ACUM.TV

Impactul pe termen lung a scrutinului din 5/04/09 asupra vieţii politice moldoveneşti, dar şi asupra comportamentului „actualei-nou alesei” conduceri ai RM sunt imprevizibile. În primul rând, ambiguitatea este determinată de repercursiunile crizei financiare mondiale care dezvoltă reflexe retractive din partea UE şi SUA, în ce priveşte promovarea “convertirii” statelor post-soviectice. Ca efect aferent al crizei poate fi distins intensificarea acţiunilor de construire a unei ordini mondiale multilaterale, în care Rusia îşi privează dreptul de veto privind destinul statelor ex-sovietice (RM, Ucraina, Georgia etc.) în materie de integrare euro-atlantică şi europenizare. Alt doilea motiv care împiedică asigurarea unei clarviziuni constă în gradul influenţei crizei financiare globale asupra situaţiei socio-economice din RM şi a abilităţii de administrare a acesteia de către noua/vechea guvernare comunistă. În acest sens, starea de lucruri vor depinde de mai multe componente interdependente:

• Reacţia Occidentului la natura alegerilor din 5 aprilie 2009, calificate de partidele de opoziţie şi de societatea civilă per ansamblu drept fraudate. În rezultat, prefigurarea intenţiei UE de a negocia un Acord de asociere limitat şi restrictiv ca măsură de sacţiune pentru desfăşurarea unor alegeri incorecte [1]. În cazul SUA – conformitatea şi acceptabilitatea rezultatelor alegerilor parlamentare pentru strategia americană în relaţia cu RM, care s-ar putea manifesta în reducerea finanţărilor pentru proiectele economice şi de reformare a instituţiilor politice prevăzute de către Programul Copact desfăşurat de Millennium Challenge Corporation [2].

• Deschiderea şi capacitatea Rusiei de a acorda asistenţă financiară guvernării comuniste în cazul developării dificultăţilor economice (la fel ca în cazul Armeniei, Kîrghistanului şi Belarusului – credite de sprijinire a economiilor unor din aliaţii ruşi/ţările strategice pentru Rusia în CSI) [3]. În acelaşi timp, capacitatea Moscovei de a contrabalansa stimulentele UE şi SUA în cadrul guvernării comuniste (aprofundarea integrării europene versus orientarea pro-rusă şi intensificarea proceselor integraţioniste din CSI contra ajutor financiar).

• Compatibilitatea agendei politice a guvernării comuniste cu perspectivele externe existente. După exemplul Belorusului, care în pofida etichetării de “ultima dictatură din Europa” a fost inclusă în Parteneriatul Estic, a Cubei care urmează să fie graţiată de către administraţia americană “Obama”, noua/vechea guvernare comunistă este încurajată să continue jocurile duplicitare în raport cu actorii externi. Astfel, indiferent de calitatea alegerilor parlamentare UE va acorda în orice caz Acord de Asociere cu RM, indiferent de faptul că acesta ar putea fi mai puţin ambiţios şi aprofundat (din raţionamentul asigurării unei stabilităţi controlate în regiune, care urmare a avansării Rusiei, conflictului militar din Georgia şi acţiunilor clandestine ale Chişinăului pe marginea problemei transnistrene etc.). Iar SUA, interesată de detensionarea relaţiilor cu Moscova, concomitent cu consolidarea democraţiilor tinere şi eliminarea zonei de influenţă asupra spaţiului ex-sovietic adjudecat de Kremlin, ar fi înclinată să păstreze dialogul cu noua conducere de la Chişinău (contribuind în continuare la democratizarea RM, prin instrumentele de „low” şi “soft” policy mai mult decât prin măsuri de constrângere).

• Corelarea impulsurilor geo-politice regionale cu comportamentul PCRM în general. Poziţia multevectorială externă resetată în mod repetat de către comunişti are un caracter sezonier şi uneori accidental, fiind strâns legată de condiţiile geo-politice din jur. În acest sens, PCRM-ul va urmări să cadă în stare de repaus şi de aşteptare, datorită ameninţărilor crizei financiare, dar şi pentru că Ucraina este în toiul alegerilor prezidinţiale şi se confruntă cu consecinţe grave ale recesiunii economice internaţionale, fapte ce vor clarifica tendinţele geopolitice regionale şi direcţia convenabilă spre adoptare de către conducerea comunistă.

• Comportamentul opoziţiei – coagulare sau divizare. Traiectoria acţiunilor întreprinse de opoziţie ar putea lăsa careva amprente asupra evoluţiei mediului politic din RM. O confruntare similară celei din Consiliul Municipal Chişinău, cu o conduită non-pragmatică, necoordonată şi incoerentă la nivel de acţiuni şi retorică, va acorda şi mai multă legitimitate PCRM-ului „monopolist” în sfera mass-media. De altfel, acest tip de comportament ar putea fi cultivat, provocat şi inoculat în mod artificial sau exagerat nu doar forţelor politice din parlamentul cvadripartit, dar în principal opiniei publice dominante referitor la partidele democratice/liberale pro-româneşti, euroatlantiste şi/sau anti-ruse.

Constatările menţionate arată un grad mare de impredictibilitate şi accidentalism în ce priveşte orientarea şi aprofundarea relaţiilor cu Occidentul, atât din partea factorilor exogeni, cât şi ca urmare a acţiunilor actorilor interni ai politicului moldovenesc. În urma alegerilor, electoratul a ales “stabilitatea” în loc de „schimbare”, chiar dacă excludem procentele trucate şi însuşite de PCRM, inclusiv cu implicaţia crizei financiare mondiale extrem de mobilizatoare pentru alegătorii “comunişti”. De aceea, comuniştii vor folosi acest demers pentru a împăca electoratul şi a-l antrena în acţiunile de consolidare a identităţii moldoveneşti-comuniste, care după origine reprezintă anti-podul identităţii europene prezentă pe malul drept al Prutului (România europeană şi euroatlantistă) protejată şi promovată la nivel european. Comuniştii în sine reprezintă elemente anti-occidentale, nu numai datorită acţiunilor anti-europene (anti-democratice: încălcarea flgrantă şi masivă a drepturilor fundamentale ale omului care formează pilonii democraţiilor occidentale, adoptarea unor acte legislative anti-democratice etc.), dar şi ca urmare a valorilor istorice şi ideologice asumate (promotori ai produsului regimului sovietic, protejarea şi muşamalizarea crimelor regimului totalitar, deformarea, ascunderea şi manipularea datelor istorice). Aceste derapaje de la traseul democratizării autentice şi europenizării reale din partea conducerii RM pot deveni şi mai regulate şi anacronice o dată ce UE îşi omogenizează şi consolidează poziţii univoce vizavi de condamnarea regimurilor autoritate şi totalitarea, inclusiv celor comuniste, [4] urmăreşte eficientizarea reformării instituţionale şi a solidificării statului de drept în RM [5]. Mai mult decât atât, emergenţa continuă a Rusiei adepte a “democraţiei suverane” ar putea la fel avantaja constucţia unei RM “non-europene”, divizate teritorial şi neutre/non-euroatlantiste de către comunişti.

continuarea pe www.cenusadi.wordpress.com

Acest articol a fost publicat luni, 6 aprilie 2009 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.