REPRODUCERE DUPA GIULGIU – CAPUL LUI ISUSLa Torino, in Italia, exista o piesa de cult foarte venerata de catolici, care este creditata de Biserica cu o serie intreaga de miracole.
A fost adusa din Bizant cu mai multe secole in urma, mai precis in anul 1352; desi de la inceput au existat dubii cu privire la originea ei, acum Biserica Catolica a „oficializat-o” ca piesa de cult (in anul 1958).
Istoria acestui giulgiu este lunga si sinuoasa; dar nu voi insita asupra ei. GIULGIUL a fost expus si la un incendiu, a fost perforata de argint topit, etc. La sfarsitul secolului al 19-lea un fotograf a observat ca negativul fotografiei acestui giulgiu arata chipul unui om crucificat (redam poza). Pastrata la TORINO, in conditii exceptionale de conservare, aceasta relicva crestina este venerata de multi credinciosi catolici.
1. Testarea cu carbon14
Inca din anul 1988 Vaticanul a acceptat sa se faca testari ale giulgiului. Toata lumea era convinsa de vechimea acestei piese: practic nimeni nu se indoia de faptul ca ea dateaza de pe vremea lui Isus Cristos. Pentru testare s-au luat masuri speciale. Astfel, protocolul de testare a cuprins trimiterea a inca trei piese de testat, din perioade istorice diferite dar bine cunoscute. Giulgiul(o bucatica din el) reprezenta a patra piesa de analizat, si nimeni nu stia ce numar are mostra respectiva.. Aceleasi piese au fost trimise la 3 laboratoare vestite din lume, pentru testul cu carbon14.
2. Rezultate
Cand au venit rezultatele…stupoare! Toate cele trei laboratoare au aratat ca inul din care s-a tesut giulgiul nu purea sa fi crescut inainte de anul…1300!
Valoarea de asigurare a giulgiului a scazut dramatic!
Dar acesta este doar inceputul aventurii…
3. Contestarea
… Pentru ca rapid a venit si contestarea. Nu din partea unor clerici, ci din partea unor oameni de stiinta, care au observat ca nu s-au respectat toate regulile la efectuarea acestor teste. Desi ei se refereau la posibilitatea existentei unor diferente de cativa ani la determinare, Vaticanul a avut ocazia sa respinga testele ca inconcludente!
Din punct de vedere stiintic, asemenea contestari sunt sanatoase, pentru ca determina lumea sa avanseze. Din punctul de vedere PR (public relations) asa ceva poate constitui o catastrofa pentru ca duce la ideea ca „si stiinta spune ca s-a gresit”. Dar care au fost cauzele contestarii? Unii oameni de stiinta au exprimat posibilitatea ca suprafatza tesaturii respective sa fi fost expusa la impuritati, in ciuda curatzarii ei temeinice.
4. Discutia
Deci metodele bazate pe calcularea varstei cu carbon 14 au dat rezultatele scontate in toate celelalte teste (necontestate) dar au fost contestate numai cele privind giulgiul.
In mod riguros, analizele trebuie sa fie repetate. Dar acum Vaticanul nu mai este dispus sa riste.
5. Observatii
Nu vreau sa propun eu o solutie, mai ales ca am fost acuzat intr-un email nepublicat de catre o cititoare ca „sandramaua de Constantinescu
da in fiecare articol cate una puturoasa la adresa religiei”.
De aceea las cititorii sa-si faca singuri o ideie despre situatie!
As fi curios daca si „cea” (*??) rezultata din acest articol este tot „una puturoasa”.
Dar imi permit totusi sa observ ca orice giulgiu de panza acopera in principiu fatza mortului de la o ureche la alta. Ceea ce ar trebui sa formeze o imagine avand o fatza foarte lata!
Priviti va rog fata care se vede pe acest giulgiu. Cum o vedeti? Mai mult lata decat inalta? Ce geometrie ar fi trebui oare sa aiba un asemenea cap, la care distanta dintre urechi este de doua ori mai mica decat …inaltimea
capului?
Nu ar fi trebuit oare, pentru a rezulta o asemenea imagine a capului mortului ca originalul sa fi avut o fata subtire ca o scandura?
Ce credeti dvs?
Cu religioşii este imposibil să discuţi. Atunci când li se aduc probe concludente ce vizează absurditatea argumentelor şi dovezilor lor, ei vin cu tot felul de teorii mistice: că religia este un tărâm distinct de ştiinţă, că în cazul lor principiile şi criteriile ştiinţei sunt irelevante, că trebuie să crezi şi să nu cercetezi etc. etc. etc.
Haideti sa va spun eu una si mai tare: cind acum citiva ani am discutat despre toate acestea cu niste oameni de stiinta, aplicata dar tot stiinta, doctori la Oxford, si unde mai pui, si de origine romana, de fapt romani de-a binelea, ce credeti ca mi-au replicat? (Eu eram in rolul autorului acestui articol).
Ca insusi testul cu Carbon este irelevant in a stabili virsta!!!!! Ca procedura e pur si simplu nula in materie de datare!!! Cu alte cuvinte, plecati de-aici cu stiinta asta pacatoasa, care nici macar buna nu e sa dea un raspuns pertinent. Si atentie: erau ingineri amindoi, nu …baba cu picioare murdare a lui Tutea!! Pe aia o mai poti intelege, ca n-a facut politehnica, nu stie ce e Carbonul 14, dar pe ei, ajunsi acolo prin examen?
Vorba altui roman tot din Oxford, si tot doctor si el, dar in teologie, de asta data: „Te pui cu Dumnezeu?” Eu, cel putin, nu ma mai pun, ca ma doare capul…
Intr-adevar, este greu sa te pui cu religiosii, dar este necesar.
Exista si intre cei care ar trebui sa fie educati din punct de vedere stiintific o atitudine comuna cu a babei needucate despre care vorbiti. Cand s-a trecut la analiza acestor atitudini, surpriza cea mare a fost legata de faptul ca unii oameni, desi stiu bine ca argumentele lor stiintifice au valoare nula, totusi insista in apararea religiei din motive extra-stiintifice: „las’ca exista acolo ceva de care oamenii sa se teama, ca altfel se da peste cap morala”. Realitatea este insa ca morala este data peste cap tocmai in situatiile in care religia e sprijinita din ipocrizie, iar nu din convingere. Ii respect cu mult mai mult pe cei care gresesc, sprijinind religia din motive personale, decat pe cei care o sprijinesc din cinism.
Legat de faptul ca unii „doctori in stiinte” sunt vinovati de orbire, este totusi ceva de inteles: de exemplu cineva care si-a luat doctoratul in „ape reziduale” nu este specialist si in mecanica cuantica sau in genetica. Cand vorbeste in numele stiintelor de care nu are habar, poate vorbi la nivelulul Lelei Floarea. Ca sa fii situat de partea adevarului stiintific, trebuie sa depui un efort de gandire si informare corecta, pe care unii nu sunt dispusi sa-l depuna.
Pentru „doare capul”:
Daca dumnezeu inseamna acceptarea minciunii, suntem obligati sa ne punem cu „el”. Trebuia sa-i intrebati pe acei „oxfordieni” care sunt argumentele lor? De ce testul cu Carbon-14 a dat rezultate precise in cazul celorlalte artifacte cunoscute (a caror varsta se stia, dar cele trei laboratoare nu o stiau, ca mostrele erau secrete) si trebuie invalidate numai pentru „giulgiu”?? De ce acest miracol dumnezeiesc?
Cu siguranta ca au in minte vreun raspuns de doua parale. S-a pogorat duhul sfant pe rezultate.
Plus: cum se face ca mortul respectiv (pe care s-a pus giulgiul), avea o fatza de latimea unei scanduri?
Partea cea mai sinistra este ca am inlocuit in societatea noastra minciunile comuniste cu alte minciuni, in loc sa alegem cautarea adevarului. Asa ca nu ma mai mira faptul ca am vazut cozi kilometrice la moastele…sfantului Pavel, despre care nu se stie nici unde si nici cum a murit. Dar moastele lui exista, ca le-au mostenit grecii de la Sfantul Duh. Ele au fost aduse din Grecia, desi dupa traditie el ar fi murit pe undeva in Spania. Stim ca grecii de azi sunt cei mai buni „negustori de piei de closca” cum se exprima Panait Istrati.
Stim sau nu unde au murit „sfintii”, moaste tot mostenim.
Macar putina decenta ar trebui pastrata in aceste minciuni ecleziastice.
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca pana in anul 1970, pe 1 Ianuarie al fiecarui an catolicii serbau moastele …”Sfantului Preput”.
„L’eglise du Saint-Prepuce” a fost un nume comun pentru mai multe biserici catolice; un scriitor francez a observat ca in evul mediu existau kilograme intregi de moaste de la Isus Cristos, reprezentand preputzul lui de copil, de adult, etc.
Abia in 1970 papa a renuntat la sfintia si sarbatorirea preputzului lui Isus!
Domnule Constantinescu,
Ce argumente sa ceri unor oameni, si inca de stiinta, atentie!, carora li s-a nascut Pruncul si le-a inviat Mortul? In materie de irational, argumentele sint neavenite. Nu mai ceri argumente, ca te trezesti cu cine stie ce, de nu mai poti dormi la noapte! Nervii omului – vai, de stiinta si el – sint fragili, nu-i poti supune emotiilor in exces…
Pe un ton ceva mai serios, parerea mea e ca problema e de natura psihologica sau chiar psihica, in cazuri extreme, nu logica, nici filozofica. Cind dupa atitia ani de scoala si experienta a vietii, pe care acesti oameni inteligenti o au, fara indoiala, Pruncul li se incapatineaza la maxim si se mai naste odata, cheia e la doctor. Nu, nu la doctoria in stiinte, la doctoria cealalta, in halat alb (sau de alta culoare, depinde de tara)!
Desigur, si eu, ca multi alti oameni neinspirati, am gresit punindu-ma cu Pruncul din mintea lor, care solicita disperat un halat alb prin preajma, si m-a zarit tocmai pe mine. Eu, nepregatit, cum spuneam. M-am apucat sa le explic, sa produc argumente, teorii, sa trec in revista autori, sefi de scoli filozofice, sefi de catedra, sefi de restaurant, tot, absolut tot ce mi-a fost dat sa pot produce. Rezultatul, dupa cum va puteti imagina, a fost dezamagitor. Intr-un autobuz care ma transporta catre Frankfurt, odata, aproape ca am dat in damblageala incercind sa conving doi (alti) ingineri (la seral, aveau o scuza!) ca puteau evita halatul alb, ca speta lor nu era chiar disperata, ca mai aveau sanse. Nimic! Pruncul lor avea o rezistenta titanesca!
Si dupa ani si ani de astfel de infringeri prin autobuze de-astea, fara speranta, am inteles eu din ce cauza nu reuseam: pe terenul irationalului joci cu o minge din otel! Poti da tu in ea cu ce-oi da, inclusiv cu piciorul, tot nu se misca prin argumente. E ceva in creierul ala, impermeabil la ratiune, dar care lasa Pruncul sa se mai nasca o data! Tu tot incerci sa-l obstructionezi cumva, si el apare din nou in fata! De-asta cred eu ca nenea teologul meu din Oxford avea dreptate (ma rog, intr-un fel pe care nu-l banuia, banuiesc!): „nu te pune cu Pruncul (asta), ca te rapune!”
Mult succes in lupta cu El, va voi citi cu interes si, uneori, va voi mai da o mina de ajutor, ca am vaga impresie ca ironia e mai tare ca otelul din care e confectionata mingea respectiva. Apropo de otel, un amic imi dadea argumentul care, in sfirsit, pare eficace in batalia anti-Prunc: „Ma’, zice, s-au pus comunistii pe ei cu tunul, si n-a mers. I-a dus Stalin (cuvint derivat din „otel” – nota trad.) si in Siberia, le-a dinamitat bisericile, si tot n-a reusit! Ei, uite la astia, aici: le-au construit supermarketuri si …ca prin minune, nu mai calca unul prin biserici!” Si zau ca are dreptate. Mai trec pe acolo sa semneze condica doar citiva batrinei, incapabili sa mai ajunga la magazine, din cauza artrozei. Asa ca sa lasam argumentele si sa invitam lumea la cumparaturi, ca in mod cert le va trece evlavia. La cumparaturi nu rezista nimeni, nici chiar Pruncul insusi!!
S-auzim de sanatate (la minte),
Doare Preputzul (fost Doare Capul)
Dle Constantinescu,
Spuneti mai sus:”Intr-adevar, este greu sa te pui cu religiosii, dar este necesar.”
Eu va intreb de ce este necesar si in baza carui drept?
Dar ma multumesc sa pun in discutie doar necesitatea la care va referiti, caci un scriitor englez, a spus un lucru foarte apreciat de alt scriitor, dar acesta foarte mare si om de stiinta in acelasi timp, si ma refer la Umberto Eco, care a numit aceasta afirmatie ca fiind un paradox al secularizarii.
Afirmatia referita suna asa:
„de cand oamenii nu mai cred in Dumnezeu , nu este adevarat ca ei nu mai cred in nimic, ci ca sunt gata sa creada in orice”.
Poate puteti sa comentati dvs sau altii care doresc si acest aspect care cred ca nu trebuie cu usuratate neglijat.
Va multumesc.
Domnule Ion Adrian,
Vă arogați cumva dreptul de a oferi dreptul de a iniția discuții? Să înțeleg cumva că trebuie cerută permisiune de la dumneavoastră pentru a iniția astfel de discuții?
Dle Clej,
Cred ca nu gresesc daca spun ca este clar ce scriu mai sus, caci textual, am scris doar:
1. „Eu va intreb de ce este necesar si in baza carui drept?”
si urmeaza o restrangere a sferei intrebarii numai la atributul de necesar, in sensul ca-l pun in discutie, si cred ca este dreptul fiecaruia dintre noi sa puna in discutie ce i se pare ca merita discutat nimeni nefiind obligat sa accepte respectiva discutie dar avand si dreptul deplin s-o accepte,
deci:
2. „Dar ma multumesc sa pun in discutie doar necesitatea la care va referiti, caci un scriitor englez, a spus un lucru foarte apreciat de alt scriitor, dar acesta foarte mare si om de stiinta in acelasi timp, si ma refer la Umberto Eco, care a numit aceasta afirmatie ca fiind un paradox al secularizarii”
Nota mea : se vede clar ca nu i-am impus nimic nici-unei terte persoane si implicit dlui Constantinescu caruia cred ca m-am adresat direct, si ca deci se produce o dezinformare desigur ca neintentionata dar totusi dezinformare caci cum altfel pot interpreta propozitia de mai sus a dlui Clej:
„Vă arogati cumva dreptul de a oferi dreptul de a initia discutii? Să înteleg cumva că trebuie cerută permisiune de la dumneavoastră pentru a initia astfel de discutii?”
Deci dle Clej : nu-mi arog ce spuneti ca-mi arog si nici nu aveti vre-o acoperire sa intelegeti ceea ce vi se pare ca ar trebui sa intelegeti.
Sper ca astfel dupa ce am lamurit aceste aspecte sa putem continua sa participam sau macar sa citim interesantele discutii care au fost si care desigur ca vor urma la acest articol inteesant al dlui Constantinescu.
Domnule Ion Adrian,
Câtă vreme veți folosi acest ton peremptoriu (este un reflex de care nu vă puteți dezbăra, de a cere tot timpul socoteală), cât timp vă veți exprima neclar și neconcis vă veți expune unor astfel de intervenții.
Deci, ori vă interesează „cu ce drept” inițiază domnul Constantinescu astfel de discuții, ceea ce este total ilegitim, ori nu vă interesează și atunci nu văd de ce mai menționați acest lucru în mesajele dumneavoastră, pentru că asta generează confuzie.
Firește că discuțiile pe seama articolelor domnului Constantinescu sunt extrem de interesante, ca și articolele sale.
Poți să fii sau nu de acord cu ideile exprimate de Anton (și știu că unii fac atac de apoplexie cititindu-i articolele), dar nu cred că e cineva pe care aceste articole să-l lase indiferent.
Remarc și talentul său jurnalistic, pentru că a cunoaște un subiect e una, a-l expune pe înțelesul tuturor și într-un mod atrăgător e cu totul alta, deși sunt și aceia care strâmbă din nas la acest mod „popularizator” de a scrie.
Dle Clej,
Este greu de inteles ca eu l-am intrebat pe dl C. -dar apropo de ce nu raspunde Dl Constantinescu la acestea?-despre doua aspecte adica mai intati referitor la necesitate pe care si dlui a afirmat-o si apoi despre dreptul de a te pune cu religiosii care dupa dl C. este o actiune desi grea necesara.
Deci eu as fi dorit sa stiu de ce crede dl C. ca „este necesar sa te pui” si findca termenul „a te pune” indica o actiune destul de violenta, sa intreb in baza carui mandat sau de ce simte dlui acesta dorinta imperativa de „a se pune”, sa zicem cu unul ca mine, eu unul nesimtind de loc dorinta sau necesitatea „sa ma pun” cu dlui sau cu altcineva care gandeste la fel…
PS. Ce inseamna „ton peremtoriu” ca intelegandu-i caracteristicile, sa incerc sa-l evit pentru placerea interlocutorilor.
Domnule Ion Adrian,
Mesajul dumneavoastră denotă exact ce am spus: tendința dumneavoastră permanentă de a încerca să faceți oridne, să cereți socoteală, să vă erijați în apărător al unei cauze sau purtător de cuvânt – în speță al religioșilor – și să o faceți pe un ton peremptoriu, adică fără drept de apel folosind „papalisme” (de genul „unde apare blasfemia, dispare știința”, „Eu, Ion Adrian afirm”, etc).
Fiți fără grijă că dacă domnul Constantinescu sau oricine altcineva incită la violență în mesajele sale, voi avea grijă (așa cum am avut până acum) ca aceste mesaje să nu fie publicate.
Dar această nu este responsabilitatea dumneavoastră, iar în cazul de față domnul Constantinescu nu îndeamnă la violență.
„A te pune cu religioșii” este exact ce face revista ACUM, adică să nu cedeze unor tentative de intimidare din partea unor persoane ca Iulia sau Anda Moculescu, sprijinite mai subtil de persoane ca dumneavoastră și de alți „intelectuali”, care pretind că reprezintă majoritatea ofensată.
V-aș ruga așadar să nu mai recurgeți la aceste diversiuni și să comentați articolul curent.
Dle I. Adrian,
1. Cred ca este necesar sa incercam macar sa spunem adevarul cand ne vedem confruntati cu minciunile religioase, care inca se bucura de mare trecere pretutindeni in lume (mai putin in Occidentul Europei).
2. Despre religiile „new age” ma voi ocupa in viitorul apropiat.
Dle Constantinescu,
1.Va multumesc, am inteles ratiunea dvs, poate ca o si aprob, pentru ca si eu in calitate de crestin, stiu ce inseamna sa graiesti adevarul, deci intentia este nobila, discernerea adevarului de minciuna nu este insa intotdeauna usor de facut dar este un drum pe care merita sa perseveram (vorba lui Hiram).
2. Ma bucur ca veti aborda si religiozitatea(religiile) new age intelegand ca acesta ar fi raspunsul la propozitia care ii placea lui Eco dar si mie:”de cand oamenii nu mai cred in Dumnezeu , nu este adevarat ca ei nu mai cred in nimic, ci ca sunt gata sa creada in orice”.?
Oare printre acestea, incluse in generalul „orice”, se inteleg si religiile de tip new age? Probabil.
Ceea ce afirmă acel articol despre David este verosimil pentru că știința a confirmat vechimea, însă „dovezile arheologice” de tipul: crucea lui Isus sau giulgiul lui Isus care au fost descoperite de Elena care l-a pus pe un bolnav să se vindece atingând lemnul și astfel să dovedească autenticitatea relicvei sau alte astfel de procedee, nu prea pot fi acceptate de lumea contemporană.
Interesant:
Oarecum off topic, dar legat totusi de elemente posibil reale chiar daca romantate si exagerate din Biblie, privita de multi ca o prima carte de istorie a unui popor si a unei religii, cele doua entitati, fiind insa strans legate si de fapt daca cronicarii moderni doreau sa fixeze niste elemente istorice este probabil ca cei evrei se ocupau de religie , datele istorice fiind asa dar circumstantiale.
Revenind, am citit acest semnal despre o posibila confirmare a existentei reale istorice a regelui David printr-o descoperire arheologica recenta:
http://www.ziua.net/display.php?data=2008-11-01&id=244833