Îndată după semnarea şi traducerea în viaţă a Acordului ruso-ucrainean privitor la livrările de gaze naturale către Ucraina şi condiţiile de transportarea a acestora către statele UE, la care au convenit şefii de guvern ai Rusiei şi Ucrainei la 19 ianuarie curent, atitudinea persistentă în rândul instituţiilor europene conţinea o doză mare de decepţie şi dezaprobare adresată ambelor părţi în conflictul gazelor (Ucraina şi Rusia). Însă deja în perioada 20-21 ianuarie curent, retorica unei serii de oficiali europeni a obţinut conotaţii diferite. Astfel, oficialii europeni nu numai că au pus Rusia împreună cu Ucraina pe unul şi acelaşi talger contreversat (Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, Preşedintele UE, Republica Cehă în frunte cu Mirek Topolanek), dar şi au lansat semnale concrete cu privire la achitarea Ucrainei de acuzaţiile aduse anterior de partea rusă, în ce priveşte “delapidările” de gaze ruseşti destinate consumatorilor europeni (poziţie a UE evocată de comisarul european pentru afacerile energetice, Andris Piebalgs).
Mai mult decât atât, la nivelul Preşedintelui UE şi chiar a şefului Comisiei europene au fost date aprecieri pozitive acţiunilor întreprinse atât de I. Timoşenko (declaraţie ce aparţine prim-ministrului ceh, Mirek Topolanek, 20.01.09, www.unian.ua), cât şi de V. Iuşcenko (poziţie exprimată în timpul convorbirii telefonice dintre Jose Manuel Barosso şi V. Iuşcenko, 20.01.09, www.newsukraine.com.ua) în vederea soluţionării problemei privitor la transportarea gazelor către UE. De asemenea, reprezentantul Comisiei europene, Andris Piebalgs, a remarcat în cadrul recentei sale vizite de la Kiev (20 ianuarie curent) că criza gazelor nu va afecta relaţiile dintre UE şi Ucraina. Spre deosebire de aceasta, Rusia a fost lipsită totalmente de orice susţinere publică din partea Bruxellului. În pofida eforturilor intense ale Moscovei de a-şi reanima imaginea, atitudinea negativă faţă de ea continuă să fie puternic ancorată în percepţiile autorităţilor europene. Demersul Preşedintelui Comisiei Europene de a evalua aspectul juridic al efectelor crizei gazelor, cu privire la posibilitatea companiilor europene private şi de stat de a ataca în instanţele de judecată internaţionale părţile vinovate de sistarea gazelor (compania bulgară “BulgarGaz” şi elenă “DEPA” au declarat că vor cere despăgubiri din partea gigantului rus “Gazprom” pentru stoparea livrărilor de gaze, 23.01.09, www.unian.ua), de asemenea, poate fi interpretat ca un gest îndreptat în mod principal împotriva Rusiei, deoarece contractele pentru livrarea de gaze sunt semnate dintre clienţii europeni şi monopolistul rus “Gazprom” (20.01.09, www.newsukraine.com.ua).
Imperativul “diversificării” şi celelalte măsuri propuse spre realizare pentru a preveni repetarea problemei în domeniul gazelor pot fi calificate în majoritatea lor drept acţiuni defavorabile în mod special intereselor ruseşti, decât celor ucrainene. Printre cele mai recente propuneri făcute de oficialii europeni pot fi evidenţiate:
• Solicitarea a 5 mld. de euro de la Consiliul European pentru a dezvolta infrastructura în domeniul energetic, transparentizarea reţelelor, depozitării şi cererii pe piaţa gazelor naturale (Press Speaking points, José Manuel BARROSO, President of the European Commission, And Technical update on Gas Flows, 20.01.09, www.europa.eu).
• Îmbunătăţirea interconexiunii reţelelor energetice din cadrul UE, creşterea diversificării a surselor şi a rutelor energetice (Preşedintele UE, Republica Cehă, 20.01.09, www.eu2009.cz).
• Necesitatea urgentării proiectelor energetice de furnizare a gazelor ruseşti prin ocolirea Rusiei (NABUCCO, Coridorul Sudic) ar putea fi considerate prioritare, deoarece anume acestea ar asigura diversificarea efectivă a surselor de livrare a gazelor naturale diferite de cele în care participă Rusia (Nord şi South Stream). Cu atât mai mult că, această criză este tratată de un număr emergent de actori europeni drept “răfuială” politică a Moscovei cu conducerea ucraineană pro-occidentală (pro-NATO) şi atenţionare a UE şi NATO privitor la eventualele consecinţe ale extinderii forţate a NATO spre Est.
Reieşind din asemenea context dezavantajos, reacţia autorităţilor ruse, chiar dacă destul de întârziată, a urmărit să tempereze critica lansată de exponenţii UE. Cu acest scop, ministrul adjunct al Ministerului rus de externe, A.V. Gruşko, în timpul discuţiilor cu reprezentantul Comisiei Europene, M. Franco (Moscova, 22.01.09), a exprimat consternarea Moscovei vizavi de anumite aprecieri ale UE (această menţiune se referă probabil la mesajele înconjurătoare emise de Bruxelles la adresa Kievului şi conducerii ucrainene) referitoare la criza energetică, care după părerea Rusiei, a fost produsă din cauza nerespectării de către Ucraina a angajamentelor sale de ţară-tranzitor. Un caracter la fel de rezervat a putut fi observat şi în poziţia MAE-ului rus faţă de declaraţiile oficialilor ucraineni, dezvăluite cu o zi în urmă (21.01.09, www.mid.ru). Partea ucraineană a fost criticată într-un mod uimitor de moderat şi reţinut de faptul că nu adoptă o strategie constructivă în dialogul cu Rusia pe marginea problemei gazelor. În mod evident, supărarea Rusiei este colosală, dar războiul gazelor recent aplanat şi efectele grave premergătoare nu îi permit să adopte un comportament mai categoric şi belicos faţă de partenerii săi europeni şi Kiev (spre deosebire de contextul proiectat după evenimentele din Georgia, 7-12 august curent, când Rusia în cele din urmă a fost tolerată parţial de Bruxelles, prin semnarea controversatului Acord de încetare a focului cunoscut sub denumirea “Acordul Medvedev-Sarkozy”)
În cele din urmă, lansarea Parteneriatului Estic (în special componenta energetică), precum şi prioritizarea premeditată a proiectelor energetice (NABUCCO) concurente şi alternative celor ruseşti (Nord Stream şi South Stream) va condiţiona răcirea sau agravarea relaţiilor dintre Rusia şi UE (posibil şi SUA, dacă noua Administraţie americană va încerca să influenţeze şi/sau re-proiecteze agenda energetică a UE, să acorde la nivelul NATO sau individual asistenţă şi sprijin obiectivelor de securitate energetică europeană nefavorabile intereselor geo/politice, geoeconomice strategice ale Moscovei în Europa).