Voi…
ce ştiţi să opriţi
căderea clipei
în cupa gândului
deschis ca o floare de mai…
nu vă fie teamă
de rătăcirea
prin labirintul singurătăţii…
Voi sunteţi măsura
sublimei cutezanţe
şi mărturia „ a toate” –
voi…
ce năzuiţi a săpa fântâni
spre a găsi izvorul
celei mai pure
creaţii…
Voi…
ce ştiţi a smulge
stâncii
aurul cuvintelor…
cuvinte ce şi-au ascuns în adâncuri
cu teamă… strălucirea…
luaţi aminte la călăuze
ce vă surâd
cu chip de înger…
… drumul ce v-arată
e pavat cu vorbe goale
şi mânjit
cu sângele nevinovat
al florilor deschise delicat
pe marginea abisului
ce-şi caută martirii…
Voi…
ce ştiţi să opriţi
curgerea timpului
cu puterea cuvântului…
ridicat ca un zid în faţa neantului…
… nu vă fie teamă
de măreţia creaţiei
ce-o veţi lăsa mărturie
celor – ce nu vor cunoaşte poate…
labirintul singurătăţii
devenit mormânt al pierzaniei
ochiului stins al regelui Oedip
ce-a căutat cu patos adevărul
adevărul…
din ciclul (poeme becartiene)