caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

«Gustave Eiffel – Le Magicien du Fer» Paris, Hôtel de Ville & «The Eiffel Tower»

de (12-7-2009)

Între 7 mai – 29 august 2009 are loc la Hôtel de Ville din Paris o expoziţie aniversară (implinirea a 120 de ani de la Expoziţia Universală din 1889) dedicată celui mai cunoscut inginer din lume, Gustave Eiffel, marele magician al fierului.
Gustave Eiffel (1832-1923), absolvent al renumitei Ecole centrale din Paris, este cunoscut pentru construcţiile sale, de la Turnul care îi poartă numele la structura Statuii Libertăţii precum şi viaductul Maria Pia pe Douro din Portugalia, viaductul de la Gabarit, podul peste Szeged, gara din Budapesta, Ungaria, cupola Observatorului din Nisa, şarpantele metalice ale Bon Marché şi Credit Lyonnais din Paris s.a.m.d.
Este mai puţin cunoscut faptul că inginerul Gustave Eiffel a fost în România, la invitaţia prietenului şi colegului său inginerul Gheorghe Pănculescu şi este proiectantul hotelului Traian Grand Hotel din Iaşi, construit în 1882. Inginerul român Gheorghe Pănculescu, absolvent al Politehnicii din Zürich, a lucrat până în 1878 în cadrul companiei Eiffel, la recomandarea scriitorului şi diplomatului Vasile Alecsandri. Detaliile legate privind metoda tehnologică de realizare a turnului Eiffel sunt după tehnica inovatoare folosită de inginerul român Gheorghe Pănculescu la construcţia tronsonului de cale ferată Bucureşti-Predeal, contribuţie de altfel amintită în lucrarea “Communication sur les travaux de la tour de 300 m” publicată în 1887 de către celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel.

In 1889, an marcat de centenarul Revoluţiei franceze, se organizează la Paris pentru Exposition Universelle un concurs pentru construirea unui turn metalic de 300 de metri pe o suprafaţă pătrată cu latura de 125 m.
Ales dintre 107 de proiecte, câştigătorul va fi proiectul prezentat de Gustave Eiffel, antreprenor, Maurice Koechlin şi Emile Nouguier, ingineri şi Stephen Sauvestre, arhitect.
Celebra Doamna de fier cum mai este numit turnul, iniţial cu o înălţime de 300 m, actualmente 324 m (fiind incluse antenele), are fundaţii de până la 15 m şi o greutate de 10 100 tone din care greutatea şarpantelor metalice este de 7300 tone. Are trei platforme din care prima la înălţimea de 57 m, a doua la 115 m şi a treia la 276 m. Viteza ascensoarelor este de 2 m/s. Este revopsit o dată la 7 ani.
Site-ul oficial de pe care puteţi afla mai multe amănunte este http://www.tour-eiffel.fr.

Expoziţia de la Hôtel de Ville (Primăria Parisului) prezintă majoritatea proiectelor şi machetelor originale ale inginerului Gustave Eiffel, o serie de tablouri, fotografii, scrisori, manuscrise despre viaţa de familie a acestuia, şi chiar proiecţia unui film documentar legat de turnul Eiffel. In expoziţie sunt prezentate şi câteva tablouri, gravuri, desene etc. celebre ale unor mari artişti clasici şi contemporani.
Această expoziţie este gratuită şi accesibilă în fiecare zi, mai puţin duminica.

Expoziţia are şi un stand de cărţi despre viaţa şi creaţia celebrului Gustave Eiffel din care vă recomand o carte deosebită, apărută în ediţie limitată, «The Eiffel Tower» publicată de « Taschen » în 8 limbi de circulaţie internaţională cu un text de Bertrand Lemoine, cunoscut expert în istoria construcţiilor şi arhitecturii secolelor XIX şi XX.

Photobucket

29.6 x 42 cm (11.7 x 16.5 in.),
ISBN: 978-3-8365-0903-9
160 pagini
€ 29.99

«The Eiffel Tower» este reeditarea a două volume in-folio apărute în data de 1 iunie 1900 la Imprimeriile Lemercier din Paris în 500 de exemplare numerotate, numite «La tour de trois-cents mètres». Aceste volume erau alcătuite din 8 părţi : partea întâi tratează originile turnului şi principiile de execuţie ; partea a doua prezintă calculul şi descrierea structurii în detaliu, a treia parte, execuţia lucrărilor la fundaţiile şi părţile metalice; a patra este dedicată «organelor mecanice» respectiv ascensoarelor; a cincea oferă cifre tehnice legate de lucrările complementare; a şasea descrie în detaliu aplicaţiile ştiintifice necesare rezistenţei turnului la factorii externi; a şaptea povesteşte istoria turnului în perioada Expoziţiei Universale din 1889, iar a opta parte descrie modificările pe care le-a adus în vederea expoziţiei din 1900, utilizarea ascensoarelor Five-Lille şi modificările survenite la etajele-platforme.
Fiecare planşă prezentată este la scara de 1/200 pentru planurile de ansamblu şi 1/50, 1/20 şi 1/10 pentru fiecare detaliu.
In «The Eiffel Tower» sunt prezentate un număr de 53 de planşe duble, care, cu ajutorul a 4300 de desene tehnice, relevă întregul proces de elaborare al turnului Eiffel, însoţit de 33 fotografii din epoca realizării acestuia.
O carte-document cu o valoare remarcabilă, demnă de studiat şi admirat.
Chiar dacă se adresează specialiştilor în primul rând, «The Eiffel Tower» rămâne expresia unei epoci trecute în care geniul uman şi-a lăsat amprenta, şi din care romanele de anticipaţie ale lui Jules Verne au devenit treptat, realitate.
In ciuda Protestului artiştilor publicat în «Le Temps», 1887 – «Protestation des artistes contre la Tour de M. Eiffel», Turnul este şi va fi o realizare cu totul excepţională, cu un succes la public enorm, rămânând peste secole simbolul Parisului.

Expoziţia aniversară «Gustave Eiffel – Le Magicien du Fer» Paris, Hôtel de Ville este un eveniment de excepţie însoţit de minunatele cărţi oferite cu acest prilej şi pe care vă invit, în măsura posibilităţilor dumneavoastră, să nu-l rataţi.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Conflicte între maghiarii şi romii din Harghita

Sîntmartin (Harghita)Conflictul dintre maghiarii şi romii din Sâncrăieni(Harghita) a survenit la o lună după cel din localitatea învecinată Sântmartin. În...

Închide
18.191.240.243