Iată ce prevede Codul de procedură penală la art. 85 cu privire la audierea martorilor în instanţă:
«(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: „Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
(2) În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.
(3) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
(4) Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: „Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”.
(5) Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: „Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”.
(6) Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.»
Un text identic prevede şi Codul de procedură civilă la art. 193.
Cu totul altfel stau lucrurile în privinţa învestirii în funcţie a preşedintelui României, pentru care Constituţia (2003) prevede la art. 82, alin. 2, următoarele:
«Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.»
La fel, pentru membrii guvernului, inclusiv pentru primul-ministru, Constituţia României prevede, la art. 104, următoarea procedură de învestire:
„Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82.”
Cu alte cuvinte, preşedintele României, membrii Cabinetului, precum şi ceilalţi demnitari de rang mai mult sau mai puţin înalt este obligatoriu să fie credincioşi deoarece lor nu li se oferă prin lege alternativă la jurământul cu mâna pe Biblie. Sau pe cruce.
Să admitem însă că legea nu ar cere în mod imperativ candidatului să evoce divinitatea la depunerea jurământului de învestire. Îşi imaginează cineva că acel candidat, ateu fiind, să zicem, ar îndrăzni să refuze jurământul creştin propunând măcar varianta acceptată pentru depunerea de mărturii în instanţă?
Mi s-a replicat, cu altă ocazie, când am mai încercat să atrag atenţia asupra acestei tiranii a religiei creştine şi a imixtiunii ei în viaţa publică, că fac o confuzie între religie şi manifestările mundane ale acesteia. Aşa să fie oare? Există oare o religie „pură”, de o esenţă neviciată? Pe care o „mundanizează” cine? Clerul? Politicienii? Dacă aşa ar sta lucrurile ar însemna că religia „pură” — şi mă refer aici îndeosebi la religia creştină — este prea fragilă, prea vulnerabilă, prea lipsită de vigoare pentru a fi capabilă să modeleze în sens pozitiv morala societăţii.
Din nefericire, religia creştină, aşa cum arătam într-un articol anterior, tolerează ipocrizia. Atunci când nu o cultivă de-a dreptul. O ipocrizie „globalizată” care face ca un demnitar ateu să nu poată refuza jurământul „creştin” pentru că şi-ar atrage oprobiul (ipocrit şi interesat) al celorlalţi politicieni şi mai ales al clerului. Care, la rândul lor, acceptând un jurământ neutru, să zicem, şi-ar atrage oprobiul (nu neapărat interesat dar cu siguranţă ipocrit) al populaţiei îndoctrinate religios.
Titlul cu care am trimis acest articol la redacţia ACUM a fost „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Şi atât. Adaosul, „o probă de ipocrizie”, îi aparţine redacţiei. Cui anume?
De ceva timp a apărut (şi s-a binesituat) în redacţia revistei o personalitate debordantă: Petru CLEJ. Ziarist format la şcoala BBC. Bine informat (se pare). Dar atoateştiutor. Neutru, în stilul ziaristicii anglo-saxone. Dar „ultracombativ” în stil balcanic. Ziarist de investigaţie. Dar analist politic. Prietenos cu cine îi împărtăşeşte ideile. Necruţător cu ceilalţi.
Petru CLEJ face şi desface la ACUM. Mută articolele de la o rubrică la alta, chiar şi retroactiv. (Personal, am fost anunţat de schimbarea rubricii unui articol publicat în… luna februarie). Aruncaţi-vă o privire pe ultimul număr. Petru CLEJ semnează editorialul plus alte trei articole de pe „copertă” (casete). Unde îşi face loc cu coatele. Intră în nenumărate polemici. Dar nu numai. Petru CLEJ nu doar critică. Petru CLEJ pedepseşte. Demontează. Dă lecţii. Face trimiteri la propriile site-uri.
Petru CLEJ zice într-un editorial: „Am fost martorul unui eveniment nemaivăzut de când am început să colaborez la revista ACUM — de fiecare când dădeam refresh numărul de vizite înregistrat pe pagină era mai mare cu 5–10, la interval de câteva minute.” Deci Petru CLEJ era (şi fără îndoială este în continuare) avid să cunoască reacţiile la articolul său (articolele sale) la interval de câteva minute. E limpede: Petru CLEJ are un apetit hipertrofiat pentru apariţiile propriului nume.
Circula un banc pe vremea vechiului regim: Deschid radioul — Ceauşescu; deschid televizorul — Ceauşescu. Mi-e frică până şi să mai bag fierul de călcat în priză!
Ceea ce potriveşte ACUM cu…
Dragă Ştefan,
Ai fost foarte încântat de apariţia la ACUM a acestui domn. Mă rog, contrariile se atrag: tu eşti temperat şi conciliant, Petru CLEJ este (foarte) impetuos şi model de intransigenţă. El a adus revistei un plus de vioiciune şi un dram de piper. Dă-mi voie să-mi exprim o temere: ACUM va avea în curând atâta vioiciune şi atâta piper încât n-o să mai rămână cărămidă peste cărămidă din ce-ai clădit tu.
Daca-i ceri omului sa minta ca sa ocupe o functie n-ai ce sa te miri cind el intelege ca asta trebuie sa faca acolo: sa minta. Si oamenii se conformeaza, nu de asta a supravietuit comunismul atitia ani?
Cum zicea un ambasador zilele trecute: daca suportati coruptia nu va mai plingeti.
Draga Paul,
Trebuie sa iau punct cu punct mesajul tau. si sa-ti comunic punctul meu de vedere:
Ecou: Titlul cu care am trimis acest articol la redacţia ACUM a fost „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Şi atât. Adaosul, „o probă de ipocrizie”, îi aparţine redacţiei. Cui anume?
*** Adaosul ii apartine lui Petru Clej, pentru a da un titlu clar, care nu lasa nici un dubiu, materialului (altfel excelent) propus de tine.
De ceva timp a apărut (şi s-a binesituat)
*** Pentru nu s-a situat singur, eu l-am rugat sa accepte rolul de Redactor Sef iar el a acceptat.
în redacţia revistei o personalitate debordantă: Petru CLEJ. Ziarist format la şcoala BBC. Bine informat (se pare). Dar atoateştiutor.
*** Cred ca atoatestiutor are o conotatie negativa, desi faptul ca Petru vorbeste numai despre lucrurile in legatura cu care este informat, poate da aceasta senzatie. Venirea lui de altfel a curmat mult din „vorbitul dupa ureche”, ceea ce ar trebui sa ne bucure pe toti.
Neutru, în stilul ziaristicii anglo-saxone. Dar „ultracombativ” în stil balcanic. Ziarist de investigaţie. Dar analist politic. Prietenos cu cine îi împărtăşeşte ideile. Necruţător cu ceilalţi. Petru CLEJ face şi desface la ACUM. Mută articolele de la o rubrică la alta, chiar şi retroactiv. (Personal, am fost anunţat de schimbarea rubricii unui articol publicat în… luna februarie).
*** Petru nu este prietenos cu nimeni, daca interesul revistei o cere. Nici cu mine (si bine face). Este nedrept sa se afirme ca el are o campanie politica de promovare personala aici. Pur si simplu se achita de jobul pe care si l-a asumat. Faptul ca apare ca o personalitate puternica este nu atat legat efectiv de personalitatea lui cat de modul in care se comunica indeobste in Romania, fie de pe pozitii de stapan, fie de pe pozitii de sclav. O cale de mijloc de argumentare, chiar si in termeni mai duri – dar care dau sanse egale interlocutorilor, nu exista in Romania. Exista in ACUM insa.
Aruncaţi-vă o privire pe ultimul număr. Petru CLEJ semnează editorialul plus alte trei articole de pe „copertă” (casete). Unde îşi face loc cu coatele. Intră în nenumărate polemici. Dar nu numai. Petru CLEJ nu doar critică. Petru CLEJ pedepseşte. Demontează. Dă lecţii. Face trimiteri la propriile site-uri.
*** Editia curenta arata asa datorita unei chestiuni tehnice care este in curs de investigare. E posibil sa existe un bug in program care a adus on-line articole pregatite de aparitie, inainte ca acelea care ar fi trebuit sa stea mai multe zile sa-si fi epuizat ciclul. Petru nu are nici o vina din asta. Este regretabil ca se pune pe seama lui asa ceva. În plus, unele știri sunt pur și simplu preluări de comunicate, chiar dacă apare numele celui care postează, așa și numele Adrianei Nazarciuc apare de mai multe ori. Iar dacă poți scrie materiale interesante – așa cum a făcut-o Anton Constantinescu, la rugămimtea noastră și într-un timp foarte scurt, nimeni nu te oprește, iar noi le vom publica. Insa unde ai vazut ca Petru face trimitere la propriile situri? Te rog fie da un exemplu fie retrage aceasta acuzatie.
Petru CLEJ zice într-un editorial: „Am fost martorul unui eveniment nemaivăzut de când am început să colaborez la revista ACUM — de fiecare când dădeam refresh numărul de vizite înregistrat pe pagină era mai mare cu 5–10, la interval de câteva minute.” Deci Petru CLEJ era (şi fără îndoială este în continuare) avid să cunoască reacţiile la articolul său (articolele sale) la interval de câteva minute. E limpede: Petru CLEJ are un apetit hipertrofiat pentru apariţiile propriului nume.
*** Cred ca te referi la articolul în care era anunțată închiderea redacției române a BBC, de fapt, din nou, preluarea unui comunicat, nu un articol de autor. Acesta era evenimentul – unul dintre cele mai importante anunțate de revista ACUM și mulți au aflat de la noi de acest eveniment. Editorialul „Bye Bye BBC, ne vei lipsi”, ce a urmat, a fost preluat și de revista Dilema, ceea ce este în avantajul revistei ACUM, a tuturor celor care semnează aici și mai ales a cititorilor.
Circula un banc pe vremea vechiului regim: Deschid radioul — Ceauşescu; deschid televizorul — Ceauşescu. Mi-e frică până şi să mai bag fierul de călcat în priză! Ceea ce potriveşte ACUM cu… Dragă Ştefan, Ai fost foarte încântat de apariţia la ACUM a acestui domn. Mă rog, contrariile se atrag: tu eşti temperat şi conciliant, Petru CLEJ este (foarte) impetuos şi model de intransigenţă. El a adus revistei un plus de vioiciune şi un dram de piper. Dă-mi voie să-mi exprim o temere: ACUM va avea în curând atâta vioiciune şi atâta piper încât n-o să mai rămână cărămidă peste cărămidă din ce-ai clădit tu.
*** Cred ca temerea ta nu este justificata, Paul. Impreuna cu Petru putem construi o publicatie unica in presa de limba romana si atat el cat si eu tintim spre un astfel de obiectiv. Asa cum am mai spus, cred ca suntem destul de puternici ca inclusiv sa ne certam intre noi si sa mergem impreuna mai departe. Aici nu e vorba de luat jucariile si de plecat. Miza e prea mare si prea interesanta. Ne certam si facem inclusiv o publicatie mai interesanta, mai vie. Statisticile, care nu mint, arată că în ultimele șase luni numărul lunar al cititorilor revistei a sporit cu o treime, iar cel al paginilor lecturate cu două treimi. Înseamnă că ceva le place cititorilor noștri, chiar dacă sunt câțiva nemulțumuiți.
Inchei, nu inainte de a spune inca o data ca apreciez mult contributia ta, finetea scriiturii si chiar faptul ca ti-ai exprimat public aceste temeri care mi-au dat si ne dau ocazia unor clarificari. Sper sa reprezentam un model de comunicare si de rezolvare a conflictelor si pentru altii!
E de-a dreptul scandaloasa situatia pe care o descrieti. Totusi, ce am putea sa intreprindem ca sa o schimbam, sa nu mai simtim izul de Ev Mediu? Colectam semnaturi, lansam apeluri…