caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Frații Mocanu au cerut azil politic la Ambasada României la Chișinău

de (29-9-2008)

România poate să le ofere asistenţă consulară şi umanitară celor doi fraţi Mocanu, Roman şi Adrian, care se află în prezent în perimetrul Ambasadei române de la Chişinău, iar şederea lor acolo sub protecţia autorităţilor române se poate prelungi, dar în niciun caz pe termen nelimitat, a declarat, pentru AGERPRES, analistul Dan Dungaciu, conf.univ. la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

‘Situaţia celor doi fraţi Mocanu, adică episodul acesta spectaculos, poate fi citită prin patru grile: umană, juridică, politică şi mediatică. Prima este cea umană, respectiv drama pe care o trăieşte o familie, un tată, indiferent de traseul său politic (foarte complicat) sau de opţiunile de moment (neclare nici ele), care îşi vede copiii într-o situaţia atât de gravă şi complicată. Indiferent de distribuţia vinovăţiilor, drama această este prezentă, la fel şi emoţiile, iar ele influenţează evoluţia de pe teren, inclusiv a percepţiilor noastre faţă de ce se petrece acolo. Faptul că cei doi tineri care pătimesc în aceste momente sunt români, nu face decât să amplifice tensiunea emoţională’, a apreciat Dan Dungaciu.

Roman și Adrian sunt fiii lui Sergiu Mocanu, fost consilier al președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

În ceea ce priveşte aspectul juridic, el apreciază că şederea lor în sediul Ambasadei României nu se poate prelungi nelimitat.

‘Putem vorbi aici şi de şansele unui asemenea caz de a deveni precedent, presupunând, prin absurd, că autorităţile române ar accepta toate solicitările, repet, omeneşte perfect îndreptăţite. Aici este o capcană, căci s-ar crea un precedent periculos… Evident, nu se va ajunge la aşa ceva, sunt convins, dar aspectul de precedent nu trebuie să ne scape’, evidenţiază analistul.

El atrage atenţia că fraţii Mocanu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova în acest moment, deşi au declarat că au renunţat la cetăţenia moldovenească.

‘Prin urmare, ei sunt sub incidenţa sistemului juridic (legi, instituţii) al R. Moldova, indiferent cum ar funcţiona acesta. Au existat şi există critici severe ale organizaţiilor internaţionale, ONG-uri din R. Moldova faţă de funcţionarea sistemului juridic din R. Moldova, subordonarea lui politică etc., iar ceea ce se spune despre funcţionarea justiţiei din R. Moldova, şi în acest caz, nu este o noutate pentru cei care urmăresc situaţia din R. Moldova. Dar aceste lucruri trebuie despărţite’, consideră Dungaciu.

Referitor la jurisdicţia României în ceea ce îi priveşte pe cei doi fraţi, legislaţia românească nu prevede posibilitatea obţinerii de azil politic la sediul ambasadei, deci demersul acestora este lipsit de relevanţă din acest punct de vedere, este de părere analistul.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Negocieri ratate între Voronin şi Smirnov

Întâlnirea dintre Voronin şi Smirnov a fost contramandată pentru o perioadă nedeterminată. Motivul acestei „ratări” evocat de Chişinău este refuzul...

Închide
18.226.93.138