„Spitalul, Coranul Cahalul, Talmudul, Francmasoneria” – este titlul unei carti furibund antisemite de Nicolae Paulescu. Carte reeditata partial in anii ’90 si, se pare, o tragedie culturala. Din ce cauza? Pentru ca nu este vorba despre un om lipsit de cultura si de gandire. Este vorba despre un intelectual de clasa, a carui activitate stiintifica a condus la descoperirea unui hormon care a salvat milioane de vieti. Datorita acestui om, diabetul a fost invins. Cum a putut acest om sa emita o asemnea teorie, sa scrie o asemenea carte?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa luam in consideratie cativa parametri. Primul este ca un intelectual nu este in mod obligatoriu si democrat. Au mai existat cazuri de intelectuali a caror reactie a fost antidemocractica, nationalista, antisemita, rasista. Au fost si intelectuali care au pactizat cu cele mai antiumane regimuri politice. De ce au facut acest lucru? Este o intrebare la care este greu de raspuns. Poate ca este vorba de cazuri individuale. Jules Verne, mare scriitor francez, autor al atator romane de anticipatie stiintifico-fantastica, romane care au influentat ulterior cercetarea stiintifica si au condus la descoperiri reale, a avut o orientare anti-dreyfussarda. La centenarul sau, un istoric literar francez se intreba care a fost cauza acestei orientari a marelui scriitor, care se manifesta ca umanist si anticolonialist. Era el antisemit? Nu pare. Poate mai curand faptul ca a trait toata viata in provincie, nu a reusit sa devina parizian si academician.
Au fost si cazuri de intelectuali care s-au lasat influentati de evenimentele contemporane lor si de lecturile pe care le aveau. Sa ne amintim ca multi intelectuali italieini (la inceput chiar si evrei italieni) s-au lasat vrajiti de promisiunile lui Mussolini in Italia. Sperau ei intr-o imbunatatire datorita unei „conduceri unice” charismatice? Nu este exclus. Cert este ca ulterior unii dintre ei au facut „mea culpa”, avand chiar curajul de a se adresa dictatorului pentru a-i spune ca au incetat sa il sustina.
In prvinta antisemitismului, sa ne amintim de scriitorul spaniol Pio Baroja, clasic al literaturii spaniole. In afara de romanele lui, care sunt gustate si astazi, a scris o carte antisemita de o vulgaritate rara. Citez titlul ei din memorie : Judios, judiadas y demas ralea. Biobibliografii lui simt o jena si in prezent, atunci cand sunt nevoiti sa citeze aceasta carte si sa mentioneze antisemitismul autorului ei. Mai ales ca aceasta carte a fost reeditata de antisemiti si negationisti in ultimele decenii ale secolului al 20-lea. Pio Baroja nu mai este in viata de mult…
Oare ce ar fi spus profesorul Nicolae Paulescu daca ar fi trait inca 15-20 de ani si ar fi vazut tragedia Holocaustului, precum si a comunismului? Mi-am pus aceasta intrebare de mai multe ori. El era un antisemit de tip vechi, influentat de cuzism. Ar fi tacut? Ar fi vorbit altfel? S-ar fi alaturat intelectualilor democrati care au afirmat intr-un memoriu catre Ion Antonescu: „Tacerea noastra ar fi o crima”?. Chiar daca unii dintre ei tacusera anterior sau vorbisera altfel…
Sa ne amintim ca unii antisemiti de tip vechi au reactionat impotriva pogromurilor si a deportarilor in Transnistria. Ei au afirmat ca au vrut distrugerea economica a evreilor, dar nu distrugerea lor fizica. Sa ne amintim ca in memoriile sale, fostul Sef Rabin Alexandru Safran a scris despre unii lideri ai Bisericii ca erau antisemiti de tip vechi, dar totusi a apelat la ei, iar ei au mers mai departe, cerand incetarea deportarilor in Transnistria. Sa ne amintim ca marele istoric Nicolae Iorga, ultranationalist, care a avut si publicatii antisemite, a cazut victima unor indivizi din Garda de Fier…
Savanti in domeniul medicinei? Din pacate, au fost si nazisti. Sa ne amintim despre groaznicele experiente ale lui Mengele. Criminale si inutile. Sau despre doctorul Babor, care injecta acid fenic detinutilor drept in inima. Sau despre altii, care s-au alaturat aparatului de represiune. Cum au putut face acest lucru? Si de ce?
Nicolae Paulescu a fost un mare om de stiinta. Din pacate, el a fost influentat de teoriile politice din timpul lui. Ca si de teoria rasista. Din fericire, el nu a pus aceste teorii in aplicare in cercetarile sale in domeniul stiintelor medicale. Produsul acestor cercetari a salvat milioane de vieti indiferent de nationalitate, rasa si religie. Dar cartea lui antisemita ramane ca o dovada trista, amara, a orientarii lui politice. El a scris despre Talmud fara ca macar sa il cunoasca, fara sa citeasca vreun tratat talmudic si fara sa citeasca o prezenatare a lui, nu numai favorabila, ci si neutra, obiectiva. Cartile antisemite despre Talmud din secolul al 19-lea, de August Rohling ai Aron Birman (evreu originar din Romania convertit la crestinism, care a scris in limba germana fara o cunoastere serioasa a Talmudului), bazate pe afirmatii mai vechi, precum cele din evul mediu european, sau ale lui Martin Luther si Johann Pfefferkorn, au avut influenta asupra unor oameni care au ales comoditatea, fara obiectivitatea care cere: „Audietur et altera pars”. Tragic este faptul ca Nicolae Paulescu s-a lasat sa cada in aceasta plasa. Dar poate originea lui – dintr-o familie saraca, in conditiile in care cultura romana avea o componenta antisemita si xenofoba puternica – l-a facut sa mearga pe acest drum. Totusi, el trebuie apreciat ca om de stiinta, cercetator in domeniul medicinei, desi respins ca sociolog si om politic. In iudaism exista traditia despartirii evreului de sambata, considerata Printesa Sabat, sambata seara. Se afirma despartirea intre sacru si profan. Poate ca ar trebui sa spunem acelasi lucru si in acest caz: unul a fost omul de stiinta Nicolae Paulescu, altul a fost sociologul si politologul cu acelasi nume. Unul ramane cu lauri in istoria stiintei si a cunoasterii umane, celalalt ocupa un loc anost in groapa istoriei.
„…Ei au afirmat ca au vrut distrugerea economica a evreilor, dar nu distrugerea lor fizica…”…”Oare ce ar fi spus profesorul Nicolae Paulescu daca ar fi trait inca 15-20 de ani si ar fi vazut tragedia Holocaustului…?”
Raspunde chiar Paulescu:
“Putem oare sa-i exterminam (pe evrei) asa cum se extermina plosnitele?…asta ar fi calea cea mai simpla, usoara si rapida de-a scapa de ei”.
Sa ramanem la insulina, Domnule Herscovici!
P.S. Cer scuze asupra inexactitatii partiale a citatului. Profesorul nu se referea de fapt la evrei, ci la jidani.
Da domnule Edelman-Elias, aveti dreptate. Totusi nu putem sti exact, pe baza unor afirmatii mai vechi, ce ar fi facut oamenii in noile conditii, uneori ingrozitoare, alteori mai bune. Nu totdeauna teoria este identica cu practica. Au fost oameni care au spus asemenea lucruri, au proferat injuraturi si insulte la adresa „jidanilor”, dar atunci cand au vazut ce se intampla in mod practic, s-au opus, ori s-au dat deoparte, uneori chiar regretand propriile lor afirmatii, desi nu intotdeauna….Nicolae Paulescu nu este singurul. Totusi, el va ramane in istoria omenirii (respectiv in istoria medicinei) ca descoperitor al insulinei, iar afirmatiile lui antisemite vor ramane undeva, intr-o carte de istorie si nu mai mult; ele au fost aruncate demult la gunoi, in lada de gunoi a istoriei. Tragedia este ca se gasesc uneori oameni care scot asemenea afirmatii din lada de gunoi a istoriei, uneori, dar tocmai ei uita valoarea reala a savantului…
Cu deosebit respect si cu speranta ca asemenea expresii incitatoare la ura antisemita, si ordinare, suburbane nu vor mai fi facute si vor ramane in lada de gunoi a istoriei pentru totdeauna, va multumesc pentru ecou,
Lucian-Zeev Herscovici
Doctorul Paulescu a fost un mare om de stiinta. Nu i s-au recunoscut meritele. Cativa uzurpatori i-au furat dreptul la premiul Nobel pentru medicina. Ar fi fost primul roman si puan in prezent singurul, care s-ar fi bucutat de o asemenea onoare { daca tinem cont ca Palade a fost cetatean american } Dupa parerea mea este neavenita improscarea numelului sau cu asemenea trimiteri, legate de trecutul lui. Sa nu uitam contextul politic in care a trait !
Sa nu-i intinam memoria. Bine ar fi daca am mai inceta sa ne tot turnam cenuse in cap.
Domnule Theodor Popa,
Nu înțeleg, de când prezentarea adevărului reprezintă împroșcare cu noroi?
Paulescu a scris:
„Suntem invadati de o rasa straina, asiatica, cu moravuri sanguinare, ce de un secol si jumatate se strecoara tiptil in tara, prin granitile ce-s rau pazite. Aceasta invazie e mult mai teribila ca aceea recenta a nemtilor, de care am scapat relativ repede, si ca acele mai vechi ale turcilor si tatarilor, de care nu ne-am mantuit decat prin lupte sangeroase de mai multe veacuri. Intr-adevar, pe cand toti acesti dusmani au fost izgoniti peste hotare, de unde au venit, jidanii, care s-au infiltrat in madularele tarii, nu vor putea fi dati afara decat prin sfortarile persistente ale intregii natii romanesti. Si expulzarea jidanilor se impune in mod imperios, din pricina numarului lor enorm si care creste pe zi ce trece, si mai ales din pricina viciilor de hotie si de trufie, de care ei sunt infectati, caci ei pretind ca sunt poporul ales, chemat sa devina proprietarul tuturor averilor de pe pamant si stapanul intregii omeniri.”
intr-un articol publicat in Apararea Nationala (an I, nr. 20/15.01.1923).
Adică acest incitator la pogrom, care împreună cu A.C. Cuza a pus bazele antisemitismului politic militant al secolului XX, fiind un precursor teoretic al Holocaustului din România, dus la îndeplinire de regimul Antonescu, trebuie protejat, trebuie să mințim, să nu reamintim aceste opinii dezgustătoare, CHIAR în contextul vremii?
Păi înseamnă că pentru dumneavoastră nici ororile comise la ordinul lui Antonescu împotriva evreilor și romilor nu trebuie menționate, ca să nu i se „împroaște memoria”.
Eu înțeleg că așa ați învățat din istoria de sorginte național-comnistă, că tot ce au realizat bun românii e meritul lor exclusiv, iar ceea ce s-a întâmplat rău e vina altora, dar domnule Popa, nu credeți că e timpul să vă lepădați de această moștenire mentală catastrofală?
Stimati Domni,
Nu mi-am propus sa neg valoarea profesorului Nicolae Paulescu in calitate de savant. Valoarea lui in acest sens ramane; contributia lui ca om de stiinta descoperitor al insulinei apartine intregii omeniri. Dar trebuie sa facem diferenta intre aceasta contributie geniala la evolutia medicinei, care a salvat milioane de vieti omenesti – orientarea lui politica, intr-adevar tinand cont de conditiile istorice existente in perioada vietii lui. Este adevarat, un om poate fi judecat numai in contextul epocii in care a trait. Dar repet, sa facem diferenta intre sacru si profan, intre lumina si intuneric. Profesorul Paulescu medicul descoperitor al insulinei, invingatorul diabetului, salvatorul a milioane de vieti omenesti, reprezinta lumina. Fara indoiala ca ar fi meritat premiul Nobel pentru medicina. Omul politic si ideologul antisemit Paulescu, de sorginte cuzista, reprezinta intunericul. Doua parti in cadrul personalitatii si activitatii aceluiasi om, una neputand sa o excluda pe cealalta, desi una nu depinde catusi de putin de cealalta. Tocmai pentru ca este vorba de un om de geniu, sunt unii care cauta sa reuneasca aceste doua parti din activitatea si personalitatea lui pentru a-si justifica propria lor atitudine. Poate ca ar trebui sa vorbim mai mult despre marea lui contributie stiintifica si mai putin despre atitudinea lui politica, ultima fiind lasata istoricilor antisemitismului, iar prima istoricilor stiintei medicale universale. Nu putem sti daca profesorul Paulescu ar fi aprobat crimele regimului antonescian, Holocaustul evreilor din Romania: la acea data el nu mai era in viata. Oricum, din acest motiv, acuzarea lui nu poate fi decat pentru teoretizare prealabila, ideologica, el nefiind nici macar singurul acuzabil in acest sens. Apropo, este cazul sa facem diferenta intre ideologia si practica partidului cuzist („nationalist-democrat crestin”), ideologia si practica legionara, ideologia si practica antonesciana. Profesorul Paulescu apartine cuzismului – care cerea excluderea evreilor din Romania si din societatea romaneasca, dar nu legionarismului si antonescianismului. Cu toate acestea, ca om de stiinta valoarea lui nu poate fi contestata de nimeni, ci este – si trebuie sa fie – recunoscuta de orice istoric al medicinei.
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
Domnule Herșcovici, vă contrazic. Cuzismul a pregătit CONCRET ceea ce aveau să facă Antonescu și legionarii (până s-a debarasat de ei). Gândiți-vă doar la decretele guvernului Goga – Cuza de retragere a cetățeniei române a peste 200000 de evrei la începutul lui 1938. Gândiți-vă ce s-a întâmplat cu mulți, dacă nu majoritatea acestor evrei peste doar trei ani și de suprapunerea dintre retragerea cetățeniei și deportare/nimicire. Eu cred că nu e doar o coincidență.
Trebuie sa spun ca si eu am pregatit un articol despre Paulescu, articol pe care insa l-am pierdut (nu l-am salvat, din greseala). Totusi, citind excelentul articol al lui Lucian, cred ca nu este necesar sa il rescriu, ci numai sa adaug anumite precizari.
1. Paulescu a trait cea mai mare parte a vietii in secolul al 19-lea. Meritul lui stiintific a fost foarte mare daca ne gandim la faptul ca pe atunci metodele stiintifice ale chimiei organice erau numai la inceputuri. El a reusit sa separe insulina, aplicand in premiera tehnici de separare a compusilor organici complecsi care au fost dezvoltate in continuare dupa foarte multi ani de alti chimisti. El si-a publicat rezultatele in reviste de limba franceza, in Franta si Belgia, inregistrand totusi patentul respectiv in Romania.
2. In mod surprinzator, cei doi chimisti anglo-saxoni care au primit premiul Nobel (meritat de Paulescu) au recunoscut ca in lucrarile lor au citat „pe dos” constatarea lui Paulescu referitoare la rolul insulinei in fiziologie! Ei s-au scuzat prin faptul ca nu au inteles limba franceza, mentionand ca si traducatorul acestor articole a facut o greseala fundamentala de traducere.
Este foarte greu de interpretat azi ce s-a intamplat atunci! Cu toate ca ei au recunoscut prioritatea lui Paulescu, comisia pentru premiul Nobel le-a acordat totusi lor in mod oficial prioritatea. Numai dupa mai mult de 50 de ani greseala a fost oficial recunoscuta.
3. Secolul al 19-lea a fost caracterizat de un antisemitism feroce. Dar si de o homofobie la fel de feroce. Autori celebri, cum a fost de exemplu Charles Dickens si multi altii si-au ales de multe ori personajele negative dintre evrei. Chiar si Marcel Proust, care era atat evreu cat si homosexual, a condamnat ambele categorii de oameni – din care facea si el parte. „A la recherche du temps perdu” ilustreaza bine abordarea sa masochista a subiectului. Afacerea Dreifus a divizat Franta (si lumea) in privinta antisemitismului; faptul ca adevarul a triumfat pana la urma poate fi considerat poate primul indiciu de schimbare a opiniei publice in sens pozitiv.
4. Faptul ca pe atunci Romania era o tara „eminamente agricola” a contribuit la un soc cultural imens in momentul cand a avut loc un influx masiv de evrei din Rusia, Galitia etc. In mod ironic Caragiale spunea ca „la Iasi nu exista nici un negustor roman si cu toate acestea toti falitii sunt evrei. Vrem sa avem si noi falitzii nostri!” Perceptia unora, intre care atat Eminescu cat si Paulescu, a fost ca „au venit evreii ca sa-i alcoolizeze pe tarani si sa le ia pamanturile”. La acest fapt s-a referit si americanul evreu Bruce Benderson in romanul sau „The Romanian”, unde, in subtextul actiunii, a descris detaliat relatia regelui Carol al doilea cu fata carciumarului evreu din Hertza, Elena Wolf- Lupescu.
5. Antisemitismul a supravietuit cu mult celui de-al doilea razboi mondial in lume. Am avut ocazia sa cirtesc despre atitudinea multor generali americani, care au avut un rol hotarator in victoria in fatza Germaniei naziste. Ar fi de-a dreptul jenant sa citez ce credea generalul Patton despre evrei, despre negri, despre oricine nu este wasp sau despre homosexuali. Schimbarile de mentalitati se produc din pacate foarte lent.
6. Stiind toate acestea, care cred eu ca e calea cea mai buna de urmat? In nici un caz nu sunt de parere sa-i construim acum o statuie lui Paulescu, pentru ca am risca sa creem un simbol anti-semit nou. Daca ar fi vorba numai de activitatea sa stiintifica, Paulescu ar merita cu prisosinta o statuie. Dar acum cand subiectul a devenit politizat, cred ca nu mai este oportun sa-i aratam multa deferentza, intrucat extremistii si-ar vedea intarita pozitia.
7. Cu atat mai importanta devine nevoia de educatie corecta a tinerei generatii!
Scopul educatiei trebuie sa fie in primul rand crearea la tanara generatie a unei mentalitati democratice, care sa acceprte diversitatea ca pe un dar iar nu ca pe un dezavantaj!
Domnule Herscovici,
Experiment mental: Intrati intr-o dimineata in bucatarie, si vedeti ca baiatul Dv. mai mic a lasat ceainicul electric sa fiarba, pana s-a evaporat toata apa, si acum iese din aparat un miros de plastic ars si un fum inecacios. (Domnisorul in cauza e in camera alaturata, cu castile in urechi, se batzaie in ritmul muzicii, nu stie de nimic). Cum ati reactiona? 1)l-ati ruga, rastit, sa scoata castile alea din urechi si sa va asculte cum ii dati o mare mustruluiala; 2)ati ignora toata intamplarea, bine ca nu s-a intamplat nimic, lasa, toata lumea greseste; 3) ati lasa ceainicul in priza si ati merge si Dv. sa ascultati muzica; in brosura aparatului scrie ca are incorporat un sistem anti-incendiu, totul e „under control”;4)ati reactiona in alt mod (cum?)
Dle Constantinescu,
Total de acord cu ce scrieti si asa este este greu de interpretat ce s-a intamplat atunci, dar adaug la descrierea circumstanmtelor care insotesc antisemitismul in epoca, inca un element care cred eu ca similar cu cele indicate de dvs, categoric ca fara sa scuze, poate ca incadreaza mai bine din punct de vedere al epocii, anumite reactii antisemite greu de explicat dar asupra carora totusi ar trebui ca cercetatorii sa se aplece.
Acest element care a existat cu certitudine neputand fi in nici-un fel negat, este situatia din Romania, unde, desigur in primul rand datorita delasarii si indolentei proprietarilor autohtoni de mosii intinse, care-si risipeau averile prin cine stie ce cazinouri europene, se ajunsese la acapararea acestor mosii de catre adevarate trusturi arendasesti care pornind din nordul Moldovei ajunsesesera pana in Oltenia, din care celebru in istorie a ramas cel al lui Fischer si a carui existenta, fara a vrea sa intru in amanunte explicative, se considera a fi un element important in declasansarea revoltelor taranesti din 1907, care din aceasta cauza erau considerate in mod „oportun” de Austro-Ungaria ca fiind antisemite, acest stat fiind pregatit sa intervina armat contra regatului roman cu acesta acoperire, lucru care a obligat autoritatile epocii, sa reprime atat de brutal rascoala, lucru care mai tarziu l-a facut pe Iorga sa afirme in cartea de memorii „O viata de om asa cum a fost” recunostinta fata de taranii morti in 1907 si in acest sens are cateva randuri in care spune ca prin sacrificiul taranilor in 1907, tara a fost salvata de la un mare pericol, dar nu inteleg dece nu o spune pe sleau, adica dece nu subliniaza faptul ca, daca rascoala nu era reprimata rapid si deci sangeros, tara ar fi fost probabil ocupata de Austro-Ungaria.
Chiar daca Fischer nu era evreimea din regatul roman, chiar daca el probabil ca nici nu a fost constient de rolul indirect jucat in agresiunea ce se pregatea asupra Romaniei, toate astea nu puteau decat sa mareasca antisemitismul din epoca.
Dar personal sunt convins, ca si Wagner care antisemit ca si Paulescu a avut propoziii oribile similare, in fata implinirii lor efective, s-ar fi cait si s-ar fi intors cu 180 de grade, dar desigur nu pot dovedi asta, dar cred deasemeni ca cu atat mai mult un medic a carui meserie este dedicata salvarii vietii s-ar fi intors astfel.
Dar astea sunt simple supozitii si doar faptele sunt singurele care raman atat ca sa acuze, sa explice sau sa absolve.
Si in acest caz frazele sunt neindoielnic antisemite.
La un asemenea „ecou” nu pot sa raspund decat ca mi-e mila de autorul lui, daca scrie la un asemenea nivel. Si imi amintesc de un caz tragicomic din Bucuresti, din anul 1971. Fosta mea gazda, Doamna Elena Atanasiu, Dumnezeu s-o odihneasca, avea o vecina evreica, cu care era prietena, doamna Lederman. Cele doua doamne varstnice isi facusera obiceiul ca, atunci cand erau sarbatori, fiecare sa-i aduca celeilalte o gustare sau o prajitura specifica. Astfel, doamna Atanasiu ii aducea cozonaci de Pastele crestin doamnei Lederman, iar doamna Lederman ii aducea pasca doamnei Atanasiu de Pastele evreiesc. S-a intamplat ca, putin dupa Pastele evreiesc, au venit doua prietene ale doamnei Atanasiu in vizita la ea. Cele doua prietene ale ei nu se cunosteau intre ele. Ambele erau doamne in varsta, intelectuale, una romanca, crestina, fosta profesoara de stiinte naturale, cealalta evreica, fosta juristconsulta. Au facut cunostinta si au inceput sa converseze tustrele. La un moment dat, doamna Atanasiu a decis sa faca oficiul de gazda, de amfitrioana si sa-si serveasca musafirele cu ceva. Intamplarea a facut ca nu avea prajituri sau dulceturi, dar avea numai putina pasca primita nu demult de la doamna Lederman. Si, bineinteles, le-a servit cu pasca, rupta in bucatele, ca o prajitura. Musafira romanca, profesoara de stiinte naturale, a reactionat imediat, facandu-si cruce si spunand:”Vai, doamna Atanasiu, de unde ai astea?”. Doamna Atanasiu i-a raspuns:”Mi le-a adus doamna Lederman, vecina mea, prietena mea, ea imi aduce totdeauna pasca, iar eu ii dau cozonaci, ne intelegem foarte bine, suntem bune prietene”. La care profesoara de naturale a spus:”Vai, doamna Atanasiu, sa nu mananci niciodata asa ceva, sunt facute cu sange de crestin”. Apoi, fara sa stie ca partenera ei de vizita este evreica, s-a uitat la ea si a sperat intr-un raspuns aprobator. „Asa-i doamna, ca am dreptate?” La care respectiva doamna fosta juristconsulta i-a dat un raspuns neasteptat si nedorit:”Cum, dumneata inca te mai ocupi cu asemenea lucruri si mai crezi in asemenea bazaconii ?” Am reprodus povestirea doamnei Atanasiu, ea mi-a povestit acest lucru cu sila si ironie, ca si cu mila fata de respectiva prietena…
Dle Herscovici,
Mila dvs a fost de bun augur, caci mi-a placut povestea dvs pe care a inspirat-o, care mi-a adus aminte cu nostalgie de o colega de servici evreica, care era specialista noastra in ale facutului celei mai bune cafele la prima ora si la mijlocul zilei de munca, care ne facea si expertize grafologice reusite de regula(adica era un foarte bun psiholog),de pastele ei ne aducea pasca aceea spacifica subtire si nesarata, pe care o mancam cu totii cu placere , si apoi de pastele nostru viceverasa, iar de Craciun si Anul Nou, serba cu noi cu sarmale, carnati etc.
A plecat apoi cu familia in Israel, am mai vazut-o odata dupa revolutie intr-o vizita in Romania si acum de curand am aflat cu tristete ca a murit.
Va multumesc ca mi-ati dat astfel ocazia s-o pomenesc pe draga de Adriana.
Stimati Domni,
Am inteles din mesajul domnului Atanasiu, ca articolul meu a condus discutia pana la ideea aspectului evreiesc al rascoalei taranesti din 1907, o adevarata Jacquerie moderna. [Desi nu acesta a fost scopul articolului]. Aspectul evreiesc al rascoalei a existat; ea a inceput pe aceasta cale, in nordul Moldovei, in judetul Dorohoi si in judetul Botosani. Ulterior ea s-a extins in restul tarii, represiunea cea mai grava fiind tocmai in Oltenia, unde nu erau arendasi evrei, ci greci si romani neaosi. Am vrut insa alt lucru: sa mentionez ca exista lucrari asupra aspectului evreiesc al acestei rascoale. Nu vreau sa ma refer la lucrari academice, aparute in limba engleza, ci la o lucrare intitulata „Aspectul evreesc al rascoalei din 1907”, aparuta la Ierusalim in limba romana in anul 1966, autorul ei fiind istoriograful (asa se autointitula) Israel Bar Avi (1915-1974), originar din Romania, unde se numise Dore Wertenstein. Lucrare astazi uitata, dar care poate fi utila. Precum si articole istorice diferite, in limbile romana si ebraica, de Theodor Armon, Emanuel Aczel, Paul Vatarescu. Material bibliografic, care ar trebui eventual utilizat…
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
Dle Herscovici,
1.Daca imi dati niste linkuri pentru textele recomandate, as fi recunoscator caci nu le-am gasit .
2. Acele texte infirma sau confirma cele spuse de mine? caci ce spun prezinta totusi niste date istorice certe si carora cred ca le-am dat interpretarea corecta, realista si obiectiva. Daca sunteti de alta parere, as fi bucuros sa o expuneti detaliat.
Raspuns mesajului Domnului Atanasiu
Stimate Domnule Atanasiu,
Raspund mesajului Dumneavoastra specificand ca unele dintre interpretarile autorilor citati de mine care au tratat aspectul evreiesc al rascoalei taranesti din anul 1907 se aseamana cu interpretarile Dumneavoastra, altele sunt partial diferite. Totusi, nu este posibil ca doi istorici sa aiba exact aceeasi parere; in fond, istoricii sunt oameni si ei. De asemenea, trebuie sa mentionez faptul ca adevarul istoric iese la iveala totdeauna din dispute. Lucrarile citate de mine au avut intr-adevar o circulatie redusa, autorii lor fiind evrei din Romania stabiliti in Israel in perioada comunista. Lucrarile lor in limba romana puteau circula numai in randul vorbitorilor de romana din afara Romaniei (cenzura comunista nu permitea trecerea unor asemenea lucrari decat cu mare greutate), iar lucrarile lor in limba ebraica au atras atentia in mica masura deoarece temele romanesti nu prezentau interes totdeauna in randul publicului academic israelian. Un exemplu este lucrarea lui Israel Bar-Avi, „Aspectul evreesc al rascoalei din 1907”, Ea a aparut la Ierusalim in limba romana, in cadrul Cenaclului Literar Menora, ca cel de al treilea volum din seria „O istorie a evreilor romani”. Primul volum, „Emigrarile anului 1900”, a aparut in 1960; al doilea – „Evreii romani in cadrul coferintelor si tratatelor de pace din 1918-1919” a aparut in 1964. Volumul III – „Aspectul evreesc al rascoalei din 1907” a aparut in 1966 in conditii grafice dificile, litografiat-xeroxat, cu o postfata scrisa de regretatul Eliezer (Lazar) Rosenbaum-Ilan, istoric venit recent (atunci) din Romania, dupa o perioada de inchisoare politica. Volumul al IV-lea din serie, „Precursorii din 1882”, a aparut in 1971. Ultimul volum pregatit de Israel Bar-Avi, „Evreii din Romania in timpul lui Cuza-Voda” nu a mai aparut; Israel Bar-Avi a decedat in 1974, dupa o lunga si grea suferinta, in varsta de numai 59 de ani. Manuscrisul a ramas in posesia vaduvei sale. Poate ca ar merita o revalorificare a operei acestui istoric – de fapt documentarist – care totusi nu se adresa numai publicului academic, ci in special cititorilor medii de limba romana din Israel. Poate ca lucrarile lui ar trebui reeditate, bineinteles cu note critice, pentru a se evita inexactitatile si depasirile in timp. In privinta articolelor citate, cel al regretatului Theodor Armon a aparut in revista bilingva romano-ebraica „Toladot” din Ierusalim, prin anul 1975 sau 1976. Articolul regretatului Emanuel Aczel a aparut in limba ebraica, este comunicarea tinuta de el la Congresul Mondial de Studii Iudaice in 1977 si a fost publicat in volumul congresului, respectiv in cadrul sectiei de istorie, la Ierusalim. Articolul domnului profesor Paul Vatarescu, care locuieste la Beer-Sheba, a aparut in limba ebraica aproximativ in anul 1980 in revista bilingva ebraica-romana „Shevet Romania”, la Tel Aviv. Daca sunteti interesat in aceasta tema in mod special, ma puteti contacta direct si voi cauta sa va xeroxez materialele cerute. Va transmit multe urari de succes, cu speranta unei colaborari amicale. Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
…referitor la articolul publicat de dl.Lucian-Zeev Herscovici despre marele om de stiinta care a descoperit INSULINA atat de necesara bolnavilor de diabet DR.NICOLAE PAULESCU,cred ca domnia sa merita un Premiu NOBEL pentru medicina (chiar postmortem);altii au luat acest premiu doar ca si-au strins mainile la Camp David pentru ca au semnat niste acorduri care nu au fost respectate niciodata;sarmanul nostru Roman este ponegrit de un „nimeni”ca a scris si el o carte in care si-a spus pe fata parerea sa despre Evrei;si cum „nimeni”a simtit ca-i este neamul vorbit de rau,a scos atuul „antisemit”de pe mineca si a atacat fara bun simt (care nu-l are de fel), pe cel care datorita lui supravietuiesc diabetului multi oameni.Nici PAPA dela ROMA nu prea a gasit respect,dapoi o EMINENTA ROMANEASCA;…..sa munciti si sa traiti ….si sa auzim DE BINE.
Ecoul precedent are toate caracteristicile acelora care au fost dresați la școala pavloviană a național-comunismului:
– lipsă de argumente
– tratare superficială a articolului
– insulte și bădărănie
– ascunzișul sub anonimat
Felicitari domnului Herscovici pentru articol. L-am citit cu mare placere, a abordat un subiect extrem de interesant care nu a mai fost discutat frontal. Si mai ales cu un echilibru rar intalnit in astfel de dezbateri. Sunt si eu de parere ca optiunile hai sa le zicem politice ale lui Paulescu nu trebuie amestecate cu descoperirile sale medicale. Imi ajungea acest argument dar domnul Herscovici vine si cu o explicatie pentru antisemtismul lu Paulescu, acel antisemitism de tip vechi. Cred ca este periculos sa ne apucam sa anticipam ce ar fi facut el in vremurile ce au urmat, de ar fi castigat umanismul unui medic sau ar fi fost un nazist adept al exterminarii evreilor, important este sa discutam faptele. La fapte includ, desigur, si scrierile, iar modul cum pune domnul Herscovici problema scrierilor lui Paulescu este de-a dreptul stiintific, raportandu-le la spiritul vremurilor, plasandu-le intr-un context care pentru profani este necunoscut. Va multumesc si felicitari, domnule Herscovici, inca o data, avem nevoie de astfel de abordari, echilibrate si argumentate, si discutiile iscate pe aici o dovedesc.
Dle Herscovici,
Va multumesc mult pentru raspuns.
Eu nu sunt istoric si lucrarile respective ar fi nimerite sa ajunga la un istoric, care sa fie preocupat de asemenea lucruri in detaliu.
Eu, doar cele ce le-am spus referitor la problema cu Austro-Ungaria , le consider singurul aspect mai deosebit ref la 1907, ca in rest exploatarea si chiar abuzarea taranilor de catre arendasi de orice etnie ar fi acestia, nu merita prea multe cuvinte in plus, este o realitate oribila ce tine din pacate de momentul istoric dar mai alesde natura umana inca insuficient de evoluata. Acele lucruri le stiu de la cineva de incredere, care a avut acces la arhive din epoca, arhive guvernamentale(or mai fi si azi, nu stiu) si daca in cartile si articolele respective pe care le cunoasteti, este vre-o confirmare in acest sens a fi foarte interesant sa ne spuneti.
Asta nu inseamna ca de acum daca ar fi cum spun eu, se poate spune ca rascoalele si reprimarea lor sunt rezultatul unui „complot iudeo-masonic”, dar ramane un aspect pe care istoricii ar merita sa-l elucideze , dar repet si daca s-ar dovedi ca Fischer ar fi actionat deliberat ca un agent provocator in serviciul intereselor politice ale Austro-Ungariei, asta nu justifica cu nimic o pozitie antisemita generalizata. Il pedepsesc pe Fischer si cu asta basta.
Dar acum s-a intamplat ceva mult mai important pentru mine.
Am facut amandoi dovada ca se poate discuta aproape orice, daca nu intri in discutie cu idei preconcepute si cu verdicte date inainte de a asculta partile.
Cred ca asta este singurul mod civilizat si mai cred ca pe antisemitii romani, noi romanii trebuie sa-i punem la punct, asa cum aceiasi sarcina revine si evreilor fata de cei din poporul lor care ar fi, nu stiu cum sa spun…, antisemiti in oglinda, adica i-ar trata pe altii cu aceiasi moneda cu care sunt ei tratati de antisemiti.
Cred ca nici eu nu trebuie sa ma jenez sa va intreb ceva daca nu pricep, daca nu cred etc, sa nu fug de condamnari dinspre corectitudinea politica, dar la randul meu sa nu devin eu cu adevarat incorect politic, reciproca fiind la fel de adevarata si pentru dvs(generic spus acest dvs).
Cu stima
Raspuns Domnului Atanasiu
Stimate Domn,
Vad ca articolul meu referitor la profesorul Nicolae Paulescu a starnit discutii asupra rascoalei din 1907. Poate ca profesorul Paulescu ar fi zambit daca ar fi vazut, dar daca am inceput, atunci sa continuam.
In privinta rascoalei din 1907, ea a izbucnit in urma unei provocari antisemite, cauzata de un conflict intre doi arendasi evrei, Mochi Fischer si Berman Iuster. Era vorba despre concurenta intre ei, asupra unei mosii. Unul dintre ei a propus proprietarului mosiei un pret mai ridicat decat celalal, probabil din ambitia de a avea si acea mosie, situata intre doua mosii arendate de el. Era in o regiune relativ bogata in conditiile unei „tari eminamente agrara”. Nu este exclus ca provocator sa fi fost arendasul al doilea. Dar cauza reala nu era aceasta. Ea era mizeria taranului. In Romania ramasesera latifundii mari, adeseori arendate. Unica reforma agrara fusese facuta in anul 1864: ulterior fusesera numai mici completari, paleative. Majotritatea taranilor erau lipsiti de pamant. Exista si sistemul de lucru sub forma legii invoielilor agricole. Bineinteles, arendasii profitau. Dar arendasi evrei erau numai in Moldova. In Muntenia si Oltenia arendasii erau greci, bulgari sau romani neaosi.
La inceput, polticienii nu au dat atentie suficienta faptului. S-au gandit ca, singurele victime vor fi cativa arendasi evrei. Dar nu a fost asa. Rascoala s-a intins cu o repeziciune mare. Taranii rasculati au inceput sa loveasca nu numai in arendasii sau functionarii de mosie evrei, ci si in cei romani. Mai mult, au patruns si in orase, uneori jefuind si molestand fara sa-si puna problema ce si cum. Extinderea rascoalei in Muntenia si Oltenia a determinat reactia guvernamentala. Liberalii si conservatorii si-au dat mana pentru aceasta represiune. Numarul victimelor nu este cunoscut. Intr-un articol de ziar, N. D. Cocea vorbea despre 11.000 de tarani, marea majoritate in Muntenia si Oltenia. Daca nu ma insel, in acelasi articol – nu imi amintesc, citez din memorie, va rog corectati-ma la nevoie – se afirma ca „am intrecut pe Tamerlan, am intrecut pe Attila si am dat de rusine pe consulii romabni care au innabusit rascoala lui Spartacus”. Cifra este desigur exagerata, dar ea a fost preluata de istoriografia romaneasca in perioada comunista; o carte recenta, pe care am vazut-o, dar nu am apucat s-o citesc integral, mi se pare scrisa (sau redactata) de doamna profesor Zoe Petre) vorbeste, daca nu ma insel, despre cateva sute de victime, ceea ce este de asemenea enorm. Cauza represiunii nu era pericolul unei interventii din partea Austro-Ungariei, ci molestarea arendasilor romani neaosi din sudul tarii. In mod paradoxal, numarul victimelor a fost mic in Moldova, comparativ cu cele din Muntenia si Oltenia.
Revin asupra arendasilor evrei. Nu erau de vina numai ei, cat legile si sistemul care le periteau sa faca ceea ce faceau.In privinta lui Mochi Fischer, dupa cate imi amintesc din lecturile mele (fara sa fiu specialist in istoria rascoalei din 1907), el si-a gasit refugiul la Cernauti. Dar in nici un caz nu ar fi putut influenta cu ceva politica Imperiului Austro-Ungar. Acesta era interesat ca sa fie liniste in Romania, dar nu era interesat sa patrunda militar in aceasta tara. Sa ne amintim de faptul ca Imperiul Austro-Ungar facea parte din pactul „Puterilor Centrale” impreuna cu Germania si Italia; Romania aderase la acest pact (desi lucrul a fost aflat abia in anul 1914). Un simplu particular, ca Mochi Fischer, nu putea face nimic pentru a determina invzaia Romaniei de catre Austro-Ungaria. Nu numai atat: nici nu era interesat. Singura lui dorinta era sa-si pastreze avutul. Sa ne amintim de faptul ca, in cursul rascoalei, au fost molestati evrei din sate si din orase, care nu aveau nici o legatura cu situatia taranimii, sau care erau in relatii bune cu taranii (cazul scriitorului – care era si arendas – Ronetti-Roman). Daca vreti sa intelegeti aspectul evreiesc (alaturi de aspectul general) al rascoalei, va propun sa recititi scrierea lui Caragiale, „1907. din primavara pana in toamna”.
Taranii au fost victime ale rascoalei, dar au fost si victime evreiesti. Cu totii nevinovati. In privinta taranilor, singura lor vina este ca au cerut pamant si o viata mai buna…In privinta arendasului Mochi Fischer, el nu era iubitor de oameni. In anul 1900, cu ocazia emigrarilor pe jos, i s-a cerut o caruta de catre emigrantii potentiali, evrei. Nu este clar daca le-a dat-o, nu am gasit o informatie clara in acest sens…
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici