ce se va alege de filosofia mea? chiar nu-mi va cunoaşte nimeni numenul? chiar nu-mi va înţelege nimeni visul? cum aş putea să-mi văd viaţa dată la câini… şi să tac? ei îmi vor sânii, îmi vor pântecul, îmi vor sufletul, dar nu se întreabă ce vreau eu, cine sunt eu! ei vor doar să mă colinde şi eu să-i bucur cu dulceaţă! şi tocmai aici se opreşte totul… ca tabloul unui pictor nepriceput! doar culori, doar linii, doar aiurare pe un metru de pânză! sufletul meu are nevoie de Leonardo da Vinci… să sparg clepsidra şi să-mi privesc durerea, să văd timpul cum se întoarce în mâna care ţine iubirea… să fiu Mona Lisa şi să privesc spaima filosofiei, alergând după Adam şi Eva, după dor, după clipa neclipă… care trezeşte unghiul mort!
4 iulie 2009, 12:37