caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Nevoia de falimente

de (9-8-2009)

În România, imaginea e totul.

Asta o ştiu foarte bine şi politicienii, şi mediul de afaceri, care au învăţat că îndrăzneala dă cele mai bune rezultate, chiar nesusţinută pe nimic. Bula imobiliar-bancară umflată în ultimii ani îşi găseşte echivalentul perfect în bula PR-istică în care s-au învăluit diverse personaje publice mari la stat, dar mici la sfat, ce şi-au construit cu impunitate piedestale media pe bani
publici, umflate cu aerul cald al campaniilor de promovare.

Dna Udrea, în pofida a ce se spune, vine abia pe locul doi în această competiţie, locul unu fiind câştigat de mulţi ani de oameni precum primarul über-cool al Constanţei, Radu Mazăre.

Ei au intuit că mare parte din publicul nostru, ca în semidictaturile exotice pe unde îşi fac vacanţele, este clonţos şi anarhic în faţa autorităţii democratice legitime, dar servil în faţa autorităţii abuzive (după cum spunea despre bucureşteni un fost primar interbelic). Cu alte cuvinte, statistic vorbind, profesionalismul, decenţa şi raţionalitatea pierd lupta, iar tupeul o câştigă regulat.

Arată că eşti tare pe picioare, rezistent la flegme şi ai mereu ultimul cuvânt, iar lumea te va înjura, dar cu o teamă respectuoasă şi uşor invidioasă de ţăran medieval, care-şi ştie locul sub soare. Vino cu argumente şi poartă-te decent, şi eşti pierdut: te ia gloata pe sus, cu agitatorii săi mediatici în frunte.

Mă rog, ca să închei acest scurt episod de mizantropie, să mai spun că mai uşor mi se pare să depăşim criza economică decât această criză de responsabilitate şi decenţă colectivă. Cu falimentele bine-venite pe care le aşteptăm în toamnă şi la începutul lui 2010, economia probabil va scăpa de excrescenţele de entuziasm juvenil apărute în ultima vreme şi va intra în matca ei firească, de ţară cu PIB de 5.000 euro/cap, care n-are cum susţine două maşini pe familie, loisir şi case de vacanţă pentru toată lumea, ca în Vestul Europei, ca să nu mai vorbim de pensie pentru două treimi din populaţie plătită de cealaltă treime, cum nici Europa n-are.

Ce am văzut până acum, dacă facem abstracţie de asurzitoarea chiţăială sindicalist-parlamentară, n-a fost decât oficializarea închiderii unor IMM-uri oricum inactive, a unor agenţii imobiliare sau dealershipuri auto (pagubă-n ciuperci), ceva reduceri procentuale de personal sau lefuri în alte firme şi oprirea la jumătate a construcţiei unor imobile
odioase.

Dar băncile încă umblă cu mănuşi şi cocoloşesc restanţierii, în speranţa că prin cine ştie ce intervenţie divină aceştia vor putea achita în decembrie ce n-au putut în iunie. Iar mogulii media încă se împrumută de bani pentru a avea cu ce alimenta pe parcursul campaniei electorale un aparat de propagandă privat la fel de supradimensionat ca şi administraţia publică.

Însă va trece şi perioada asta şi vor începe restructurările adevărate, când tot ce e nesustenabil va trebui să dispară. Multe dintre amânările la plată aranjate acum, în speranţa că sfârşitul crizei e aproape, vor ajunge la scadenţă, iar creditorii vor fi nevoiţi să-şi împingă debitorii în faliment, fiind mulţumiţi dacă vor mai recupera 10% din valoare. Vezi băncile, care anunţă zilele astea profituri şi situaţii roz, pentru că încă nu şi-au recunoscut putregaiul din portofolii, unde diverse schelete de beton prost lucrat, ce într-o ţară civilizată ar fi demolate, sunt cărate eroic înainte la preţ de vilă toscană.

Trecerea din 2009 în 2010 va marca finalul unei etape istorice de zece ani în care România a crescut extensiv, la modul rentier, prin simpla punere pe piaţă a unor active subutilizate. Integrarea în UE şi pe piaţa globală a făcut să crească valoarea terenului, casei sau fabricii pe care se întâmpla să le deţină cineva, în timp ce proprietarul stătea la umbră şi se mira de norocul care l-a lovit. A fost normal şi util să se întâmple aşa ceva, pentru că nevoia de alocare mai eficientă a resurselor era masivă, după decenii de distorsiuni.

Dar această perioadă s-a încheiat, grosul câştigurilor din astfel de realocări fiind deja realizat. De acum e nevoie de creştere de alt fel, bazată pe alte mecanisme şi competenţe: mai intensiv, prin spor de productivitate şi inovare. E nevoie de altă categorie de antreprenor, care până acum a fost cam marginalizată în România: unul care să-şi crească businessul prin adăugarea de valoare, nu prin speculaţiuni la metru pătrat şi expertiză în obţinerea de avize mânărite de la stat.

Falimentul, ca instrument de eficientizare capitalistă prin distrugere creatoare, trebuie lăsat să lucreze în perioada următoare fără teamă, nu ţinut sub obroc şi combătut prin lobby politic. Iar dacă, o dată cu bula economică nesănătoasă, se va dezumfla un pic şi bula politicomediatică care ne-a mâncat zilele de nişte ani încoace, va fi cu atât mai bine.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
50.19.34.255