caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Trei erori strategice în campania electorală din Republica Moldova

de (15-3-2009)

\”Când crezi că dansezi cu Diavolul, de fapt Diavolul dansează cu tine\”

Alegerile de la 5 aprilie nu vor fi decisive. Pentru că nimeni nu va puncta decisiv atunci. Vor fi însă extrem de importante în perspectiva parcursului RM, pentru că alegerile vor fixa vectorul politic ulterior. Şi care, în următorul ciclu electoral, va putea aşeza Chişinăul, ferm de data aceasta, pe direcţia euroatlantică. Cum va arăta RM după alegeri, vom vedea nu peste multă vreme. Deocamdată, vom puncta mai jos trei erori strategice semnificative într-o campanie încă în desfăşurare.

„Stăpânul televiziunii” sau iluzia mediatică
Cei care cred că în actuala campanie electorală televiziunile vor fi decisive se înşală. Şi nu pentru că, în principiu, mass-media nu ar avea un rol de jucat, ci pentru că cei care le utilizează la Chişinău o fac într-o manieră complet ineficientă. Proiectul în care acestea sunt puse să lucreze ţine mai degrabă de zorii apariţiei televiziunii, nu de secolul XXI!

Mai concret. Atunci când a căpătat dimensiunea unui fenomen de masă, adică prin a doua jumătate a veacului trecut, media era considerată atotputernică: poate manipula, poate influenţa, poate conduce. Atunci s-au plămădit teorii de tipul „glonţul magic” (o lovitură din partea media are efectul unui glonţ decisiv) sau „teoria hipodermică” (mesajul este injectat, abil, fiecărui receptor în parte). Ideea de bază era aceasta: efectul este direct proporţional cu doza de mesaje injectate. Astăzi, maniera de utilizare a televiziunilor din RM, cu rarisime excepţii, provine din această viziune. Cei care le controlează par să creadă că indivizii sunt simpli receptori care, dacă nu sunt convinşi prima dată de justeţea unui mesaj, vor fi a doua oară; sau a treia oară; sau a patra… De aici abundenţa pe sticlă a aceloraşi figuri şi a aceloraşi mesaje (pozitive sau negative) într-o atmosferă de monotonie dezolantă. Viziunea este însă greşită.

Efectele media – ştim astăzi – sunt nuanţate: depind de receptori, de context, de cei care mediază informaţia. Mai mult, la un moment dat poate apărea ceea ce sociologii numesc efect de saturaţie – de la un punct încolo mesajul trezeşte (doar) respingere sau ignorare, indiferent de cantitatea sau calitatea lui. În acel moment, efectul persuasiv al televiziunii devine aproape nul, nereuşind să convertească, ci, eventual, să întărească opiniile deja formate. Aşa funcţionează astăzi multe instituţii mass-media în RM. Concluzia: nu cei care ies des pe asemenea televiziuni vor câştiga puncte electorale – unii dintre ei nu vor lua nici măcar scorurile pe care le înregistrau fără ajutorul lor.

Efectul pervers al dosariadei

Tot la categoria erori strategice poate fi încadrată lansarea dosariadei împotriva liderilor politici de opoziţie. Şi iată de ce. Din 2001 încoace, PCRM şi liderul său au reuşit să se menţină la putere şi dintr-o motivaţie psihologică. Ideea populaţiei că liderul este puternic, că face ordine, că domină tot a contribuit, dacă nu direct, cel puţin indirect la perpetuarea puterii. Din această perspectivă, dosariada anti-opoziţie la care asistăm are, paradoxal, efect de bumerang. Este o eroare strategică. Pentru că pulverizează tocmai motivaţia psihologică ce a permis menţinerea regimului Voronin. Atunci când au luat puterea acum opt ani, comuniştii nu au avut nevoie de presă sau de dosariadă pentru a elimina structuri banditeşti sau reţele paralele cu instituţiile statului. Au făcut-o pur şi simplu (că ulterior aceste reţele au fost înlocuite cu oamenii lor, este altă poveste). Cert este că a fost un semn de forţă, administrată fără multe discuţii, prompt şi eficace.

Ceea ce se întâmplă astăzi este caricatura a ceea ce s-a întâmplat ieri. Dosare de corupţie, execuţii publice, declaraţii pompoase pe televiziuni – şi rezultatul? Nul. Toţi liderii importanţi ai opoziţiei au dosare, dar niciunul nu este condamnat. În traducere publică, asta înseamnă două lucruri: fie că cei încriminaţi nu sunt aşa de vinovaţii precum afirmă promotorii dosariadei, fie că Puterea nu e atât de puternică precum pretinde – căci, în realitate, e neputincioasă împotriva duşmanilor ei. Indiferent care e răspunsul, guvernarea actuală iese prost. Cu cât creşte mediatizarea „dosarelor de corupţie” ale liderilor Opoziţiei – concomitent cu lipsa de reacţie a autorităţilor -, cu atât se erodează percepţia electoratului faţă de atotputernicia PCRM şi a liderului său. Asta nu duce automat la vot anticomunist, dar pregăteşte, psihologic, terenul pentru alţi lideri şi alte discursuri. În ciuda aparenţelor, nici efectul dosariadelor nu va fi cel scontat.

\”Eu sunt mic nu ştiu nimic\”

A treia eroare strategică vine din maniera în care unii comentatori, altminteri de certă anvergură, continuă să susţină prestaţia (geo)politică a actualei guvernări. „Eu sunt mic, nu ştiu nimic” – aceasta este ideea prin care învăluie ei, tacit, atitudinea comuniştilor de astăzi. Orice ar face, Vladimir Voronin este, practic, absolvit – spălat şi apretat prin comentarii urgente lansate pe canale occidentale dintre cele mai prestigioase… Cei care susţin astăzi acest discurs sunt aceiaşi care, odată, credeau şi susţineau un proiect – dar acum au ajuns să susţină (doar) oameni. Şi încearcă acum să „traducă” şi să justifice ce fac astăzi aceşti oameni, în termenii proiectului de odinioară. Sunt cei care în prezent jubilează superior când preşedintele Voronin sugerează că „soluţionarea problemei transnistrene se va face prin respectarea integrităţii teritoriale a RM”. O fi. Dar atunci de ce ieri, de pildă, se împotriveau Memorandului Kozak sau Planului Iuşcenko, care prevedeau, în fond, tot „integritatea republicii”? Doar că nu menţionau, cum nu o mai face astăzi nici liderul PCRM, demilitarizarea şi decriminalizarea regiunii. De ce astăzi devine tolerabil ceea ce ieri nu putea fi aşa?

În fond, aceşti comentatori încremeniţi într-un proiect sterp încearcă să ne convingă că tot ce se întâmplă pe relaţia Chişinău – Moscova e ceva peste capul Chişinăului, care nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Faptul că Voronin a fost singurul preşedinte din fostul CSI care s-a dus la Moscova şi s-a fotografiat cu liderii de la Kremlin cu ocazia întronării noului Patriarh al BOR nu are nicio legătură cu vreo apropiere de Rusia. Când Lavrov vine la Chişinău în plină campanie electorală, acesta nu este, în niciun caz, un gest concret de susţinere din partea Moscovei, iar Chişinăul – cum altfel? – nu a intenţionat deloc aşa ceva. De parcă Lavrov a trecut fraudulos frontiera, adus într-un portbagaj, şi nu ar fi ajuns în RM în urma unor înţelegeri demult agreate între Voronin şi liderii de la Moscova…

În plină campanie electorală, aceste eforturi de a face din alb – negru şi din negru – alb devin, până la urmă, rizibile. Este ca şi cum ai încerca să transformi o relaţie amoroasă consimţită de ambele părţi într-un… viol. Dar, făcând asta, nu convingi pe nimeni; nici pe cei din jur şi cu atât mai puţin pe cei doi care au consimţit deja la această relaţie…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
15 martie şi maghiarii

Revoluţia franceză izbucnită la 22 februarie 1848, a trezit din somn popoarele Europei dominate de puterile Sfăntei Alianţe. Fluxul revoluţionar...

Închide
3.141.35.27