caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Situaţia actualizată privind cetăţenii români din Fâşia Gaza

de (8-1-2009)

Un grup de cetăţeni români (patru familii) din Fâşia Gaza a ajuns în această dimineaţă în punctul de frontieră de la Erez, cu un transport organizat cu sprijinul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, în cadrul unei operaţiuni mai largi de evacuare a cetăţenilor străini din această zonă, demarate în dimineaţa zilei de 8 ianuarie.

Acţiunea de evacuare a fost organizată cu sprijinul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi cu aprobarea autorităţilor israeliene.

Personalul consular al ambasadei României se află în punctul de frontieră pentru a asigura eliberarea documentelor de călătorie necesare cetăţenilor români pentru a ieşi din Fâşia Gaza, precum şi pentru a asigura tranzitul acestora pe teritoriul israelian, spre Iordania.

După îndeplinirea formalităţilor de frontieră şi eliberarea titlurilor de călătorie de către personalul consular aflat la Erez, persoanele respective vor fi conduse spre frontiera cu Iordania, prin grija Ambasadei României la Tel Aviv. De aici, vor fi preluate de Ambasada României la Amman şi transportate la aeroport, de unde îşi vor continua călătoria spre România sau spre altă destinaţie dorită.

Până astăzi, 8 ianuarie 2009, la ora 10,00, 69 cetăţeni români (23 adulţi şi 46 minori), la care se adaugă 12 cetăţeni palestinieni, îşi exprimaseră dorinţa de a fi sprijiniţi de către personalul Ambasadei României la Tel Aviv în vederea părăsirii zonei de conflict.

MAE va fi în măsură să comunice numărul exact al cetăţenilor români care ies din Fâşia Gaza în cadrul operaţiunii de evacuare de astăzi după ce vor fi îndeplinite formalităţile de la punctul de frontieră, iar personalul consular român va intra în contact cu aceştia.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Apel in interesul romanilor din Gaza

Exprimandu-mi profunda ingrijorare privind escaladarea si continuarea conflictului din regiunea Gaza, care in aceste momente afecteaza civili neinarmati, femei, copii...

Închide
18.219.131.216