase/ca formă a lumii» (Despre om). Galaxiile întredeschise din jocul de întuneric-lumină au o «Grădină a Ochiului,/cu sori în loc de petale,/şi garduri de stele despărţind/veşnicii de veşnicii nepătrunse» (Despre Univers).

«Turnul de fluturi» este un edificiu, un compozit organic al marilor întrebări şi răspunsuri lăuntrice, oglindire însingurată a propriului Eu, unde până şi «Singurătatea ta se va preface/în coloană de templu» (Nu mă voi mai întoarce).

Chiar dacă umbrele tinereţii îmbracă haina elegiacă a idealului în contemplarea vie «Doar tu mă mai cauţi, doar tu mă mai lepezi/sunt ţie pădure cu zilele repezi/singurătăţile tale/doar de mine sunt pline/tinde-ţi mâna, mâna dreaptă/inima ta dreaptă peste mine» (Cântecul pădurii către cel ce moare în frunzele ei), nu trebuie uitat niciodată că «Moartea este a ta a celui dinlăuntru» (Antielegie), inexorabil destin, pentru că «Nu fierul fiarei vă va ucide,/ci fiara din voi.» (Nolite timere – Nu vă temeţi).

Poeziile lui Călin Sămărghiţan au atmosfera din portretele lui Gustav Klimt şi reprezintă ceea ce secesiunea vieneză a fost la vremea ei –un « art nouveau » de factură poetică, despre care sigur, vom mai auzi prin tomurile «foamei de înger». Textele lui au o calitate rar întâlnită: se cântă nu numai prin ritm ci şi prin emoţie. A-i deschide volumul de versuri este ca şi cum ai intra într-o catedrală gotică, în sensul arhitectural al expresiei şi sunetele de orgă se propagă prin ogivele înalte, în valuri, precum mareele din alte arhipeleaguri.

Călin Sămărghiţan deschide cartea sufletului său spre miracolul Poeziei şi «ne spune Cuvântul/din dreapta Celui Ce Este» (Despre arborele cosmic) şi ne îndeamnă, însetat de setea aceasta: «Apa pe care o beau/e doar lacrima lunii/şi nu e sângele/crucii/vreunui sfânt» (Poesis) pentru că Poezia este însăşi dumnezeirea din noi.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • florin predescu: (30-8-2009 la 00:00)

    Recenzie bine croita pe masura sensibilitatii si personalitatii poetului sibian.
    Fekicitari amandorura!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • marina nicolaev: (30-8-2009 la 00:00)

    Multumesc pentru aprecieri!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.205.176.100