caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Cine sunt aheii?

de (25-1-2009)

Vi se pare usor? Stiti cine sunt? De unde vin? Atunci, va rog sa-mi spuneti si mie.

Pina acum, am incercat (in modestul meu discurs) sa simplific la extrem tabloul general. Scopul este foarte clar: intelegerea evenimentelor ce au avut loc in epoca. Stabilirea cadrului cronologic si geografic, a citorva termeni. Abia acum putem purcede la analize de amanunt. Pentru ca spatiul egeean a fost extrem de ravasit in mileniile III si II i.e.n. (Intre indoeuropeni si dorieni).

Prima miscare importanta (de dupa indoeuropeni,sau ultimele valuri ale acestora) e semnalata de incendierea nivelului II de locuire, de la Troia. (In linii mari, 2200 i.e.n.) Cine sunt agresorii? Daca Troia era in relatii bune (nu putem afirma -fara dovezi clare- mai mult, desi se banuieste) cu populatia din bazinul Dunarii Inferioare, cine o ataca? (Va amintiti ca Troia I este fondata pe la 2800 i.e.n.). Acest foarte gros strat de arsura a fost atribuit de Schliemann -in mod eronat- Troiei homerice. (Si depozitul „L”, apartinind acestui strat -si continind superbe bijuterii de aur- a fost gresit interpretat ca tezaurul lui Priam. Cind am citit prima data nr. depozitului, nestiind ca Schliemann a numerotat depozitele descoperite cu cifre latine -deci, depozitul „50”- l-am citit cu aplomb „el”.)

Ar fi bine daca lucrurile s-ar opri doar la aceasta enigma.

Dar… in jurul anului 1700 i.e.n. (sec, XVIII), in teritoriile egeene apare alt val, care se simte pina-n Creta. Nici Anatolia nu-i ferita da modificari masive, cam in aceleasi perioade cu Creta.

Spre sfirsitul sec. XV, vin aheii. Ocupa toata Grecia si Creta. Unii considera ca acum coboara philistinii din Creta in Palestina. E de ajuns?

Nu, nu s-a terminat, pentru ca (tineti minte?) mai sosesc si dorienii („popoarele marii”) spre sfirsitul sec. XIII, inceputul sec. XII i.e.n.

Daca mai adaugam si migratiile spre si din Armenia………

Iata un tablou general foarte atragator. (Voltaire nu-l cunostea cind a decretat ca „L’Histoire n’est que le tableau des crimes et des malheurs”. Privind spatiul egean in mileniul II i.e.n., ii dam perfecta dreptate. Pentru ca toate noile valuri de populatie sunt insotite de distrugeri ale locuirilor bastinasilor.) Nu ne propunem sa vedem de ce vin valuri dupa valuri de migratori aici. Nici cine sunt si de unde vin.

Daca pentru indo-europeni si dorieni (inceputul si sfirsitul fenomenului) avem date relativ sigure, pentru celelalte valuri de populatie nu avem astfel de date. Un fenomen care dureaza cam 1000 de ani. Si care forjeaza populatiile de azi ale zonei.

Cum Peninsula Balcanica are o forma „clasica”, e usor de urmarit populatia care vine aici fie pe fatada estica, fie pe fatada vestica. Si totusi…

Miscarile amintite, nu au urme in Balcani sau la nord de Dunare. Nimeni nu are certitudinea provenientei populatiilor respective.

Mai mult, prima scriere folosita in Europa („linearul A”) nu este descifrata. Desi „linearul B”, care-l urmeaza, este descifrat cu ajutorul limbii grecesti (greaca veche, nu limba elena contemporana). Pentru prima scriere nu s-a potrivit nici o limba (veche sau noua), pornind din India ( trecind prin luwita si traca si toate limbile zonei, in general) si ajungind in Letonia.

Cred ca trebuie amintit ca efortul lui MIchael Ventris, cel ce a descifrat „linearul B” in 1952, a fost extrem de lung. A inceput in 1940. Si nu a reusit decit dupa ce a ascultat si de opiniile altror lingvisti (Alice Kober, Vladimir Georgiev, Ktisopoulos, Miss Stawell, Persson si Mylonas). Primele cuvinte descifrate au fost „ko (r) wo (s)” (baiat) si „ko (r) wa” (fata). (Prin urmare „kurva” inseamna fata, la origine. Evolutia semnificatiei este ciudata.) Revenind la eforturile lui Ventris, trebuie sa subliniem si ajutorul lui Chadwick. Se pare ca acest alfabet este datat in sec. XVI-XV i.e.n.

Prin deductie logica, „linearul A” este anterior. Nu cu mult, pentru ca multe semne din el, se regasesc in „linearul B”. Si totusi, nu poate fi descifrat…E drept, e vorba de putine tablite (cam 300), majoritatea cu un singur cuvint. Uneori monosilabic.
Totusi…

Dar, daca „linearul B” este anterior venirii aheilor (care nu schimba nimic din punct de vedere lingvistic) cine sunt cei care vorbesc greaca veche, dar nu si-au impus limba in „linearul A”? Dar cine a inventat si folosit „linearul A”? Cu alte cuvinte, grecii sunt autohtoni, sau au venit si ei? De unde? Cine locuia inaintea lor aceste meleaguri? Nu cumva, efortul de a dovedi ca pe teritoriul patriei actuale (a noastra, a altora) s-a format o cultura sau alta este ridicol? Pentru ca e posibil ca o populatie sa fi ajuns la maturitate culturala intr-un teritoriu si sa fi plecat pentru a evolua in alt teritoriu (cauze posibile multe;chiar foarte multe pentru a le prezenta fie si pe scurt). Prin urmare,pre- istoria patriei nu inseamna si pre-istoria populatiei actuale a patriei…Fara indoiala, lucrurile s-au mai temperat in ultimii 2500 de ani. Dar inainte…(Tocmai din acest motiv, afirmam la inceputul seriei de articole ca e ridicol demersul nationalist in preistorie.)

Acum, cred ca intelegeti mai bine complexitatea problemelor.

Cred ca pricepeti de ce nu putem face afirmatii hazardate. De ce tracii nu sunt peste tot, in acelasi timp, asa cum afirma unii. (Rude cu germanii, slavii, latinii…..Sigur, initial toti europenii au format un singur grup, sau citeva mici nuclee inrudite. Dar acestea -dupa ce-au sosit in Europa- s-au divizat de mii de ani si au evoluat separat, in conditii diferite si in relatii diferite cu urmatorii noi veniti din afara Europei. Unii au fost subordonati de noii veniti, altii au asimilat aceste grupuri, etc. Pentru ca-n Europa nu exista nici o „rasa pura”. Lucru dovedit deja de analizele ADN.) Iar datele oferite de arheologie, trebuiesc verificate si de alte stiinte (lingvistica, antropologie -in sens european:masuratori antropometrice, analize ADN-). In ceea ce priveste etnografia (antropologia in sens american), nu poate aduce dovezi indubitabile asupra rudeniei unor populatii. Pentru ca raspunsul comunitatilor umane in fata acelorasi probleme este -uneori- identic. (Normal, mintea umana functioneaza la fel. Indiferent de culoarea pielii sau limbajul folosit.) Si atunci, daca avem premise identice si aceleasi posibilitati de tipuri de rationament, obligatoriu vom avea posibile raspunsuri identice. Pe de alta parte, populatiile europene (cel putin in preistorie, desi eu cred ca fenomenul s-a pastrat continuu, existind si azi) au fost extrem de mobile. Au existat numeroase contacte ale acelorasi grupuri, in epoci diferite. E foarte greu sa afirmi care obicei este imprumutat, de la cine, si -mai ales- cind.

Prin urmare, tot ce se poate face este sa sapam corect (trebuie avut grija si „pe cine….sapam”) si sa publicam cu sinceritate rezultatele. Analizind pe intervale cronologice si spatiale mici, vom reusi sa umplem „petele albe” din cunoasterea trecutului.

Revenind la situatia …balcanica, putem face aprecierea ca Romania, Ungaria si Serbia detin „cheia” descifrarii trecutului. Venirea si plecarea populatiilor de aici trebuia sa lase (si a lasat) urme in aceste zone. Problema e ce facem acolo unde nu gasim urme. Fara indoiala, continua cercetarea, dar pina la noi rezultate tragem concluzii interpretind lipsa descoperirilor, sau asteptam descoperirile?

P.S. Nu vreau ca cititorii sa traga concluzia ca neg fenomenul tracic. Nu cred ca asta rezulta din prezentarile mele. Fenomenul tracic a fost extrem de important in „zorile istoriei” europene. (Hai sa spunem de la Hecateu incoace.) Dar, in acelasi timp, neg hotarit traco- MANIA si impingerea fenomenului tracic in eneolitic sau epoca bronzului.(In pre-istorie.) In general, afirmatiile trebuiesc sustinute cu dovezi materiale indubitabile, nu cu „asa a zis” unul sau altul, sau dovezi…”etnografice”. (Doar nu ati uitat proverbul romanesc „Cite bordeie, atitea obiceie!”….Oare ce semnificatie o avea proverbul asta?)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Premiile Mondiale Sony pentru Fotografie si fotograful Delly Carr surprind esenta fotbalului in imagini

Bucuresti, 22 Ianuarie 2009 - Celebrul fotograf sportiv internaţional, Delly Carr va prezida Ediţia din 2009 a Sony Campaign Award...

Închide
3.149.254.25