In saptamina care a trecut, o nava austriaca a lovit un motoslep romanesc. Acesta s-a scufundat imediat, tirind in adincuri cei doi marinari (cetateni romani), de la bord.
Anuntul preluat de presa, spunea ca e vorba de un accident „pe Dunare”, in apropiere de „Calarasi” si ca senalul (navigabil) „este foarte ingust, din cauza unei cetati inghitite de ape”.
In dreptul localitatii Silistra, Dunarea se desparte in doua brate. Dunarea propriu-zisa isi continua drumul spre est-nord-est. Dupa citiva kilometri (sapte) ajunge in dreptul localitatii Ostrov. De aici, se indreapta spre nord-nord-est. Dupa alti 11 km (aproximativ) ajunge in dreptul insulei Pacuiul lui Soare. Insulita (la 2-3 km in amonte de varsarea piriului Canlia in Dunare) este ingusta (citiva zeci-sute de metri) si lunga de citiva km. Insula este plasata intre Dunare la vest si un mic brat la est, care o separa de Dobrogea.
Bratul care pleaca spre nord (din dreptul Silistrei) se cheama Borcea. Se reuneste cu Dunarea in dreptul punctului Vadul Oii (unde e construit podul auto) si delimiteaza spre vest Balta Ialomitei de Baragan. La aproximativ 18 km de punctul „0” pe bratul Borcea, e situat municipiul Calarasi. Judetul Calarasi cuprinde si Balta Ialomitei, pina aproape de Fetesti. (De aici, spre nord, Balta Ialomitei este subordonata administrativ judetului Ialomita) Granita judetului Calarasi cu Judetul Constanta, este reprezentata de „talvegul” Dunarii. (Deci insula in discutie apartine de jud. Constanta.) Distanta dintre municipiul Calarasi si locul accidentului este de 1-2 ore. (Depinde de tipul de ambarcatiune folosit si traseul ales: Borcea-Dunare sau prin canalele din Balta Ialomitei.)
Insula Pacuiul lui Soare („vitele lui Soare”, in traducere libera; se cunoaste obiceiul de a lasa vitele libere in balta si a le aduna toamna; vezi si semnificatiile derivate ale cuvintului „pecus” ) este intr-o zona de trecere utilizata din cele mai vechi timpuri (invazia indoeuropenilor -inmormintari cu ocru-) pina in sec. XVIII-XIX. Alaturi de obiectivele arheologice din Silistra-Ostrov-Girlita-Galita-Dervent-Gura Canliei (malul dobrogean) se adauga IAS Roseti (Ferma 7, Gradistea Coslogeni) in Balta Ialomitei. Pe aici era una din caile terestre de legatura dintre Baragan si Varna, sau Tarile Romane si Istambul. (Alaturi de Vadul Oii si Isaccea). Nu intimplator, calaretii stafetari (din sec. XVI-XVII) au fost asezati in dreptul Clarasului de azi (de la acestia tragindu-se si numele orasului).
Ce este cu aceasta cetate, asezata pe insulita amintita?
In secolul X, Bizantul era intr-o tumultoasa epoca de revenire, dupa mai multe perioade de criza. (Modificari economico sociale -trecerea de la marea latifundie lucrata de sclavi la sistemul feudal-, invazii ale migratorilor din Asia si Europa -huni, slavi, bulgari, avari-, presiunea araba si un secol de lupte civile desfasurate sub pretextul promovarii/negarii icoanelor)
Noua epoca se leaga de numele dinastiei „macedonene”. In fapt, imparatii macedoneni isi dau seama de importanta micilor fermieri (tarani liberi, proprietari, platitori de impozite si obligati la satisfacerea obligatiilor militare -cu echipament propriu- fata de stat). Ei vor dezvolta un sistem legislativ care ii protejeaza pe acestia. Echilibrul dintre micii proprietari si marea nobilime este tinut de „stat” si administratia imperiala, compusa din eunuci. (In lunga practica a Romei, s-a constatat ca functionarii publici aveau tendinta de a fura -in avantajul familiei- sau de a-si aduce „tot neamul” in functiile publice, parazintind aparatul administrativ. Pentru a se evita astfel de fenomene, s-a ajuns la utilizarea de tineri special pregatiti, care erau scopiti de mici. Tentatia fraudei nu era indepartata, dar scopul acesteia, nu mai exista (neavind urmasi, etc., nu mai aveau de ce sa fure sau sa concentreze puterea in mina lor.) Lupta dintre nobilime (armata) si eunuci (administratia civila) dadea imparatului rolul de arbitru, puterea sa fiind formata atit de micii fermieri, cit si de negustorimea oraselor.
In fapt, aceasta noua glorie are aceleasi surse (suport economico-social) ca si prima epoca de glorie a Romei republicane: micii proprietari rurali. Tarani si soldati. (Aceeasi sursa ca si puterea nostra militara in sec. XIV-XV.)
Imperiul in refacere, s-a orientat spre sud. Recucerirea Cretei, Siriei, etc. Luptele dure cu arabii costau enorm si concentrau toate fortele militare pe teatre de razboi departate de Balcani.
In aceasta conjunctura, bulgarii redevin agresivi. Fideli conceptiilor lor, bizantinii cauta aliati pe care-i platesc sa faca „politie” de granita. De data asta, atentia lor s-a indreptat asupra lui Sviatoslav, cneaz de Kiev. (Desi mama sa, Olga, era crestina, el ramine ultimul tar rus pagin. Fratele sau, Vladimir, va crestina triburile ruse.) Tarul soseste, ii bate pe bulgari, dar….nu mai vrea sa plece. Tinutul frumos, bogatia de grine, peste, lemn, vinat, miere, sclavi, piata locala unde se intilneau produse din sud, vest, nord, il vrajesc pe Sviatoslav. El nu preda tinuturile cucerite bizantinilor, ci organizeaza o expeditie militara spre Adrianopole, concentrind si alte populatii din zona (bulgari, pecenegi, maghiari).
Bizantul, reactioneaza energic. Noul lider: Ioan Tzimiskes (general, mare feudal), lasa un corp de armata in sud si pleaca urgent in Balcani. Infringe coalitia condusa de Sviatoslav. Acesta se refugiaza in Dorostolon, care cade dupa un scurt asediu (cam 2 luni). Dupa aceste victorii, Tzimiskes lasa o garnizoana in zona, care construieste o cetate-port militar, pe o insula a Dunarii, la nord de Dorostolon. (Daca imi aduc aminte, datarea cea mai timpurie a cetatii este pe la 972-974, dupa datele arheologice.)
Dinastia macedoneana urca pe tron la 857. Fondatorul ei: Vasile I, apartine unei familii armeano-slave, stabilita in Macedonia. (Un barbat legendar, care a pornit dintr-o functie umila, la grajdurile imparatesti. Datorita „protectiei de fuste” -se pare ca era dotat exceptional, in mai multe privinte- avea sa ajunga imparat. Dinastia se stinge in 1057 (Putin timp dupa „Marea Schisma”:1054). Lupta dintre civili (administratie) si marea nobilime feudala, avea sa fie cistigata de acestia din urma care vor aduce la tron dinastia Comnen. (Dar dupa dezastrul de la Matzinkert -1071-, care avea sa deschida turcilor calea in Anatolia.)
In timpurile care ne intereseaza pe noi, imparat era Roman (956-963). Acesta s-a insurat cu Theofano. (O alta figura legendara a Bizantului). Se pare ca aceasta, impreuna cu eunucii de la palat, au complotat cu Nicefor Focas (generalul care a recucerit Creta) pentru asasinarea imparatului Roman, sotul Theofanei. Dupa moartea acestuia, Focas s-a casatorit cu Theofano, devenind imparat. Domnia sa a fost stralucitoare, dar scurta (963-969). (El l-a chemat pe Sviatoslav, care a sosit la 968.) Theofano a complotat iar. Indragostita de generalul Ioan Tzimiskes (nasul de botez al lui Vasile al II-lea „Bulgaroctonul”, fiul -nascut in purpura- lui Roman si Theofano), favorizeaza uciderea lui Focas. Ioan Tzimiskes, va reprima urgent orice posibilitate de turbulente ulterioare. O inchide pe Theofano la minastire. Preia functia de conducere in imperiu in numele minorilor (Vasile si Constantin, deveniti Vasile al II-lea -976-1025- si Constantin al VIII -976-1028- ), fara a se numi imparat, pina in 976, cind cedeaza tronul mostenitorilor de drept, de bunavoie.
Pina la urma, cetatea ridicata de Tzimiskes avea sa fie cucerita de otomani la inceputul sec. XV. (Nu se cunoaste precis data.) Abandonarea ei se face treptat, inca dinainte de cucerire. Lucrul cel mai tragic, insa, a fost ca orasul s-a scufundat, cu ziduri cu tot.
Cum?
In emisfera nordica, apele curgatoare „rod” malul drept si depun aliviunile pe malul sting. Prin urmare, cetatea s-a trezit cu portul (malul sting al canalului ce separa insula de Dobrogea) colmatat si (in timp) cuprins de uscat. Azi portul e cam la 50 de metri in interiorul insulei. In acelasi timp, cursul principal al fluviului a ros malul de vest al insulei, a prabusit zidul de aparare si a inaintat pina aproape de zidul de est si portul militar. Acum, mai sunt doar citiva metri din vechiul oras, si acestia supusi eroziunii. In citeva decenii si acest spatiu va fi spalat de ape, care vor asalta zidul de est, care se va prabusi -si el- inevitabil. Depunerile aluvionare ale Dunarii (in malul sting), au apropiat „Balta Ialomitei” (terra ferma) de zidurile (scufundate) vechiului oras. La citiva metri.
Senalul e foarte ingust si nu poate trece decit o nava sau un convoi (doua nave alaturate) intr-un singur sens. Prioritatea (din vechime, pastrata prin traditie) este ca nava din aval (care urca) asteapta ca nava din amonte (care e dusa de curentul f. puternic) sa treaca prin senal. Apoi se angajeaza -si ea- in traversare. O traditie veche pe Dunare -in general- si in acest puct -in special-, cunoscuta de toti pilotii. (Noroc ca aici, fluviul e foarte adinc, si scufundarea unei nave, nu are consecinte pentru navigatie.)
N.B. Cetatea bizantina de la Pacuiul lui Soare, a fost cercetata sistematic de Petre Diaconu,de prin anii ’50. Din colectivele de cercetatori, au facut parte mai multi arheologi, de-a lungul timpului. O mentionez pe Silvia Baraschi, care mi-a fost primul profesor de arheologie. Acum, santierul e condus de Oana Damian, eleva a Silviei si, apoi, a lui Petre Diaconu.
Pe acest santier si-au facut ucenicia multi arheologi romani, printre care si subsemnatul. (In 1978, am inceput sa lucrez la necropola birituala de la Canlia -sec.IX-X-, sub conducerea S.Baraschi. Dupa epuizarea fondurilor, am trecut pe insula „Pacuiul lui Soare”, unde am deschis citeva mici sectiuni intre port si zidul de incinta, sub conducerea lui Petre Diaconu. Acesta, pe baza primelor numere pitagoreice, ne-a demonstrat cum putem trasa o sectiune -perfecta geometric- doar cu o ruleta, sfoara si citiva tarusi. Problema practica foarte importanta, daca tinem cont de saracia materiala in care se zbateau santierel arheologice romanesti in „Epoca de Aur”.( Am dat si eu „pontul” mai departe altor colegi mai tineri, dar nu cred ca vor -va- recunoaste ca au -a- invatat de la mine.)
Din pacate, ideea de baza a lui P. Diaconu: ca la Pacui putem localiza cetatea medievala Vicina, nu a fost acceptata de ceilalti arheologi medievisti (romani si straini).
Cercetarile continua………
@Dle Munteanu,
Ca deobicei un articol foarte interesant.
Mi-a placut suplimentar remarca referitoare la faptul ca tineretul mai mult decat inaintasii lor(provincialismul stiintific nu ne-a ocolit niciodata)nu vor mai recunoaste pe cei care i-au precedat. Cand citesti articolele unora, fara jena realizate cu copy-paste, ai impresia ca stiinta in care combat s-a nascut odata cu ei.