Nimic… El este, desigur, perfectibil, ca orice sistem din orice colţ al acestei planete. Ca eşafodaj teoretic, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de rele pe cât s-ar părea. Cu toate acestea, nivelul de performanţă coboară alarmant, şcoala românească hrănindu-se astăzi cu mituri. Nu, nu e adevărat că avem elevi bine pregătiţi, nu e adevărat că avem dascăli dedicaţi meseriei lor… Tocmai aceasta este, de altfel, şi problema. Orice sistem ar fi implementat astăzi, el este sortit iremediabil eşecului pentru că masa critică a celor care ar trebui să-l pună în practică este atinsă de o deocamdată ireparabilă mediocritate. Nu generalizez, însă tendinţele în sistemele birocratice ale statului sunt imprimate întotdeauna de voinţa unor majorităţi şi mai mereu în dauna minorităţii.
Între Chicoş Rostogan şi domnul Trandafir, primul pare a câştiga fără drept de apel. Soluţii există. Totul e să căutăm unde trebuie. Îşi închipuie unii, dascăli şi părinţi deopotrivă, că marea problemă este motivarea financiară. Nimic mai ipocrit… Îşi imaginează cineva că, în eventualitatea în care mâine salariile ar fi triplate, nivelul de conştiinţă şi pregătire s-a modifica şi el radical? Indolentul va rămâne indolent oricât ar câştiga, mediocrul nu va putea ieşi din mediocritate pentru că ea nu are legătură cu numărul de zerouri de pe fluturaşul de salariu, iar gospodina-dascăl nu va renunţa la discuţiile despre zacuscă (pe care le poartă în cancelarie în fiecare pauză şi la ore din când în când) doar pentru că ar avea mai mulţi bani pentru o haina mai bună de blană (oare mai sunt la modă astea?). Omul bine construit, oriunde ar fi el şi cu atât mai mult cel de la catedră, nu îşi dozează efortul intelectual în funcţie de salariul primit. Nici un om normal nu poate face asta… El lucrează conform propriului său nivel de conştiinţă şi atât.
Este foarte adevărat că o carte de specialitate costă, dar ce ne facem dacă (aşa cum s-a şi întâmplat de altfel în cazul celor 100 de euro acordaţi de Guvern) banii nu vor merge către cărţi, ci spre o eşarfă în culori pastelate, o fustă care să facă senzaţie în cancelarie sau o cravată care să-l facă irezistibil pe cel care-o poartă? Adevăratul pericol la adresa sistemului românesc de educaţie este confortul pe care îl asigură stabilitatea postului. Cu excepţia cazurilor grave („delirium tremens” sau diverse orgii ajunse pe you tube), unui profesor i se garantează că nu poate părăsi sistemul decât prin pensionare. Poate fi mediocru, poate să nu aibă deloc tact pedagogic, poate să fie catastrofal la nivelul capacităţilor de comunicare, odată intrat în sistem, el continuă să îl paraziteze fără ca nimeni să îl poată respinge. Şi atunci, la adăpostul unei slujbe sigure şi dominat de o lene intelectuală ce creşte permanent, ce motivaţii l-ar putea face să iasă din mediocritate?
Înţelegem în mod eronat astăzi că profesorul ar fi un depozitar universal de informaţii specializate. Dacă ar fi aşa, el ar deveni perfect dispensabil. Un computer performant poate oricând oferi informaţii complete în intervale scurte de timp. Este însă ceva ce computerul nu poate face: el nu va deveni niciodată model. Aici ajungem la o altă problemă. Mulţi dascăli au astăzi impresia că, în momentul în care au terminat programul de lucru, încetează să mai fie dascăli. Sunt „în timpul lor liber”… Odată ieşiţi pe poarta şcolii, îşi pot petrece weekendul ascultând manele în cluburi insalubre sau înjurând pe stadioane. Ei bine, tocmai luxul acesta le este interzis.
O singura obiectie am la articolul de mai sus, si anume ca o leafa mai buna are alt rol decit de a stimula mediocrii existenti in invatamint. Si anume are rolul de a atrage oameni competenti in sistem.
Totusi, sistemul insusi e bolnav, deci ar trebui schimbat. Iar numele acestei schimbari este: Privatizare. Da! Privatizarea invatamintului si restringerea la minimum a invatamintului de stat.
Domnule Ionescu,
Aș avea o remarcă: în învățământ e greu ca sectorul privat să aibă o pondere prea ridicată.
În Marea Britanie sunt circa 2500 de școli private, care reprezintă circa 7% din totalul școlilor în Regatul Unit.
Taxele pe trimestru variază între 1000 și 7000 de lire (salariul mediu anual brut este de circa 25000 de lire).
Trbuie de asemenea spus că până acum, în actuala recesiune 17 școli s-au închis și se mai așteaptă închiderea încă pe atâtea.
Domnule Cristi Ionescu,
intr-adevar, privatizarea e o solutie care nu poate functiona (cel putin nu acum). Insa, efectele ei se pot obtine prin descentralizare si prin titularizarea profesorului in scoala respectiva si nu in sistem (ceea ce sindicatele resping cu vehementa). Comunitatea stie foarte bine ce dascal merita sa ramana la catedra si care trebuie sa plece, doar ca nici comunitatea si nici directorul de scoala nu pot face nimic in privinta asta. Profesorii sunt numiti de inspectorate si ei, cu cateva rarisime exceptii, nu parasesc atat de usor sistemul. Se umbla la ceva criterii de performanta, dar tare mi-e teama ca Ministerul va stabili criterii stupide gen promovabilitate la examene nationale(si asta stim ca depinde de zona in care se afla scoala), mediile obtinute la clasa (in acest caz nu e greu sa ii facem pe elevi sa termine cu 10) sau participarea la olimpiade (ca si in cazul promovabilitatii la examenele nationale asta depinde de factori sociali: sunt elevi in zone rurale care inca nu au curent, care stau la km departare de scoala. Vreau sa vad ce birocrat din minister le poate ridica nivelul in asa fel incat sa devina olimpici).
Domnule Clej, multumesc pentru aceste informatii. Nu le stiam. Am fost profesor si era sa plec in Anglia in 90 la o scoala din Londra. Bag sama ca am facut bine ca nu am plecat…
Totusi, chiar nu se poate realiza un sistem de invatamint privat subventionat de stat, sau cu facilitati de paradis fiscal, dar care sa functioneze dupa regulile mediului privat? Adica… nu esti bun, afara si gata! Chiar si 7% inseamna ceva.
Domnule Ivancu, se vede ca ne aflam in treaba p-acilea, avind in vedere ca atit eu, cit si domnia voastra stim cita mediocritate exista in sistemul de invatamint, de jos si piiiina suuuuuus, la minister. E prapad. Cit despre sindicate… ramine cum am stabilit… of!
Domnule Ionescu,
Școlile private (public schools) din Marea Britanie au statut caritativ, deci nu plătesc impozit pe profit.
Dar învățământul nu poate fi ca industria manufacturieră, agricultura, comerțul sau turismul. ACtivitatea de învățământ nu poate fi rentabilă decât într-un sector de nișă, unde învață copiii persoanelor care-și pot permite taxe școlare de un asemenea nivel.
Nu cred că trebuie să introducem ideologie aici, nici într-un sens, nici în altul.
Dle Ivancu,
Cred ca problema eliminarii impostorilor(chiar si cu diploma) si coruptilor si asta nu numai din invatamant, ci din toate sistemele prestarilor de servicii efectuate de stat din bani publici, este o problema esentiala a reconstructiei Romaniei
Este greu sa scrii un ecou la un articol cu o tema atat de generala, tratata in articol cu suficienta intentie de sinteza, completata in unele ecouri cu exemple personale.
„Traiesc” in invatamantul superior de inginerie de 27 de ani, venind din stagiatura „obligatorie” de 3 ani in industrie, avand, din studentie, „aptitudini” pentru cercetare si invatamant superior.
Am parcurs, in mod normal, toate treptele ierarhiei universitare, am avut parte de mentori si discipoli. Traiesc intr-un oras mineresc vechi de 140 de ani, ma cunosc cu majoritatea celor care trec pe strada, sunt, dupa o expresie sablon un om realizat.
Particip la conferinte internationale, de specialitate, scriu articole, editez carti, sunt consultat de colegii de redactie ale catorva reviste, ca sa simplific sunt un universitar provincial, in amurgul carierei. (peste 6 ani implinesc varsta standard de pensionare, de 65 de ani.
Imi permit, asadar sa fac comentarii la unele din sintagmele din articol
1. Ca eşafodaj teoretic, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de rele pe cât s-ar părea
Asa este, la teorie suntem extrem de buni. Incercati sa aflati de la cunostinte care sunt profesori in preuniversitar, cate ore trebuie sa scrie in Portofoliu (o inventie diabolica, emanata de birocratii desprinsi de catedra de ani si ani, la minister si inspectorate, rod al Reformalor interminabile ale lui MAior,Marga, Miclea, hardau si altii.)
Acte normative emise in ultimii 5 ani, care se contrazic, cu cerinte care incarca bugetul de timp al profesorilor in mod inutil.MAnuale scise pentru elevi de liceu sau sciala generala intr-un limbaj alambicat , greu de inteles chiar si de doctorii in stiinte.
Lucrul cu o clasa agresiva, in cel mai bumn caz lipsita de receptivitate, care ignora prezenta profesorului, care este dezarmat, dar trebuie sa vorbeasca peretilor.
Cea mai periculoasa, nemotivanta si ingrata profesie, este aceea de profesor, la scoal generala sau liceu. Daca mergem in mediul rural, este si mai deprimant, scoli in pragul prabusirii, o munca solicitatnta dupa ore de naveta pe mijloace de transport in comun cvasiinexistente, elevi obositi, satui de laptele de acasa -singurul aliment accesibil- care primesc un corn mucegait si o branza rtopita cu gust de staniol – programul cornul si laptele , o gaselnita pentru mafiotii care au castigat „licitatiile”.
Microbuze galbene impotmolite in noroaie, CONDUSE de soferi de ocazie, aduc elevi incarcati cu problemele de acasa.
As vrea sa adaug ceva, din experienta mea. Cand vizitez Romania de obicei nu am mult timp la indemana. Totusi, cand o eleva mi-a aratat ce probleme de chimie are de rezolvat, nu mi-a venit sa cred. Trec peste faptul ca toate problemele vazute de mine erau concepute sa fie cat mai complicate si cat mai greu de rezolvat de catre elevi (ceea ce nu cred ca ar fi trebuit sa fie scopul acelui manual). Dar am dat peste probleme gresit concepute!
Mie mi-a facut impresia ca este vorba de un efort facut de autorii respectivelor manuale, menit sa ingreuneze pe cat posibil intelegerea materialului pentru ca elevii sa aiba nevoie de „meditatii”. Cred ca goana dupa „meditatii” compromite totul. Nu acesta ar trebui sa fie scopul unui manual sau a unei culegeri de probleme. Ma surprinde faptul ca nu s-au gasit pana acum persoane care sa faca de rusine pe autorii unor manuale care in goana dupa complicat nu stiu nici ei ce vor.
Continui ecoul intrerupt din cauza unui factor perturbator
Ca nota generala, nu combat, ci dimpotriva nuantez unele idei din articol
In prima postare am vorbit despre ruptura care exista intre constructia legislativ-procedural-birocratica si realitatea cruda. Profesorii cei adevarati, cu har, pasiune si competenta pentru meserie , nu sunt lasati sa-si faca meseria pentru ca sunt sufocati de o birocratie inutila si sterila, ceruta la inspectii, pentru avansare, promovare, salar de merit s.a.
Ridicolul este ca nu intotdeauna, dar de cele mai multe ori, cei care stau bine la capitolul portofoliu, stau mai rau la capitolul prestatie didactica. Se acopera cu hartii, nu mai conteaza restul
Citez din nou o alta asertiune din articol
…Indolentul va rămâne indolent oricât ar câştiga, mediocrul nu va putea ieşi din mediocritate pentru că ea nu are legătură cu numărul de zerouri de pe fluturaşul de salariu, iar gospodina-dascăl nu va renunţa la discuţiile despre zacuscă (pe care le poartă în cancelarie în fiecare pauză şi la ore din când în când) doar pentru că ar avea mai mulţi bani pentru o haina mai bună de blană (oare mai sunt la modă astea?). Omul bine construit, oriunde ar fi el şi cu atât mai mult cel de la catedră, nu îşi dozează efortul intelectual în funcţie de salariul primit. Nici un om normal nu poate face asta… El lucrează conform propriului său nivel de conştiinţă şi atât.
Scuze pentru lungimea citatului. Nu am vrut sa trunchiez ideile.
Este vorba de faptul ca cresterea salariului nu va garanta automat imbunatatirea prestatiei didactice.
Aici doresc sa nuantez. Sunt si in invatamant, oameni care fac mnai mult decat se resimte in fisa de plata, sunt altii care spun la asa plata, asa munca, dar sunt si in invatamant, mai ales in cel universitar, „baroni”, care cumuleaza mai multe posturi, mai predau la privat, mai , coordoneaza cate un proiect de cercetare, mai au o consultanta, mai evalueaza la ARACIS sau CNEAA, mai sunt in diverse organisme ale ministerului, s.a.
Majoritatea, insa, si mai ales cei tineri, sunt limitati la salarizarea din grila, si ei sunt cei mai multi.
O cariera didactica in preuniversitar de la definitivat pana la gradul I este un continuu slalom cu obstacole intre diferite ezamene,inspectii, dovezi de activitate extracuriculara s.a. care macina timpul si sanatatea. Dupa 20 de ani de la absolvire, ajungi – dupa noua lege care se propune la salariul unui locotenent sau capitan.
Pe termen lung, insa, cred ca o salarizare decenta, corect corelata cu cantitatea, valoarea si dificultatea muncii, incluzand aici si munca pentru dobandirea si mentinerea competentei, poate creste atractivitatea domeniului pentru tineri capabili, ca invatamantul sa nu fie un refugiu in lipsa a ceva mai bun.
Urmatoarele doua paragrafe ale articolului se refera la faptul ca siguranta locului in sistem este o sursa de blazare si plafonare, respectiv la etica comportamentala a profesorului.
Este partial adevarat, dar nu putem generaliza. In Romania, insa, limitarea contractelor de munca la o perioada de 5 ani, sa zicem, dupa care sa fie organizata o noua campanie de recrutare, mi se pare greu de aplicat. Profesiunea didactica nu este un job, in care sa vii din alt domeniu, pentru ca te-ai plictisit, ai ramas somer, sau vrei sa faci apostolat din plictiseala. Este nevoie de continuitate, si de un sistem de motivare, cu criterii clare, masurabile si corect aplicate.
Ca profesorul trebuie sa aibe o tinuta morala si etica, un staif pe masura statutului sau de model si formator de personalitati, este absolut normal. Chiar daca prin aceasta distoneaza uneori chiar cu mediul pe care trebuie sa-l transforme- grupa de studenti sau clasa de elevi, ca sa nu mai vorbim de marea multime cenusie, de „clasa politica” sau fauna abonata la cele mai bizare emisiuni TV, tantareni, becali, mironcosmi, elene, etc.
Nimic mai trist decat sa vezi o profesoara agresata de vlajganul clasei, un profesor batjocorit de elevi, reglari de conturi amoroase intre eleve si „protectori”, si toate acestea prezentate ca subiecte cool la stiri. DAr ekle sunt semne timpurii (daca nu prea tarzii) ale unui deznodamant nefericit. O tara de grobien analfabeti, condusi de alti grobieni analfabeti, cu o minoritate educata in scadere, refugiata in cusca autoizolarii.
Aveti, fara doar si poaste, mare dreptate. Nu am spus ca sistemul in sine e perfect, ci perfectibil. Toate anomaliile pe care le descrieti dvs. sunt reale, dar marea lor parte se datoreaza oamenilor, acelor politruci refugiati prin ministere. Ei sunt cei care paraziteaza si lor li se adauga masa critica a dascalilor… De ce spun asta? Sa luam drept exemplu manualele de care vorbiti. Sunt prost alcatuite, dar, ppentru numele lui Dumnezeu, nimeni nu ne obliga sa lucram dupa ele. Noi trebuie sa urmam o programa (ea insasi perfectibilas) si putem lasa manualul laoparte. In felul asta se descurajeaza si autorii lor, pentru ca le vor cumpara din ce in ce mai putini. Manualul este un text suport care poate fi foarte usor inlocuit. Problema este ca de multe ori le acceptam din comoditate. Daca nu am lucra dupa ele ar trebui sa umblam noi insine dupa materiale, sa facem xeroxuri, sa ii trimitem pe elevi prin biblioteci, adica multa bataie de cap. Marea problema pe care nu am mai dezbatut-o e ca cei din generatia dvs., unii bine construiti moral si intelectual, dispar. Priviti un pic in urma si ingroziti-va… Universitari semianalfabeti, profesori in preuniversitar vulgari in cel mai pur sens al cuvantului. Niciun sistem, niciun decret, niciun ordin de ministru, oricum ar fi ele concepute, nu ne pot scapa de ei asa de usor.
Nu se vrea si nu se poate face ceva sanatos.
Nu se vrea pt. ca cei de sus ar trebui sa cada la subsol. Chiar daca ar vrea sa faca pe ici pe colo ceva bun nu pot. Pt. subiectele gresite la teza de la romana s-au gasit unele scuze, dar pt. baremul dat ulterior ce scuze mai sunt?.Scrie acolo ca liniuta de unire (cratima) „desparte”…Apoi se da o explicatie eronata in privinta intelegerii textului. Cine a facut baremul n-a avut nici mintea unui elev bun de clasa a VIII-a.
Manualele nu sunt adecvate varstei. Eu folosesc la gimnaziu manualul de literatura doar pt. text, iar partea de gramatica din manual o ignor. La franceza am xeroxat lectii atractive si usor asimilabile.
Programele sunt prost si foarte prost concepute, dar cine te baga in seama cand spui ceva .Prin 1993 gazata noastra mi-a publicat ceva, dar a pus un supratitlu spre discreditare.
Ordinele de sus cer promovabilitate mare si profesorii sunt presati sa-i treaca pe aproape toti. Elevii au simtit acest lucru si isi fac de cap: nici nu invata, nici nu sunt disciplinati. Sa nu mai vorbim de exemplul foarte rau pe care-l dau unii profesori, care in loc sa fie model de corectitudine, nu numai ca ii lasa sa copieze, dar ii si „ajuta” la obtinerea notelor mari la teze.
Salariul mare e benefic, e absolut necesar pt. cei care vor sa-si faca bine datoria, pt. ca-i scapa de multe griji si se pot dedica meseriei, pot intra la clasa cu mintea limpede, nu plina de tot felul de griji
Scolile semiprivate ar fi o solutie. Statul sa asigure baza materiala si salariul ca in intreg sistemul, dar parintii sa aleaga profesorii, carora sa le suplimenteze salariul prin negociere. Cei de la aceste scoli si-ar da interesul sa ramana pe post, iar cei capabili de la celelalte scoli si-ar da si ei interesul sa demonstreze ca sunt mai buni sau la fel de buni, dar ar fi mai maleabili la negocieri.Ca sa fie eficient acest sistem e nevoie neaparat de examene corecte la admiterea in liceu. Acolo s-ar vedea competenta profesorului,.
Dragi Profesori dedicaţi,
De mult timp vreau să vă spun ceva foarte important. Folosesc articolul domnului Ovidu Ivancu ca pretext pentru a ajunge la creierul dumneavoastră.
[1] Încep cu ce NU este şcoala, deoarece aceste idei greşite există în gândul multora.. Şcoala nu este o afacere de tip cerere şi ofertă din economia de piaţă (am auzit-o de la doamna Preoteasa din minister). Ea nu are scopul de a satisface o cerere a pieţii de diplome şi certificate (însă mai puţin de cunoştinţe) a cetăţenilor. A se vedea afacerea cu diplome de dentist de la Iaşi, dar nu numai. Şcoala nu este nici o meserie ca oricare alta pe care o faci pentru bani (salarii, sporuri, mită, meditaţii etc). A se vedea grevele unora care gândesc aşa.
Atunci ce este şcoala? Şcoala este unica metodă (descoperită de vechii noştri strămoşi greci) de a schimba umanitatea în bine. Nimeni nu poate face aşa ceva în afară de şcoală. Familia? Ea reproduce nu numai codul genetic (al părinţilor, bunicilor, strămoşilor), ci şi comportamentul lor. Observaţi cum orice ţigancă îşi învaţă, trimite şi supraveghează copilul la cerşit, la furat etc. Părinţii nu pot reproduce ceva mai bun decât au ei. Mediul social, politicienii? Nici ei nu pot reproduce ceva mai bun decât sunt ei. Biserica? Ea ne învaţă să ne rugăm la evreul Isus şi la alţi evrei ca după moarte să ne ducem în rai. Cine deci? Numai noi profesorii o putem face prin şcoală, dar o facem oare? Frate profesor, ai primit cea mai nobilă misiune nobilă pe care o poate primi un om pe pământ şi pe care numai tu şi nimeni altcineva nu este capabil să o ducă la bun sfârşit, dar o duci tu oare? Vrei dolari de la sărmanii pe care trebuie să îi ridici?
[2] Toate laturile educaţiei sunt impotante, dar latura etică a ei este mai importantă ca toate celelalte la un loc, însă ea este şi total neglijată. Chiar înşişi profesorii grevişti sunt rodul acestei criminale neglijări. Acum şcoala dă dimplome la hoţi şi la tâlhari (vorba lui Vadim). Pe baza lor ei acaparează conducerea ţării. Vedem acum clar ce fac ei! Fură, trădează patria, falimentează uzine şi bănci, poluează natura, subjugă oamenii, ne manipulează mintea, ne bagă în crize etc. Singurul vinovat este însă şcoala, sunt profesorii din minister care NU ne cer să facem educaţia etică, ci numai instrucţia remunerată. Ajunge! Aceasta a trebuit să vă spun.
arghirescu_alexandru@yahoo.com
Dragul meu Ovidiu, nu pot să nu evoc aici seminarul la care ne-am certat cumplit pe marginea statutului de personaj al lui Făt-Frumos. Mai ţii minte? Ei, după discuţia aceea aprinsă, mulţi colegi ai tăi s-au mirat că încă suntem prieteni. Iar eu m-am mirat de mirarea lor… Da, tu ai dreptate când spui că un calculator, oricât de performant, nu poate substitui modelul uman. Dacă lumea nu înţelege însă că polemica e una şi ranchiuna e alta, asta înseamnă că modelul ales, chiar inconştient, este unul… ranchiunos.
Tu spui aici că dascălul trebuie ales de comunitate. De acord, dar asta inseamnă să educi mai întâi comunitatea. Or, în comunitatea românească, a fi un dascăl bun înseamnă, de foarte multe ori, a bombarda elevii cu teme de casă. Eu pot înţelege şi aceasta până la un punct, pentru că un părinte care lucrează 12 ore pe zi preferă să-şi ştie copilul ocupat cu şcoala decât hălăduind pe străzi la îndemâna oricărui răufăcător. Dar când lucrurile scapă de sub control,iar temele se substituie activităţii la clasă, asta nu mai pot înţelege.
Mergând mai departe, trebuie spus neapărat că punctomania a devenit dăunătoare, cum la fel a devenit şi testomania. De multe ori se lucrează la clasă după grila de performanţă a profesorului (pentru salariu/gradaţie de merit), se evaluează mai mult decât se predă, or şcoala este locul unde elevul are voie să gresească, pentru că, dacă s-ar fi născut învăţat, n-ar mai fi venit la şcoală.
Iată două situaţii în care nu este numai vina ministrului, ci, mai ales, a noastră. A nu se înţelege că ministerul nu are bubele lui. Vezi Ghiţă şi Niţă…
De cealalată parte, birocraţia, cum bine arăta dl Andras, nu face decât să distragă profesorul de la problemele cu adevărat importante, ajungându-se la situaţii ridicole în care se predau la clasă excepţii până a nu se fi emis regulile. O situaţie grăitoare este aceea semnalată de dl Robu, în comentariul d-sale, anume că învăţăm despre cratimă că… desparte. Întreb, alăturându-mă d-sale: şi când uneşte??? (Ha!-Ha!-Ha!).
Mai departe, ajungem la ceea ce spunea dl Constantinescu referitor la gradul de dificultate al chestiunilor abordate în manuale şi mai ales (vaaai!!!) la examene/concursuri şcolare. S-a încetăţenit la noi (şi nu ştiu de unde) ideea că orice probă de evaluare, dacă nu e cu schepsis, nu e grăitoare… M-am gândit mult la acest lucru si nu mi-l pot explica decât fie prin nevoia viscerală a părinţilor de a arde etapele, fie prin uitarea intenţionată în ceea ce ne priveşte. Mai exact, vezi şi tu că la orice curs, dacă supunem spre analiză lucruri pe care le ştim, dar le întoarcem pe toate părţile, ori să le aprofundăm, ori pentru că nu toată lumea din sală le-ar şti, mereu se găseste cineva care vociferează cum că n-a aflat nimic nou. Ce înseamnă, până la urmă, nou? Eu cred că în profesiunea noastră, nou nu înseamnă neapărat ÎN PLUS, ci ALTFEL. De cealaltă parte, uitându-ne în ograda noastră, vedem că, de cele mai multe ori uităm că elevii se schimbă de la an la an si că nu este suficient dacă am făcut o lecţie exemplară despre… predicat, să zicem, anul trecut, pentru că anul acesta elevii sunt alţii. Şi chiar dacă ar fi aceiaşi, dacă predicatul apare succesiv în prgrama şi manualul tuturor claselor de gimnaziu, aceasta înseamnă că nu trebuie să epuizăm discuţia despre predicat în clasa a V-a având pretenţia ca elevul să-l ştie de-acum pentru toată viaţa…
Da, imi aduc aminte de episodul cu Fat-Frumos… Sistemul romanesc de invatamant nu poate fi intr-adevar altfel decat este societatea in ansamblul ei. Si aceasta pentru ca implica foarte multi actori sociali. In plus, el are inertia specifica oricarui sistem greoi. Ca tendinta generala, e adevarat ca se pare ca orice reforma din 1989 pana acum a mers catre birocratizare si nu invers. Dascalul va fi in curand ingropat in hartii pe care va trebui sa le semneze permanent. In mediul universitar, din cate stiu, tendinta e si mai evidenta.De la anchete sociale pe care trebuie sa le fac in calitate de diriginte (pentru ca primaria, desi are specilialisti, nu are timp) si pana la prelucrarea lunara a normelor PSI pentru elevi, totul vine sa iti rapeasca din timpul pe care in mod normal ar trebui sa il dedici studiului. Apoi, mi s-a intamplat si mie si altor colegi de nenumarate randuri sa fie nevoie de munca de lamurire pentru a pleca la diferite conferinte in tara sau in afara. Mi s-a spus mai mereu ca trebuie sa gasesc pe cineva sa ma inlocuiasca in acele 2-3 zile, desi eu as fi recuperat oricum la intoarcere. Senzatia e ca birocratii sistemului inteleg ca toate aceste stagii de pregatire aduc un beneficiu personal si atat. In vziunea lor, dascalul e ala care intra in clasa, iese din clasa si isi scrie constiincios condica. In afara de asta, nimeni nu mai pare interesat de nimic. Dar, repet o data in plus,e vorba de oameni si nu de sistem in sine.