Luna aceasta, Batalionul 2 al Regimentului Regal Anglian din armata britanică s-a reîntors acasă. În ultimii doi ani batalionul a luptat de două ori în Irak unde a pierdut 12 din oamenii săi. Soldaţii se puteau aştepta aşadar la o primire dacă nu neapărat entuziastă, cel puţin decentă la defilarea lor prin oraşul Luton, situat la cca 60 km nord de Londra. In schimb, au fost confruntaţi de un grup gălăgios de 15-20 “militanţi islamici” care agitau placarde pe care scria: “soldaţii regimentului Anglian-măcelarii Basrei” şi “soldaţii regimentului Anglian – poltroni, ucigaşi, extremişti”!
S-a produs o reacţie furioasă din partea sutelor de localnici care ieşiseră pe străzi pentru a-i aplauda pe soldaţi şi după câteva altercaţii, poliţia, prezentă în forţă, a arestat două personae pentru “tulburarea ordinii publice”. Cei doi se numărau printre simpatizanţii militarilor.
Cum era şi de aşteptat, în zilele următoare radioul, televiziunea şi presa scrisă au comentat incidentul, dar în contextul corectitudinii politice care acţionează astăzi mai rigid decât orice cenzură comunistă din trecut, foarte puţini analişti au pus punctul pe i. Mai mult, prestigiosul Sunday Times a publicat un editorial intitulat “Ar trebui să râdem de aceşti caraghioşi” în care recomandă ca aceşti militanţi să fie lăsaţi să-şi exprime ideile în public iar noi “să folosim armele pentru care Marea Britanie este renumită: umorul şi ridiculizarea”. Este un punct de vedere care uită că aceste arme au fost folosite şi înainte de 1933 împotriva “micului caporal austriac” din Germania, un punct de vedere care ignoră faptul că aceşti oameni sunt lipsiţi de simţul umorului, în special cel occidental (s-a văzut clar acest lucru cu ocazia caricaturilor daneze).
Şi pentru că veni vorba, de ce nu a fost recomandată folosirea aceloraşi arme împotriva deputatului olandez Geert Wilders de la Partidul Libertăţii, pe care guvernul britanic l-a expulzat de la aeroportul Heathrow pe motiv că opiniile sale incitau la ură ? Wilders dorea să vină la Londra pentru a prezenta în Camera Lorzilor filmul său controversat “Fitna”care făcea legătura între Koran şi terrorism. El a declarat atunci : “Nu fac nimic rău, nu protestez şi nu alerg dezlânţuit pe străzile Londrei, Democraţia înseamnă deosebiri de opinii şi dezbateri. Este o zi tristă ziua în care Marea Britanie interzice accesul unui parlamentar ales”. Ministrul de externe britanic a declarat că Marea Britanie “este ataşată ideii libertăţii de exprimare dar că nimeni nu este liber să incite la ură religioasă sau de rasă” , iar ministerul in interne a precizat că în baza legilor UE “orice stat membru are dreptul să expulzeze orice persoană a cărei prezenţă poate pune în pericol securitatea publică”.
Extrema dreaptă în ascensiune
Nimeni nu se poate opune în mod logic acestor argumente şi poliţia interzice din când în când organizarea unor manifestaţii care ar putea declanşa tulburări publice. Dar s-a pus întrebarea, chiar şi de către unii parlamentari britanici, de ce a permis poliţia manifestaţia militanţilor islamici de la Luton când era clar că ea va provoca puternice resentimente din partea britanicilor care sunt mândri de armata lor indiferent ce cred despre intervenţia în Irak?
Pancartele manifestanţilor din Luton nu incitau la ură împotriva soldaţilor britanici? Indemnul dat de radicalul musulman Anjem Choudary musulmanilor din ţară de a dona fonduri mujahedinilor din Irak şi Afganistan nu contravine Legii privitoare la terrorism care interzice finanţarea teroriştilor din ţară şi din străinătate? Poliţia “investighează” acum ca să vadă dacă apelurile lui Choudary au încălcat legea. Între timp, el şi familia lui continuă să primească ajutoarele sociale finanţate de contribuabilii britanici, inclusiv de militarii pe care îi califică în discururile sale drept “ocupanţi care au comis atrocităţi , au ucis femei şi copii”. Tot din ajutoare sociale trăieşte şi Ishtiaq Alamgir, liderul manifestaţiei de la Luton. Nimeni nu sugerează sistarea acestor plăţi. Dacă le primesc, înseamnă că au dreptul la ele. Dar implicaţia este că ar trebui să respecte şi drepturile şi libertăţile celorlalţi din ţara în care trăiesc, nu să insulte simbolurile cele mai valoroase ale majorităţii.
Mulţi se întreabă de ce adoptă guvernul britanic în acest context politica “pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă”. Este o întrebare retorică deoarece în mulre regiuni ale ţării a prins deja rădăcini idea că asistăm la o politică împăciuitoristă care va avea exact opusul efectului scontat. Şi dovada cea mai concretă este creşterea sprijinului electoral pentru partidul de extremă dreaptă BNP (Partidul Naţional Britanic) care îşi măreşte constant numărul de consilieri locali şi care ar putea avea în vară primul deputat în Parlamentul European. Pentru că, deşi în public puţini britanici mai îndrăznesc să spună exact ce cred – tocmai din cauza corectitudinii politice – în intimitatea cabinei de vot încă mai pot să o facă.
Din pacate autorul are multa dreptate. Intrebarea este „Ce-i de facut?” (si Lenin a pus aceiasi inrebarem trazni-l-ar)