caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Păstrătorul de drept al valorilor fundamentale

de (4-1-2009)

La 30 decembrie 1947, România era deposedată de ultima instituţie cu autoritate naturală şi cu vocaţie de garant al democraţiei, Regele Mihai. Dictatura uzurpa Monarhia, în numele unei Republici pe care nu avea de gând şi nu putea să o pună în operă. Vocea poporului avea să fie înnăbuşită pentru 50 de ani.

Dar, lovitura grea dată României, în acea zi, a fost zdruncinarea brutală a identităţii naţionale. Între 40 de ani de comunism şi decapitarea statalităţii, este o deosebire echivalentă cu cea dintre confiscarea unei case şi incendierea ei.

Sovietizarea a reprimat nu doar oameni şi grupuri sociale, ci şi instinctul binelui național, fiorul identității și al statalitalităţii, bazate pe conlucrarea dintre autoritatea monarhică şi democaţia reprezentativă. Statul a fost acaparat de un grup de putere fără nici un sprijin natural, altul decît voinţa tancurilor sovietice. Administraţia s-a transformat într-o maşinărie menită să satisfacă ambiții personale de putere.

Faptul că Familia noastră are un rol de jucat în România de astăzi nu se datorează simpatiei oamenilor politici faţă de monarhie, nici neliniştii ţărilor lumii faţă de continuitatea, tradiția sau identitatea noastră. Acest rol a fost şi este acela de păstrător şi slujitor al valorilor fundamentale, fără de care nici o societate nu cunoaşte devenirea întru Bine şi nici dezvoltarea sub semnul Interesului general.

În momentul în care românii au înţeles că patriotismul are o măsură precisă şi obligatorie în dezvoltarea infrastructurilor sociale; că etalonul moral al guvernării este tot atât de necesar ca reprezentarea parlamentară şi alegerile libere; că puterea exemplului personal este tot atât de valoroasă ca şi prosperitatea; când au simţit pe pielea lor că legitimitatea dată de voturi nu înlocuieşte mândria şi moralitatea; când au intuit că inteligenţa societăţii civile nu ţine loc de generozitate şi că abilitatea politică nu poate suplini loialitatea, atunci ei au început să înțeleagă că Familia Regală reprezintă un element structural tot atât de necesar societăţii româneşti, pe cât este cel politic, construit în armonie și complementaritate cu acesta.

Monarhia constituțională

Regalitatea a redevenit o parte a României pentru a pune umărul la statornicie. Ea a putut influența mersul țării chiar și deposedată de putere politică sau de răspunderi administrative pentru că are o vocaţie naturală de leadership. Regele s-a întors în ţara sa. Este vremea ca şi România să pună capăt exilului la care a fost pe nedrept condamnată.

Peste tot în Europa, unde sistemul democraţiilor liberale funcționează performant și coerent de șase decenii încoace, se caută soluţii pentru gestiunea schimbărilor dramatice care au loc în societate, pentru a opri degradarea substanţei puterii publice, pentru a face faţă deficitului de performanţă, lipsei de generozitate și de responsabilitate ale celor care conduc temporar instituțiile guvernării.

În România, deși de șaptesprezece ani încoace consolidăm instituțiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de personalitatea și de acțiunile omenilor care au gestionat puterea. Instituția trebuie să fie mai importantă decât omul. Fiindcă numai această precauție a sistemului poate împiedica devierile pe care democrația, ca instrument, nu le poate evita.

Dacă mă uit, prin comparație, la comportamentul public al regelui Mihai și la cel al liderilor politici, constat că Regele, deși octogenar și purtător de Coroană, s-a purtat în permanență în spiritul unei democrații liberale armonioase, cu măsură, bun simț, cu grijă față de oameni și cu respectarea cuvântului dat. Ceilalți au făcut prea adesea, exact contrariul: de câte ori au putut, au acționat la limita legii, au aplicat regula bunului plac, au folosit propria instituție, de la mici primării până la marile piese de pe tabla de șah a administrației publice centrale, în sensul interesului personal, au manipulat societatea cu toate mijloacele, private sau publice, în direcția care le convenea mai mult.

Aceste devieri de la comportamentul democratic și instituțional sunt expresia și sursa inconsistenței instituțiilor înseși. Deși democratice, unele instituții au devenit mecanisme vulnerabile, fără istorie, fără continuitate, fără respectabilitate, fără competență, care cad pradă, constant, brutalității ego-ului fiecărui aventurier care ajunge, pe cale democratică, să le domine.
Faptele lui Carol I rămân în istorie nu fiindcă au fost monarhice, ci fiindcă au fost fondatoare de stat modern, vizionare și aducătoare de statornicie. Ele au validat principiul monarhic, ca element structural al societăţii româneşti.

România europeană, folosind fără complexe de inferioritate argumentele ce au format-o ca stat modern, va fi o țară mai puternică, mai pragmatică și mai capabilă să înfrunte timpuri ce nu se anunţă nici liniştite şi nici paşnice.
Regele este păstrătorul de drept al valorilor fundamentale. Pentru a vedea coroana pe care regele Mihai o așază pe creștetul României de astăzi, nu ai nevoie de ochi, ci de cetățenie.

Ecouri

  • nick sava: (4-1-2009 la 00:00)

    Tin minte ca pe 22 dec 1989, in multimea care sarbatorea fuga dictatorului comunist, a aparut un tinar cu un tablou al MS Regele Mihai, tinar. Multimea l-a huiduit – si nu m-am mirat. Eu insumi priveam cu neincredere „inlocuirea unui stapin cu altul”.

    De atunci am avut vreme sa imi reconsider sentimentele si optiunea politica. Dar asta nu ma impiedica sa vad ca sansele revenirii unei monarhii constitutiale sunt relativ firave. Educatia romanilor a fost formata in ultimii 60 de ani, mostenirea propagandei comuniste este de netagaduit. Mai rau, majoritatea tinerilor vad un ideal in republica prezidentiala (tip americana), repeta papagaliceste afirmatia ca ‘monarhia a fost aruncata la gunoi de catre istorie”.

    Va fi foarte greu, daca nu imposibil. Si, din pacate, Alteta Voastra, referirea la faptele inaintasilor (Carol I, Ferdinand) impresioneaza mai putin pe romani, care traiesc in prezentul tranzitiei, mizeriei si crizei. Implicarea Curtii Regale este minima (sau ne-indeajuns promovata in mass-media). Este numai o opinie personala.

  • Mircea Munteanu: (4-1-2009 la 00:00)

    „Dacă mă uit, prin comparație, la comportamentul public al regelui Mihai și la cel al liderilor politici,…” aveti dreptate.

    Asta e adevarata diferentiere dintre Majestatea Sa si normele care l-au format si pe care vrea sa le re-introduca in Romania, si autoritatile noastre contemporane. Educate de comunisti si tranzitie.

    Nu exista compatibilitate intre cele doua forte.

    Populatia se trezeste, dar greu. Iar unii, prefera sa nu se implice, continuind ideea „capul plecat…”

  • doru cristian: (4-1-2009 la 00:00)

    laşitate, bârfă, invidie, orgoliu prost înţeles şi aplicat, cultură infantilă, uite numai câteva din trăsăturile definitorii ale acestui neam mioritic al cărui caracter se defineşte prin propriile ” CUGETĂRI ” una din ele fiind ” CAPUL PLECAT SABIA NU-L TAIE „.

    prezentele alegeri, ce au dovedit „ÎNCREDEREA” şi „SPERANŢA”, au fost un prilej, hai să zicem democratic, de a schimba cursul istoric al României, dovedit prin marele absentism. Lingăii şefi de ONG – false ONG-uri fiind subvenţionate de puterile ststului -, nu mai pridideau cu explicarea comportării „normale”.

    Dar nu acesta este important, important este faptul că lideri ai partidelor istorice şi-au trădat partidele însăşi prin comportamentul în scurtele periode de guvernare – aşa se lăudau ele, în fond prin cârtiţe şi infiltraţi permişi prin o intolerabilă permisivitate fără minima verificare – au dezamăgit crunt românul. Prezentul arată acelaşi aspect, PNŢCD-ul ce ar putea fi ultima şansă de normalitate şi chiar întoarcere la Monarhie, prin lideri nu face decât să susţină fluctuaţia de securişti, informatori lideri PCR, miliţieni din fruntea instituţiiloor statului, a ONG-urilor subvenţionate de stat, a tot felul de autorităţi, instituţii SC. Nu vor – partidele istorice şi cu deosebire PNŢCD – şi nu-i interesează să promoveze oameni are au dovedit deja prin fapte o poziţie demnă.

    Prima replică la o acţiune a unor astfel de oameni – de cei demni, proveniţi din grupul celor persecutaţi ca duşmani de clasă, origine socială nesănătoasă, oponenţi dovediţi din epoca comunistă -, este fă tu şi eu voi vedea ce faci după ce o vei păţi tu, aşa ca să nu mai faci pe şmecherul şi să te dai mare. Iar dacă reuşeşti – ceea ce este groaznic de greu sau chiar imposibil -, vin imediat şi se înfig în faţă cu meritele însuşite de la cei ce şi-au riscat chiar existenţa, nu exagerez, aşa este, eşti supus exterminării cu întreaga familie.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Primul zbor cu cu ajutor umanitar catre Gaza

Doua aviane transportoare C-130 apartinind fortelor aeriene elene au decolat de pe aeroportul militar de linga Pireu cu destinatie Tel-Aviv....

Închide
18.221.52.77