În mod oarecum ciudat, deşi efectele crizei au început să fie simţite şi în România, deşi nici premierul Emil Boc, nici ceilalţi miniştri pedelişti nu s-au remarcat cu ceva în dauna aliaţilor pesedişti şi a foştilor miniştri de la adversarii de la PNL, PDL pare să zburde pe cai mari. Deşi au terminat alegerile cap la cap cu PSD-ul, la circa trei luni de la preluarea guvernării, pedeliştii se află conform celor nmai recente sondaje de opinie cam la zece procente înaintea aliaţilor. Şi asta fără să facă nimic remarcabil, ba din contra aş putea spune dacă aş fi maliţios, ceea ce mă face să cred că situaţia se datorează mai puţin performanţelor ca atare al partidului şi mai mult efectului de locomotivă exercitat de președintele Traian Băsescu, pe care toată lumea îl percepe drept lider de facto şi al partidului, şi al guvernului, deşi dl. Boc este cel care exercită formal aceste două funcţii, „de stat şi de partid”, cum se spunea pe vremuri şi cum, din păcate, se poate spune şi astăzi, fără teama de a greşi foarte mult.
De altfel, prin dl. Băsescu, PDL are şi singurul candidat cu şanse de a cîştiga, de a recîştiga în fapt, preşedinţia la alegerile din această toamnă. Cel puţin deocamdată, cînd candidaţii sînt dl. Crin Antonesecu, validat de recentul congres, din partea PNL şi dl. Mircea Geoană, care aproape sigur va fi validat de apropiatul congres PSD. Dacă aşa stau lucrurile, e destul de clar că dl. Băsescu pare să alerge cam de unul singur pentru cîştigarea preşedinţiei – cel puţin din partea principalelor partide de pe eşichier, iar timp de vreo surpriză, independentă ori „de partid”, nu cred că mai este. Congresul PNL putea fi o ocazie pentru eventuala surpriză Klaus Johannis, dar precum atîtea din ocaziile recente, PNL a ratat-o şi pe aceasta fără să clipescă!
Şi, totuşi, lucrurile nu stau chiar atît de bine pentru PDL pe cît pot ele să pară. În realitate, scorul înregistrat în sondaje este unul hipertrofiat, care nu are mai nimic în comun potenaţialul cu totul modest, de program, de cadre, de progres al partidului. Printr-o mulţime de gafe recente, de la nepoata dlui Emil Boc, paraşutată la guvern de la primăria Clujului, la scandalul înregistrat de candidatura d-rei Elena Băsescu ori la cel legat de infractorul oltean propus secretar de stat, PDL îşi erodează imaginea de partid altfel pe care şi-a construit întregul discurs, laolaltă cu preşedintele, şi care l-a condus la victoria relativă de la cele mai recente alegeri. Ele se adaugă alianţei cu PSD socotită macabră de alegătorii săi puri şi duri şi disfuncţiilor de la guvernarea propriu-zisă, provocînd între altele şi primele murmure, dl. Sever Voinescu, şi primele dezertări, d-na Alina Mungiu-Pippidi, din tabără intelectualilor, dacă nu e exagerat cuvîntul pentru persoane ce-şi extirpă spiritul critic, „de partid şi de stat”, care a stat alături de PDL şi preşedinte încă dinaintea alegerilor din 2004, şi care-şi întărise rîndurile după condamnarea oficială a comunismului din 2006.
Dl. Băsescu, în lipsă de contracandidaţi reali va cîştiga probabil fluierînd alegerile prezidenţiale, fiind necesar un al doilea tur doar din motivul că este necesară, pentru înregistrarea victoriei în primul tur, o prezenţă al vot imposibil de înregistrat dacă urmărim trendul acestei prezenţe la alegerile din ultimii ani. Cum stă însă în realitate PDL, ca partid, vom afla însă mult mai repede şi anume cu prilejul apropiatelor alegeri europarlamentare. Atunci, vom afla raportul real dintre acest partid suprareprezentat în sondaje, aliaţii de la PSD şi adversarii de la PNL. Nu exclud nici posibilitatea ca, în situaţia în care scorul electoral al PDL nu e destul de bun, iar din pricina crizei situaţia economică să se deterioreze accelerat, să aflăm că preşedintele a decis să candideze ca independent.Şi abia atunci ar afla PDL ce înseamnă să aibă probleme ca partid! Şi atunci nu mai ştiu cît de mari vor fi caii ce vor trage căruţa partidului (încă) prezidenţial.