caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Ucenici cu Părul Alb

de (24-8-2009)

Se ştie că după o viaţă de muncă şi eforturi susţinute pentru pâinea cea de toate zilele, când omul ajunge în sfârşit să fie gratificat cu pensia lui de bătrâneţe, pe lângăa beneficiul libertăţii de a face tot ce doreşte cu timpul lui, este şi acela că îşi poate permite să realizeze o seama de proiecte pe care niciodată nu le-a putut înfăptui înainte. Mulţi dintre ei pun în aplicare planuri de grădinărie, alţii îşi amintesc de instrumentul muzical neatins de zeci de ani şi cu migală şi multă răbdare încep să-şi reeduce degetele cu fineţea necesară atingerii coardelor din instrument. Pe lânga alte proiecte, mulţi se întorc la pasiunile tehnice din tinereţe cum ar fi tâmplăria sau mecanica. O cunoştiinta mai veche culegea maşinile vechi ale prietenilor care voiau să scape de ele pe de gratis şi în garajul lui de acasă, cumpărând cărţi şi piese de schimb, refăcea motorul uzat într-unul nou. Apoi vindea maşina la un tânăr care nu-şi putea permite luxul unei maşini noi, pe o sumă de nimic. Nu puţini sunt aceia care au căpătat pasiunea excursiilor şi dacă din bruma de bani economisiţi în anii de muncă se găsesc puţini şi pentru o excursie în străinătate, aceasta se transformă ad-hok într-un eveniment de vis împlinit aevea.

Eu mă aflu în categoria acelora care preferă să rămână activi într-o ocupaţie zilnică cu răspundere şi obligaţii care oferă pe lângă un mic beneficiu material şi satisfacţia că în ciuda vârstei înaintate, experienţa şi munca sunt încă apreciate. Dacă viaţa mi-ar fi fost dirijată după partitura plănuită de mine, destinul ar fi trebuit să mă ducă pe alte cărări decât acelea pe care am păşit. Din copilărie profesorii au descoperit în lucrările mele o înclinaţie spre poezie utilizată ulterior de prieteni şi colegi în scrisorile lor către iubite. Dar sărăcia, autoritatea părinţilor şi condiţiile sociale m-au îndepărtat tot timpul de pasiunea mea pentru artă si scris. Decenii întregi în care a intervenit şi imigrarea, condeiul a ramas uitat cu desăvârşire într-un ungher, pentru că necesităţi mai importante trebuia să-i ţină locul. Mi-am adus aminte de el, când fetiţa mea a împlit şaptesprezece ani. Atunci au picurat din inimă câteva versuri pentru ziua ei. Odată cu ele, izvorul creaţiei a reînceput să adune pe fundul albiei uitate un firicel plăpând de apă cristalină din care am distilat câteva poeme şi mai târziu o carte.

În anii de studenţie lucrările literare mai izbutite apăreau într-o antologie cu titlul “Ani de Ucenicie”. La o librarie publică din cartier se întrunesc săptămânal un număr de tineri începători în arta îmbinării cuvintelor în imagini, la care au aderat şi un împresionant număr de amatori cu părul argintiu. Astfel a luat fiinţă un nou cenaclu literar. După o viaţă lungă de ocupaţii în alte domenii de activitate, majoritatea celor mai în vârstă s-au regăsit cu condeiele uitate prin unghere, ca să dea glas frământărilor de azi şi din trecut, a dorului, a năzuinţelor şi a dragostei pentru scris. Ne-am retras specialişti din profesiile de-o viaţă, dar cu fiecare poezie, schiţă sau articol publicat, suntem mândri că ne putem afirma ca ucenici în arta folosirii cuvântului.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • gioia: (24-8-2009 la 00:00)

    un kantor poate profesa doar daca e insurat cu copii…doar cand cunoaste viata cu durerile si bucuriile ei poate canta psalmii asa cum se cuvine,din inima si sentiment..
    zohar si kabala se poate studia doar dupa varsta de 40 de ani..doar atunci omul e destul de matur pt a avea descernamant in a viziona separat viata de toate zilele si spiritualitatea!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • itzhak bareket: (24-8-2009 la 00:00)

    dupa lectura articolului d-tale,se poate constata,ca talentul pastrat,desi latent,in pivnita
    vremurilor de restriste,nu si-a pierdut nimic din aroma si gustul originali.dinpotriva,pare -se ca anii,au pritocit si inbunatatit calitatile germinale
    ale licoarei, pe care ne-o servesti acum,cu marinimie si modestie,rar intalnite.
    te felicit din toata inima,iti doresc buna sanatate,si ridic un pahar plin cu vinul d-tale.
    L E H A I M!
    itzhak bareket.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • David Kimel: (24-8-2009 la 00:00)

    Fie-mi permis sa multumesc celor ce au raspuns cu un ecou la articolul meu onorandu-mi astfel stradania de a aduce in discuite un alt aspect al ocupatiilor celor ce au intrat intr-o noua etapa din viata. Cuvintele pline de bunavointa ce-mi sunt adresate ma indeamna sa caut si in viitor subiecte noi de discutie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anonim: (24-8-2009 la 00:00)

    As dori sa stiu daca autorul a fost in tinerete
    (1947-48), elev la Scoala Ciocanul din Bucuresti. M-ar bucura sa primesc raspunsul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • David Kimel: (24-8-2009 la 00:00)

    Este adevarat ca intre anii 1945-48 am fost elev la Scoala Ciocanul din Bucuresti. Daca autorul intrebarii ma cunoaste din aceasta perioada, as fi bucuros sa aflu cine e si as aprecia cateva cuvinte de raspuns pe adresa „dkimel@sympatico.ca”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • David Kimel: (24-8-2009 la 00:00)

    Este adevarat ca intre anii 1945-48 am fost elev la Scoala Ciocanul din Bucuresti. Daca autorul intrebarii ma cunoaste din aceasta perioada, as fi bucuros sa aflu cine e si as aprecia cateva cuvinte de raspuns pe adresa „dkimel@sympatico.ca”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155