Mi-e sufletul ca o câmpie
cu grâne ce s-au pârguit…
o, ce tainic şi nebănuit
sevele pământului
în sângele-mi albastru
adânc, adânc s-au cuibărit…
senină mi-e privirea şi caldă
ca un răsărit
în care
întregul cer al lumii
pare că se scaldă –
pe buze…
murmurând duioase şoapte
maci au înflorit
ca o chemare a împlinirii
păcat ancestral
îngăduit miracol al rodirii…
culegătorule!
mi-e sufletul ca o câmpie
cu grâne coapte…
doar un pas te desparte…
ascultă-mi sfioasele dorinţi;
\”vino la cules!\”
miracolul lumii
aşteaptă, te cheamă –
nu-ţi fie teamă
tu ai fost ales,
ai fost ales…
din ciclul \”poeme becartiene\”