caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Păguboasa politică a apolitismului

de (12-7-2009)

Ne apropiem cu paşi tot mai repezi de momentul în care vom alege, pentru un mandat de 5 ani, un nou preşedinte, până când vom şti încotro ar trebui să se îndrepte preferinţele noastre şi vom opta pentru una din cele trei variante posibile : reînscăunarea actualului pre¬şe¬dinte, ale¬gerea unor per¬soane trecute deja (de bine, de rău) prin ciurul politicii şi, în fine, a celor care, vorba românului, încearcă marea cu degetul, în virtutea principiului că încercarea moarte n-are sau că … nu se ştie de unde sare iepurele.

Dar nu la candidaţii deja intraţi în cursă sau potenţiali vreau să mă refer. Sigur că teoretic, nu este posibil ca din câteva milioane bune de români, să nu se găsească un pumn de candidaţi demni de încredere, cu care să mergi la sigur, cu ochii închişi, din care să-l alegi pe cel mai bun dintre cei buni ! Şi nimic nu este mai adevărat. Nimeni nu poate admite că au dispărut bărbaţii sau femeile adevărate, de mare valoare şi că nu ne mai poate reprezenta nimeni în cea mai înaltă funcţie din stat.

Numai că aici e cuiul lui Pepelea, bătut cu maiul şi nezdrun¬cinat de cine ştie când în bătătura românească şi care înseamnă, de fapt, politica cea mai păguboasă pentru tot omul, a neamestecului. În nimic şi nici unde şi cu atât mai puţin în treburile ţării. Candidaţii credibili, de valoare, care ar putea ridica prestigiul instituţiei prezidenţiale şi ar trezi speranţele pentru mai bine, tocmai ei stau deoparte, nu se implică, nu se amestecă. Din variate motive : ba că nu-şi bagă capul sub patrafir ori că nu-i interesează sau că nu se socot capabili pentru o asemenea funcţie, că sunt sătui de farisei, incompetenţi şi politicieni veroşi, cu care nu vor să dea mâna şi, mai ales, că ei nu fac nici un fel de politică. Ba mai îngroaşă şi numărul absenteiştilor.

Rezultatul este lesne previzibil : locul pe care ar putea candida aceşti oameni de valoare, credibili, capabili să mişte ceva în ţară sau să garanteze, cât se poate garanta, binele în viitor, este luat de candidaţi buni la orice, veşnic dispuşi să ocupe orice treaptă ceva mai înaltă în societate, tovarăşi de drum, de circumstanţă, incapabili de a se uita în propria conştiinţă şi, mai ales, să răspundă unei întrebări simple : oare se cuvine să candidez ? În locul unei asemenea întrebări ei apelează la subterfugii în care nici ei nu cred, invocă sarcini de partid, răspund gândului că nu sunt ei mai prejos decât nu ştiu cine, în timp ce alţii vor să se legene, fie şi pentru 3 sau 4 săptămâni, în caruselul unor iluzii dinainte pierdute, deşi ştiu foarte bine care va fi rezultatul.
Dovada cea mai bună a lipsei de motivaţie care îi mână în cursa prezi¬denţială pe cei mai mulţi este că aproape nici unul dintre cei în cauză nu-şi lansează propriul program, nu-şi expun planurile şi, mai ales, mijloacele prin care ar putea să le împlinească, ci se întrec în a sări la gâtul celorlalţi parte¬neri de cursă, le caută punctele slabe şi vulnerabilităţile, la gândul că dacă îi desfiinţează ori deschid, într-un fel, mintea alegătorilor, dezvelind aversul monedei pe care adversarii o scot la înaintare, drumul lor va rămâne deschis şi victoria asigurată.
Interesant este că nici unul dintre actualii candidaţi, şi probabil că nici cei viitori, nu iau în seamă şi foarte în serios starea de criză în care ne aflăm, din ce în ce mai ameninţătoare (staţi să vedeţi când vom ajunge fără bani de salarii şi pensiilor, că de unde să se mai umple visteria ţării ?!) având spe¬ranţa în bunul Dumnezeu care mai ţine cu românul şi-l mai scoate uneori din nevoie.

Din păcate, intrăm în cercul vicios amintit : cei capabili stau deoparte în neamestecul şi apoliticianismul lor comod, la adăpost de intem¬perii şi păgubos, eventual mulţumindu-se să critice sau să-i atace pe unii şi pe alţii, dar de multe ori nu fac nici atât. în timp ce aventurierii (că altfel nu pot fi numiţi), merg mai departe, visând la cai verzi pe pereţi.

Fără pretenţia că am emis puncte de vedere originale, nu înţeleg, totuşi, de ce instituţiile noastre fundamentale, puternice, precum academiile, unităţile de învăţământ şi cercetare, universităţile, instituţiile militare sau chiar cele religioase şi atâtea şi atâtea altele, care “mustesc” (iertată să-mi fie expresia) de profesionişti şi caractere de valoare, oameni care înţeleg mersul lucrurilor, pe care îi cunosc şi îi ştiu, nu i-au îndemnat şi nu i-au sprijinit pe aceştia către o candidatură credibilă şi de luat în seamă.

Este, fără îndoială târziu pentru un răspuns pertinent dar, cine ştie, poate mai învăţăm ceva pentru viitor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146