caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Religia în spaţiul mioritic

de (21-12-2008)

Motto:
„Cand aveti sa terminati cu obiceiurile astea barbare?”
l-am intrebat pe inchizitorul care tocmai aprinsese rugul.
„Gresesti! Nu e nicidecum Evul de mijloc, Ci este
cea mai avansata era a umanitatii!”.

Un fenomen interesant se petrece acum atat in Romania, cat si in alte tari est-europene care abia au scapat de comunism. Pentru a ilustra ceea ce vreau sa discut voi cita un mesaj primit de mine de la un fost coleg de facultate. In esenta este vorba de unul din multele texte „crestine” care circula acum pe net, descriind cazul unei femei sarace (i se da un nume foarte aproximativ sunand foarte aproximativ englezeste) care se duce la bacan cu o lista de cumparaturi sa cumpere pe credit, iar bacanul nu-i da nimic. Apoi cineva ii spune sa puna pe cantar lista spunandu-i ca va primi atatea lucruri cate sunt scrise pe acea hartie, egaland in greutate lista aceea (bineinteles miraculoasa). Hartia bineinteles ca a avut o greutate imensa si ea pleaca fericita acasa cu cumparaturile pe credit. Apoi urmeaza indemnul de a spune o rugaciune. Totul de o stupiditate remarcabila!

1. Surpriza

Daca expeditorul acestui mesaj ar fi fost un oarecare bacan sau calugar, nu m-as fi mirat nimic. Dar expeditorul mesajului (compus cum se pare de vreun agramat din Romania, care nu prea cunoaste nume americane sau englezesti), este o persoana cu studii superioare, care in facultate a fost printre cei mai buni studenti. Jongla cu mecanica cuantica; teoria relativitatii era un fleac pentru el. M-am intrebat atunci, stiind toate aceste lucruri, ce se intampla acum in tara?
Si dintre romanii emigrati in alte tari sunt destui care fac la fel.

Cum se face ca o persoana ca el „a vazut lumina” in vreo secta noua sau veche? Cum se explica disocierea personala care a avut loc in atatea cazuri de intelectuali romani, care in trecut cunosteau bine legile cauzalitatii iar acum isi reduc capacitatea de a gandi la acest nivel indescriptibil de scazut?

2. Vidul de spiritualitate

In cazul dat este vorba despre o persoana dintr-o familie modesta, din „clasa muncitoare”, ai carui parinti au plans la moartea lui Stalin, cum mi-a spus chiar el.
El a fost ateu, si s-a convertit acum (fara sa-si schimbe cu nimic comportamentul, evident!) la prima secta care l-a contactat. A cazut si logica, si cauzalitatea, si experienta de viata si a pornit-o din nou de la zero, ca un adevarat om de tip nou. Este un caz tipic!
Cumva acest fenomen are loc in masa in tara. Abia acum iese la iveala goliciunea morala si intelectuala a atator oameni. Exista cu siguranta o dorinta de a umple acest gol cu ceva spiritualitate. Dar ce spiritualitate? Ce pica de undeva, ce pare a fi mai la indemana! Umplutura!
Iar in spatiul mioritic trebuie sa recunoastem ca dupa decapitarea intelectualitatii de regimul lui Stalin si acolitii lui in Romania, intelectualitatea a trebuit sa renasca de la zero.

Ca si cand nu ar fi existat mai devreme in Romania nici un intelectual. Si atunci de ce sa ne miram de atitudinea de azi a intelectualitatii romanesti?

A existat o serie intreaga de intelectuali „noi”, foarte laudati de postul de radio Europa Libera, pentru ca macar in secret se opuneau regimului. Macar teorretic, ca practic nu a fost cazul cu majoritatea. Astazi ei sunt la conducere impreuna cu garda a doua a partidului Comunist.

Din pacate sunt destui dintre ei care au numai o spoiala de cultura. Am o lista intreaga de nume de astfel de exemplare, dar azi am vrut sa discut numai despre amploarea acestui fenomen inedit. Cu putin mai multa cultura autentica, asa ceva nu s-ar intampla azi.

3. Un pas inainte, doi pasi inapoi

Sunt sigur ca reluarea traditiilor si povestilor medievale, care este mai degraba efectuata dupa modelul musulman decat dupa cel occidental, nu este de natura sa rezolve problemele romanesti. Exista o enorma foame inconstienta de cultura, de care nici conducerea de azi nu-si da seama si nici intelectualii la moda. In cazul unei reviste romanesti ce apare si pe internet, am citit de curand cateva mesaje ce m-au pus pe ganduri: un baiat intreba revista ce rugaciuni sa spuna ca sa i se vindece mama lui care sufera de inima. „Ca daca moare, ma sinucid”. Tatal lui si sora murisera anterior intr-un accident de masina. Altul intreba, se pare, tot de rugaciuni, cand spunea ca doreste sa se schimbe, „sa nu mai fie fatalau” cum ii spun parintii.
In mod normal raspunsul corect ar trebui sa fie ca „rugaciunile ajuta ca frectia efectuata unui picior de lemn”. Adica deloc.

In Occident medicii sunt datori sa spuna pacientilor daca au cancer si moartea e aproape. In cazul acelui copil de 7 ani mediatizat in SUA, medicii i-au spus ca mai are o saptamana de trait. In Romania asa ceva se ascunde sub covor. Fictiunea prevaleaza peste tot, in toate domeniile; acest lucru este o ramasita din gandirea comunista.

4. Puterea rugaciunilor (intercessory prayers)

Dar, vorbind de „puterea rugaciunilor”, vreau sa adaug ca in SUA s-a facut un studiu pe un numar imens de cazuri, de ordinul miilor, pentru ca datele stiintifice obtinute sa fie cat mai corecte. S-au luat in considerare bolnavii de cancer dintr-un spital, facandu-se doua grupe egale. In fiecare grupa sa-u pus bolnavi echivalenti, adica avand boala in acelasi stadiu. Pana si natura cancerului a contat: sa fie egalitate si din acest punct de vedere. Dupa care, unui grup de credinciosi crestini i s-au alocat la fiecare cate un bolnav, pentru sanatatea caruia sa se roage tot timpul. Pentru al doilea grup nu s-a rugat nimeni. Dupa un an, doi ani si dupa trei ani s-au facut bilanturi. Rezultatul a fost nul!

Mortalitatea a fost identica! Deci rolul rugaciunii a fost nul.
(Ulterior un participant la acest experiment a spus: este adevarat ca mortalitatea a fost identica, dar bolnavii pentru care s-a rugat cineva au fost ceva mai calmi. Asa o fi!)

5. Intrebare

Ma intreb, de cate ori vad ca clerul romanesc a mai facut o gafa care a fost aprobata de guvern, incotro mergem.
Oare vrem sa mergem spre progres sau spre regres? Ca undeva tot mergem, nu stam pe loc un moment sa mai si reflectam inainte de a porni. Se pare ca am ratacit drumul, apasand pe aceasta pedala a moastelor si rugaciunilor care fac minuni.

Partea proasta este ca nu e cel mai potrivit moment acum sa fabrica din nou (pentru a cata oara!?) o democratie „originala, unica in felul ei”. Care de fapt nu este de loc originala, ci a dominat evul mediu. Bisericile se sfartecau intre ele pentru acapararea moastelor sfintilor, iar manastirile romanesti au platit bani grei ca sa aduca moaste direct de la producatori, din Grecia.
Acum este un timp al miracolelor adevarate, iar noi retraim parca acum istoria netraita de neamul nostru. Nu e prima data cand observ ca noi evoluam prin sincronism, nu prin protocronism. „Toti deodata” pare a fi legea noastra. Toti deodata comunisti, toti deodata ne cumparam cell-phone, toti deodata cu Dacie sau Logan si toti deodata crestini.

Intrebarea mea este urmatoarea: cand Universul nostru ne furnizeaza atatea dovezi despre minuni adevarate, de ce falsele miracole au atata putere de convingere la noi, romanii?

Fotografia atasata este un „memento” pentru ororile pe care le traim in acest avansat secol: femeia respectiva este ucisa prin ingroparea sa de vie in lumea musulmana. Delictul? „Pacatul Preacurviei” (am citat biblia, Torah si Coranul).

Ecouri

  • Denny Gudea: (21-12-2008 la 00:00)

    Articolul prezinta realitatea crestina sub toate formemle ei de manifestare. Orce persoana care are un minimum de “bun simt logic” ar trebuie sa realizez goliciunea religiei si sa respinga ideile inepte promovate in numele lui Dumnezeu. Ce este dificil de inteles de ce exista o multime de intelectuali care sint credinciosi? Religia sa nascut din cauza “anexity” oamenilor de a intlege si explica fenomenle din natura . un alt aspect care a dus la nasterea si evolutia religiei este necesitatea spirituala de a ne ingrji de “suflet” care tine religia prospera si in plina vigoare in plus religia este o afacere prospera de sute de ani.
    Problema care se ridica: Poate Religia si Stiinta Coexista, sau mai degraba pot credinciosi si ne credinciosi coexistaintr-un stat democratic. Biserica a inceput sa trateze stiinta cu suspiciune dupa publicarea Theoriei Evolutiei de Charles Darwin, pe de alta parte omeni de stiinta vedeau in biserica un pericol care amenita libertatea stintifica. Azi mai predominant este un conflict politic cu toate ca biserica ar trebuii sa nu se amestece in politica.
    Este religia necesara, absolut da, pentru necesitatea spirituala si frica de creator pentr a mentine ordinea sociala si va exista atit timp cit stiinta nu poate explica(rationaliza) fenomenele din natura
    In ce priveste intelectuali romani, nu am nici o speranta ca se vor schimba sau reintoarce in tara

  • Anca Bacanu: (21-12-2008 la 00:00)

    V-ati nimerit chiar acum de sarbatorile Craciunului sa faceti prozelitism antireligios.

    Credeti ca in comunitatea homosexuala nu exista credinciosi? Mai mult decat va imaginati si mai mult decat la omul conform naturii.

    Exemplul cu bolnavii de cancer face parte dintr-o imaginatie bolnava. Daca le confiscati rugaciunea este ca si cum i-ati castra de orice speranta. RLIV este singura publicatie care ataca cu atata ferocitate religiile. Pana cand?

  • Petru Clej: (21-12-2008 la 00:00)

    Trebuie să precizez că „Anca Băcanu” (cred că e un nume fals – și-a dat o adresă falsă de e-mail și postează din același loc cu Iulia/Carmen Sucaciu făcândi-mă să suspectez că e vorba de aceeași imagine virtuală, că de o persoană nu poate vi vorba) și-a început mesajul printr-un atac josnic la persoană împotriva lui Anton Constantinescu, care a fost aliminat.

    Ceea ce nu pricep, este de ce se încăpățânează această imagine virtuală Anca Băcanu/Carmen Sucaciu/Iulia să militeze pentru schimbarea liniei editoriale a revistei ACUM. Chiar nu-și dă seamă că este complet ridicol(ă)?

  • Theo: (21-12-2008 la 00:00)

    Sărmana Iulia (aka RESTUL PSEUDONIMELOR SALE) speră că vine Isus Christos cu Maica să-i facă un cadou: o coroană de aur pur pe care să i-l pună pe cap ca martiră a noilor timpuri pentru crestinism… speră și ea să vină sfârșitul lumii ca să se vadă cu zeul și să o laude.

    Din păcate e așa cum spune Tony, mulți oameni care au un anumit grad de cultură, cad în râpa credinței oarbe, iraționale. Probabil că este în natura umană, nevoia de a crede în ceva, nevoie izvorâtă din incertitudine, din neputința de a-ți ști viitorul, de a-l asigura / canaliza într-o anume manieră.

    Eu știam povestea cu lista, doar că era vorba în a mea de o batistă pe care îngerul o pune pe cântar în fața lui Isus Christos când îl judeca pe un păcătos :)) și acea batistă înlăcrimată de înger a cântărit mai greu decât păcatele păcătosului, și acesta a fost iertat, ba mai mult Isus christos l-a și înviat ca să povestească la restul lumii ce a văzut… poveste scornită de clerul analfabet, gen Cleopa, pentru a atrage fraieri.

  • Anton Constantinescu: (21-12-2008 la 00:00)

    Pentru cea care semneaza acum „Bacanu”.

    Experienta cu bolnavii de cancer impartiti in doua grupe, dintre care pentru o grupa s-au rugat crestinii unei biserici iar pentru a doua grupa nu, este un exemplu clasic si este cunoscut in toata lumea, fiind publicat de multa vreme. De altfel si dvs stiti puterea rugaciunii, si nu cred ca aveti iluzii privind numarul de oameni fara maini si fara picioare care „s-ar fi vindecat” in urma rugaciunii. Rugaciunea are un rol nul. Stiti si dvs asta, cand refuzati sa va auto-mintiti.

    Medicii americani spun in mod corect cat mai are de trait un bolnav de cancer, cum ati vazut, chiar daca este copil. Cu sau fara rugaciune acel copil bolnav a mai avut de trait exact sase zile.

    Minciuna le abhora medicilor! Stiu ca in tara este altfel. Mai cu manele, mai cu sfanta Parascheva, bolnavii se duc singuri de nas, pentru ca ei nu suporta adevarul.

    Faptul ca sunt sau nu homosexuali credinciosi nu are nimic de a face cu adevarul. De fapt sunt din ce in ce mai putini, pentru ca isi dau seama din ce in ce mai mult de de prostiile biblice.

  • Alexndru: (21-12-2008 la 00:00)

    Sa stiti ca sunt multi care ajung preoti si monahi cu a doua facultate, parintele meu duhovnic a facut calculatoarele si alt parinte care il cunosc a fost fizician, si exemple se mai gasesc.

    Asa ca sa nu vad de ce sunteti suparat ca mai sunt intelectuali crestini…

  • Petru Clej: (21-12-2008 la 00:00)

    Supărător este faptul că mulți preoți sunt niște sfertodocți intoleranți, iar preoții care au și alte studii reprezintă o minoritate nesemnificativă.

  • Anton Constantinescu: (21-12-2008 la 00:00)

    Pentru Alexandru:

    Nu stiti sa interpretati ce am scris. Realitatea este cea care este, iar eu nu pot fi suparat pe realitate. Unii oameni pot avea chiar si 10 facultati, ca asta nu schimba nimic! Tot saraci cu duhul pot ramane!

    Studiul te poate ajuta sa intelegi mai bine lumea, dar nu te poate forta sa faci asta. Ati auzit oare de „magari cu diplome”?

  • Anca Bacanu: (21-12-2008 la 00:00)

    Domnilor,
    De putinul timp de cand am intrat pe acest sit am remarcat ca sunt cateva persoane care nu pierd nici o ocazie in batalia contra religiei, oricare ar fi ea si in ciuda lipsei aproape totala a apozitiei din partea credinciosilor. Oare printre toti cititorii sau colaboratorii revistei nu exista niciunul care sa propuna un argument proreligios?
    Nimeni, macar acum de sarbarori sa opuna o cat de cata rezistenta acestei ofensive nemiloase?
    A devenit Craciunul un prilej numai de mancat sarmale? Extrem de ciudat, la vederea multimilor ce iau cu asalt bisericile in Romania.
    Vad ca identitatea mea este omonima cu a altor persoane pe care le rog sa creada ca este vorba ne o simpla confuzie, nefiind catusi de putin vinovata de acest amalgam.
    Domnule Theo, v-as ruga sa binevoiti sa limpeziti un pic ceea ce ati vrut sa spuneti.
    S-ar putea ca ceea ce spuneti sa aiba mult talc si ar fi pacat sa-mi scape.
    Chiar daca datinile religioase nu sunt pe gustul dv. va rog sa-mi faceti hatarul si sa acceptati urarea mea de SARBATORI FERICITE si un An nou de succese dv. si revistei Acum. Anca Bacanu

  • Petru Clej: (21-12-2008 la 00:00)

    Doamnă (?) Băcanu/Carmen Sucaciu/Iulia,

    Vă mulțumim pentru urări, dar nu e nicio ofensivă împotriva religiei, este exprimarea unor opinii pe care nu le veți prea găsi în restul presei de limbă română.

    Nu avem nimic împotriva religiei, ci împotriva ipocriziei cu care este folosită în viața publică și a ignoranței, agresivității și pe alocuri a relei credințe a slujitorilor ei.

    Ați dori ca revista ACUM să arate ca toate celelalte publicații în limba română, cu conformismul lor grețos?

  • Ateistul.com: (21-12-2008 la 00:00)

    > Oare printre toti cititorii sau colaboratorii revistei nu exista niciunul care sa propuna un argument proreligios?

    Religia se bazeaza pe „credinta” nu pe argumente, poate de-asta.

    Chiar si dumneavoastra spuneti „SARBATORI FERICITE” si „un An nou de succese”, urari care nu sint de loc crestine si probabil au existat cu mult inainte sa se lase ceata.

    Datinile in principiu nu sint religioase (iar de cele religioase nu prea-si aduce aminte nimeni pentru ca nu sint de fapt datini, sint ritualuri destul de nefiresti)

    Daca intrebati de fapt daca ne bucuram de „sarbatori” raspunsul e DA, si de urari de altfel, si de anul pe care l-am trecut prin puterea fortelor proprii, ajutati de alti oameni, si nu prin mila cuiva.

  • Anton Constantinescu: (21-12-2008 la 00:00)

    Si eu am asteptat sa apara vreo persoana educata care sa sustina un punct de vedere religios fara acuzatii si invective, dar nu am avut inca parte de asa ceva!

    Cineva care sa fie sensibil la argumente, si sa nu se dea in spectacol inventand invective. Dar nu a fost sa fie.

    Reamintesc ca printre oamenii de stiinta, credinciosii sunt extrem de rari, dar chiar si atunci cand se proclama credinciosi, sunt la alt gabarit decat personajele intalnite pe acest site injurand pe cei care nu ii aproba.

  • Ateistul.com: (21-12-2008 la 00:00)

    Nu exista intelectuali religiosi si cu atit mai putin crestini pentru ca cele doua notiuni nu sint compatibile.

    Intelectual e cel care-si foloseste gindirea proprie si spiritul analitic pentru a rezolva problemele sale sau ale altora.

    Crestin e cel care-si traieste viata potrivit invataturilor din biblie.

    Nu poti sa fi crestin daca pui la indoiala ce scrie in biblie si nu poti fi intelectual daca nu le pui.

    Preotii aia cu facultate de care pomeniti sint fie titrati (adica posesori de diploma) fie intelectuali atei care folosesc religia pentru avantaj propriu.

    Ce ma mira e ca mai discutam aceste probleme astazi cind problema a fost lamurita la 1600 cind biserica l-a ars pe Giordano Bruno.

  • Anton Constantinescu: (21-12-2008 la 00:00)

    Exista si intelectuali care se proclama religiosi, ca de exemplu fizicianul Polkinhorne, Sau seful proiectului genomul uman din compania de stat The Huma Genome (acum desfiintata din cate am auzit) care a iesit pe locul doi din doua locuri (!) in actiune.

    Dar ei nu seamana de loc cu credinciosii care s-au dat aici in stamba. Sunt departe de mesajele lor de ura, iar intelegerea universului in varianta lor este totusi cea stiintifica..



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Marea Britanie menține restricțiile pe piața muncii pentru români și bulgari

Din 2009 se majorează cota de lucrători agricoli sezonieriThe government has announced that Bulgarians and Romanians will not get free...

Închide
18.117.172.189