caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Revista ACUM și alegerile parlamentare din 30 noiembrie

de (9-11-2008)

În cursul ultimei săptămâni am respins două propuneri de articole pentru rubrica “Alegeri”.

Unul era de fapt o preluare a unui articol dintr-o revistă românească din Canada și era în esență explicația refuzului de a vota pentru candidata PSD pentru colegiul Americilor la Camera Deputaților, Ana Birchall.

În esență, argumentele erau relativ corecte – asocierea cu partidul lui Ion Iliescu și imaginea negativă creată în presa românească în jurul acestei candidate, refuzată deja la Vaslui.

Dar preluarea unui astfel de articol de revista ACUM ar fi fost o opțiune facilă, lipsind de aici contra-argumentele, deci un interviu cu Ana Birchall în care să i se pună aceste acuzații ar fi fost varianta agreată.

Al doilea articol, scrisă de un colaborator mai vechi al revistei ACUM din Statele Unite, era un atac la adresa lui Petre Roman, candidat la Senat pentru unul dintre colegiile uninominale ale Diasporei din partea PNL.

Argumentele oferite: “mineriada din 1990, distrugerea flotei maritime, subminarea economiei naționale și nu în ultimul rând, imoralitatea dovedită în spațiul conjugal”.

Sigur, lui Petre Roman i se pot reproșa multe pentru perioada decembrie 1989 – septembrie 1991, cât timp a fost prim ministru, dar mineriadele sunt legate în primul rând de numele lui Ion Iliescu, cea din septembrie 1991 fiind îndreptată tocmai împotriva lui Petre Roman.

De “distrugerea” flotei maritime (obsesia cu “valoroasa moștenire comunistă) este acuzat de obicei Traian Băsescu (fără a se fi dovedit vreodată în justiție acest lucru), iar “subminarea economiei naționale” (alt termen drag comuniștilor) este extrem de vagă și a fost utilizată frecvent în jargonul Partidului România Mare.

Și că tot veni vorba de PRM, autorul articolului mai scrie: “Numirea de către PNL, a lui Petre Roman, care îşi dispută fotoliul de senator, in colegiul 1, cu peremistul Ilie Ilascu, fostul detinut politic de la Tiraspol, poate fi catalogată drept un gest ofensator la adresa romanilor din Diaspora, care nu se regăsesc prin nimic în această opţiune.”

Eu unul, care trăiesc în Diasporă, nu mă simt de loc ofensat și ca mine sunt probabil destui. Pentru prima oară în ultimii 16 ani există o șansă serioasă ca PRM să nu depășească pragul electoral. Deci care este răul mai mic: să-l ai pe Petre Roman senator PNL sau PRM-ul (inclusiv poate, dar nu sigur, Ilie Ilașcu) partid considerat extremist, din nou în parlament?

Repet pentru a nu știu câta oară: se votează în colegii uninominale, dar rezultatul este calculat proporțional, deci un vot pentru Ilie Ilașcu este foarte probabil un vot irosit, pentru că el nu poate fi ales decât dacă obține majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate în colegiul respectiv (caz extrem de improbabil), fie PRM trece de pragul de 5% și atunci Ilașcu trebuie să fie clasat în ordinea voturilor obținute de candidații PRM pe o poziție eligibilă.

În plus, Petre Roman candidează pentru PNL, nu pentru unul dintre partidele care s-au desprins din fostul FSN – PSD și PD-L – dacă e tot e să atribuim responabilitate politică pentru lucruri întâmplate în perioada 1990 – 1991.

Cât despre acuzația de imoralitate, revista ACUM nu se erijează în moralist când vine vorba de viața privată. Pe lângă aceasta, Petre Roman e singurul candidat divorțat? De ce să ne legăm tocmai de el?

L-am întrebat pe autorul articolului dacă a cerut să se voteze împotriva lui John McCain, senator în statul unde respectivul locuiește, din cauza faptului că a divorțat de soția sa, rămasă infirmă într-un accident în perioada în care soțul ei era prizonier în Vietnam.

Revista ACUM: abordare diferită

Revista ACUM a încercat să prezinte altfel această campanie electorală. Am invitat politicieni de la marile partide și alianțe (e foarte probabil că doar PSD-PC, PD-L, PNL și UDMR vor fi reprezentate în viitorul parlament și e foarte bine așa) să-și expună punctul de vedere.

Daniel Uncu, de la PD-L, a explicat absurditatea asocierii lui Traian Băsescu cu PRM, Tihi Czika, de la UDMR, a explicat modalități de conviețuire civilizată în Transilvania între unguri și români, plecând de la chestiunea limbii, iar Raymond Luca, de la PNL, a explicat de ce este calificat să reprezinte interesele românilor din Diasporă în Parlamentul României, iar tinerii membri PNL, Bogdan Petre și Roxana Ioniță, au povestit aventura lor inedită care i-a adus în postura de a candida pentru Camera Deputaților.

Cu toate insistențele noastre, nu am primit un răspuns din partea PSD la invitația de a participa cu un articol la rubrica noastră de Alegeri.

Observați care este spiritul în care am abordat campania electorală: într-un mod civilizat, pozitiv, constructiv. A fost prezentată ideea colaboratorului nostru George Petrineanu – România fără ghișee celor doi candidați sus-menționați – Czika și Luca – pentru o eventuală preluare și aplicare după alegeri.

Și aici ca și în alte domenii, revista ACUM are o poziție total diferită de restul presei românești, eliminând trivialul, ne-esențialul și diletantismul din acoperirea acestei campanii electorale pentru alegerile din 30 noiembrie, care ar fi trebuit să fie prima campanie veritabilă, dată fiind decuplarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare și dispariția “locomotivei” candidatului prezidențial ca factor distorsionant.

Am adoptat o poziție de strictă imparțialitate, cu excepția editorialului în care spuneam că din punct de vedere ideologic un rezultat logic ar fi o coaliție PD-L cu PNL.

Nu ne-am permis și nici nu o vom face să recomandăm cu cine să votați sau cu cine să nu votați, nu ne-am permis să facem campanie pentru sau împotriva cuiva.

Este poate o poziție solitară pe ansamblul presei românești, o poziție de principiu cu care ne mândrim.

Ecouri

  • florin predescu: (9-11-2008 la 00:00)

    Articolul atinge doua esente: aceea a impartialitatii saptamanalului nostru si a faptului ca noi care scriem in diaspora nu ne angajam in scandaluri ieftine.

    Daca e sa folosim o trimitere biblica sa ne reamintim de ceea ce Iisus spunea unui grup obstesc gata sa judece o pacatoasa: „Cine nu a pacatuit sa faca un pas in fata !”

    Nu ne preocupa viata privata a niciunui politician. In ceea ce ma priveste personal ca parte din diaspora ma preocupa schimbarea in bine din Romania. Sunt convins ca aparitia unui politician roman ca Raymond Luca, din afara Romaniei ar deranja tocmai pentru faptul ca incearca sa se situeze prin bune intentii nesincronizate in tesatura interselor politicienesti din tara.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
„Vin americanii!” – busola geopolitică post-decembristă

S-a spus cu temei că, dacă secolul XX a fost „secolul american”, secolul XXI riscă să devină „secolul anti-american”. America...

Închide
18.116.15.22