caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Mânăreli cu bani

de (16-8-2009)

S-a cutremurat ţara la vestea de prime-time că în magazinul Kaufland au fost reţinute două pisici îmbuibate, cu o stare de igienă personală incertă.

E drept, erau în pauza de program – a lor sau a magazinului, nu e clar, că, la cum merg logica şi gramatica reporterilor, ai impresia că recită de pe tăbliţe de lut scrise în cuneiforme. Asta mi-a amintit de frumoşii ani dinainte de 2005, când aceeaşi strategie de autoprotecţie a presei făcuse vedete din Blănculescu şi Rovana Plumb.

În timp ce Adrian Năstase strângea în uşă degete de patroni pentru cotizaţii electorale, iar Mitrea îşi făcea vilă cochetă la Seefeld, cei doi zbiri ai interesului public zburătăceau periodic din Piaţa Obor babe evazioniste cu pătrunjel fără autorizaţie. Când se mai găsea şi câte o cremă anticelulită expirată la buticul care întârziase cu taxa de protecţie către primăria de sector, totul degenera într-o orgie de vigilenţă colectivă, numai bună de prezentat seara la telejurnal ca ştire naţională. Genul ăsta de fapt divers colorat, dar complet irelevant, justificat cu retorica ipocrită a interesului obştesc, trebuia să arate poporului că poate sta liniştit: autorităţile veghează la binele colectiv, iar presa e pe baricade, îşi face datoria să ia ticăloşii de guler.

Dar parcă nici măcar atunci ştirile nu erau aşa atent coordonate ca acum, când dacă muţi de pe un canal pe altul dai peste acelaşi subiect (în general, de cacao; şi m-am întrebat de multe ori: ăştia chiar îşi potrivesc intenţionat pauzele publicitare, ca să nu poţi nici măcar comuta?). În artilerie, asta se cheamă foc cu ţevi jumelate (de la franţuzescul jumelage, sau twinning, ca în limba de lemn a proiectelor UE); adică mecanisme în principiu separate, dar care se mişcă îngemănat şi trag simultan în aceeaşi ţintă.

În răspăr cu aceste breaking news cu mâţe violatoare de acquis comunitar, propun o revistă a presei care nu există: să vedem ce teme ar face prima pagină într-o lume normală, unde anchetele şi ştirile de presă sunt decise de ziarişti care trăiesc din salariu, nu de directori sau comentatori superumflaţi, cu conturi colosale şi relaţii de consultanţă cu lumea politică. Păi, după un scandal cu final atât de spectaculos ca acela al fostului ministru Ridzi, te-ai fi aşteptat ca profesioniştii dezvăluirilor să meargă mai departe pe filiera contractelor de achiziţie publică, acolo unde se vede cu ochiul liber şi de la distanţă că e ceva putred la mijloc.

De exemplu, să-l ia la puricat temeinic pe Obersturmbannführerul Mazăre, care nici nu se mai osteneşte să nege că dă contractele cui vrea muşchiul lui tatuat cu vechi simboluri de origine sanscrită: anume unui select cerc de afacerişti locali ex-APR-PNL (Strutinsky) sau baroni din perioada de glorie a presei libere (Cârciog, Naghi). Sau să se uite către Consiliul Judeţean Braşov, care a alocat fonduri unor centre de informare pentru romi şi locuinţe sociale ce nu există pe teren.

Sau către Metrorex, companie integral publică, ce a cedat cu ani în urmă unei firme controlate de sindicat (la rândul său, condus de un senator PSD) administrarea
publicităţii în spaţiile de la metrou. Cu alte cuvinte, Metrorex oferă gratuit firmei sindicatului o sursă de venituri tip rentă, iar aceasta dă mai departe contractele fără licitaţie, fiind, nu-i aşa, organizaţie privată. În tot acest timp, ministrul Berceanu se scarpină sub bască şi se întreabă ce e de făcut cu găurile financiare de la metrou.

Sau, ca să rămânem tot la Transporturi, să se uite la contractele de promovare TV ale Tarom, unde a fost instalată director general o altă pupilă de geniu a PDL (cu MBA luat la 21 de ani; măi, să fie), care pretinde că o companie naţională nu este acoperită de legea transparenţei (fals). Aceste contracte ilegal secretizate au reuşit miracolul de a-l face tabu pe ministrul Berceanu în tr-un trust media altminteri isteric la adresa partidului şi a şefilor săi.

Pour la bonne bouche, să încheiem în aristocraticul şi rarefiatul aer bancar: Eximbank, instituţie de stat, adică un instrument public de promovare a exporturilor. După cum arată excelenta anchetă a colegilor de la HotNews, şi ea a împrăştiat prin televiziuni bani de promovare cărora acum nu li se mai dă de urmă, chiar mai abitir ca doamna Ridzi, pe contracte confidenţiale. Pentru a ţine totul sub obroc, se invocă acum secretul bancar. Ca target-group, argumentul e perfect pentru o campanie a Eximbank pe BabyTV (www.babytv. com; pentru intermedieri de contracte cu băncile şi Tarom, rog patronatul postului pentru sugari să mă contacteze direct, înainte de începerea campaniei electorale).

De fapt, secretul se referă la conturile clienţilor, nu la contractele de achiziţii ale unei bănci cu capital de stat. Am putea suspecta prostia crasă a vreunui începător, dacă la conducerea Eximbank nu s-ar afla dl Costea, cumnat cu dl Geoană, finanţist hârşâit de ani de zile. Caz în care, evident, trebuie să recunoaştem că la mijloc nu e prostie, ci doar tupeu maxim de om care face ce i se cere de sus, ştiind că nu va ajunge niciodată subiect de anchetă parlamentară ori de talk-show de seară.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
35.173.42.124