Șoferul arab Tawfiq Jamal a condus mașina prin cartierul evreiesc din Akko în ziua de Yom KippurMinoritatea arabă reprezintă 20% din poulaţia Israelului.
Din punct de vedere religios populaţia arabă este divizată:
Musulmani, în mare majoritate suniţi 83.00%; ei se consideră palestineeni, dar în marea lor majoritate nu vor să trăiască în viitorul Stat Palestineean
Creştini, maroniţi, 8.70%
Druzi 8.30%
Druzii nu sunt consideraţi minoritate arabă, ei servind ca şi israelienii în forţele armate, fără discriminare (sunt în toate poziţiile şi toate gradele inclusiv Generali, atît în Armată , în Trupele de Graniţă, cît şi în Poliţie (Trupele de Graniţă şi Poliţia fiind subordonate Ministerului Securităţii Interne)).
Arabii musulmani şi creştini nu servesc în armată fiind scutiţi de serviciul militar, tinerii nebucurîndu-se de drepturile post serviciu-militar, situaţie considerată anacronică atît de politicienii arabi (10 locuri în Knesset) cît şi de politicieni israelieni de stînga.
Relaţiile Arabo- Evreieşti au rădăcini adînci în istorie, încă din timpul Mandatului Otoman, pe atunci atît palestineenii cît şi evreii fiind în relaţii bizare faţă de autorităţi, de multe ori finanţele avînd prioritate; relaţiile nu s-au schimbat prea mult nici în timpul Mandatului Britanic, deşi cu Declaraţia Balfour imigrarea evreiască a schimbat raportul demografic al Palestinei.
După declararea Statului Israel prin Hotărîre ONU, şi în urma războiului Arabo-Israelian din 1948-1949, o mare parte din populaţia arabă a Palestinei Mandatorii a părăsit teritoriul Israelian. Conform deciziei ONU Palestina a fost împărţită în Israel, West Bank afiliat Regatului Haşemit al Jordaniei şi Regiunea Gaza afiliată Republicii Egipt.
In conformitate cu Tratatul de la OSLO 1993, urmează să se formeze un Stat Palestinean cuprinzînd West Bank & Gaza.
În ultimii 40 de ani toate guvernele Israelului au dus o politică diferenţială în dezvoltarea minorităţii arabe, deşi în ultimii ani se vede o încercare a ameliorării diferenţelor; dar 40 de ani nu se recuperează peste noapte.
Planurile de dezvoltare urbană, care în Israel sunt la nivel de stat, au fost şi încă sunt discriminatorii. Este adevărat că planurile de dezvoltare ţin cont de terenurile private, în zonele minorităţii arabe acestea fiind majoritare. Planurile de dezvoltare pe teritoriile statului au prioritate.
Planurile de urbanizare, sistemele de canalizare, drumuri, reţeaua electrică naţională, telecomunicaţiile, toate aceste servicii statale sunt finanţate de guvern şi suplimentate din taxele locale (taxe locale neîncasate în zonele minorităţii arabe, administraţia locală fiind aleasă încă pe criterii otomane – statul neputînd intervenii între clanurile familiale).
Sistemul de învăţămînt deşi este „unic”, programele sunt diferenţiate în funcţie de religie, cultură. Actualul guvern încearcă să reducă nr. de elevi per clasă, construind şcoli în toate zonele; lipsa de clasă fiind acută în zonele minorităţilor.
Învăţămîntul superior este poate printre puţinele aspecte unde nu există diferenţă între minoritatea arabă şi majoritatea israeliană. La fel retribuţia în serviciile de stat. Diferenţa este între procentul de angajaţi în serviciile statului.
Actualul guvern a propus un plan de perspectivă pentru reducerea discrepanţei dintre situaţia minorităţii arabe şi majorităţii israeliene, dar acest lucru va lua ceva timp şi este influenţat de situaţia bizară a propagandei islamice, propagandă ce are ecou în rîndul populaţiei arabe din Israel.
Incidentele reente din Akko, nu numai după părerea mea, au fost extemiste, denotînd starea de spirit dintre religioşii evrei (care sunt nu mai puţin toleranţi faţă de non-religioşii evrei) şi o provocare. De Yom Kipur nu se circulă exceptînd ambulanţele, pompierii şi serviciile de ordine (Poliţia, Armata). Cetăţeanul israelian de origină arabă circulînd în cartierul evreiesc religios din Akko a provocat reacţia nefirească a religioşilor, fapt agravat de răni vechi redeschise.
În final toată lumea a avut de pierdut, anulîndu-se Zilele de teatru de stradă din timpul Sukkotului, anulare care a redus turismul tradiţional la ZERO, cu toate consecinţele economice.
D-le Gross un articol care ofera destule date pentru cei ce stiu mai putin situatia in zona spre a-si face o minima parere.
Spun minima caci sunt si alte multe aspecte care creeaza un tablou mai putin „estompat’ sa zic asa al echilibrului extrem de fragil intre populatia israeliana si cea palestiniana care a ramas in cadru statului Israel.
Sunt probleme demografice grave, probleme sociale datorita numarului foarte mare de nelucratori intretinuti de statul israelian, probleme de devotament fata de stat a reprezentantilor palestinieni in parlament.
Timpul care trece nu niveleaza aceste asperitati ele devin tot mai antagoniste.
Nu trebuie decat o scanteie ca sa se constate ca pericolul din interior este mult mai mare decat cel de la granite.