ACUM.TV

Angela Aramă: Criza economică – cataclism sau oportunitate?
Atitudinea faţă de criza economică actuală este o temă de discuţii pe de o parte îngustă ca reacţie la nivel de
consumator sau participant la procesul economic, pe de alta – vastă ca abordare a unui fenomen existenţial. În
general. O criza generează panică, decepţie, acţiuni reactive îndreptate spre conservare, stagnare, lichidare,
renunţare etc. Puţini sunt cei care se bucură de acest fenomen şi consideră că încercările sunt parte intrinsecă
a vieţii (facem abstracţie de afaceriştii care profită de eşecurile altora, trăgându-şi din acestea beneficii
financiare). Evident, spunem asta cu multă înţelegere pentru cei afectaţi deja de falimentele survenite în
urma declanşării primelor simptome de răsunet ale crizei în Republica Moldova, cum ar fi deponenţii de la
InvestPrivatBank . De remarcat că în Republica Moldova criza economică este dublată de criza politică care
riscă să fie de durată în funcţie de rezultatele alegerilor din 29 iulie, curent. Şi totuşi…”Nu trebuie să ne fie
frică de criză. Disperă doar oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu” – zice părintele Valentin Uleahin,
protoiereu la biserica Sf.Nicolae din Kuzneţî (Moscova) într-un interviu acordat revistei „Нескучный сад”.
El consideră că o criză economică este în ultimă instanţă (întotdeauna!) benefică şi în aspect spiritual (pentru
că ne împinge spre o reconsiderare a valorilor) şi în cel economic. Argumentele părintelui sunt convingătoare
din simplul motiv că a absolvit (nu am găsit vreun reprezentant al clerului moldovean cu asemenea studii
laice profunde) facultatea de economie a МГИМО, este colaborator superior la Institutul de studii orientale a
Academiei de Ştiinţe din Moscova, doctor în ştiinţe economice şi lector universitar. Deci, succint, care sunt
acestea? „După criza din 1998 Rusia s-a redresat rapid şi şi-a mărit substanţial exporturile”. Din păcate asta
însemnând şi sporirea dependenţei Europei de gazul şi petrolul rusesc – de exemplu România importă de
acolo peste 70% din volumul total al produselor respective, iar în 1999 Luk Oil a cumpărat pachetul
majoritar la rafinăria Petrotel, capitalul rusesc continuând să se impună pe piaţa românească deja într-un mod
îngrijorător. Orice beneficiu are şi efecte adverse! Alt exemplu. „Ţările din Sud-Estul Asiei, înfruntând
efectele aceleeaşi crize, au adoptat modele noi de dezvoltare economică – cele inovatoare bazate pe
tehnologii moderne, progresiste”. Într-adevăr, India a ajuns să exporte grâu şi ţesături de bumbac (până atunci
Anglia avea avantajul propriului furnizor de fibre naturale – Manchester). Produsele fabricate de către
indieni sau chinezi sunt la fel de competitive ca şi cele fabricate de muncitorii europeni. Nu discutăm aici
consecinţele globale. Chiar dacă specialiştii ar considera argumentele părintelui discutabile, factologia
istorică abundă de exemple de înflorire miraculoasă după cataclisme provocare de războaie şi răzmeriţe şi
viceversa – prăbuşirea iremediabilă a unor imperii înfloritoare. Acceptându-le (argumentele) apriori, revenim
la afirmaţia (cinicii ar spune – moralistă!) că judecata trebuie s-o începem cu noi înşine. Uleahin:„Vom
descoperi că avem încă un potenţial imens nevalorificat şi am fi capabili să realizăm cel puţin tot atâtea
performanţe câte au atins state ca Taiwan, Coreea de Sud sau Singapore”. Acolo productivitatea muncii a
crescut mai repede decât salariile, e adevărat, dar rata lor de creştere o depăşeşte pe cea din Rusia sau din
Republica Moldova . Racordând alte modele comparative, ne întrebăm de ce oare nu suntem şi noi în stare să
ne impunem precum Ţările Baltice, Polonia, Cehia? De ce tranziţia riscă să devină un modus vivendi?
Evident, se pot aduce argumente reale în favoarea sau defavoarea „evidenţelor” tradiţionale, a rădăcinilor
latine (emotivitatea bate pragmatismul), se pot invoca circumstanţe geopolitice, se poate da vina pe
dezavantaje climaterice, politici proaste şi foarte proaste. Modelul deturnării responsabilităţilor ni-l oferă
politicienii care-şi construiesc campania electorală pe sloganele superlativităţii proprii şi mesajul
obstrucţionării concurenţilor, în speţă a celor care au avut cumva acces la guvernare de la „renaşterea
naţională” încoace. Agitaţia electoratului din Republica Moldova denotă că acesta stăruie să-şi pună TOATĂ
speranţa în acel „cineva mai bun” care va câştiga scrutinul (victorie firească şi necesară în esenţă!) şi va
îndesa în punga fiecăruia bunăstarea râvnită. Dar urmările nedisimulate ale crizei economice (remitenţele
reducându-se dramatic în continuare în urma prăbuşirii sistemului financiar mondial) se vor face sesizabile
tocmai după alegeri. Evident ele vor stârni un nou val de decepţie (un alt mit după Lenin, Snegur, Druc,
Voronin, Roşca etc. va fi smuls de pe soclu şi dat de bordura „vectorului european”) şi tot aşa ne vom învârti
într-un cerc închis până vom ameţi de-a binelea. Adevărul, însă, este că nimeni nu poartă răspunderea pentru
ceea ce ni se întâmplă, decât noi înşine. Noi alegem întotdeauna (studiile, comportamentul, partenerul,
atitudinea, conducerea statului etc.) şi, deci, ne asumăm responsabilitatea propriei bunăstări economice şi
înainte de toate spirituale, decidem dacă votăm politic sau politicianist. În ultimul său interviu părintele
Calciu ne-a avertizat că datoria nobilă a fiecărui cetăţean este de a se implica în treburile cetăţii, adică de a
face politică cu discernământ şi nu de a se implica în jefuirea cetăţii şi a locitorilor ei, adică de a susţine
politicianismul. Criza economică nu este decât îndemnul lui Dumnezeu de a ne descoperi potenţialul şi
puterea. Ca ţară, dar în primul rând ca cetăţeni – fiecare în parte. Sensul prosperării economice nu poate fi
scos din contextul evanghelic: „Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi vi se va da cu prisosinţă”. Nu numai în
cer, dar şi pe Pământ. Orice încercare, vicisitudine ne invită la o aplecare către Dumnezeu, către arhetipul
omului sacru (integru în primul rând) pe care l-a creat. Parcurgând Golgota personală până la capătul ei,
renaştem împreună cu El. Aceasta e semnificaţia oricărei crize fie ea economică, fie de alt gen. Privită din
exterior ea înseamnă panică la burse, faliment, depreciere, inflaţie, şomaj. Privită din interior ea înseamnă
prilej de a (re)evalua, a renaşte, a valorifica, A ACŢIONA. Criza (dublă!) din Republica Moldova poate şi
trebuie interpretată ca un îndemn deja imperativ de a ne schimba mentalitatea şi cursul istoriei noastre
„imposibile”. Dumnezeu nu bate cu bâta, bate cu criza. De această dată se vede că l-am supărat rău de tot.

Acest articol a fost publicat duminică, 12 iulie 2009 la rubrica Perspective spirituale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.