caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Repere carteziene



 

Aniversări Darwin: 200 de ani de la naștere, 150 de ani de la apariția cărții Originea Speciilor (III)

de (16-2-2009)
Pictura intitulata Pictura intitulata „Originile lui Darwin”

Lovitura de teatru a venit abia peste 40 de ani, cand s-a recunoscut in mod oficial ca \”omul din Piltdown\” este un fals grosolan, facut in mod intentionat de cineva, prin asamblarea unor piese foarte diferite: o parte a craniului a fost umana, alte parti au apartinut unui urangutan, alte oase aveau alte origini. Datarea lor a aratat ca urangutanul respectiv data ta mai tarziu ca fiind de circa cinci sau sase sute de ani. Cine a putut sa realizeze acest fals, si de ce?

La inceput a fost banuit Dawson, dar apoi au aparut banuieli ca nu el ar fi autorul, pentru ca prea s-a facut de ras cand a botezat cu numele lui de familie falsul respectiv. Apoi a venit randul lui Teilhard de Chardin, creatorul cartii despre punctul Omega (adica Isus Cristos) sa fie banuit. Dupa el toata omenirea va evolua, perfectionandu-se, la nivelul \”mantuitorului\”. El a calatorit mult in jurul globului si putea sa aduca fosile de urangutani in Europa din calatoriile lui. Dar nu prea se potrivea…psihologic aceasta banuiala. Teilhard era un crestin convins, si avea o mentalitate care nu prea se potrivea cu falsificarea si utilizarea falsurilor. Au mai fost si alti banuiti, dar rand pe rand au fost eliminati. Pana cand a venit randul creatorului lui Sherlock Holmes!

1. Sa cercetam in stilul lui Sherlock Holmes care este adevarul!

Sir Arthur Connan Doyle, autorul sau inventatorul lui Sherlock Holmes, un om foarte inclinat sa creada in puterile supranaturale ale lui Houdini (cand Houdini insusi nu credea!), a intrat in istorie nu numai pentru ca avea talent la scris romane politiste, ci si pentru ca a fost dus de nas odata sa creada ca are dovezi fotografice ca feeriile exista cu adevarat. El a ramas foarte dezamagit cand i s-a aratat un afis de pe care au fost copiate aceste \”feerii\”. Cat despre Houdini, el s-a convins ca spiritismul nu este ceva serios, cand un asa-numit medium i-a transmis un mesaj \”de la mama lui\”. Cum se stie, Houdini era evreu de origine si a declarat ca nu poate crede in ruptul capului ca mama lui, o evreica practicanta, s-ar fi convertit la crestinism dupa moarte! Deoarece toate presupusele mesaje ale mamei sale incepeau cu semnul crucii!
S-a afirmat inca de pe atunci ca Arthur avea un dinte contra evolutionismului lui Darwin. Si iata cum s-a ajuns la concluzia ca falsul respectiv a fost facut chiar de el:

– el a fost medic si a reusit sa imbine in mod ingenios oasele respective
– el a locuit in casa unui dentist de la care a \”mostenit\” tot felul de documentatie in legatura cu comportamentul si forma dintilor umani, ca si diverse exemplare de dinti umani.
– el a calatorit intens in sudul Asiei, si a avut nenumarate ocazii sa cumpere oase de urangutan, care se vindeau \”la liber\”.
– el locuia foarte aproape de acest loc fatidic
– Dawson era incantat de faptul ca Doyle il transporta mereu la groapa unde sapa el, cu masina proprie.
– Dupa un an, Doyle a mai introdus inca un craniu \”construit la fel\” ca primul, in alta groapa sapata de Dawson, crezand ca Dawson si ceilalti vor intelege ca au fpost dusi de nas. Ceea ce nu s-a intamplat, desi un om de stiinta american a observat ca dintii respectivi sunt identici! (concluzia lui a fost ca …s-ar fi amestecat cumva fosilele) Din contra, si cei care aveau ceva banuieli si-au schimbat parerile, renuntand la indoieli.
Se pare ca domnul Doyle a ras copios dupa farsele jucate!

2. Sfarsitul Farselor

Evident ca stiinta adevarata a facut progrese intre timp. Aceste farse au putut opri doar pentru putin timp mersul stiintei evolutiei. Intre timp au fost descoperite mai multe fosile intermediare intre omul primitiv si omul de azi, Homo Sapiens, mai ales in Sudul Africii. Si ele au aratat in mod clar ca mai intai s-a dezvoltat mersul biped, si numai apoi a inceput sa creasca volumul cutiei craniene. Dar \”cununa regala\” a descoperirilor a constituit-o Lucy, scheletul unei fiinte bipede, cu un craniu egal cu cel al maimutelor, in provincia Afar din Cornul Africii.
S-a vazut clar cu aceasta ocazie ca falsificarea stiintei nu are nici un viitor: in scurt timp falsul este demascat.
Aceasta nu a fost, evident, singura incercare de a falsifica stiintele. Multi oameni au incercat sa falsifice rezultatele cercetarii, numai ca au fost demascati in scurt timp. In cat de scurt timp? Si in acest caz, unii paleontologi si-au dat seama de la inceput, in timp ce altii, numai dupa 40 de ani!
In schimb in cazul studiilor genetice, sud-coreenii care au produs falsurile au fost prinsi imediat, pentru ca experientele lor au putut sa fie controlate imediat prin incercarea nereusita de a le replica. Daca un experiment nu poate fi replicat de cineva care lucreaza in exact aceleasi conditii, inseamna ca e vorba de un fals. A fost cazul cu asa zisa sinteza la rece a deuteriului din hidrogen si a multor alte sinteze care de fapt nu au avut loc.
Evenimentele care nu pot fi replicate se numesc minuni, si sunt tinta umorului revistei agnostice a \”evenimentelor nerepetabile\”.

3. Aspecte personale din viata si activitatea creatorului teoriei evolutiei

Pana acum ne-am referit la partea istorica si la consecintele lansarii de catre Darwin a teoriei evolutiei si la imposibilitatea falsificarii ei. Dar nu am amintit ce fel de om a fost el.
In primul rand, a fost un familist bun. El a avut zece copii, din care au atins maturitatea numai trei. \”Supravietuirea celor mai dotati\” a actionat si in famila lui.
Sa amintim totusi ca aceasta nu a fost de mirare in acele vremuri, cand medicii nu obisnuiau sa se spele pe maini cand asistau femeile sa nasca. \”Curatenia corporala indeamna la pacat\” spuneau parintii bisericii (si aveau perfecta dreptate, intre altele!). \”Cine s-a botezat odata cu apa intru Hristos, nu mai are nevoie sa mai fie atins de apa inca odata\”- a spus Sf Gerome (Ieremia?) Am acest citat din volumul \”Late Antiquity\”. Probabil ca si altii au mai spus asa ceva. In plus, baile publice au fost inchise la sfarsitul primului mileniu, pentru ca, asa cum se exprima o traducere in engleza a unor documente bisericesti, \”acolo (la baile publice) se practica imoralitatea\”. (\”…people… practiced immorality\”). Pana si regele Soare al Frantei a facut baie o singura data in viata (dupa unii, in 1665; dupa altii, de trei ori in viata) dar si atunci cu proteste regale teribile. Culoarele Palatului de la Versailles miroseau ingrozitor pe atunci, ceea ce a determinat cresterea si dezvoltarea industriei parfumurilor (care a fost totusi, inventata de romani). Romanii si mai ales grecii antici au fost incomparabil mai curati! Si mai activi sexual, evident.

4. Amanunte din viata lui Darwin

Spre deosebire de Alfred Wallace, Darwin avea o educatie stiintifica foarte solida si din acest motiv el nu a cazut in moda spiritismului cum a cazut si Wallace si Crooks si multi altii. Avea un simtz al umorului foarte dezvoltat si era foarte uman. Odata, unul dintre fiii sai a asistat la o scena in care Darwin a ridicat tonul la el. La cateva minute dupa aceea, Darwin a veniut la patul lui si si-a cerut scuze.
Spre deosebire de foarte multi dintre contemporanii sai, el era un abolitionist fervent. In Brazilia el a asistat la scene crunte, in care stapanii de sclavi isi schingiuiau fara mila sclavii. O stapana de sclavi folosea clesti ca sa chinuiasca sclavele sale, tratandu-le mai rau decat pe niste animale si el nu a suportat scena. La fel si in restul Americii, a intervenit cand a putut. Vazand toate aceste nedreptati, Darwin spunea ca \”ii fierbe sangele din vine\” la asemenea acte de cruzime. [Spunea: It makes one’s blood boil, yet heart tremble, to think that we Englishmen and our American descendants, with their boastful cry of liberty, have been and are so guilty.” ]
Trebuie mentionat ca pe vremea lui exista aproape un consens general ca sclavia este un lucru bun, devreme ce Sf Pavel o aproba.Lupta contra sclaviei tocmai incepuse. De notat ca Darwin devenise deja ateu si era cu mult mai moral decat cei care se bateau pe piept cu morala crestina. In viata sa profesionala el a studiat nu numai rolul selectiei naturale ci si rolul selectiei sexuale. Intre altele el era convins ca femelele au modelat prin selectie aspectul masculilor si invers. De exemplu in cazul paunilor, coada fantastic de frumos colorata a masculilor a fost rezultatul selectiei sexuale, iar nu a selectiei naturale, Femelele au selectat masculii ciei mai frumosi, in ciuda faptului ca acele cozi imense le reduceau capacitatea de a fugi de animalele de prada.

Evident ca el se gandea si la oameni in acest sens. Fiecare sex a avut contributia lui la frumusetea sexului opus. S-a gandit intens si la ideea evolutiei omului, dar nu a exprimat aceasta preocupare decat intr-o singura propozitie din carte, in care prezice ca se va afla in curand si care este originea omului. Aici era deasupra tuturor contemporanilor lui, dar s-a ferit sa fie prea direct.
Evident ca Darwin nu a avut dreptate in toate amanuntele, lucru care a devenit insa evident numai cu un secol mai tarziu, cand genetica a facut pasi uriasi prin descoperirea ADN-ului. Dar nu poate fi tras la raspundere, pentru ca stiinta geneticii, inceputa de Mendel, nici nu exista pe vremea lui. Cu mult mai tarziu Haeckel a inceput studiul evolutiei umane. Dar este foarte interesant cat de multa dreptate a avut totusi Darwin si cat de bine a functionat intuitia lui. \”Arborele vietii\” a fost ideea centrala a stiintei biologiei, ale carui baze le-a pus chiar el. Iar azi, cei care neaga rolul lui Daewin in evolutia stiintelor, o fac numai din necunoastere sau din snobism. Sunt multi care pun titluri pompoase unor articolase de nimic, ca de exemplu: \” rasturnarea ideilor evolutiei darwiniene\” sau ceva de acest gen, in cazurile in care ei adauga doar cate un un graunte de nisip la stiinta vremii, dupa expresia lui Newton. Voi termina articolul cu cuvintele lui Darwin de incheiere a primei editii a cartii lui despre originea speciilor: \”from so simple a beginning..\”. Adica, \”de la inceputuri atat de modeste…\”
Fara indoiala ca Darwin a fost un om de geniu, modest si echilibrat, cu mult deasupra vremii sale. Dar el este (totusi!) numai un deschizator de drumuri, iar generatia actuala ii continua cu pasiune opera sa.

Ecouri

  • Math Gaal: (16-2-2009 la 00:00)

    St. Gerome este Ieronim, însă idea sa cu apa de la botez e împărtășită și de Augustin de Hippo, precum și de rasariteni cum ar fi Grigore si Vasile.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pistolarii României moderne – Poliţia slab informată sau abuziv secretoasă?

În ultimul timp România se confruntă cu o incidenţă sporită a violenţelor realizate cu ajutorul armelor de foc. În vreme...

Închide
3.15.198.150