Rugbyștii irlandezi sunt mobilizați de Ireland’s CallLa meciul de rugby Irlanda – Anglia din Turneul Celor Șase Națiuni de la Dublin comentatorul de la TVR2 unde am privit meciul (mă aflam din întâmplare la București) nu a reușit să explice de ce înaintea începerii partidei se intonează două imnuri ale gazdelor, alături de God Save The Queen pentru echipa oaspete.
Alături de Amhrán na bhFiann (termenul în limba irlandeză pentru “The Soldier’s Song” – Cântecul soldatului) se cântă și Ireland’ Song, care spre deosebire de primul imn este intonat de toți purtătorii tricoului verde cu trifoi.
Care e explicația? Primul cântec este imnul național oficial al Republicii Irlanda, pe când al doilea este un cântec scris special pentru echipa de rugby în anul 1995 de compozitorul Phil Coulter.
Trebuie spus că echipa de rugby a Irlandei este una a ÎNTREGII insule, cuprinzând nu numai jucători din Republicii Irlanda, ci și jucători din Irlanda de Nord, Ulster, care este parte a Regatului Unit.
Republica Irlanda este în majoritate catolică, iar Ulster-ul în majoritate protestant, așa încât acest imn, neutru din punct de vedere politic și religios a devenit un cântec de mobilizare pentru jucătorii de rugby irlandezi, fie ei catolici sau protestanți, fie cetățeni irlandezi fie bitanici, ca și pentru cei peste 82000 de spectatori de pe Croke Park stadionul unde joacă doar de doi ani XV-le irlandez.
De ce doar de doi ani? Deoarece Lansdowne Road, stadionul pe care-și desfășoară în mod obișnuit meciurile nu numai echipa de rugby dar și naționala de fotbal a Republicii Irlanda (separată de cea a Irlandei de Nord) este în reconstrucție.
Croke Park (sau “Croker” cum mai este dezmierdat de dublinezi ) este un stadion construit special pentru sporturile “gaelic” – irlandeze – și în special pentru fotbalul gaelic – o variantă irlandeză a soccerului englezesc.
Până în 2005 asociația sporturilor gaelic interzicea jucarea jocurilor “englezești” – fotbal și rugby – pe gazonul de la Croke Park.
Explicația ținea de politică – la 21 noiembrie 1920, cu un an înaintea obținerii independenței Irlandei de Regatul Unit, un detașament de auxiliari ai armatei britanice au deschis focul împotriva spectatorilor la un meci de fotbal gaelic ucigând 14 persoane.
Memoria acelui masacru, precum și faptul că asociația jocurilor gaelic a fost un bastion al naționalismului a împiedicat până acum doi ani pătrunderea jocurilor “englezești” pe superbul gazon al celui mai mare stadion al Irlandei, în care încape 2% din populația țării.
Renovarea stadionului Lansdowne Road a prilejuit însă schimbarea (votată oricum, cu majoritate, în 2005), iar testul principal l-a constituit meciul Irlanda – Anglia de la 24 februarie 2007. Când a fost intonat God Save the Queen nu s-a auzit niciun murmur, necum huiduieli așa cum se temuseră unii.
Iar sâmbătă, atmosfera solemnă s-a repetat la intonarea imnului fostei puteri ocupante, apoi al celui al Republicii Irlanda, devenind înflăcărată atunci când s-a intonat imnul non-politic – Ireland’s Call – care reunește pe irlandezii din două țări, de două credințe și cu două loialități politice și naționale diferite.
Rugby-ul (nu însă fotbalul) și muzica au învins naționalismul sectar, moștenire a unui conflict care a durat timp de secole, dovedind desuetudinea acestui sentiment care a generat atâta vărsare de sânge.
Puteți asculta Ireland’s Call aici> http://www.youtube.com/watch?v=eIxe5ooQtqI