caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Principele Radu: „Ceea ce aţi realizat cu acest sondaj este extraordinar”

de (17-5-2009)

Sâmbata, 16 mai, Principele Radu al României, prima persoană care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, s-a aflat la Piteşti.

În această zi superbă clienţii unei terase l-au recunoscut pe potențialul candidat şi l-au apaludat frenetic, acesta trebuind să se oprească pentru autografe şi discuţii. O mare parte dintre aceştia l-au asigurat de sprijinul lor.

L-am abordat pe Principele Radu, care trebuind sa-şi respecte agenda de lucru se desprinsese din mijlocul admiratorilor. M-am prezentat ca fiind corespondenta la Pitești a revistei on line acum.tv.

Alteţa Sa a zâmbit spunând ca este la curent cu activitatea publicaţiei „încă din faşă”. L-am rugat să comenteze rezultatele sondajului nostru de opinie http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=536 privind intenţiile de vot la prezidenţiale, în care 50% din voturi (circa 1000) erau pentru Principele Radu.

Alteţa Sa a exclamat: „este incredibil, e un început promiţător dar mai este încă foarte mult de lucru. Ceea ce aţi realizat cu acest sondaj este extraordinar ”

Principele Radu a declarat presei că are de gând să lanseze la Piteşti ultima sa carte intitulată “Altfel.” Volumul va avea 400 de pagini şi va apărea la editura Polirom. “ Este un volum de dialoguri între mine şi un tânăr intelectual Nicolae Drăguşin.Citind această carte, oamenii vor putea înţelege de ce un membru al Familiei Regale , din generaţia noastră, decide să facă pasul către candidatura la preşedinţie. Nu vreau să politizăm Casa Regală, ci să depolitizăm instituţia statului român”,

A dorit sa vadă centrul oraşului remarcând schimbările survenite în perioada când venea în turneu cu Teatrul din Iaşi la Piteşti, apreciind că piteştenii trăiesc într-un oraş european, şi remarcând în treacăt fântâna arteziană cântătoare. Printre cei care îl opreau la fiecare câţiva paşi s-au alfat doi soţi timizi în jurul vârstei de 40 de ani, care au solicitat autograf şi au mulţumit cu multă emoţie după primirea lui.

Ajuns la Biblioteca Judeţeană, Alteţa Sa a asistat la decernarea premiilor la Concursul de Oratorie, sponsorizat de Clubul Rotary. Alteta Sa a venit la Pitesti invitat de Clubul Rotary, pentru a acorda un premiu special, din partea Casei Regale, câștigatorului concursului de oratorie.

În finalul reuniunii a felicitat-o pe câştigătoarea concursului dra Flavia Soare şi a adresat tuturor încurajări . Discursul lui a provocat lacrimi şi zîmbete de speranţă pe feţele multora din auditoriu.
Flavia are 17 ani si este eleva la Colegiul Mihai Viteazul din Bucuresti. Oratoria este una dintre pasiunile sale, alaturi de alpinism. Dupa terminarea colegiului, Flavia isi intenţionează sa urmeze Facultatea de Drept.

Prezenta la eveniment face parte din seria actiunilor prin care Principele Radu stimuleaza participarea tinerilor la viata publica, dezvoltarea responsabilitatii civice si a spiritului de initiativa in randul acestora.

N.Red. Sondajul de opinie din revista ACUM, fiind unul de presă, nu este reprezentativ, ca unul sociologic, care reprezintă structura pe ansamblu a populației cu drept de vot. Într-un astfel de sondaj realizat recent, Principele Radu întrunea 10% din intențiile de vot.

Revista ACUM nu susține niciun candidat în alegerile prezidențiale.

Ecouri

  • Elena v.: (17-5-2009 la 00:00)

    CEEA CE FACE Principele Radu pentru Romania este EXTRAORDINAR!
    *Romania, Altfel* a inceput sa se simta!
    .
    Accesati, va rog, pentru Romania:
    Avem drepturi!
    http://www.dadalos.org



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Extrema dreaptă și ultranaționaliștii pe creasta valului european

La aproape 81 de ani, Jean Marie Le Pen este decanul de vârstă al dreptei radicaleCriza economică și scandalurile de...

Închide
3.15.145.50