caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Voronin se debarasează de ‘eminența sură’ – Mark Tkaciuk

de (20-10-2008)
Se pregătește Voronin de un nou viraj spre Occident?Se pregătește Voronin de un nou viraj spre Occident?

Decretul Preşedintelui RM, Vladimir Voronin, privitor la înlocuirea lui Mark Tcaciuc din funcţia de Consilier prezidenţial în probleme politice cu Sergiu Stati, în prezent Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al RM în Ucraina evidenţiază tendinţa guvernării comuniste (Voronin) de a imprima o imagine mult mai pro-europeană Republicii Moldova.

Motivul eliminării din joc a lui Tkaciuk, considerat de mulți „eminența cenușie” (sau în limba moldovenească „sură”) semnalează începutul unei reformări interne a PCRM la nivelul reprezentanţilor instituţiilor de stat. Contextul electoral poate fi prima cauză care a determinat luarea acestei decizii de către Voronin. Dinamizarea politicului moldovenesc şi configuraţia internă nefavorabilă guvernării comuniste forţează Partidul Comuniștilor (PCRM) să scape de „exponenţii” guvernării 2001-2008, care deteriorează imaginea comuniştilor. Detaşarea de asocierile negative induse de Mark Tkaciuk mediului public moldovenesc ar putea crea condiţii prielnice pentru reabilitarea crescândă a aspectului politico-electoral a PCRM.

De asemenea, înlăturarea lui Tkaciuk de la procesul de formatare a comportamentului lui Voronin în politica internă poate fi calificată drept sancţiune a PCRM-ului pentru minimizarea ponderii comuniştilor în sondajele naţionale (or, procentul populaţiei susţinătoare a PCRM este în descreştere). Totodată, penalizarea lui Tkaciuk poate avea drept laitmotiv situaţia deficitară a politicii interne moldoveneşti în materie de integrare europeană. Prin urmare, Voronin intuieşte să atenueze imaginea proastă a RM statornicită în continuare la Bruxelles.

Pe fondul diminuării credibilităţii în rândul populaţiei şi a condiţiilor puse cu fermitate de UE pentru a aprofunda relaţiile cu RM (rezultatul şedinţei Miniştrilor UE de la Luxembourg, 13 octombrie curent), liderii comunişti au decis să renunţe la serviciile pro-rusului Mark Tkaciuk.
Pe lângă aceasta, problema transnistreană, de asemenea, poate sta la mijlocul acestei remanieri neaşteptate. Or, Mark Tkaciuk este cunoscut pentru faptul că sprijină influenţa rusă în RM şi inclusiv supremaţia rusă în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

În condiţiile unei presiuni majore emergente din partea UE şi SUA privind soluţionarea problemei transnistrene în formatul „5+2”, implicaţia lui Tkaciuk este inadmisibilă. Prin urmare, demiterea lui din funcţia de Consilier prezidenţial corespunde cerinţelor de moment ale UE. Dacă partea moldoveană va satisface această „cerinţă” neoficială, atunci avansarea în dialogul european ar fi mai mult ca asigurată.

În fine, Tkaciuk este asociat cu eşecurile, carenţele şi defectele guvernării comuniste. Excluderea lui ar putea conduce îmbunătăţirea „brand-ului” politic/electoral al comuniştilor nu numai în republică, dar şi peste hotare

Cine este Sergiu Stati?

Experienţa profesională a actualului Ambasador al RM în Ucraina (din 31 octombrie 2006), iar în trecut membru al Delegaţiei RM la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (1 septembrie-16 aprilie 2007), şef al Delegaţiei moldoveneşti în Adunarea Parlamentară a OSCE (22 decembrie 2005), poate juca un rol esenţial în corectarea rezultatelor europene ale RM. Această manevră ar putea influenţa indirect şi succesele comuniştilor în politica internă, inclusiv în problematica transnistreană (dat fiind faptul că relaţiile lui Stati cu reprezentanţii politicului ucrainean sunt apropiate, ceea ce poate ajuta în rezultat amplificării participării Ucrainei la proces, dar şi minimizarea influenţei ruse în acest proces).

În orice caz, persoanele din cercul lui Voronin vor trebuie să realizeze un set larg de acţiuni pentru a atinge progrese pe plan intern şi pe marginea relaţiilor moldo-comunitare. De aceea, eliberarea din funcţie a lui Tkaciuk poate constitui primul pas în acest sens.

‘Domnitorul Moldovei’ după Voronin – trei scenarii

Scenariul I. Experienţa lui Tkaciuk în calitate de „cardinal din umbră” al guvernării comuniste îi oferă multe atu-uri în posibila luptă pentru posturi înalte în cadrul noului for legislativ (dacă comuniştii vor obţine a patra parte din voturi şi vor alia cu Uniunea Centristă condusă de Tarlev, cu PPCD-ul, în cazul în care acesta va depăşi pragul electoral şi/sau cu alte partide democratice detectate în relaţii de colaborare cu PCRM). După aproape 7 ANI DE INFLUENŢĂ “REALĂ” ASUPRA PROCESULUI LUARE A DE DECIZIILOR ÎN RM este puţin probabil că Mark Tkaciuk se va mulţumi cu simpla postură de deputat, preşedinte de comisie etc. în noul Parlament. Dacă reieşim din supoziţia că influenţa lui Tkaciuk asupra lui Voronin este într-adevăr enormă, atunci putem considera posibilitatea promovării lui Tkaciuk în calitate de Preşedinte de ţară drept fezabilă (Funcţia de Prim-ministru este mai complicată şi necesită experienţă profesională, de aceea Tkaciuk nu ar fi interesat personal de aceasta, dar nici să-i fie propusă de către eventuala coaliţie „comunisto-tarlevo-democrată”). Cu toate acestea, ipoteza dată va trebui să confrunte realităţi dure din cauza imaginii „dubioase” a lui Tkaciuk în cadrul opiniei publice naţionale şi internaţionale (în acest caz, ar putea exista chiar şi confruntare dintre influenţa rusă şi cea occidentală vizavi de oscilarea balanţei în favoare sau contra candidaturii lui Tkaciuk). De asemenea, indiferent de potenţiala presiune din partea grupului lui Voronin, în cadrul PCRM, pentru cauza lui Tkaciuk, existenţa unei componenţe parlamentare ostile acestui plan va reduce la zero realizarea acestui scenariu. Prin urmare, în analizarea acestei variante de derulare a lucrurilor trebuie să fie luate în consideraţie următoarele elemente fundamentale: lupta internă în cadrul PCRM pentru primirea „binecuvântării lui Voronin” pentru postul de Preşedinte; spectrul reprezentanţelor politice din Parlamentul de după 2009 şi gradul de coalizare a acestora; eventualitatea repetării „cârdăşiei” de la Chişinău din 4 aprilie 2005; imboldul real al „ingerinţei” externe asupra proceselor politice moldoveneşti.

Scenariul II. Tkaciuk deja a fost numit în funcţia de şef al Centrului Republican „Alegeri-2009” constituit cu scopul gestionării activităţii electorale în vederea reabilitării imaginii PCRM (deteriorată, de altfel, drept rezultat al indicaţiilor lui Tkaciuk sau în urma eşecului său în postură de consilier prezidenţial pe probleme politice) şi asigurării „victoriei” actualului partid de guvernământ. Paradoxal, dar există opinii care consideră că persoana care nu a ţinut sub control creşterea sau descreşterea PCRM-ului din sondajele naţionale (precum şi alte deficienţe), în ultimii ani după alegerile din 2005, ar fi indicată cu „bunăvoinţă” pentru a conduce campania electorală în folosul comuniştilor. Aici, apar câteva întrebări esenţiale: Ce vor comuniştii: să participe la actul de guvernare sau să ajungă în Parlamentul din 2009 cu alte „scopuri”? A fost numit Tkaciuk în calitate de „coordonator” al campaniei electorale datorită capacităţilor individuale „impresionante” sau datorită credibilităţii majore a acestuia în ochii lui Voronin?, Ar fi putut Tkaciuk să îndeplinească rolul de „far călăuzitor” al pregătirilor electorale ale comuniştilor fiind în continuare în postura de consilier preşidenţial (la fel ca în 2005)?, Este oare decretul lui Voronin un test de credibilitate pentru Tkaciuk şi/sau o ultimă şansă pentru acesta (după regresele pe care comuniştii, Voronin şi RM le-au obţinut sub auspiciul şi observaţiile lui Tkaciuk)? Cât de influent este Tkaciuk vs. de gradul de integritate şi imunitate ale acestuia faţă de exponenţii regimului lui Voronin?. Dacă vom urmări logica acestor întrebări vom conchide faptul că persistă o vulnerabilitate aparte a ipotezei conform căreia Tkaciuk este considerat element ajutător pentru comunişti în următoarele alegeri parlamentare, fără de care PCRM nu va câştiga scrutinul din 2009 (atunci când actualmente comuniştii înregistrează o cădere în sondaje mai mult sau mai puţin din cauza lui Tkaciuk!!!).

Scenariul III. Eliberarea din funcţie a lui Tkaciuk este o sancţiune a regimului lui Voronin, iar numirea lui recentă în fruntea „maşinăriei” electorale a comuniştilor nu este altceva decât un examen susţinerea căruia va însemna promovarea lui în cadrul viitorului Parlament (acest lucru va fi clar doar după nominalizarea listei electorale a comuniştilor). Totodată, interesul deosebit al UE pentru situaţia internă din RM şi „condiţiile” puse de aceasta la 13 august la Luxembourg explică o altă latură a intenţiei decretului lui Voronin. Astfel, ultimul (se are în vedere şi alţi factori reali de decizie din cadrul PCRM) fiind conştient de semnificaţia „întrebării europene” pentru electoratul moldovenesc nu poate risca mai mult. De aceea, a decis să pună în joc scenariul conform căruia îl trimite pe Tkaciuk în staff-ul electoral comunist, iar pe Stati îl numeşte în calitate de Consilier pentru afaceri politice (contribuind indirect la ameliorarea imaginii PCRM în rândul reprezentanţelor străine, precum şi diluând caracterul actual al politicii comuniştilor).
În timpul ce urmează vom fi martorii materializării unuia din aceste trei scenarii, dacă nu vor interveni modificări în raportul de forţe din cadrul PCRM sau la nivel de preferinţe în rândul electoratului, combinaţii noi dintre diferite forţe politice (fuzionări, „alianţe” electorale etc.), repercusiuni ale unor evenimente externe de anvergură şi în stratagemele legate de concentraţia intereselor externe asupra realităţilor politice, socio-economice, umanitare etc. din Republica Moldova.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Criza financiară lovește din plin Ungaria

Moneda ungară - forintul - se depreciază rapidCea mai gravă criză finaciară din ultimele decenii cu care ne-a averttizat încă...

Închide
3.138.105.4