Sabiile (spadele) nu au o bibliografie voluminoasa in preistorie. Nu voiam sa abordez subiectul (destul de sarac) dar comentariile postate de o revista serioasa, mi-au atras atentia.
Din pacate, moderatorii revistei on-line (sau conducerea ei) permit postarea unor comentarii tracomane de cel mai prost gust cu putinta. (De fapt, nu exista traco-mani de bun-gust.) Cred ca e mai bine sa utilizez expresia tracomani afoni, caci habar nu au de ce s-a descoperit si de rezultatul cercetarilor miilor de arheologi din Europa-Asia-nordul Africii. (Mai sunt si tracomani ce au studiat si preiau critic -cit pot ei- informatiile.) In aproape un secol de investigatii scrupuloase. Acesti pseudo-autodidacti, ne recomanda sa privim fenomele arheologice si descoperirile \”ca din avion\” (expresia le apartine) (fara sa stie ca una din metodele de baza ale arheologiei este plasarea tuturor descoperirilor pe harta, pentru buna intelegere a fenomenului). Ei se evidentiaza prin confuzii, nestiinta, interpretarea fenomenelor \”dupa ureche\” si subiectiv, unilateral, desprinzind faptele de interes de context, facind apel numai la bibliografia favorabila, pe care nu o preiau critic. In acelasi timp, amesteca datele istorice, comentind evenimente despartite de sute sau mii de ani ca fiind contemporane. Eventual, schimba datele intre evenimente (Daca Eminescu a facut-o, in Scrisoarea a III-a, ei de ce n-ar face asa ceva?). Tracomanii sunt perseverenti si continua tiradele lor, in speranta ca \”O minciuna repetata de 1000 de ori, sfirseste prin a fi crezuta\” (mai ales de publicul nestiutor). Va amintiti citatul? In fapt, greseala este a moderatorilor, care in numele \”libertatii de exprimare\” a cititorilor, posteaza toate ineptiile. Cred ca trebuie sa avem doua tipuri de moderatori: cei obisnuiti si cei stiintifici, care sa blocheze orice veleitati de postari stiintifice ale afonilor. Din orice tabara (politica) ar fi ei.
Se spunea in revista respectiva de \”sabii akinakes\”, etc. Ei bine, nu exista asa ceva. Termenul este de \”pumnal de tip akinakes\”. Este prima mentiune a unor arme prevazute cu miner si o lama. Lama era mica si triunghiulara si fabricata din silex. Se presupune ca si cornul de animale (taiat si fasonat) putea fi utilizat ca atare. Deci arme de impuns, in lupta corp la corp.
Indoeuropenii (am vazut arealul lor de formare) erau calareti ce aveau si acest pumnal. El este figurat pe statuile de lut sau piatra (menhire) alaturi de topoare de lupta, etc. (Pentru cunostinta cititorilor care nu au urmarit serialul meu, fenomenul venirii indoeuropenilor se dateaza 2800-2200, i.e.n.)
Silexul este o roca speciala. Oamenii au invatat s-o prelucreze prin percutii repetate. Se obtineau piese mari ce erau prevazute cu \”dinti\” sau mici aschii cu margini taioase. Domeniul de utilizare era foarte larg (taierea lemnului, jupuirea si transarea vinatului, etc.) In cultura Gumelnita (eneolitic, anterior sosirii indoeuropenilor) exista niste \”lame\” de silex de mari dimensiuni: 30-50 cm lungime. (Daca vizitati muzeul din Oltenita, puteti sa le vedeti expuse in vitrine. Sunt exponate de efect, ale unui muzeu care s-ar numi mai degraba \”Muzeul culturii Gumelnita\”. Sigur nu veti regreta vizita.) Problema e : la ce foloseau? Se stie ca silexul este extrem de casant. Un simplu efort pe alta axa decit cea a rezistentei maxime a piesei duce la ruperea ei. In cazul unor piese atit de lungi, simpla scapare din mina (mai ales pe un teren pietros) poate duce la spargerea ei. Eu (strict personal) cred ca aceste lame de mari dimensiuni sunt \”depozite\” de lame mici. La nevoie se rupea o bucatica mai mica (5-10 cm) pentru utilizari curente. Poate aveau functii economice (tezaurizare) sau religioase. Dar in nici un caz, nu erau folosite in practica de zi cu zi, datorita fragilitatii lor.
La noi, primele pumnale de bronz apar tot din zonele Caucaz, prin nordul Marii Negre. Akinakes-ul este preluat de noua tehnologie. Acum arma poate sa si taie (cu greutate), desi functia principala e data tot de impungere. Aceste pumnale se raspindesc rapid (dincolo de migratia diferitelor grupuri de populatie: cumparare, daruri, capturi, tributuri, mestesugari itineranti, sau ocazional, prin situatii atipice) in tot spatiul ponto-egean.
Este de semnalat dimensiunea din ce in ce mai mare a pieselor (lamelor). Se poate spune ca asistam la nasterea spadelor, desi suntem -inca- la spada mica (mai degraba \”tesac\”). Formele sunt diferite, principalele forme sunt lamele alungite, ca frunza de salcie sau cu baza mai lata (si rotunjita), asemanatoare frunzelor de tei (cu virful putin mai lung).
Tot in epoca bronzului, la Micene, apare rapiera de bronz. (O lama lunga si foarte ingusta.) Lama e atit de fina, ca nu poate fi folosita la taiat. Doar la impuns. Din fericire, in mormintele princiare de la Micene, s-au descoperit inele cu pietre semipretioase. Pe ele, erau figurate diferite scene. Unele, surprind luptatori cu rapiera. Fara armuri si coif. Doar cu o legatura in jurul soldurilor si inarmati cu rapiere tinute in mina doar cu citeva degete. Scrima, a fost inventata acum 3500 de ani, in Grecia. (Reinventarea ei in Italia pre-renascentista, are ca motor venirea bizantinilor ce se refugiaza din calea turcilor?). Rapierele au fost foarte raspindite in epoca bronzului. Si la noi, si-n Europa Centrala. (Rapierele moderne au doua taisuri, sau 3-4; cele cu 3-4 muchii sunt triunghiulare sau rombice in sectiune.)
Lama de taiat, are o evolutie spectaculoasa dupa \”imblinzirea\” fierului.
Pe de o parte, ramine spada scurta folosita de greci-macedoneni-romani pentru lupta corp la corp. Pe de alta parte, devine lunga si lata in zona temperata a Europei, imediat la nord de latini-greci. In aceasta zona, celtii si germanii folosesc spada lunga, dreapta si lata. Dacii vor inventa spada lunga, lata si curba (falx) si pumnalul curb (sica). Uneori, curbura este interioara. Spada era folosita cu o mina sau cu doua. Uneori, are o coada de lemn mai lunga, ceea ce o transforma intr-o arma hibrida: lance-spada. Foloseau si spada dreapta si lunga, cu doua taisuri, dar falx-ul este reprezentativ.
Este de mentionat ca in timpul razboaielor cu dacii, romanii si-au intarit coifurile, caci nu rezistau la loviturile spadelor dacice. ( O paranteza despre acest subiect: rezistenta coifurilor.Toata lumea se intreaba de ce coifurile prusacilor aveau o \”tepusa\” ridicola pe crestet. Simplu: pentru devierea loviturilor de spada. A disparut abia in timpul primului razboi mondial.)
Poate parea…tracoman enuntul urmator, dar romanii se temeau mai mult de palosele dacilor decit de sagetile partilor. Singurul monument roman in care apar soldatii Romei raniti, este Tropaeum Traiani. Cine cunoaste propaganda latina (mai ales cea imperiala) isi da seama de amploarea fenomenului redat de metope. (Explicatia consta in faptul ca spada era folosita de oameni puternici, ce loveau cu doua miini. Acest lucru coroborat cu unghiul lamei, producea taieturi adinci, foarte greu vindecabile in epoca. Nu mai vorbim ca despicau un coif ca pe un nimic, retezau miini si picioare, etc. In ce priveste unghiul lamei, sa ne amintim ca Ludovic al XVI-lea a corectat ghilotina, care initial avea un cutit drept, redesenindu-l in unghi. Daca inainte avea, uneori, dificultati, chiar la taierea unei verze, cu noul desen nu \”rata\” nicodata. Dupa cite stiu, dacii sunt primii care deseneaza -si folosesc- o lama curbata. Modelul va reapare in…Orient, in epoca medievala.)
Spada a devenit simbolul omului de arme. Mai mult. A elitei militare si sociale. Prin aceasta, semnificatiile sale difera de cele ale toporului de lupta. Arma e pastrata in panoplii pina in timpul primului razboi mondial.
Uniformele de gala si/sau parada au, si astazi, prezenta spada (de fapt sabia, caci are doar un tais; spada are doua taisuri) in \”inventar\” (pentru comandanti si ofiterime) in unele armate. Ba mai mult, miresele infanteristilor marini ai SUA (tot ofiterimea) sunt lovite peste…\”posterior\” cu latul spadei de catre cavalerul de onoare. Semn de initiere si aducere aminte a ceremoniei prin care se intra intr-un corp de elita. (Sau ce-a fost si ce-a ajuns, sarmana spada…)