caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Speranţa e în tineri?

de (12-7-2009)

Am dat titlul de mai sus primului articol scris de mine în condiţiile eliberării postdecembriste a presei, pe 23 decembrie 1989.

Dar nu purta semnul întrebării, ci pe cel al unei exclamări entuziaste şi pline de speranţă. Am crezut asta mereu, cu gândul la o anume puritate a vârstei, la ataşamentele slabe ale tinerilor faţă de lumea pe care o părăseam atunci. Am crezut-o chiar dacă, în toamna lui 1990, luându-i un interviu la Paris, regretatul Al. Paleologu m-a tras de mânecă, explicându-mi că tinereţea nu este o valoare în sine, ci doar un dat, că e foarte important ce face cineva cu tinereţea de care se bucură. Deşi, raţional, îmi dădeam seama că are dreptate, m-am comportat mereu ca şi cum n-ar fi avut. Am crezut, chiar dacă părea absurd. Şi am acţionat în consecinţă, încurajând, sprijinind, semnalând măcar orice tânăr în care radiografiam ori bănuiam anumite calităţi, unele daruri.

Trebuie să recunosc, după douăzeci de ani, că, dacă în alte domenii – literatură, arte, cărturărie – s-a mai întâmplat să am dreptate, în ce priveşte politica, m-am înşelat aproape în totalitate. Nu ştiu dacă din pricina mecanismelor de selecţie ale partidelor ori din pricina efectului lor deformator implacabil, „întinerirea“ vieţii politice a înregistrat un eşec glorios, juniorii aliniindu-se grabnic seniorilor. Acum e imposibil să înregistrezi vreo diferenţă între agresivitatea verbală a unor Guşă, Boureanu, Lavinia Şandru, Elena Udrea sau Ponta şi cea a „bătrânilor“ domni Năstase, Mitrea sau Berceanu. EBA stâlceşte limba română cu aproape acelaşi talent ca şi primarul sectorului 5, deşi teoretic a trecut prin mai multe şcoli decât dl Vanghelie.

În cazul Ridzi, coalizarea prostească în jurul cheltuitoarei şi obraznicei doamne ministru nu a cuprins nepermis de multă vreme doar conducerea partidului şi organizaţia de femei a PDL, ci şi pe junii partidului. Dl Boureanu, cu spectacolele sale de prost gust şi insultele fără frână, nu are nici un motiv să fie gelos pe dnii Vadim Tudor şi Becali, i-a ajuns voiniceşte din urmă. Eforturile dlui Sever Voinescu de a apăra ceea ce e de neapărat, gesturile dnei Ridzi, pe mai toate televiziunile, sunt măcar consternante. Spre cinstea lor, dl Cristian Preda mai spală onoarea tinerilor, iar dna Monica Macovei pe cea a femeilor din PDL. Doar să nu se trezească loviţi în moalele capului cu „disciplina de partid“! Domnii Chiuariu şi Adomniţei încă produc coşmaruri!

Că un partid se dovedeşte a fi la fel ca şi celelalte era de aşteptat, numai naivii incurabili şi-au făcut iluzii. Că întinerirea clasei politice, la nivelul tuturor partidelor, a ajuns într-o fundătură mi se pare mult mai grav. E clar că, în 20 de ani de pluralism politic, după mai multe rotaţii la guvernare, am reuşit să producem o clasă politică a cărei principală calitate este autoreproducerea. Chiar când este dispusă să accepte „sânge proaspăt“, are mecanisme infailibile pentru a-l „strica“. Nici nu mai cred că avem o soluţie politică, instinctul de autoconservare este atât de puternic încât aceşti ipochimeni nu vor risca nimic, de teamă să nu-şi taie craca de sub picioare. Din afara câmpului, în afara soluţiei revoluţionare – revoluţiile sfârşesc prost la noi! -, ar fi naşterea societăţii civile. Din păcate, într-o societate incapabilă de orice acţiune în afara absenţei la vot!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • florin predescu: (12-7-2009 la 00:00)

    La o aruncatura de batz calusaresc si de ochi nu prea specializat in analize politice fiecare poate intelege ca urmasii tineri ai politicii dambovitene si din alte judete sunt de fapt beizadele coborate din cei ce trag sforile acum. Este clar ca noile dinastii nu vor lasa usile deschise dpdv democratic celor capabili.
    Asa ca tinerii neinclusi in dinastiile sau asa zise castele nou create vor incerca sa paraseasca tara.
    Cei ce vor ramane pe langa in tara -daca vor avea o matza o vor trage de coada.
    Inca o data felicitari lui Liviu pentru spiritul vizionar. Nu cred ca se inseala vreodata in acest sens, dimpotriva ramane un analist temeinic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (12-7-2009 la 00:00)

    Florin Predescu

    Multumesc foarte mult pentru aprecieri, dar tare mult mi-as dori sa nu am dreptate!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146