caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Procesul continuă! (sau Brucan a fost un optimist)

de (22-2-2009)
Imagine preluată de pe www.bbc.roImagine preluată de pe www.bbc.ro

La redacţia BBC în limba română de la Londra lucrau în anii ‘60 şi ‘70 doi veterani ai Canalului Dunărea-Marea Neagră: prinţul Constantin Brâncoveanu (Costi) şi George Balica (Gelu). Acesta din urmă fusese angajat imediat după război la Misiunea Britanică de la Bucureşti şi a fost condamnat „pentru spionaj”. Constantin Brâncoveanu, în calitate de prinţ, era probabil considerat din oficiu „duşman al poporului”.

În cursul numeroaselor conversaţii cu fiecare din ei, i-am întrebat dacă nu sunt consumaţi de o ură neîmpăcată faţă de cei care le-au furat atâţia ani din viaţă. Răspunsul lor simplu a fost că nedreptatea ce le-a fost făcută şi suferinţele de la Canal au fost atât de mari încât seamănă cu o catastrofă naturală, că nu au în minte o persoană anume asupra căreia să-şi îndrepte ura. „Pe cine să urăsc? întreba Gelu.

„Pe nenorocitul de gardian care bătea deţinuţii, un om needucat şi mai înfricoşat decât noi? Cine a fost vinovat de ce mi s-a înâmplat? Gheorghiu Dej sau Ana Pauker? Ruşii? În cele din urmă am decis că asta a fost soarta mea. Am fost la locul nepotrivit la momentul nepotrivit”.

Şi încă amândoi au avut, în tragedia lor, norocul să fie eliberaţi şi lăsaţi să emigreze în Anglia, spre deosebire de alte zeci de mii de oameni care au fost executaţi sau au murit în închisorile comuniste, zecile de mii deposedaţi de averile lor, surghiuniţi în Bărăgan, concediaţi şi persecutaţi de noua ordine.

De ce dezgrop acum evenimente petrecute cu atâta timp în urmă? Pentru că în pofida încercărilor (unii ar spune timide) autorităţilor post comuniste de reabilitare a victimelor comunsimului, de compensare a urmaşilor lor, de retrocedare a proprietăţilor furate, etc, consider că astăzi, cu câteva luni înainte de împlinirea termenului fixat de Silviu Brucan pentru normalizarea României, 20 de ani, gustul amar, ca să nu spun mai mult, lăsat de peste 40 de ani de comunism persistă.

Nici Gelu şi nici Costi nu au apucat să vadă răsturnarea comunismului. Amândoi au murit prematur, ca o consecinţă a anilor petrecuţi la Canal. Dar mă întreb cum ar fi reacţionat la tot ce s-a scris, s-a spus şi s-a făcut în ultimii 20 de ani. La afirmaţii de genul “ei, comunismul a avut şi lucruri bune, a construit mult, a industrializat, a alfabetizat”. Poate, dar la fel se poate spune că şi al Treilea Reich a avut părţi bune: eradicarea şomajului, stăvilirea inflaţiei, punctualitatea trenurilor. Dar cu ce preţ?

In naivitatea mea, am aşteptat, imediat după decembrie 1989 să aud pe oricare dintre conducătorii de atunci, metamorfozaţi peste noapte din comunişti în democraţi, să condamne fără echivoc regimul anterior, să anunţe că din cauza acţiunilor sale din trecut părăseşte viaţa politică şi că-şi cere cu umilinţă iertare pentru acţiunile sale.

Mi-am dat însă destul de repede seama că îl aşteptam pe Godot. Întrebat în 1990 de un ministru de la Bucureşti cum văd revoluţia română, am răspuns că o consider o revoluţie burgheză pe dos.

– Cum adică? a continuat el nedumerit.
– Păi revoluţiile burgheze din secolul al XIX-lea au avut loc pentru că burghezia, care deţinea puterea economică o dorea şi pe cea politică. În România revoluţia fost făcută de cei care deţineau puterea politică, dar o voiau şi pe cea economică.

Şi cred că ultimii 20 de ani mi-au dat, în mare parte, dreptate. Desigur, mi s-ar putea spune că s-au făcut lucruri foarte bune în ultimii 20 de ani „Suntem o democraţie pluripartită, membri în Uniunea Europeană, şi în în NATO, avem presă liberă şi economie de piaţă şi mergem înainte”. Da, dar ce crede românul de rând? Prin anii 60 circula în România un banc: un muncitor este întrebat de un reporter de la Scânteia, când i-a fost mai bine, în 1938 sau acum?

– „Practic, câte cămăşi aveai în 1938?
– Două, răspunde muncitorul.
– Două, două, dar din ce material?
– Aaaa, din aţică de aia ieftină!.
– Vezi, continuă reporterul, Şi acum câte ai?
– Una, spuse muncitorul.
– Una, una, dar din ce?
– Din alea două!!”

Ce vreau în definitiv cu acest articol? m-ar putea întreba unii. Simplu, să spun că sunt prea mulţi români care muncesc în străinătate pentru că nu găsesc de lucru în ţara lor, că nu există încă sentimentul că s-a făcut dreptate tuturor celor care au suferit in perioada comunistă, că în ciuda tuturor părţilor bune ale sistemului actual prea mulţi sunt încă marginalizaţi. Şi mai presus de toate, că victimelor regimului comunist nu li s-a făcut dreptate. Dar când mă gândesc că unele din rănile războiului civil din Spania încă nu s-au cicatrizat după 70 de ani, mă întreb dacă era posibil.

Brucan a fost aşadar un optimist. Moise, mai realist, şi-a plimbat poporul în deşert timp de 40 de ani, ştiind probabil că nu putem „să ne schimbăm mentalitatea”. Să fie nevoie atunci de încă 20 de ani? Cine ştie?

Sunt aproape convins că, între timp, dacă ar fi trăit astăzi, Gelu şi Costi ar fi fost de acord cu sintagma „La vremuri noi, tot noi”.

Procesul continuă!

Ecouri

  • Profesor doctor Nicolae Constantinescu: (22-2-2009 la 00:00)

    Cred ca prin 1990 sau 1991 am fost invitat de BBC la Radiodifuziunea Romana din str. Berthelot sa particip la o masa rotunda despre procesul comunismului. Eu fusesem invitat din partea Aliantei Civice, apoi mai erau invitati Radu Campeanu, Petre Roman si Ilie Verdet. Am ajuns acolo si m-am trezit fata in fata cu un domn, fost director al Institutului de Istorie al PCR, membru al PSM si reprezentant al lui Ilie Verdet, care nu a venit. Nu au fost prezenti nici Radu Campeanu, nici Petre Roman, din motive pe care nu are rost sa le mai discut. La un moment dat domnul din fata mea m-a invitat sa ma uit pe fereastra si sa spun ce vad. Blocuri, i-am raspuns. Ei domnule doctor blocurile astea le-am facut noi comunistii, pe care-i incriminati astazi d-voastra. Raspunsul meu inspirat a fost urmatorul: Domnule Mocanu( parca asa il chema) Hitler a facut in Germania sosele, locuinte populare, masina Volkswagen, ceasuri populare, le-a dat sa munceasca la milioane de oameni. Chestiunea pe care v-o pun d-voastra astazi si o pun in egala masura si pentru comunism si pentru nazism, priveste pretul care a trebuit sa fie platit de popoarele roman si german pentru aceste realizari. Si am dat eu atunci exemple cifrice, concrete, privind mortalitatea materna legata de avort unde ne plasam prin anii 80 pe primul loc in lume.
    …..Ma bucur ca in articolul d-voastra se foloseste iarasi ideea pretului care a trebuit sa fie platit de poporul roman si de cel german, pentru realizarile marete,etc, etc, etc.

  • Radu Barbulescu: (22-2-2009 la 00:00)

    Bineîntzeles ca Brucan a fost un optimist… sau cam asa ceva. Depinde la ce s-a referit ca se va petrece în 20 de ani.Ca unii si-au redobândit proprietatzile – cei care trebuiau sa le reprimeasca! – altzii s i le-au pierdut… ca valahii, e un aspect. Ca în România trecerea de la ceva la altceva dureaza mai mult, asta n-a prevazut. Din primul punct de vedere a avut dreptate. Un pic de istorie: la 1821 Boierii români umblau în salvari; la 1848, revolutzionarii (si ei boieri) purtau haine „nemtzesti”. Carnavalul era în toi, fiindca mintzile ramasesera pe undeva pe la 1830. Dar a fost o… „revolutzie”, neconsumata fiindca stâlcita de rusnaci si austriaco-ungaro-ceho-slovaco-… rumâni. Ceva roade a lasat ea, fiindca la 1859 s-a reusit Unirea Principatelor, nu fara ca un… român cu nume ciudat, Pisoski, sa-si fi pus pistolul la tâmpla si cârca drept masutza de scris sa semneze „reprezentantzii”… altfel se-mpusca! – votul dat lui Al. I. Cuza (un moment astral, datorat acestui Pisoski).

    De la 1821 pâna la 1859 avem deci un ciclu de vreo aproape 40 de ani. Independentza a fost si ea rezultatul sortzii (kismet) si a faptului ca în locul colonelului Cuza aveam (nu noi, România Mica!) un principe neamtz, provenit din alte scoli militare, deci este si ea efectul Unirii, prin prelungire. Un alt „moment astral” al natziei a fost abia Reunirea din 1918 (de la 1859 trecusera cam 60 de anisori!). Ocuparea si comunizarea României, de catre bolsevici, alogeni si-abia dupa autohtoni, desi Ceausescu n-a fost comunist, ci familist) din 1945 pâna la 1989 iar nu conteaza. Ceea ce conteaza e ca pâna si comunistilor le-au trebuit aproape 40 de anisori sa faca praf ce mai ramasese din Româniile Mici si Mari: de la 1945 pâna prin 1980)! Daca mai punem si cei 20 de ani de comunism cu fatza capitalista la socoteala, de la 1989 pâna azi, socoteala e clara: comunistii înca nu si-au desavârsit planul (pre noua limba de lemn: nu si l-au „implementat”!), sasa ca natziei române, care înca îsi mai freaca buimacita de somn ochii, desi auzind dimineatza de dimineatza „Desteapta-te române…”, îi vor mai trebui probabil înca vreo 40 de ani buni. Cu conditzia ca Istoria s-o astepte… Cred ca nu doar Dumnezeu si-a întors fatza de la tzara aia (a noastra), dar pâna si mica noastra Istorie pamânteana. Dar în ce priveste tzelurile viselor lui politografice ale unui Brucan, ele au fost atinse.

  • Radu Barbulescu: (22-2-2009 la 00:00)

    Tot eu…

    Si, cine înca n-a priceput ce i se-ntâmpla, sa reciteasca „Ciocoii vechi si Noi”, de Filimon. E adevarat, nu l-am citit cu mare placere la liceu, dar mi-au ramas câteva jaloane în minte. O societate bazata pe furt – din 1949 le-au furat „ciocoilor vechi” comunistii tot, de la 1989 vi-au furat odraslele lor, „ciocoii noi”, TOT. Mai avetzi o sansa: gânditzi si lasatzi-i sa-si deschida singuri usile la palate, masini, vapoare, avioane. Întorcetzi-le spatele, când va cer sa le taiatzi shnitzelul sau sa le spalatzi podelele. N-o merita. Dar asta ar fi un semn de desteptare…

  • BUTNARIU LUIZA: (22-2-2009 la 00:00)

    Termenul acordat de Brucan a expirat. Nici el nu si/a inchipuit ca tranzitia sau cum s/o numi este asa de lunga. PROBABIL MAI AVEM NEVOIE DE INCA 20 DE ANI PANA NOILE GENERATII VOR SCHIMBA STAREA DE FAPT DIN ROMANIA. ACUM AU IESIT LA IVEALA DOAR MEDIOCRII CEI CARE CONDUC TARA SI IAU EXAMENELE CU PILE SI BANI. DOAR DESPRE ASTA AUZI. AVEM NEVOIE DE O TINUTA MORALA NOUA,DAR CRED CA VA MAI DURA. CEI TINERI NU MAI AU RABDARE SI PLEACA , ISI INCEARCA NOROCUL IN ALTE TARI.

  • Cristian Ioan: (22-2-2009 la 00:00)

    Da, Brucan a fost un optimist!
    Moise i-a plimbat prin desert pina cind toti cei nascuti in sclavie au pierit.
    Dar noi?
    Pe ce ne bazam cind speram ca peste alti 20 de ani o sa fie bine?
    Generatia de azi, ce modele are?
    Pe Jiji, Gutza, Copiluminune, Preda … cum sa speram ca vom ajunge cindva la normalitate?
    Alt coleg de-al lui Brucan, Ion Ilici, a avut si el mare dreptate cu „democratia originala”!

  • Cristian Ioan: (22-2-2009 la 00:00)

    Multumesc, Raluca!
    Ai adus o unda de speranta – eset POSIBIL (oare chiar probabil?) ca cei plecati in strainatate sa aduca o tendinta de normalitate, pt ca dincolo au vazut ca se poate si altfel …
    Alminteri, este perfect adevarat ca sunt aspecte sub care dupa 1989 am REGRESAT!
    Astzfel, ieri seara am constat ca numai exista magazinul DIODA! Se considera ca o tara de 201 milioane locuitori nu mai are nevoie nici sa cumpere componente electronice?! Asta insemna c ameseria mea nu se mai cauta aici, practic puteam sa ma duc si eu in Italia la cersit si la furat, daca de profesia mea nu mai e nevoie ..

  • Cristian Ioan: (22-2-2009 la 00:00)

    Multumesc, Raluca!

    da, poate ca cei plecati in strainatate o sa aduca si o umbra de normalitate, pt ca au vazut acolo ca se poate si ALTFEL decit in „democratia originala” de la noi … si da, ia dreptate, sunt destule aspecte sub care dupa 1989 am REGRESAT

  • Raluca: (22-2-2009 la 00:00)

    Nici ca puteam fi mai de acord cu articolul de fata si cu antecomentatorii mei! Exceptie facand doar,poate,acele ”incercari timide”,cum le numeati, de compensare ”postcomunista”a suferintelor: nu au existat incercari timide ci doar rezistenta mai mult sau mai putin fatisa(tonurile depinzand de locatie,timp si valoarea fizica sau morala a acestei compensatii)la a face dreptate,intr-un fel sau altul. Trist,adevarat si inca o data trist! Brucan a fost optimist intr-adevar..dupa 20 de ani..la ce asistam?

    ,,Un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi”-zau,nici Catavencu nu mai pare atat de absurd,caci realitatea bate tot si film si circ si comedie…Acum,intrebarea pare sa fie mai degraba nu cat de repede ne vom redresa ci:cat de mult vom continua sa dam inapoi?

    Qvo vadis??Incotro?

    Sa credem ca e nevoie de o alta noua generatie pentru a aduce o schimbare in bine?Sa nu credem,pentru ca nu va aduce,cum nu a adus nici generatia mea(aveam 13 ani in´89).

    ‘Noua generatie’a Exodului ,amintita aici s-a luptat cu desertul,a crescut si trait cu acel ideal al sfarsitului pribegiei…cu ce se lupta a noastra?Si mai ales,care este idealul?Nici nu-i nevoie de o analiza prea adanca pentru a scapa definitiv de iluzii.

    Cred ca si in cazul nostru ”exodul”ar putea fi raspunsul,pentru ca,de la capsunari la intelectuali,cei ce se intorc in tara,nu mai accepta atat de usor ”normalitatea” unei societati complet intoarse pe dos.

    Poate de la ei sa vina schimbarea…

  • Cristia Ioan: (22-2-2009 la 00:00)

    Luiza are dreptate, partial.

    Dar in final pacatuieste prin exces de optimism, ca si Brucan – care este GRADIENTUL schimbarii in bine? Daca ar fi ceva, chiar foarte mic, am putea spera ca peste alti 20 de ani, sau peste o mie (!) va fi mai bine! Dar asa? NU vedeti de xemplu „balbaielile” Justitiei? Infractorii ce „nu prezinta pericol social” eliberati pe motiv de glaucom si uitati in libertate? Ce sperante de schimbare sunt, daca promovarea se face cu pile sipe bani?
    Cris.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Apel la responsabilitatea jurnalistilor

Organizatiile semnatare isi exprima ingrijorarea fata de degradarea accentuata a discursului jurnalistic si semnaleaza alunecarea periculoasa a presei romanesti in...

Închide
18.117.12.181